Autor: Oxana Luțev, Magistru în filologie, doctorandă
în cadrul Universității de Stat „Dimitrie Cantemir”. Domenii de preocupare:
istorie și teorie literară, studii culturale, sociologie, filozofie
Asociația de copii Kinderwelt.Lumea copiilor , Germania,
Sassenberg
Dacă ar fi să definim Copilăria din viziunea lui
Grigore Vieru, a celui ce a intrat în
literatură pe poarta poeziei pentru copii, putem menționa următoarele: opera
lui Grigore Vieru reprezintă un univers al jocului, al ludicului (specific
vârstei copilăriei), al omului ce evadează din cotidian și al copilului din imaginar:
,,Iese tata la balcon
Și mă strigă :Măi Ion?!
Cred că am făcut ceva
Dacă m-a strigat așa?
Dacă nu făceam nimică,
Mă striga: Măi Ionică?!
(Iese tata la balcon).
În literatura română, motivul jocului, al
copilăriei - se regăsește în opera mai multor scriitori, fiecare
reprezentîndu-l în felul său. ,, Astfel, întâlnim o copilărie fericită,
lipsită de griji, o copilărie a jocului, plină de amintiri frumoase în cazul
operelor lui Ion Creangă, Mihai Eminescu, Tudor Arghezi. Avem de a face cu o
altă viziune asupra copilăriei în cazul scriitorilor precum George Coșbuc,
George Topârceanu, pentru care copilăria presupune responsabilități, greutăți,
probleme care își pun amprenta asupra vârstei fragede”.
Textul liric al lui Grigore Vieru are
tangențe cu textul autobiografic al lui Creangă, ambii vădind organizarea
spațiului fizic și psihic al satului ca limbaj; conform acestei structuri,
lumea, experiența ,,eroului îi vorbesc cititorului, îl învață, iar lumea nouă
formată de scriitor, a satului vecin cu cerul- sunt cât se poate de logice de a
reprezenta la fel ca și alți tineri autori veniți de la țară și pentru care singurul
paradis cunoscut și de a fi cântat era copilăria cu toate visele și pădurile ei:
,,Satu
nostru-i mare tare,
Satu
nostru capăt n-are.
Până
la bunicu Petru
Este
cam vreun kilometru
Până
la bunicu Andrei
Kilometri
sunt vreo trei.
Nu-i
cunosc pe cei din vale,
Da-i salut pe toți în cale - (Satul meu).
Ludvig Wittgenstein, filosoful austriac care
a introdus noțiunea de joc de limbaj, afirma că „ jocurile de limbaj sunt
formele lingvistice prin care copiii folosesc pentru prima oară cuvintele.
Jucându-se cu semenii lor, ei stabilesc prin consens – sensuri!” . Se poate
spune că jocul se situează în miezul limbajului poetului basarabean:
,,Duminica
dimineața
Copiii
noștri amândoi
Se
urcă în pat
Între
noi...
Ne scot de pe degete
Palidele
inele,
Le
duc la ochi
Și se uită la mama și tata
Prin
ele.
O,
golul inelelor
Se umple atunci
De văzul copiilor luminos.
Și-n
toată lumea-
Nu
există joc mai frumos (Joc de familie).
Vladimir Beșleagă menționează că ,,
originalitatea poeziei lui Grigore Vieru provine din absoluta sinceritate a
discursului poetic, din simplitatea expresiei, din rara ei muzicalitate, care
toate- izvorăsc din melosul popular, din mitologia milenară, din tradițiile
naționale cele mai frumoase, pe scurt, din bunul gust, bunul simț și buna
cuviință a neamului românesc...
,,Da,
graiul mi-i sfânt-
În
viața mea
Nu
este un simplu turist ,
E
chiar Patria.
Într-un
cuvânt,
Sunt
na-ți-o-na-list (Sunt naționalist).
Poezia lui Grigore Vieru deși pare o poezie
simplă, prin ea respiră tot neamul românesc, prin ea se oglindește întreaga
istorie a neamului, cu toate bucuriile și tristețile ei. El este leagănul
spiritualității românești, maestru al cuvântului,iubitor de plai limbă și neam
,,
Pe ramul verde tace
O pasăre măiastră,
Cu drag și cu mirare
Ascultă
limba noastră
De-ar
spune și cuvinte
Când cântă la fereastră,
Ea le-ar lua, știu bine,
Din
limba sfântă-a noastră (Frumoasă-i limba noastră).
El se numără printre acei poeți ,,ce au
scris o limbă ca un fagure de miere, dar și printre cei ce au știut să
demonstreze sensul adevărat al cuvântului – simbol : Mama.
Diversele credințe și religii ale lumii din
trecut și până în prezent au considerat-o pe mamă în primul rând, femeie, apoi,
diverse principii, elemente ale naturii dar și divinitatea.
Grigore Vieru apelează la tehnici şi
strategii stilistice precum intertextualitatea, metatextualitatea, ironia,
parodia, pastişa etc. Eul liric reprezintă o mimare a epigonismului din
partea generaţiei din care face parte
poetul , ca mod de autodefinire, tot printr-o atitudine eminesciană, a
propriului demers poetic, precum şi a sensului poeziei, după aproape un secol
de evoluţie a literaturii române.
În
poezia lui Grigore Vieru, mama este simbolul principal, poetul o poziționează
ca prima femeie dintre sfinți și ca mamă a tuturor; tot aici desprindem și
relația mamă –fiu ce se trage din creștinism, Feciaoara Maria și fiul său...
Mamă divină, cu sufletul perfect unificat, care este ,, prin excelență, o
energie luminoasă, castă, purtătoare de curaj, de ideal și de bunătate,, Dintre
toate religiile, afirmă poetul, cea mai frumoasă este mama. Mama la Grigore
Vieru este ,,zâna protectoare,un descântec la îndemâna oricui, un arhetip al
întregii creații cosmice :
,,Măicuța
mea: grădină
Cu
flori, cu nuci și mere...
Măicuțo, tu: vecie
Nemuritoare
carte,
De dor și omenie
Și
cântec fără moarte...(Mi-e dor de tine, mamă). O poezie de referință în creația
lui Grigore Vieru este Făptura mamei, în care imaginea mamei este de o forță
expresivă aparte: ,, În priviri c-un fel de teamă/ Fericită totuși ești. Poetul
ne îndeamnă să prețuim și să iubim mama, cea mai scumpă ființă din viața
fiecărui copil:
,,Tu, iarbă, tot ai mamă?
De ai- de bună seamă:
Atunci când înverzești De ea îți amintești?(Tu
iarbă tot ai mamă?)
Poetul mimează percepția inocentă a Candidatului lui Voltaire, sau a
copilului lui Andersen, a omului mic care nu știe nimic, care nu spune nimic
decât ceea ce vede. Versul copilăresc al lui Grigore Vieru reprezintă copilăria
noastră, cu flori, iarbă, stele, joc; cu cântec de leagăn și îmbrățișări ale
mamei. Această comoară de cuvânt, trebuie să o aducem în dar generațiilor
următoare, care odată cu dezvioltarea tehnologiei vor uita sau poate nici n-or
apuca sa vadă adevăratul alergat prin rouă, adevărata fericire a jocului în
ploaie, adevărata dragoste și prietenie. Poezia lui Grigore Vieru va ramâne un
adevărat testament urmașilor noștri. Grigore Vieru este și va fi un maestru al
cuvântului.
Bibliografie:
1.
Belcianeanu Raluca, Alina Dinu, Dicționar de motive
și simboluri literare, Craiova, 2011
2.
Beșleagă, Vladimir, Fenomenul Grigore Vieru, Limba
română,Revistă de știință și cultură, Chișinău ,2015
3.
Vieru, Grigore, Acum și în veac, Chișinău,1998
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu