Podovei
Marcela
Limba
și literatura română, gr. I,
Liceul
Tehnologic ,,Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona, jud. Botoșani
Grigore Vieru este
poetul basarabean în pieptul căruia a bătut toată viața o inimă de adevărat
român. Și-a făcut auzită vocea încă de tânăr. Studiile superioare și slujbele
în serviciul comunității l-au făcut conștient de ceea ce reprezintă pentru
semenii săi. Astfel, întrega sa activitate literară, culturală, socială a
slujit visului măreț al unirii cu patria- mamă, România. Un suflet nobil,
sensibil, dar temerar în același timp, se întrevede în versurile sale de un
lirism pur și original.
Moare însă fără să-și vadă visul
împlinit, dar nu înainte de a-și exprima clar, atât crezul propriei existențe,
cât și dorința care pulsează în inimile tuturor românilor.
Grigore Vieru a fost unul dintre
liantele puternice între cele două maluri ale Prutului. Mereu cu inima tânjind
după sânul patriei mamă, mereu cu gândul la îmbrățișarea fraților din România,
mereu cu tonul cald al limbii strămoșești în versuri, poetul a urmat
nestingherit împlinirea unui ideal. Nu mai este pentru nimeni un secret că visa
la unirea Basarabiei cu România și la unirea într-un cuget și o limbă a tuturor
românilor, un vis pe cât de măreț pe atât de greu de realizat.
Născut în Republica Moldova, la 14
februarie 1935, în satul Pererîta, fostul județ Hotin, Grigore Vieru a fost fiul lui Pavel și al
Eudochiei Vieru, plugari români, datorită cărora a păstrat un dor nestins față
de pământul strămoșesc. A absolvit primele șapte clase în satul natal, iar
școala medie în satul Lipcani. Spiritul ludic, gingaș și visător, de care era
cuprins și care l-a caracterizat mereu, a dus la apariția volumelor pentru copii: ‘’Alarma’’ în 1957 ca debut,
apoi, în anul următor, odată cu finalizarea cursurilor la Institutul Pedagogic
,,Ion Creangă” din Chișinău și la Facultatea de Filosofie și Istorie, apare
volumul ,,Muzicuțe”. Mai târziu, după căsătorie și slujbele de la revista
,,Nistru” și editura ,,Cartea Moldovenească” ies de sub condeiul lui poeme
pentru cei mici adunate în volumele ,,Făt-Frumos” și ,,Curcubeul” și ,,Bună
ziua, fulgilor!”. În 1964 aduce un omagiu marelui poet Mihai Eminescu prin
poemul ,,Legământ”.
După premiul Republican primit pentru
literatură pentru copii și tineret, Grigore Vieru prinde avânt și publică
poemul ,,Bărbații Moldovei”. Curajul lui este apostrofat însă și poezia este
interzisă. Originalitatea aparte a scriitorului care calcă pe urmele idolului
În tot acest timp, Grigore
Vieru cultivă neîncetat dorința împărtășită de nenumărați semeni basarabeni,
reîntregirea teritorială a României. Este susținut în publicarea Abecedarului de mai mulți învățători.
Însă, după apariția volumului pentru copii ,,Trei iezi”, în 1970, este
considerat naționalist datorită poeziei ,,Curcubeul”, închinată tricolorului,
aspect ce duce la retragerea cărții. Începând din anul 1973, legăturile
poetului basarabean cu celălalt mal al Prutului încep să se concretizeze și să
se întărească. După o întâlnire cu redactorii revistei ,,Secolul XX”, este invitatul
oficial al Uniunii Scriitorilor din România, sub conducerea lui Zaharia Stancu.
Cu această ocazie admiră Transilvania, vizită ce duce la nașterea volumului
,,Aproape”. Poemele sale însuflețesc Basarabia, și, la sfârșitul anilor 80, ia
naștere Mișcarea de Eliberare Națională, în fruntea căreia, Grigore Vieru
devine vocea celor care îți strigă deșteptarea conștiinței naționale și dorința
ca limba română și scrierea latinească să fie aprobate ca oficiale.
Poetul moare însă la 18
ianuarie 2009, în urma unui grav accident rutier, fără să-și vadă visul
împlinit. A lăsat însă o moștenire fără preț celor rămași cu același dor în
suflet. Lirica sa profundă, prin cele trei aspecte definitorii, patria, mama și
graiul, vorbește despre istoria neamului românesc. Fiind întrebat odată de unde
vine, răspunsul său a fost unul grăitor: ,,Vin din Basarabia, unde românii sunt
săraci de mângâiere. Mângâierea noastră e Limba Română. Mângâierea noastră e
iubirea. Mângâierea noastră e credința în Dumnezeu.” Nădejdea la Cel de sus și
jertfirea pentru ceilalți au fost crezul vieții sale, pe care l-a lăsat
inscripționat chiar pe piatra mormântului său: ,,Sunt iarbă, mai simplu nu pot
fi!”. A explicat că a fi iarbă e, de fapt, procesul complicat prin care s-a străduit
o viață să se dedice celor din jur până la moarte, până va deveni, simplu, fir
de iarbă!
Bibliografie:
Grigore Vieru, ,,Acum
și în veac”, ed. Litersa, ed. III,
Grigore Vieru, ,,Taina
care mă apasă”, ed. Princeps, 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu