Se afișează postările cu eticheta ihtis. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ihtis. Afișați toate postările

Reflectie fata semenii defavorizati

https://docs.google.com/forms/d/1xuuuaXsSwKc9gmFXTexHO10-VLmE1G2nISR3rYm80MM/viewform

Edit this form

Reflecţie faţă de semenii defavorizaţi

Asociația IHTIS a considerat oportun ca – alături de celelalte acţiuni – să îndemne tinerii, pregătiţi in diferite profesii, la puţină reflecţie referitor la statutul social al semenilor cu dizabilităţi. Răspunsurile primite vor genera statistica necesară demarării unui nou proiect IHTIS, ce urmează a fi implementat în perioada noiembrie 2013 – mai 2014, acţiuni la care îi vom invita şi pe tinerii ce vor preciza numele, vârsta şi adresa de E-mail la sfârşitul Chestionarului.Vă rugăm termen de completare 7 iulie 2013.
* Required

    1 Ce reprezinta comunitatea în opinia dumneavoastră?

    2 Care sunt aspectele pe care le apreciaţi şi de care vă bucuraţi în mod deosebit în comunitatea în care trăiţi?

    3 Există şi aspecte care nu vă plac în comunitatea dumneavoastră? Care anume?

    4 Sunteţi dispus să vă implicaţi voluntar spre îmbunătăţirea aspectelor care nu vă plac?

    5 Cum vă simţiţi în prezenţa semenilor cu dizabilităţi din comunitatea dumneavoastră?

    6 Ce ştiţi despre acest segment de populaţie? Consideraţi că trăiesc într-un mediu suportiv, prietenos, constructiv?

    7 Care aţi observat că sunt valorile cele mai importante după care se orientează tinerii cu dizabilităţi?

    8 Din ceea ce exprimă ”glasul” societăţii prin mass-media, cum este percepută viaţa tinerilor cu dizabilităţi?

    9 Cunoaşteţi / respectaţi drepturile semenilor cu dizabilităţi? Conceptul “şanse egale” ce reprezintă în opinia dvs.?

    10 Discriminarea apare când oamenii sunt trataţi diferit. De ce credeţi ca dizabilitatea generează prejudecaţi discriminatorii?

    11 Cum credeţi că poate fi eliminată greşita tendinţă de a considera că orice dizabilitatea fizică implică obligatoriu şi un retard psihic?

    12 Sunt 1.621 copii cu dizabilităţi în Jud. Botoşani şi NU au dobândit în acest an statutul de elev, dintre aceştia peste 1000 având IQ normal. Cum poate fi îmbunătăţită realitatea existentă?

    13 Simţiţi că trăiţi într-o lume în care aveţi posibilitatea să vă dezvoltaţi continuu talentul şi abilităţile care vă reprezintă?

    14 Care sunt aspiraţiile, dorinţele, nevoile şi trebuinţele dumneavoastră în raport cu societatea în care locuiţi?

    15 Consideraţi că aspiraţiile, dorinţele, nevoile şi trebuinţele tinerilor cu dizabilităţi diferă de ale dumneavoastră? Justificaţi răspunsul.

    16 De ce anume consideraţi că este nevoie pentru crearea unui mediu propice evoluţiei pe toate planurile a tinerilor cu şi fără dizabilităţi?

    17 Instituţia în care va desfăşuraţi activitatea, este accesibilizată corespunzător?

    18 Dacă aţi avea şansa să transmiteţi un mesaj semenilor cu dizabilităţi, care ar fi acela?

    Numele dumneavoastră *

    Vârsta *
    ani

    Contact
    (opţional)


Traditie si Spiritualitate la Scoala Parintilor

TRADIŢIE ŞI SPIRITUALITATE la ŞCOALA PĂRINTILOR

Joi, 6 iunie 2013, începând cu ora 16, la Liceul Tehnologic ,,Sf. Stelian” din Botoşani a avut loc o nouă întâlnire din cadrul proiectului educativ ŞCOALA PĂRINŢILOR.

,,ÎN LUMINA ÎNVIERII - Tradiţii şi obiceiuri pascale” a fost genericul sub care s-a desfăşurat această activitate care a avut un caracter aparte, datorită modalităţii de abordare.

Coordonatorii, prof. Aurel şi Alina Răileanu, Cătălina Hodan, Maria Ciobanu, Florica Hănţescu, Maria Roşu şi Gabriela Lungu au conceput acţiunea în aşa fel încât sa ofere celor peste o sută de participanţi, părinţi, bunici, asistenţi maternali, instructori de educaţie, elevi, pe de o parte posibilitatea de a participa la un concurs de încondeiat ouă şi de pictură pe lingură de lemn şi, pe de altă parte, oportunitatea de a fi martorii unor momente artistice frumoase create de invitaţii speciali care au avut amabilitatea de a participa la această activitate.
 În deschiderea activităţii părintele Liviu Botezatu, parohul Bisericii ,,Sf. Gheorghe” Poiana – Unţeni, a vorbit despre tradiţiile bisericeşti legate de perioada pascală, despre rugăciunile, slujbele speciale care se săvârşesc în această perioadă, despre necesitatea trăirii şi simţirii în Lumina Învierii lui Hristos.

Apoi au încântat cu prezenţa şi prestaţia lor mai multe grupuri de elevi.
- elevii din trupa de teatru ,,MILO ART” şi prietenii lor de la Şcoala Gimnazială ,,Gr. Antipa” din Botoşani, coordonaţi de prof. Oana Elena Răileanu, care au prezentat o scenetă intitulată ,,Ochelarii fermecaţi”;

- Mărioara Borcan, beneficiară din cadrul C.I.T.O. Botoşani, care a interpretat două cântece populare moldoveneşti;

- membrii Cenaclului literar ,,Flori şi stele”de la Şcoala Gimnazială ,,Mihail Sadoveanu” din Dumbrăviţa, comuna Ibăneşti, coordonaţi de prof. Corneliu Drescanu, Gheorghina Guşulei şi Ciurciun Ioan, care au fost protagoniştii unui emoţionant moment literar - muzical cu tematică pascală;

- grupul de elevi de la Seminarul Teologic ,,Sf. Gheorghe” din Botoşani care au oferit un miniconcert de cântări religioase adecvate perioadei liturgice în care ne aflăm;

- grupul de elevi de la Parohia Poiana Unţeni, coordonaţi de d-na învăţătoare Maria Clim şi de d-na educatoare Geta Poenaru de la Şcoala Mânăstireni nr. 2, care au creat de asemenea un moment literar - muzical de excepţie, impresionând asistenţa care  i-a răsplătit cu binemeritate aplauze.

Copiii şi tinerii au primit diplome de excelenţă din partea instituţiei gazdă, icoane şi cărţi din fondul de carte alcătuit din donaţii al cabinetului de religie şi din partea Asociaţiei IHTIS, obiecte de primă necesitate şi alimente neperisabile oferite de Parohia Vovidenia, Agenţia pentru Protecţia Mediului şi Centrul Europe Direct Botoşani. Participanţii la concursul de încondeiat ouă şi pictură pe lingură de lemn au primit, în urma evaluării unui juriu format din părintele Liviu Botezatu, d-na Cătălina Hodan şi doi elevi de la instituţia gazdă, premii şi menţiuni.

La final, elevii Liceului ,,Sf. Stelian” au interpretat, acompaniaţi de întreaga asistenţă Glas de clopot şi Concert de Paşti, două frumoase cântări care fac referire la cel mai mare eveniment din istoria omenirii, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.
Seara s-a încheiat într-o atmosferă caldă, prietenească în cabinetul de religie al liceului, unde toţi cei prezenţi au gustat din bucatele pregătite cu dragoste de gazde, dintre care nu au lipsit pasca şi ouăle roşii. Mai ales copiii au trăit cu intensitate momentele in care au ciocnit ouă rostind tradiţionalul salut specific perioadei pascale ,,Hristos a înviat! … Adevărat a înviat!”
Şcoala părinţilor este unul dintre cele mai longevive proiecte educative care se desfăşoară la Liceul Tehnologic Special ,,Sf. Stelian”ale  cărui activităţi sunt axate în principal pe consiliere psihologică şi educaţională, în vederea familiarizării părinţilor/ asistenţilor maternali/ instructorilor de educaţie cu metode şi procedee moderne de educaţie care se dovedesc a fi eficiente în cazul copiilor cu cerinţe educative speciale. Acestea au alternat cu activităţi practice sub forma atelierului de lucru( în octombrie, de Ziua Mondială a Alimentaţiei, când s-a desfăşurat şi concursul ,,Bucătar de nota 10” şi la această activitate in cadrul căreia s-a organizat concursul de încondeiere de ouă şi de pictură pe linguri de lemn), cu activităţi artistice, de divertisment ( în ianuarie ,, Şezătoarea la români”, în iunie mini spectacolul cu tematică pascală), cu întâlniri cu poliţistul de proximitate ( în noiembrie ,,Forme ale violenţei şi consecinţele ei”) şi cu activităţi de  consiliere religioasă(în mai, în Duminica Mironosiţelor cu ocazia participării la slujba Sfintei Liturghii la biserica Vovidenia, la sfârşitul căreia părintele paroh Partenie Cristian Apostoaie a vorbit despre pericolele ce pândesc familia creştină şi a îndemnat la păstrarea unităţii familiei creştine care oferă garanţia stabilităţii emoţionale a copiilor şi-i canalizează spre o viaţă curată, creştinească, plăcută lui Dumnezeu).
Relaţia şcoală – părinţi este una reală, vie şi se bazează pe empatie, respect şi mai ales pe iubire, care este cea mai mare poruncă lăsată de Dumnezeu, de împlinirea căreia  a depins întotdeauna reuşita întâlnirilor pe care cei care coordonează acest proiect le organizează pe parcursul fiecărui an şcolar.

de Alina Răileanu,
profesor la Liceul Tehnologic Special ,,Sf. Stelian” Botoșani


Sa fim alaturi de ei


Campania ABSENT - dar - NU DIN VINA MEA

23/04/2013

Supunem atentiei publice urmatoarea problema, ce sta la baza initierii Campaniei “ABSENT – dar – NU DIN VINA MEA”:


Conform statisticilor, in Judetul Botosani exista un numar de 1.621 copii, carora invatamantul formal nu le-a oferit - in anul scolar 2012 – 2013, statutul de ELEV. De mentionat este faptul ca, un numar de 1.044 copii au deficiente fizice, vizuale, somatice si auditive, adica afectiuni care NU le afecteaza nicidecum intelectul.

In numele tuturor semnatarilor prezentului MEMORIU, Asociatia IHTIS solicita elaborarea urgenta a unui act legislativ adecvat nevoilor reale ale copiilor cu dizabilitati avand IQ normal, ramasi in afara sistemului educational, care sa permita:

1. Scolarizarea la domiciliu pe toata perioada invatamantului primar.
2. Autorizarea ONG-urilor dispuse sa ofere servicii educationale – invatamant primar la domiciliu, cu obligatia de a oferi suport logistic familiei, astfel incat pentru ciclul gimnazial beneficiarul sa fie inscris in unitati de invatamant de masa, speciale sau special integrate.
3. Scutirea ONG-urilor care ofera aceste servicii de la plata taxei de autorizatie pentru invatamant primar la domiciliu, luand in calcul posibilitatile financiare modeste ale asociatiilor non-profit, precum si serviciile cadrelor didactice pe baza de voluntariat.

Va rugam sa semnati Petitia ABSENT - dar - NU DIN VINA MEA, pentru a fi luate urgent masurile necesare pentru o EDUCATIE de CALITATE a celor 1.621 copii cu dizabilitati din Judetul Botosani, ramasi in anul scolar 2012 – 2013 in afara sistemului educational, astfel incat TOTI copiii tarii sa beneficieze de mult enuntatul principiu "sanse egale in educatie".

Va multumim.