Seri duhovnicesti la Scoala 13

INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN BOTOSANI



ŞCOALA  GIMNAZIALA NR.13                                                                                                                                   
JUDEŢUL BOTOSANI                    
Nr.           din                                           

DIRECTOR,                              
PROF.VASILICA DOINA                                    
TITLU PROIECT
Seri duhovnicesti la Scoala 13
COORDONATOR PROIECT:
Prof. ZAHARIA GAROFITA

PARTENERI:
  • ŞCOALA GIMNAZIALA  NR.13
  • BISERICA PACEA
  • BISERICA ORTODOXĂ  „SFÂNTA TREIME”  ,BOTOSANI
o   CCD BOTOSANI
PERIOADA DESFASURARII:
octombrie 2016-iunie 2017
COORDONATORI    PROIECT:
Prof.coordonator. ZAHARIA GAROFITA

GRIGORE VIERU- POETUL NEAMULUI NOSTRU


                                                           Autor: Alexandru Natalia
Limba și literatura română
Grad didactic I
Liceul Tehnologic, sat Puiești

        Poezia lui Grigore Vieru prezintă apogeul în tot ceea ce ține de omenie, adevăr, frumos, înțelepciune, armonie, sacru, dar și amărăciune, neliniștea spirituală, socială, ecologică.
         Maestru în exactitatea și sugestivitatea expresiei, în formula zicerii, își exprimă crezul său artistic în câteva volume, plachete, culegeri, monografii: Făt-Frumos curcubeul, Bună ziua, fulgilor (1961),  Mulțumim pentru pace, Făgurași (1963), Versuri (1965), Poezii de seama voastră (1967),
Numele tău (1968), Duminica cuvintelor (1969), Abecedarul (1970), Numărătoarea (1974), Mama (1975),  Un verde ne vede (1976), Steaua de vineri (1978), Culegerea de cântece. Clopoțeii (1978), etc.
       Poet paradisiac ce preferă să trăiască într-o lume frumoasă, blândă, edenică și-a mărturisit crezul poetic în volumul Rădăcina de foc,  ”Rădăcina de foc, așa cum a fost concepută, ar fi imaginea a ceea ce sunt azi în cuvânt și mai ales a ceeea ce năzuiesc să fiu. Dacă  viitorul care este supremul judecător, mă va lua în seamă, l-aș ruga să mă caute în acest volum”
      Însă,   cartea  Srtigat-am către tine (2002), a fost considerată de criticii literari ca fiind ”Cartea cărților,” Aceasta fiind  ”mult visata  CARTE UNICĂ a scriitorului.
      Volumele lui Grigore Vieru  abordează teme prezente în conștiința întregului neam: mama, iubita, copilul, Patria, limba română, poezia, cântecul. Aceste teme nu se constituie în părți disparate, fiindcă scriitorul consacră versurile temei…, cantă  pe…, vorbește despre…  ele se constituie într-un corp comun.
           Poezia despre mamă  Ușoară, maică, ușoară…  poate fi privită ca un imn, ca o capodoperă de valoare universală, ca o sinteză a sintezelor lirice.
   Acest imn, Ușoară, maică, ușoară,/ C-ai putea să mergi călcând/ Pe semințele ce zboară/ Între ceruri și pământ./ În priviri c-un fel de teamă,/ Fericită totuși ești-/Iarba știe cum te chiamă, Iarba
știe cum te cheamă,/ Steaua  știe ce gândești. ( Făptura mamei),  prezintă chipul femeii, al mamei capabilă șă-și dăruiască întreaga-i  ființă fizică și spirituală, veșnică aflată  între menire și predestinare, ținând mâna pe creștetul fiului/fiicei de la leagăn până la pleata încărunțită. Mama nu este doar o existență sacră și apropiată sufletului omenesc, ci e un veșnic și frumos mit al Naturii-mitul solar legat de existența omului în istorie, în timp și spațiu.
       Patria se identifică cu mama (Mamă tu eşti), cu Moldova / pământul străvechi (De la tine), cu vatra satului ( Satul meu, Acasă), cu personalităţile importante ale neamului nostru şi  cu oamenii acestui pământ, plugarului revenindu-i rolul principal (Către plugar). Poeziile prezintă ataşamentul faţă de casa părintească şi faţă de satul natal,  reazemul, patetism adânc interiorizat, dorul, admiraţia, etc.  
     În viziunea scriitorului, iubirea poate fi un joc adolescentin, dor, forţă, vitalitate (fiinţare), leac divin, iar femeia este taină a tainei naturii, lumină din lumina stinsă, făptură nelumească.
       Un alt aspect al poeziei erotice a lui Gr. Vieru îl constituie ipostazele eului liric. Dorul de iubită rămâne sentimentul definitoriu al liricii erotice vierene. Eul liric îndrăgostit apare în ipostaza unui tânăr, care, asemenea meşterului Manole, din dor şi iubire, năruieşte zidul, eliberându-şi consoarta, a omului care cunoaşte deopotrivă fericirea şi durerea, a bărbatului-soţ care admiră femeia şi în rolul ei de soţie-mamă.
       Războiul al Doilea Mondial, lasă urme adânci în sufletul  scriitorului. Copilul trăieşte la maximum drama pierderii tatălui în război. Mama îndurerată se revoltă împotriva acestui seism, bradul refuză să fie transformat într-un picior de lemn. Prin aceste  metafore poetul condamnă războiul, care strică ordinea firească a existenţei. Pentru a-şi contura  viziunea, apelează la antiteză: alături de ghiulea, schijă, plumb, apar insistent  soarele, luna, pruncul, izvorul, floarea.
       Poezia pentru copii ocupă un loc important în lirica poetului, dovadă fiind şi faptul că primele volume editate (Alarma, Muzicuţe, Făt-Frumos şi curcubeul, Bună ziua, fulgilor!, Mulţumim pentru pace) sunt dedicate celor mici. Pe parcursul activităţii sale de creaţie, Gr. Vieru a rămas fidel acestui  cititor.
 Copilul din lirica poetului preferă să se joace,  să coloreze cerul, pentru ca să plouă roşu, galben şi albastru, preferă să se joace cu ploaia, cu curcubeul, să bată mingea, El apare în ipostaza unui copil cuminte, dornic de a cunoaşte lumea, trăind din plin frumoasa poveste a copilăriei, a unui copil ce-şi iubeşte neamul.
      Condiţia artistului şi a operei de artă este dezbătută de Gr. Vieru în mai multe poezii. Astfel, în viziunea scriitorului poetul-om poartă timpul curgător în sânge, încercând să-şi salveze opera prin iubire. Autorul consideră că durerea şi suferinţa contribuie la naşterea artei adevărate, care, la rândul ei, va învinge moartea. 
       Analizând lirica lui Gr. Vieru, din perspectiva limbajului,  ne putem opri asupra semnificaţiilor simbolice ale părului, mâinilor, ochilor, glasului, nopţilor mamei, izvorului ale spicului cosit, drumului verde, privighetorii, trandafirului, lacrimii, luminii etc. (tema iubirii), ale cămăşilor, piciorului de lemn, crucii, bradului etc. (tema războiului), ale casei părinteşti, cântecului greierilor, ierbii, pâinii etc. (tema patriei). Metafora revelatoare („Ning străin şi rece sânii tăi, femeie”), oximoronul („floarea focului”), comparaţia („M-am amestecat cu dorul ca sângele cu izvorul”) sunt figurile de stil prin intermediul cărora poetul  exprimă stările, atitudinile sale. În acest context se înscrie şi multitudinea de imagini  vizuale, cromatice, auditive.
        Paralelismul compoziţional, repetiţia-laitmotiv antiteza compoziţională, sunt procedeele de compoziţie cel mai des atestate în creaţia scriitorului.
       Poetul a abordat foarte multe specii lirice, în funcţie de tema tratată, de stările trăite, de ipostazele eului. Astfel, în lirica viereană pot fi atestate doine (Doină), balade (Cămăşile), rugăciuni (Rugă), ode (Graiul), imnuri (Imn), meditaţii (Ars poetica), litanii (ciclul de versuri Litanii pentru orgă), elegii (Elegie de toamnă), cântece de dor (Pădure, verde pădure), cântece de leagăn (Cântec de leagăn pentru mama).
     Nichita Stănescu afirma: ”Grigore Vieru este un mare și adevărat poet. El transfigurează natura gândirii în natura naturii. Ne împrimăvărează cu o toamnă de aur. Cartea lui de inimă pulsează și îmi influențează versul plin de dor, de curată și pură limpezire.”
      
Bibliografie
1.  Constantin Şchiopu, Metodica predării literaturii române, Chişinău, 2009.
2. Constantin Parfene, Teorie şi analiză literară, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1993.
3.Mihai Cimpoi, Întoarcerea la izvoare, Literatura artistică, Chişinău, 1985.


Despre Grigore Vieru și dragostea pentru limba română


Liliiana Siustis, 
profesor de limba și literatura română, 
gradul didactic I,
Liceul Teoretic  N.Iorga Botoșani

     Grigore Vieru s-a născut în familia de plugari români a lui Pavel și Eudochia Vieru, născută Didic.. În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară, prevestind o opera grandioasă.
      Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi – aşa se definea poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam
      Poet al  mamei, al dorului şi al dragostei, al baştinei, al izvorului, al naturii – poet al     lucrurilor sacre, aşa poate fi definit Grigore Vieru.
      Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet, a fost însuşi sufletul Basarabiei.  Pentru poet dispariţia fizică nu înseamnă moarte, el trăieşte prin poezia sa, prin frumosul semănat în inimile copiilor. A fost, este şi va rămâne Pilonul de rezistenţă a culturii naţionale. Tot ce e mai frumos astăzi poartă numele lui. Şi cerul cu stelele, şi al străvechii slave bucium, şi ochii măicuţei ne sunt mai aproape, fiindcă iubesc şi au o taină sus care ne apără. A ajunge să poţi să redai istoria neamului în poezie, să poţi să aperi cei al tău prin poezie şi să crezi că eşti auzit de Dumnezeu prin poezie înseamnă să fii un poet ales. Aşa a fost Grigore Vieru – poet al neamului, care a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele ca grai, mamă, patrie, iubire şi de aceea merită cununa recunoştinţei noastre.
      Acest om plăpând cu suflet de copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi firavi crucea neamului nostru spre un viitor mai bun. Visul său era de a ne uni prin cuvânt, prin bunătate şi iubire de aproape. Astăzi visul lui pare mai aproape ca niciodată pentru că oamenii din diferite ţări, de diferite naţionalităţi de crezuri religioase îl pomenesc, apropiindu-se unul de celălalt, amintindu-şi de omul care a locuit la marginea unei iubiri. Am pierdut un poet pe pământ, dar avem un înger în ceruri…Ne mândrim mult cu Grigore Vieru, cred că moştenirea pe care ne-a lăsat-o o vor admira multe generaţii mângâindu-şi sufletele cu versurile lui. El a fost poetul dragostei de viaţă, dragostei de țară, dragostei de neam, dragostei de adevăr. Să-l aducem copiilor şi nepoţilor noştri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne şi noi prin vremi, căci un popor rămâne în istorie prin valorile pe care le creează şi le păstrează cu sfinţenie.
      Amuzantă, spirituală, de-o înaltă inventivitate şi spontaneitate artistică, poezia lui Grigore Vieru destinată copiilor te captivează prin armonia simplităţii aparente şi a complexităţii subtextuale cu implicaţii psihologice semnificative, cu accente de sinteză profunde, uneori dramatice. Îndrăgostit de muzică, şi-a oferit multe creaţii unor compozitori şi cântăreţi talentaţi, şi împreună au lăsat lucrări valoroase, unele adevărate imnuri naţionale, cântate pe mari scene. La succesul lor a contribuit şi fiorul mistic moştenit de la icoana mamei sale, de la strămoşii săi crescuţi cu credinţa lui Dumnezeu, dar şi înoculat de soarta tragică a crucificatei sale Basarabii natale.
       Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul, declara poetul. În anul 1974, scriitorul Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitație oficială din partea societății Uniunii, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoțit de poetul Radu Cârneci, apoi în 1977,  la invitația Uniunii Scriitorilor din România vizitează, împreună cu soția, mai multe orașe din România: București, Constanța, Cluj-Napoca, Iași.

Bibliografie:
1.                       Adrian Păunescu, Un mare prieten, Jurnalul Național 266/2010;
2.                       AGERPRES, Documentare, 2009;
3.                       Ion Cristoiu, Grigore Vieru – poetul neamului, 2011;

Despre Grigore Vieru și dragostea pentru limba română

Liliiana Siustis, profesor de limba și literatura română gradul didactic I,
Liceul Teoretic  N.Iorga Botoșani

      Grigore Vieru s-a născut în familia de plugari români a lui Pavel și Eudochia Vieru, născută Didic.. În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară, prevestind o opera grandioasă.
      Amuzantă, spirituală, de-o înaltă inventivitate şi spontaneitate artistică, poezia lui Grigore Vieru destinată copiilor te captivează prin armonia simplităţii aparente şi a complexităţii subtextuale cu implicaţii psihologice semnificative, cu accente de sinteză profunde, uneori dramatice. Îndrăgostit de muzică, şi-a oferit multe creaţii unor compozitori şi cântăreţi talentaţi, şi împreună au lăsat lucrări valoroase, unele adevărate imnuri naţionale, cântate pe mari scene. La succesul lor a contribuit şi fiorul mistic moştenit de la icoana mamei sale, de la strămoşii săi crescuţi cu credinţa lui Dumnezeu, dar şi înoculat de soarta tragică a crucificatei sale Basarabii natale.
     


Viaţa, activitatea şi opera marelui scriitor Grigore Vieru





Prof. NINI MIRELA FLORINA

,, Dacă aș avea două inimi, una aș vrea să gândească...."


     S-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererâta din fostul judeţ Hotin, pe teritoriul de azi al Republicii Moldova, în familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru, născută Didic. A absolvit şcoala de şapte clase din satul natal în anul 1950, după care a urmat şcoala medie din orăşelul Lipcani, pe care o termină in 1953.
    A debutat editorial în 1957, student fiind, cu o plachetă de versuri pentru copii, "Alarma", apreciată de criticii literari. În 1958, Vieru a absolvit Institutul Pedagogic "Ion Creangă" din Chişinău, Facultatea de Filologie şi Istorie. În acelaşi an, i-a apărut a doua culegere de versuri pentru copii, "Muzicuţe", şi s-a angajat ca redactor la revista pentru copii „Scânteia Leninistă”. A fost redactor la revista Nistru, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Între 1960 şi 1963, Vieru a fost redactor la editura Cartea Moldovenească, unde i-au apărut şi două plachete de versuri pentru copii: "Făt-Frumos şi Curcubeul" şi "Bună ziua, fulgilor!". În 1964, publică în revista ,,Nistru” poemul "Legământ", dedicat poetului Mihai Eminescu.                                             
   În 1965, îi apare volumul "Versuri pentru cititorii de toate vârstele", pentru care i se acordă Premiul Republican al Comsomolului în domeniul literaturii pentru copii şi tineret (1967). În 1967, Revista Nistru publică poemul "Bărbaţii Moldovei", cu o dedicaţie pentru "naţionalistul" Nicolae Testimiţeanu. Întregul tiraj este oprit, iar dedicaţia este scoasă. În 1968 are loc o cotitură logică în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice "Numele tău", cu o prefaţă de Ion Druţă. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariţie poetică. Chiar în anul apariţiei, cartea devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură naţională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate "Tudor Arghezi", "Lucian Blaga", "Brâncuşi", iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi Marin Sorescu. Asemenea dedicaţii apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.
   În 1969, el publică "Duminica cuvintelor" la editura Lumina, cu ilustraţii de Igor Vieru, o carte mult îndrăgită de preşcolari, care a devenit "obligatorie" în orice grădiniţă de copii. În 1970, editura Lumina publică "Abecedarul", semnat de Spiridon Vangheli, Grigore Vieru şi pictorul Igor Vieru. S-a dat o luptă aprigă de câţiva ani pentru apariţia lui, luptă în care s-au angajat şi învăţătorii basarabeni, lucrarea fiind considerată naţionalistă de către autorităţi. Tot în 1970, apare volumul selectiv de versuri pentru copii "Trei iezi".
   În 1973, Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegaţii de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei Secolul XX, Dan Hăulică, Ştefan Augustin Doinaş, Ioanichie Olteanu, Geo Şerban şi Tatiana Nicolescu. În 1974, Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitaţie oficială din partea Uniunii Scriitorilor, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoţit de poetul Radu Cârneci. În acelaşi an, apare volumul de versuri lirice "Aproape", cu ilustraţii color de Isai Cârmu. În 1977, la invitaţia Uniunii Scriitorilor din România, Vieru vizitează, împreună cu soţia, mai multe oraşe din România: Bucureşti, Constanţa, Cluj-Napoca şi Iaşi. Un an mai târziu, prin apariţia la editura Junimea din Iaşi (director Mircea Radu Iacoban) a volumului "Steaua de vineri", cu un cuvânt-înainte semnat de Nichita Stănescu, se rupe tăcerea între scriitorii români de pe ambele maluri ale Prutului. În 1981, la editura Albatros din Bucureşti (director Mircea Sântimâbreanu), în colecţia "Cele mai frumoase poezii", apare o selecţie din lirica poetului sub numele "Izvorul şi clipa", cu o prefaţă de Marin Sorescu. În 1982 este lansat filmul muzical pentru copii "Maria Mirabela", al regizorului Ion Popescu, textele pentru cântece fiind semnate de Grigore Vieru, iar în 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Anderesen. În acelaşi an apare cartea de versuri "Rădăcina de foc", la Editura Universul din Bucureşti (director Romul Munteanu).  În 1989, Vieru este ales deputat al poporului. Adunând în jurul său pe cei mai populari interpreţi şi compozitori de muzică uşoară din Basarabia, poetul întreprinde un turneu în Moldova de peste Prut. În 1990, Grigore Vieru este ales Membru de Onoare al Academiei Române, în 1991 devine membru al Comisiei de Stat pentru Problemele Limbii, iar în 1992,               Academia Română îl propune pentru premiul Nobel pentru Pace. În 1993, poetul este ales membru corespondent al Academiei Române. La împlinirea vârstei de 60 de ani, în 1995, Vieru este sărbătorit oficial la Bucureşti, Iaşi şi la Uniunea Scriitorilor din Chişinău. În acelaşi an, poetul este ales membru al Consiliului de administraţie pentru Societatea Română de Radiodifuziune. În 1996 este decorat cu Ordinul Republicii. În 1997, Editura Litera din Chişinău lansează volumul antologic "Acum şi în veac" (Colecţia: Biblioteca şcolarului), iar în 2000 este decorat cu Medalia guvernamentală a României "Eminescu" - 150 de ani de la naştere.                                                                                                                                             
             La 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulaţie, în apropiere de Chişinău. La 48 de ore după accident, inima lui Grigore Vieru a încetat să bată, pe fondul unor politraumatisme multiple şi al unei poliinsuficienţe a sistemelor şi organelor.                                                                                                                            Chiar şi într-o gravă „epidemie a artelor poetice” (M. Cimpoi) insistentele profesiuni de credinţă ale lui Grigore Vieru rămân mereu revelatorii din mai multe puncte de vedere. Un ochi atent poate identifica pe marginea poeziei lui Vieru coexistenţa mai multor componente, elemente din poezia lui Eminescu, Arghezi, Blaga, Stănescu ş. a. m. d. Sub acest aspect este edificator dialogul „rădăcinii de foc” cu marii înaintaşi. Sentimentul legământului cu cartea – simbolul universului eminescian – îi dă siguranţa netemerii de moarte: „De moarte nu mă tem…” (în Doinaconsacrată lui Vasile Alecsandri). De aici, imnul femeii: „O, dorule dor, / Mare stăpânule”. (Femeia, având un motto din Lucian Blaga) sau sfâşietoarea dezvăluire: „Mare eşti, moarte, / Dar singură, tu, / Eu am vatră unde iubi, / Tu nu, tu nu // (…) Prin mine un cântec de dor / A trecut chiar acu. / Eu am ţară unde să mor. / Tu nu, Tu nu”. („Prin mine, un cântec”, cu un motto din Rilke). Un dialog de creaţie e susţinut cu Constantin Brâncuşi, Constantin Noica, Nicolae Labiş, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ştefan Aug, Doinaş, Ioan Alexandru, Gheorghe Tomozei, Tudor Gheorghe, Dumitru Matcovschi, Vasile Vasilache, Ion Druţă, Spiridon Vangheli, Mihai Cimpoi, Gheorghe Vodă, Anatol Codru, D. R. Popescu, Mircea Radu Iacoban ş. a.
   La Vieru poezia e cea care se identifică, în ultimă instanţă, cu poetul: „De fapt, / nici nu sânt om, / ci pur şi simplu / poezie ”. Totul în jur e o cântare, o cântare ce transfigurează lumea după chipul şi asemănarea poeziei, adică totul, după o expresie a lui Mihai Drăgan, se confundă şi se confruntă cu poezia: „Părul meu – / versuri albe. / Fruntea – / un fel de măsură / Sprâncenele – / două versuri / tăiate cu negru, pentru că / nu pot merge. / Ochii – două metafore albastre. / Buzele – rime străvechi. / Inima – ritm modern, / neregulat. / Mâinile / mângâind pletele femeii – / comparaţie / cu mâinile altor bărbaţi. / Talpa mea / acoperită cu ţărnă / şi frunze sângerii de stejar – / repetiţie / a tălpii tatălui meu. / Iată că plouă, / şi poate că / nici nu trec prin ploaie, / ci printre versuri, / sau poate că / nici nu plouă, / ci aşa vreau eu: / să ploaie”. (Poezia).
     Secolul nostru are pretenţia de a regăsi în firea literaturii o esenţializare a faptelor din întregul nostru univers, de sublimare a originalităţii în orizontul de aşteptare al omului de azi,atras de esenţe primordiale. Totuşi harul de poet sau scriitor nu se subscrie acestei idei atâta timp cît deţine seva interesului în toate vremurile şi rezistă esenţialmente în pofida unor metamorfozări conceptuale din epocă. Elocvent în acest sens este exemplul poetului GrigoreVieru, al cărui„secret al popularităţii rezidă în faptul că poezia lui se prezintă ca o sinteză dialectică a tradiţiilor naţionale (clasice şi moderne) cu cele universale, a particularului cu general-umanul, a unei alese culturi spirituale cu o înaltă artă a cuvântului artistic, a unui umanism cuceritor cu o rafinată şi democratică măiestrie literară ”(Dolgan, Mihail. Farmecul estetic al liricii lui Grigore Vieru.// Revistă de Lingvistică şi Ştiinţă Literară, nr.4-6, 2005, p.4).



Bibliografie:
1.     Matei Călinescu,A citi,a reciti.Către o poetica a re(lecturii), Editura Polirom,București
2.     Ioana Em.Petrescu, Eminescu și mutațiile poeziei românești, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989
3.     Șt.Augustin Doinaș, Orfeu și tentația realului, Editura Eminescu, București, 1974
4.     Eugen Simion, ,,Grigore Vieru, un poet cu lira-n lacrimi’’,în Caiete critice, Nr.1-3, 1974
5.     Florentina Narcisa Boldeanu, ,,Grigore Vieru, poetul dimineții și al bucuriei’’, în Revista Știința literară Nr.2(25), 2012.

Grigore Vieru – Poetul copiilor de pretutindeni





Zăicescu Laura Gilda, prof. înv. primar, grad didactic I
Liceul cu Program Sportiv Botoșani

            Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935, în satul Pererita, Hotin, România. Spunem România deoarece Hotinul a fost una dintre unitățile administrative ale fostului Regat, cel mai de nord-est județ al României Mari, în nordul Basarabiei. Poate că tocmai această extremă a făcut ca, în timp și în anumite împrejurări istorice, Hotinul să aparțină astăzi în mare parte Ucrainei și doar o mică parte din acesta, Republicii Moldova, tocmai acea parte în care s-a născut și poetul, captiv întreaga viață între două țări și lumi, Grigore Vieru. Cetatea Hotinului a fost ridicată de moldovenii domnitorului Alexandru cel Bun la începutul anilor 1400 și tot aici, voievodul Petru Rareș, fiul nelegitim al lui Ștefan cel Mare, i-a înfruntat pe polonezi. Tot de cetatea Hotinului se leagă alte nume mari cum ar fi Bogdan, fiul lui Alexandru Lăpușneanu, Ieremia Movilă, Grigore Ghica, voievozi români care în luptele lor fie cu polonezii și al lor rege Sobietzki, fie cu turcii au încercat să păstreze Basarabia parte din teritoriul României. Poate chiar aceasta este sursa puternicului sentiment de românitate al poetului Grigore Vieru, care deși a trăit o bună parte a vieții sale în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, a simțit mai românește decât mulți dintre români înșiși.
            Deși la vârsta când scria primele sale versuri era un tânăr profund animat de sentimente naționaliste, Grigore Vieru a fost și este poetul copiilor. În vremea studenției, mai exact în anul 1957, Vieru publică prima sa cărțulie cu versuri pentru cei mici, reunite sub numele „Alarma”. Și alarma a sunat pentru toți cei care le-au citit, căci i-au adus poetului recunoașterea debutului său editorial. Un  an mai târziu, tânărul poet dă aripi avântului său literar, tot sub egida copilăriei, când se angajează ca redactor la revista pentru copii „Scânteia Leninistă”, astăzi, mai pe moldovenește, „Noi”. După periplul prin redacțiile mai multor publicații, la începutul anilor 1970, Grigore Vieru scrie „Albinuța”, o carte pentru preșcolari, care va deveni abecedarul multor generații de învățăcei. „Albinuța” a cunoscut lumina tiparului în peste un milion de exemplare, editate     și reeditate. La peste 40 de ani de la apariție, abecedarul „Albinuța” nu a îmbătrânit și așa cum declara chiar soția poetului, Raisa Vieru: „nu se reține mai mult de trei luni în librării.” ”Albinuța” a fost primul abecedar integral în caractere latine de peste Prut și a apărut la inițiativa poetului Grigore Vieru, intrigat de conținutul propagandist și rusificat al poeziilor pe care copii de grădiniță erau nevoiți să le învețe. De la debut și până la celebrul abecedar, Vieru reușește să dedice însă și alte opere copiilor, cum ar fi „Muzicuțe” în 1958, ”Făt Frumos” , ”Curcubeul” și ”Bună ziua, fulgilor”,  apărute între 1960 și 1963, „Mulțumim pentru pace” și „Făgurași”, o culegere nu doar de versuri, ci și cântece și povestioare pentru cei mici, ”Versuri pentru cititori de toate vârstele” în 1965 și ”Duminica cuvintelor” în 1969, un cadou literar din partea poetului exclusiv pentru toți copii de grădiniță. În 1970, odată cu lansarea volumului pentru copii ”Trei iezi”, poetul face cunoștință cu cenzura, care vede cu ochiul aprig fluturând tricolorul românesc ascuns printre versurile poeziei ”Curcubeul”. În 1982, Grigore Vieru scrie versurile pentru coloana sonoră a filmului de animație ”Maria Mirabela”, o producție româno-rusă, inspirată din povestea ”Fata babei și fata moșului” de Ion Creangă. O poveste a cărei protagonistă este Medeea Marinescu, copila de atunci, marea actriță de astăzi, care fără prea multe efecte tehnice și de imagini, rămâne filmul unei generații, a noastre ...
Maria Mirabela doi crini cu ochi de povești
Sub cerul ca umbrela alături de prieteni
Ce bine-i să trăiești
Maria Mirabela Maria Mirabela
Sub cerul ca umbrela alături de prieteni
Ce bine-i să trăiești

            În 1988, întreaga activitate literară a poetului Grigore Vieru în slujba celor mici este recunoscută prin decernarea premiului internațional Andersen.
            Poetul fără copilărie, așa cum însuși Vieru recunoștea, lasă o moștenire inestimabilă copiilor de aici, de peste Prut și de mult, mult mai departe: „Copilăria mea a fost pârjolită, săraca de ea, de focul războiul şi a fost umilită de urmările sale. Jocul meu principal era culesul spicelor pe mirişte în urma recoltării, unde găseam mai mult gloanţe ruginite, pentru că nici şobolanii nu stăteau degeaba. O muncă, în fond, zădarnică şi un joc destul de trist. Mă legănam pe picioare bolnăvicios, topit de slabă nutriţie. Miriştea sub tălpile mele goale era un fel de acupunctură moldovenească, nu mai puţin veche ca cea chineză, dar întrecând-o ca efect curativ.
            Întreaga sa creație artistică este o enciclopedie care îi însoțește pe cei mici încă de la cea mai fragedă vârstă până târziu în anii de școală. Tot ceea ce copilul Grigore Vieru a vrut, dar nu a avut, a visat, dar nu a sperat, a simțit, dar nu a resimțit în crunta realitate a vremurilor pe care le-a trăit se regăsește în versurile sale. Poetul le face cunoștință celor mici cu lumea imediat înconjurătoare, cu toate valorile pe care le-a prețuit prin versuri simple, pe înțelesul lor în aparență, dar care ascund semnificații pe care doar cei mari le pot percepe, prin transparență. Astfel că, în prim planul copilăriei sale, dar și a noastre, a tuturor, poetul centrează familia, cu toții membrii ei dragi. Aceștia sunt prezentați în poezii ca: Mama și  Tata ( în numeroasele lor variante), Sora, Fratele, Bunica și Bunelul:
„Mama ne mângâie, /Soarele luceşte, /Soarele e unul, /Mama una este.” - Mama
Nu ne spui vorbe de dor, /Dar ades în locul lor /Mâna tu pe cap ne-o pui /Şi mai dragă vorbă nu-i.
Mai mult taci decât vorbeşti, /Dar noi ştim că ne iubeşti, /Tata.
Bucuraţi-vă, măi prunci, /Nu că-aveţi de toate – /Bucuraţi-vă atunci /Când aveţi un frate.” - Fratele
„Am o soră mic-mică, /Gura ei – o floricică. /Ea nu ştie să vorbească, /Ştie numai să zâmbească.”
„Treaz ca pasărea, din zori, /Statuie cu miei, cu flori, /Aplecat puţin ca spicul… /Tare drag îmi e bunicul! - Bunelul
            Toate sentimentele pe care poetul le are pentru cei dragi, toată dragostea, bucuria, dar și nefericirea și neșansa copilăriei sunt retrăite de Grigore Vieru prin versurile sale și de cititori alături și odată cu el. Sunt martore poezii precum: Mi-e dor de tine, mamă, Tu iarbă, tot ai mamă?, Făptura mamei, Băiețașul din ochii mamei, Buzele mamei, Mâinile mamei, Tăcerea mamei, Cântec de leagăn, Copilărie.
            Sentimentul de apartenență, mândria rădăcinilor, chemarea pământului, toate sunt stări pe care poetul le resimte atunci când se gândește la satul natal, locurile copilăriei și limba strămoșească. Putem simți și noi toate acestea citind Frumoasă-i limba noastră, Satele Moldovei, Dorul și Limba, Casa părintească, Acasă, Casa mea, Mamă, tu ești, Limba noastră cea română, etc:

Cerul e ţesut din stele,
Luncile – din floricele,
Numai dorul strămoşesc –
Din cuvântul românesc.
Din pământ izvorul iese,
Grâul – din seminţe dese,
Numai dorul strămoşesc –
Din cuvântul românesc.
Razele ne vin din soare,
Iar miresmele – din floare,
Numai dorul strămoşesc –
Din cuvântul românesc.
(Dorul și limba)
            Anotimpurile, momentele zilei, sărbătorile, fenomenele naturii și multe animale le sunt descrise în versuri celor mici: Primăvara, Vara, Toamna, Iarna, Iată vine Anul Nou, Puişorii, Puiul, Iedul, Vaca, Ursul, Racul, Furnica, Purcelul, Grăuraşul, Gâsca, Albinuţa, Cântecul soarelui, Greieraşul și încă o sumedenie de alte vietăți, însă și puțină istorie cu: Decebal, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza. Toate acestea sunt titlurile unor poezii care alcătuiesc o mare carte universală de învățături pentru toți și despre toate.
            Ca un adevărat pedagog, și nu întâmplător, căci Grigore Vieru era absolvent al Institutului Pedagogic Ion Creangă din Chișinău (1958), acesta pătrunde prin opera sa în filosofia simplă de viață a celor mici și le insuflă valori ca respectul față de părinți, dragostea pentru țara și limba maternă, îi învață prin joacă și se joacă prin cuvinte învățându-i cele mai elementare norme de conduită, dar și cât de vastă este lumea înconjurătoare prin conținutul său. Pentru toate acestea, există însă și o condiție pe care Vieru o consideră esențială și existențială și anume, că nu poate exista copilărie fără pace:
Mama pâine albă coace,
Noi zburdăm voios,
Pentru pace, pentru pace
Mulţumim frumos.
Tata fluiere ne face,
Noi cântăm duios.
Pentru pace, pentru pace
Mulţumim frumos.
Înfloresc în jur copacii,
Ceru-i luminos.
Pentru pace, pentru pace
Mulţumim frumos
(Mulțumim pentru pace)
            La data de 16 ianuarie 2009, destinul însă îi arată poetului fața sa fatidică. În urma unui accident de circulație, Grigore Vieru se stinge din viață 48 de ore mai târziu. În mod ironic, în noaptea în care își pierde viața, Vieru se întorcea de la un eveniment dedicat marelui nostru poet Mihai Eminescu.
La zidirea Soarelui, se ştie,
Cerul a muncit o veşnicie,
Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu,
Ne-am ales cu domnul Eminescu,
Domnul cel de pasăre măiastră,
Domnul cel de nemurirea noastră –
Eminescu.


Webgrafie:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C8%9Bul_Hotin_(interbelic)
http://www.timpul.md/articol/abecedarul-lui-vieru-in-voga-i-dupa-trei-decenii-de-la-lansare--40464.html
http://www.istoria.md/articol/536/Grigore_Vieru,_biografie
http://petru-botezatu.blogspot.ro/2011/01/poezia-pentru-copii-lui-grigore-vieru.html
http://www.limbaromana.md/index.php?go=articole&printversion=1&n=265