Modalități de remediere a crizei spirituale prin accentul pus pe valorile moral-creștine

 

   

                                   Prof. Poleucă Liliana, Școala Gimnazială Nr. 12 Botoșani

 În ciuda tuturor acestor realităţi dramatice ale vieţii umane personale şi comunitare, spiritualitatea ortodoxă apără valorile familiei, arătând că soţii constituie unul pentru celălalt reale binecuvântări dumnezeieşti. Fiecare cămin are vocaţia de a fi transformat într-o „biserică în miniatură”, într-un spaţiul al iubirii, dăruirii şi desăvârşirii, în care pruncii sau copiii sunt adevărate daruri divine, oferite de Părintele Ceresc, spre mângâiere şi alinare.

 Credinţa şi teologia răsăriteană subliniază adevărul potrivit căruia, dincolo de convulsiile, alterările, degradările şi pervertirile la care este tot mai frecvent şi mai insistent supusă, chiar şi reconfigurată într-un nou context, familia se va afirma ca una dintre valorile esenţiale ale împlinirii umane, ca mediul cel mai potrivit al afirmării şi realizării individuale şi comunitare, ca un element şi simbol peren al fiinţei umane. 

 

Ipostaze ale feminității în lirica vieriană

 

Autor: Hriscu Olimpia – Elena

Disciplina: Limba română-limba franceză

Școala gimnazială nr.17, Botoșani

 

 

 

 

De-a lungul timpului critica literară a evidențiat în creația vieriană o serie de teme fundamentale:  copilăria, mama, patria, graiul, artistul, creația,patria, războiul . Dintre acestea cea care  a avut ecoul cel mai profund a fost tema mamei.

Văzută prin ochii puri, inocenți ai coplilului, mama capătă puteri ontologice, întruchipând perfecțiunea și iubirea universală. De la naștere și până la moarte, poetul i-a purtat acesteia o profundă recunoștință.  Iată cele patru ipostaze în care este surprinsă imaginea mamei: de mamă reală, care i-a dat naştere şi l-a crescut(Cântec cu acul),  de chip spiritual (Făptura mamei), de simbol (Această lună lină, Izvorul mamei, Cine-i pasărea), de mit (Cămăşile, Mică baladă).  Tema este vastă și susținută de motive dominante: cămăşile, lacrimile, iarba, steaua, izvorul, pasărea, tăcerea, nesomnul, mâinile, părul, buzele mamei etc.  Uneori, în viziunea poetului, patria se identifică cu mama (Mamă tu eşti), cu Moldova.

Grigorie Vieru, poet în peisajul poeziei româneşti

 

 

 

Pîşnei Daniela ,Prof.înv.primar ,gradul I,Liceul Tehnologic,,Nicolae Bălcescu,, Flămânzi

 

 

Grigore Vieru ,poetul cu chip blând, o minte strălucită, un om bun, iubitor de oameni şi de țară. Așa era Grigore Vieru, poetul român născut dincolo de Prut, perceput nu doar de apropiați, ci și aceia care și-au intersectat drumul cu al său. El poate fi considerat poetul tuturor vârstelor, ce ne unește prin cuvânt, bunătate, iubire. Astăzi slova lui și întreaga opera literară e cunoscută departe de hotarele țării, este poetul inedit și va rămâne unic prin veșmântul său poetic.

Prin opera sa impresionată, orânduită în paginile a peste zece volume, poetul rămâne prezent printre noi, chiar dacă e plecat să stihuiască în ceruri. Cu părere de rău, mulți dintre noi nu mai avem timp să deschidem vreo carte de poezii.

Grigore Vieru-poet al neamului

 

 

                                                                          Prof.înv.primar Curcă Elena-Lăcrămioara

                                                                           Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare ”Botoșani

 

”Grigore Vieru este un mare și adevărat poet. El ne transfigurează natura gândirii în natura naturii. Ne împrimăvărează cu o toamnă de aur. Cartea lui de inimă pulsează și îmi influențează versul plin de dor, de curata și pura lui poezie.”

Nichita Stănescu

             Poezie, libertate, iubire, Patrie şi Mamă:  sunt cuvintele care descriu cel mai bine opera şi viaţa celui care a fost marele poet român Grigore Vieru, din Basarabia

”Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi”. Aceste cuvinte stau gravate pe piatra funerară a marelui poet român basarabean Grigore Vieru, ca o veșnică aducere aminte a simplității și omeniei cu care ne-a cucerit inimile. Vieru a trăit prin poezie, a implantat în noi destoinicul și vrednicul, ca pe niște piloni existențiali, și a făcut-o cu toată credința unui luptător neobosit. Predestinat să fie prigonit pentru dreptate, Vieru a reușit să țină piept, chiar și în timpurile cele mai neguroase. S-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererîta, în familia lui Pavel și Eudochia Vieru, plugari români (așa cum îi plăcea să le zică).  Rămas orfan de tată, care plecat la război nu s-a mai întors, și crescut cu multă dragoste de mama sa, a reușit prin muncă și devotament să obțină rezultate impresionante pentru acele vremuri.

Natura în poeziile lui Grigore Vieru

 

 

Manolache Veronica

Profesor învățământ primar, Grad didactic I

Liceul cu Program Sportiv Botoșani

 

        Grigore Vieru s-a născut  într-o familie de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru la 14 februarie 1935, satul Pererîta, fostul judeţ Hotin, România, azi Republica Moldova și a decedat la data de. 18 ianuarie 2009, Chişinău. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care urmează școala medie din orașul Lipcani, pe care o termină în 1953.

         În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, facultatea Filologie și Istorie. Se angajează ca redactor la redacția numită revista pentru copii „Scînteia Leninistă”, actualmente „Noi”, și ziarul "Tînărul leninist", actualmente "Florile Dalbe" La 8 iunie 1960 se căsătorește cu Raisa Nacu, profesoară de limba română și latină, și se angajează ca redactor la revista „Nistru”, actualmente „Basarabia”, publicație a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960–1963 a fost redactor la editura „Cartea Moldovenească”. A fost un oaspete des al „Căsuței Poeziei” din satul Cociulia, raionul Cantemir. Tot aici scrie celebra carte pentru preșcolari „Albinuța”.

Chipul mamei- prin ochii şi sufletul lui Grigore Vieru

 

                                                         

Bibliotecar Adochiței Garofița

 Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”, Botoşani

    

       

„Nimeni nu ştie mai bine ca inima, secretele creierului. Poezia ar fi secretul creierului scăpat din gura inimii.”(Grigore Vieru)

         Grigore Vieru, unul dintre cei mai importanţi poeţi basarabeni, a fost, incontestabil, o voce singulară, de o expresivitate deosebită în peisajul poeziei româneşti. Creaţiile sale lirice acced spre infinit, sunt armonioase şi limpezi, sugestive şi sincere, cu alte cuvinte sunt înălţătoare, sublime. Pentru Grigore Vieru, „poezia pe care o simţi, este ca şi înţeleasă.” Altfel spus, poezia nu-şi poartă într-adevăr numele decât atunci când produce emoţie şi când oglindeşte, prin însăşi făptura ei, trăirile din suflet. Şi pentru că poezia iese din suflet, iar acolo dăinuieşte şi imaginea mamei poetului, este de la sine înţeles că fiinţa făuritoare de viaţă va fi evidenţiată prin cel mai sublim mod cu putinţă: poezia.

Visul de veacuri al poporului român

 

 

Prof. Chiper Alina – Mihaela

Grad didactic I

Scoala Gimnazială Nr. 1 Perieni

 

Basarabia a fost prima provincie românească ce s-a unit cu România, fapt împlinit la 27 martie/9 aprilie 1918, când Sfatul Ţării, care cuprindea reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor, a adoptat, cu majoritate de voturi, hotărârea Basarabiei de a se uni cu România.

La 15/28 noiembrie 1918, Congresul general al Bucovinei, format din reprezentanţii aleşi ai românilor şi ai naţionalităţilor din Bucovina, a hotărât, în unanimitate, „unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu regatul României”.

            Manifestul, ce privea convocarea Adunării Naţionale de la Alba Iulia, a fost lansat de Marele Sfat Naţional din Transilvania, la 7/20 noiembrie:

„În numele dreptăţii eterne şi al principiului liberei dispoziţiuni a naţiunilor (…) naţiunea română din Ungaria şi Transilvania are să-şi spună cuvântul său hotărâtor asupra sorţii sale şi acest cuvânt va fi respectat de lumea întreagă”.

Poetul generator de nemurire - Grigore Vieru

 

 

 

Prof. Bianca - Maria Ilaș, învățământ primar, gradul I

Școala Gimnazială Nr. 10 Botoșani

 

             

Grigore Vieru este poetul care a iubit poporul român şi şi-a consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsând o operă monumentală, plină de muzicalitate. El trăieşte prin poezia sa, prin frumosul semănat în inimile copiilor. A fost, este şi va rămâne un simbol al culturii naţionale.Tot ce e mai frumos astăzi poartă numele lui. Şi cerul cu stelele şi ochii mamei ne sunt mai aproape, fiindcă iubesc şi au o taină sus care ne apără. A ajunge să poţi să redai istoria neamului în poezie, să poţi să aperi cei al tău prin poezie şi să crezi că eşti auzit de Dumnezeu prin poezie, înseamnă să fii un poet ales. Visul său era de a uni lumea prin cuvânt, prin bunătate şi iubire de aproape. Astăzi visul lui pare mai aproape ca niciodată pentru că oamenii din diferite ţări, de diferite naţionalităţi de crezuri religioase îl pomenesc, apropiindu-se unul de celălalt, amintindu-şi de omul care a locuit la marginea unei iubiri. Moştenirea pe care a lăsat-o o vor admira-o multe generaţii, mângîindu-şi sufletele cu versurile lui, căci un popor rămâne în istorie prin valorile pe care le creează şi le păstrează cu sfinţenie.

Simbolistica cuvântului ,,mama” în poezia lui Grigore Vieru

 

 

Ungureanu Livia, prof. înv. primar, grad I,

Școala Gimnazială ,,Grigore Antipa” Botoșani

 

Rezumat

În opera poetului Grigore Vieru cuvântul ,,mama” are o simbolistică aparte: veșnicia, spiritul de sacrificiu, rezistența, nestrămutarea rădăcinilor, substitutul eternității, Mama-Patrie, Mama-Cuvânt, Mama-Limbă, Mama-Libertate, Mama-Dor, Mama-Univers.

           Recunoștința poetului pentru sacrificiul mamei rămâne cel mai puternic ecou al relației dintre cei doi. Această prețuire este manifestată o viață întreagă de către fiul recunoscător, care ajuns la senectute are puterea să o exprime în profunzime: ,,O stea mi-atinge fața/ Ori poate-a ta năframă/ Sunt alb, bătrân aproape/ Mi-e dor de tine, mamă!”

Grigore Vieru- poetul arhetipurilor

 

 

 

Ursache Angelica, Profesor pentru învăţământul primar, Grad didactic I

Şcoala Gimnazială Nr. 10 Botoşani

          ,,Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi!” – aşa se definea poetul Grigore Vieru.

           A fost maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam. A iubit poporul român până la lacrimi şi şi-a consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate şi-o frumuseţe rară. Poet liric, cu o sensibilitate mare, dedică poezii sufletului omenesc. Poet al mamei, al dorului şi al dragostei, al baştinei, al izvorului, al naturii – poet al lucrurilor sacre.

Poeziile sale stau la baza excelenței și originei bunei înțelegeri, compoziției armonioase și creației autentice. Prin prisma melodioasă și desebitei limbi române, Grigore Vieru a reușit să ilustreze cele mai distinse idealuri ale spiritualității neamului, chiar și cu destinul său nefast, dar fermecător oricum. Probabil, pentru că afecțiunea față de acest popor și plai natal n-a avut limite pentru el. Nu există copil, elev sau matur care n-a citit și n-a iubit creația scriitorului. Poeziile lui sunt ușor memorabile și se fixează în conștiința oricui. Inimile fiecăruia dintre noi tresar, atunci când auzim vreun vers al poetului, deoarece acestea sunt înarmate cu cele mai deosebite mărci stilistice și conținând un amalgam întreg de pasiuni patriotice ascunse printre rândurile vierene, care adunându-se în unison, te doboară și îți prefac inima și, cu sufletul rigid, într-unul plăpând și insuflat de năzuință. Ți se deschid ochii împreună cu conștiința și adorația față de neam, de plai, de mamă, de frate și de bună credinţă, cum doar poetul a cunoscut-o.

          Poezia lui Grigore Vieru este în consonanţă şi cu poezia unei Europe ce se dedică multiculturalităţii, şi cu păstrarea zestrei culturale autohtone. Versurile lui sunt un altar pe care poetul se dăruieşte întru armonie, sunt un sanctuar al sacrificiului. Din acest spirit al dăruirii de sine, Grigore Vieru devine un simbol al credinţei în metafora existenţială a unui popor român ce nu poate fi dezbinat. Poemele sale continuă un program literar ce se doreşte un imn al uniunii de suflet şi simţire. Literatura română a vibrat la versurile acestui poet mult prea român. Dramatismul, organicitatea versurilor vierene sunt semnul unui înalt patriotism liric pe care, din păcate, abia acum îl receptăm în tot tragismul lor.

          Grigore Vieru este o rugăciune şi o rugăminte la reconstituirea ideii de unitate naţională sub egida limbii române.

           Poeziile pentru copii ale lui Grigore Vieru au un vădit caracter educativ. Majoritatea lor dezvăluie capacităţile de pedagog înnăscut ale artistului. Prin catrenele sale pe care copiii le pot memoriza cu uşurinţă datorită ludicului şi muzicalităţii din ele, Vieru altoieşte în conştiinţa micilor cititori valori general-umane, respectul faţă de părinţi, dragostea pentru patrie şi pentru limba maternă. Important e că reuşeşte să facă acest lucru fără a fi plictisitor deloc.

          Poezia pentru copii a lui Grigore Vieru se identifică cu bucuriile şi „nefericirile” copilăriei însăşi, este, cu certitudine  mai mult decât o carte, ea capătă proporţiile unei mari şcoli, ale unui templu în care copiii sunt iniţiaţi în tainele cunoaşterii vieţii şi ale receptării frumosului artistic.

          Grigore Vieru rămâne a fi un poet model în cultura română, dar în același timp și extraordinar, de neîntrecut. El este asemenea unui satelit al ”Luceafărului”. Printre calităţile scrisului lui Grigore Vieru sunt unitatea stilistică, de vorbire, dublată de o mare iubire pentru limba care ne uneşte, un simţământ ce se revendică de la eminesciana simţire românească şi un acut sentiment al valorilor naţionale pe care niciun Prut nu-l poate şterge. Grigore Vieru este o rugăciune şi o rugăminte la reconstituirea ideii de unitate naţională sub egida limbii române.

          Principala virtute a poetului este iubirea faţă de limba română înţeleasă ca un respect de sine. Practic, două esenţe s-au întrupat într-o metaforă.

 

 

Bibliografie:

          1. Duminica mea este rândul pe care-l scriu (dialog cu Ognean Stamboliev, traducător din Bulgaria) // Vieru, Grigore Cel care sunt, Editura Literatura artistică, Chişinău, 1987;

          2. Vieru, Grigore Scrieri alese, Literatura artistică, Chişinău, 1984;

          3. Cimpoi, Mihai Univers matern, univers al copilăriei, prefaţă la Vieru, Grigore Opere alese, Literatura artistică, Chişinău, 1984.

 

Din România spre Basarabia - drum spre casa lui Grigore Vieru

 

 

Roșca Ana, profesor învățământ primar, gradul didactic I,

Școala Gimnazială Nr. 10 Botoșani

 

          Poetul nostru drag a plecat sus și ne veghează. Zi de zi, an de an, e tot mai departe, însă neuitat! Grigore Vieru este poetul începuturilor, ființă pământeană și nepământeană deopotrivă, umedă de roua lacrimilor vărsate de-a lungul veacurilor de românii basarabeni. Sursa poeziei lui Grigore Vieru este viața în toată complexitatea ei: copilăria, bucuria tinerească, neliniștea și suferința iubirii absolute.

          Născut în ziua dragostei, Grigore Vieru a presărat dragostea de patrie, neam, mamă și natură în toate poeziile sale. Nu este poem care să nu te răscolească până în adâncurile sufletului. Nu există vers vierean, aranjat pe linie melodică și cântat de Ion și Doina Aldea-Teodorovici, care să nu transmită durerea și regretul profund față de dezrădăcinarea poporului român și a existenței hotarului de la Prut. A iubit necondiționat scrisul, limba română, românii de pretutindeni și mai presus de atât a iubit viața „până la lacrimi”.      Toate acestea s-a străduit să le transmită copiilor săi. Una dintre frazele cheie sună în felul următor: „Ascultă, fiule, ca o povață, prea sus nu te ridica, te vor spânzura, prea jos nu te apleca, te vor călca”. Acesta este motto-ul pentru fiul poetului, lăsat de Grigore Vieru.

,,Grigore Vieru , între Basarabia și România”

 

 

  ,,Degeaba a venit libertatea ,dacă frații nu se cunosc între ei” ,( Grigore Vieru. )

         Când s-a născut,Dumnezeu l-a sărutat pe frunte.Mai târziu Grigore Vieru a devenit unul dintre scriitorii noștri cei mai îndrăgiți.L-a sărutat pe suflet.Grigore Vieru a devenit exemplu de omenie ,modestie,bunătate și cumsecădenie.Prefera să rostească poezia,,Casa mea”

....,,Și vei tace lung cu mine/Cu văz tulbur și durut,/Casă văduvă și tristă/De pe margine de Prut...

  Această casă ,,văduvă și tristă” e însăși Basarabia îngenuncheată,bucată de țară din stânga Prutului.Cu deosebită plăcere vede visul realizat și pleacă peste Prut .El vedea unirea cu Țara prin cuvânt.Patria lui era Limba română.A scris și a trăit prin Limba Română.Poezia lui e legătura dintre nem și timp,copac și frunze,iarbă și pământ,cer și stele..Poeziile Marelui Poet sunt ca un trăstet urmat de lumina unui fulger.Limba Română,Mama,Casa părintească Eminescu sunt temele vierene cu  profunde subtilități.   

Grigore Vieru- poetul României Mari

 

 

 

 

 

Grigore Vieru- poetul României Mari

 

PIP Palade Agata

Școala Gimnazială,,Stroe S.Belloescu”

Bârlad Vaslui

 

,,În aceeaşi limbă
Toată lumea plânge,
În aceeaşi limbă
Râde un pământ.
Ci doar în limba ta
Durerea poţi s-o mângâi,
Iar bucuria
S-o preschimbi în cânt.”

(În limba ta –Grigore Vieru)

Grigore Vieru a fost, este și va fi , incontestabil, o voce singulară, de o expresivitate deosebită în lirica românească. Poeziile lui au  ca element esenţial apărarea şi ilustrarea limbii române, integritatea acesteia într-o ţară în care s-a refuzat, decenii de-a rândul, dreptul de cetăţenie al acestei limbi. Un poet mesianic, un poet al neamului  său, obsedat de trei mituri: Limba română, Mama şi Unitatea neamului.

 Contemporan cu noi, el este şi un exponent al ideilor dominante în conştiinţa noastră naţională pe care le exprimă artistic şi le îmbogăţeşte cu sufletul său. E un poet fructuos, mereu sensibil la freamătul inimii şi la zbuciumul timpului, e poetul epocii noastre.

GRIGORE VIERU, ÎNTRE BASARABIA ȘI ROMÂNIA

 

 

Prof. înv. primar  PRELIPCEANU VIOLETA

ŞCOALA GIMNAZIALĂ „TIBERIU CRUDU’’ TUDORA

COM. TUDORA,  JUD. BOTOŞANI

 

 

 

 

        ,,Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi” – aşa se definea poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam. A iubit poporul român până la lacrimi şi şi-a consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate şi-o frumuseţe rară.

Poet liric, cu o sensibilitate mare, dedică poezii sufletului omenesc. Poet al mamei, al dorului şi al dragostei, al baştinei, al izvorului, al naturii – poet al lucrurilor sacre, aşa e definit Grigore Vieru.

      „Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet, a fost însuşi sufletul Basarabiei. Pentru poet dispariţia fizică nu înseamnă moarte, el trăieşte prin poezia sa, prin frumosul semănat în inimile copiilor. A fost, este şi va rămâne Pilonul de rezistenţă a culturii naţionale .

Mic tratat despre ce înseamnă acasă ( motivul casei părintești în lirica lui Grigore Vieru)

 

 

Prof. Budeanu-Mihalachi Mihaela, Limba și literatura română, gradul didactic I,

Liceul Dimitrie Negreanu, Botoșani

                                          Motto:

                                          Nu cunosc un dar mai frumos din partea unui musafir străin decât acela                 

                                 de a - mi elogia țara în limba casei mele . (Poeme din bătrâni – Grigore Vieru)

 

                            Universul creației unui scriitor se construiește din dimensiuni spirituale, tematice, filozofice.  La Grigore Vieru, lumea operei se materializează din entități: PATRIA, MAMA, CASA PĂRINTEASCĂ. De cele mai multe ori ele se confundă  într-un chip cu totul sublim. Și această sublimare nu permite excluderea vreuneia. A se confunda este echivalent la Grigore Vieru cu a se Înnobila. Patria are în ea căldura căminului  matern.

                Să treci  desculț dimineața

                 Prin iarba verde de acasă

                 Cu lanțul de rouă la glezne

                     Iată ce este Patria!               ( Poem)

 Mama este patria sacră a poetului, dar și casa dorului său, iar casa părintească e patria satului natal și mama celor înstrăinați înainte de vreme.

Grigore Vieru-poet al neamului românes

 

Grigore Vieru-poet al neamului românesc

 

 

Pr. Prof. Iftodi Marian-Liviu, Religie Ortodoxă, Grad Didactic I, Școala Gimnazială Mihail Sadoveanu, Dumbrăvița, Jud. Botoșani

 

Grigore Vieru este poetul începuturilor, ființă pământeană și nepământeană deopotrivă, umedă de roua lacrimilor vărsate de-a lungul veacurilor de românii basarabeni. Sursa poeziei lui Grigore Vieru este viața în toată complexitatea ei: copilăria, bucuria tinerească, neliniștea și suferința iubirii absolute. Poezia lui este didactică, e o carte de lectură eternă: o viață de om de la naștere la moarte, transpusă în forme parabolice, uneori moale și fin, alteori aspru, retoric și povățuitor.

Poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam, a iubit poporul român până la lacrimi şi şi-a consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate şi-o frumuseţe rară. Poet liric, cu o sensibilitate mare dedică poezii sufletului omenesc.

Patria şi Mama – două teme majore în creaţia poetică a lui Grigore Vieru

 

                                                                        Prof. ROBU ADRIAN-VALENTIN

                                                                                       ŞCOALA GIMNAZIALĂ Nr. 7  BOTOŞANI

                                                        

 

            Când  te hotărăşti să scrii despre Grigore Vieru – „Orfeul de peste Prut”, cum  l-a numit Lazăr Lădariu – nu se poate să nu-ţi tremure  mâna, fiindcă te gândeşti imediat la uriaşa sa personalitate, atât ca patriot înfocat, cât mai ales unul dintre cei mai de seamă poeţi români ai literaturii contemporane. În ceea ce mă priveşte, l-am considerat şi îl consider pe Grigore Vieru „Cetăţeanul de Onoare” al României, aducându-mi aminte de cuvintele rostite aici, la Topliţa, oraşul care i-a conferit în premieră, înaltul titlu de „Cetăţean de Onoare”, în 1995, cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani. „Devenind azi Cetăţean de Onoare al al Topliei – a spus atunci Poetul – simt că am devenit Cetăţean de Onaore al Patriei mele scumpe – România”.

          Aceasta a fost convingerea dintotdeauna a lui Grigore Vieru că adevărata sa patrie este România, nu Republica Moldova. „Nu am nimic împotriva Repubicii Moldova, pe care am susţinut-o de la bun început şi a susţin, dar nu altfel decât o treaptă spre Reîntregire”. Grigore Vieru a trăit având în suflet credinţa şi speranţa reîntregirii. „Cred în restabilirea hotarelor strămoşeşti şi doresc această legitimă restabilire. Pentru că, dincolo de patriotismul meu local, basarabean, ştiu că Mioriţa s-a născut în Vrancea, că mănăstirea noastră cea mare şi adâncă este Putna (…), că stâncile din Pererita mea natală, pe care le port în sufletul copilăriei mele, nu au tăria Carpaţilor; că nu putem fi o cultură, o ştiinţă şi o istorie naţioală fără Eminescu şi Creangă (…). Cred, cu toată inima, că Reunirea cu Ţara mamă este inevitabilă”.

Grigore Vieru – român al celor două Românii

 

 

înv. Popovici Adina, grad didactic I,

Liceul de Artă Ștefan Luchian Botoşani

 

            Definit de Ioan Alexandru ca fiind poetul ce și-a asumat greul unei vieți, trecându-l prin sufletul său plin de răbdare, înțelepciune și deplină frumusețe, Grigore Vieru a răscolit inimile românilor de dincoace și de dincolo de Prut.

Dacă e să descriem în doar câteva cuvinte opera şi viaţa marelui poet Grigore Vieru, am putea spune: libertate, poezie, iubire, mamă, patrie.

            În general, omul nu se gândeşte la moarte. El încearcă în diferite chipuri s-o anuleze, să nu-i accepte iminenţa. Se prinde de viaţă ca furnica pe firul de iarbă atunci când plouă. Ne naştem purtând în vene dorinţa fierbinte de a trăi. Însă, se află printre noi oameni rupţi de iureşul vieţii grăbite, care trăiesc pentru bine şi frumos, care pun valorile mai presus de fericirea lor proprie şi care, desigur, plătesc preţul aferent acestei meniri.

Copilul și copilăria în opera lui Grigore Vieru

 

 

Knihinschi Ionela-Cătălina, prof. înv. primar, gr. did. I,

Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Botoșani

 

 

Rezumat: În creația lui Grigore Vieru, copilul și copilăria aduc cititorul într-o minunată atmosferă: copilul-cititor e într-un spațiu familiar lui, în firescul vârstei și  preocupărilor sale; cititorul-adult redescoperă paradisul pierdut al copilăriei și redevine copilul de altădată. Zâmbetul, bucuria, duioșia sunt inerente atunci când revenim la poezia lui Grigore Vieru.

 

Grigore Vieru s-a născut in familia de plugari români a lui Pavel și Eudochia Vieru, născută Didic. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care urmează școala medie din orașul Lipcani pe care o termină în 1953. La sfârșitul anilor '80, Grigore Vieru se găsește în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia.

Grigore Vieru între Basarabia și România

 

 

 

Mihai Elisabeta-Victorița, profesor învățământ primar, grad didactic I, Școala Gimnazială”Alexandru Moruzi” Pechea

 

 

     Viaţa literară românească cunoaşte după 1989 un fenomen aproape paradoxal: „bătălia pentru Eminescu” – mai exact bătălia pentru un mit  statornicit ca atare de G. Călinescu  determinată de cei care au creat „cazul Eminescu” („Dilema”,1998). Când se credea că totul este aşezat pentru totdeauna şi că nimic nou nu mai poate surprinde în ceea ce priveşte viaţa şi opera poetului naţional, apar nenumărate surprize editoriale[1], se nasc polemici aproape interminabile care par să fi împărţit scriitorimea română în două tabere aparent ireconciliabile, ambele nedemonstrând altceva în ultimă instanţă decât că Eminescu este  viu,  mai actual ca oricând, se află printre noi, sintetizând nu numai geniul poporului român, ci însăşi conştiinţa, esenţa sufletului lui, argumentând o dată în plus că fiind „atât de român încât este universal” (M.Dragomirescu). Este pus în valoare astfel realitatea că  recuperarea lui Eminescu constituie un proces ce nu s-a terminat, că posteritatea lui rămâne o perenă, fascinantă provocare. În această „bătălie” s-au înscris şi scriitorii români de dincolo de Prut care au avut de întâmpinat în plus contestatarii din interior („Flux”),  luând atitudine, editându-l în seriile de Opere  (editurile Litera, Cartier, Gunivas), îngrijite de eminescologi renumiţi şi apărând cu noi şi primenite exegeze (Mihai Cimpoi).

Grigore Vieru - poet al copilului și cântăreț al valorilor umane

 

                                                                                                                          

Prof. Andrei Dana Georgeana,

 prof. limba și literatura română, grad didactic I,

Şcoala Gimnazială Nr.12 Botoşani

                                                                                  

            ,,Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi” – aşa se definea poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam. A iubit poporul român până la lacrimi şi şi-a consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate şi-o frumuseţe rară. Poet liric, cu o sensibilitate mare dedică poezii sufletului omenesc. Poet al mamei, al dorului şi al dragostei, al baştinei, al izvorului, al naturii – poet al lucrurilor sacre, aşa e definit Grigore Vieru. 

GRIGORE VIERU, poetul român de peste Prut

 

 

Fecioru Veronica, profesor învăţământ primar, gr. I

Şcoala Gimnazială „P. Şuşter” Costeşti-Răchiţi, jud. Botoşani

 

            „Scriu nu pentru că sunt poet, ci pentru că am văzut în copilărie cum curge Prutul” zicea Grigore Vieru.

 Grigore Vieru a fost, incontestabil, o voce singulară, de o expresivitate deosebită în peisajul poeziei româneşti. Versurile sale au ilustrat, într-un regim al excelenţei rostirii lirice, stări de spirit de o rară autenticitate, conturate în enunţuri poetice armonioase şi limpezi, sugestive şi sincere. Nimic strident în lirica lui Grigore Vieru, nimic evaziv sau fals.

Grigore Vieru, poetul tuturor

 

Grigore Vieru, poetul tuturor

 

Axinte Iulia, profesor pentru învățământ primar, grad didactic I, Școala Gimnazială ”Ioan Murariu” Cristinești

 

O graniță șerpuită ce străbate două lumi care tainic cândva au fost unite, frânge două țări ce pentru Grigore par doar una. Poetul dezice legile ce despart categoric țările, sabotează lirica diferită a poeților de peste granițe și unește inimile cetățenilor.

Tematica lui Grigore Vieru este aparent simplă, dar foarte profundă – a scris poezii despre mamă, natură, sat, poezii cu caracter social, abordând de asemenea valorile și tradițiile românești.

 În textul liric ,,Tu iarbă, tot ai mamă?", poetul abordează în descendență lirică motive precum cel al iubirii față de mamă, ce simbolizează dependența față de partea maternă, care oferă căldură sufletească și iubire.

Grigore Vieru, lacrima românească

 

Prof. înv.primar, Burlacu Geanina,

Grad didactic I

Liceul Pedagogic ,,N.Iorga” Botoșani

 

Nu este nevoie să aducem argumente pentru a demonstra cuiva că marele nostru Poet Grigore Vieru a fost, este și va rămâne un simbol al românismului pe ambele maluri ale Prutului.

Adrian Păunescu, născut și el pe meleaguri basarabene, spunea că „Poezia lui Gr. Vieru a făcut mai mult pentru unitatea națională a tuturor românilor decât toți politicienii și decât toate armatele la un loc. Și pentru că unitatea națională nu este pe de-a-ntregul realizată, Vieru e o rană, iar poezia lui e o dramă”. Ex-ministrul Culturii României, Răzvan Theodorescu, ne-a îndemnat de mai multe ori să vedem în Vieru „un apostol, un luptător cu modestia sa bine cunoscută” și „Un poet și un om de mare cultură care a condus într-un fel destinul culturii basarabene în momente în care toți am desperat”.

Opera lui Grigore Vieru- sursă de inspirație în alegerea conținuturilor didactiee cu valoare formativă

 

 

Laura Mihalescu, prof. înv.primar, grad didactic I, Școala Gimnazială ,Grigore Antipa” Botoșani

 

 

          Rezumat:

          Poezia lui Grigore Vieru constituie un tezaur lăsat urmașilor, creațiile sale fiind repere fundamentale ale literaturii române din zilele noastre. Toată opera sa se conturează în jurul a trei teme mari, „veşnice”: dragostea, viaţa, moartea. Tematica lui Grigore Vieru este aparent simplă, dar foarte profundă.

          Cred că, în creaţia lui Grigore Vieru, disponibilitatea conținuturilor  trebuie căutată chiar la acest nivel – al tematicii.  Există o legătură organică între poezia lui Grigore Vieru şi poezia populară, între aceasta și opera eminesciană, de aceea teme și motive precum sacrificiul matern, iubirea de neam și de limbă, motivul Meșterului Manole, cel al Mioriței se regăsesc în fiecare dintre acestea.

Grigore Vieru – poetul devenirii

 

 

Prof. Tița Irina

Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga” Slatina, jud. Olt, România

 

 

            ,,Scriu nu pentru că sunt poet, ci pentru că am văzut în copilărie cum curgea Prutul”(Grigore Vieru)

            Apreciat de critica literară cel mai tipic reprezentant al orientării tradiţional-clasice în poezia postbelică, Grigore Vieru este şi cel mai popular şi îndrăgit poet din Republica Moldova. Poet al maturităţii şi al dragostei, al copilăriei şi plaiului natal,  Vieru se impune printr-o viziune specifică, printr-un stil particular şi o tonalitate lirică aparte, fapt pentru care «chiar la nivelul primului contact cu poezia simţim suflul arzător al vieţii».

            Grigore Vieru este un poet unic, dotat cu un soi de fragilitate asemănătoare cu cea a firului de iarbă, care i-a vulnerabilizat ființa până-n moarte. Memoria colectivă-l păstrează ca pe un poet cu un cuget tare, dar „sângerând” pentru Basarabia.