Grigore Vieru și universul copiilor

 


 

Prof. Daniela Orășanu- Școala Gimnazială Nr.7 Botoșani

Prof. Ioana Orășanu- Cnej- Școala Gimnazială Nr.3 Borzești

 

            Se consideră că Grigore Vieru este cel mai mare poet pentru copii din literatura română şi unul dintre cei mai mari din literatura lumii de acest gen. Confirmă acest lucru multitudinea de poezii scrise cu atâta dragoste faţă de copii, faţă de Universul copilăriei. Citind versurile lui pentru copii, te copleşeşte dorinţa de a te întoarce acolo, în lumea copilăriei, şi  a rămâne acolo pentru totdeauna.Sunt convinsă că toţi copiii trebuie să-l cunoască pe Grigore Vieru, care, de parcă, era mereu Copil.

            Tematica lui Grigore Vieru este aparent simplă, dar foarte profundă – a scris poezii despre mamă, natură, sat, poezii cu caracter social, abordând de asemenea valorile și tradițiile românești. A ţinut să sensibilizeze caracterul cititorului, încercând să facă omul mai bun și mai spiritual. A adus un aport considerabil la dezvoltarea limbii române şi grafiei latine pe teritoriul de azi al Republicii Moldova, pe vremuri încă inclus în fosta Uniune Sovietică. Vieru face parte din grupul celor care au luptat pentru independența țării. Personalitatea lui va rămâne veșnic în memoria şi sufletul nostru.


,,Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi” – aşa se definea poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam. A fost, este şi va rămâne pilonul de rezistenţă a culturii naţionale . Acest om plăpând cu suflet de copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi firavi crucea neamului nostru spre un viitor mai bun.Visul său era de a ne uni prin cuvânt, prin bunătate şi iubire de aproape. Astăzi visul lui pare mai aproape ca niciodată pentru că oamenii din diferite ţări, de diferite naţionalităţi de crezuri religioase îl pomenesc, apropiindu-se unul de celălalt, amintindu-şi de omul care a locuit la marginea unei iubiri.

La fel ca şi întreaga creaţie poetică viereană, poezia sa pentru cei mici îşi are ca punct de geneză acea sfâşietoare singurătate pe care a fost nevoit s-o îndure poetul în copilărie. De fapt, deşi se spune că cea mai frumoasă vârstă este copilăria (chiar şi în pofida tuturor intemperiilor care ar putea caracteriza-o), această perioadă din viaţa lui Grigore Vieru, ca şi a milioanelor de semeni de-ai săi, nu a fost una tocmai fericită: a avut imprimată pe ea – ca urma unui fier înroşit pe pielea fragedă a unui copil – foametea şi războiul, fenomene care, vom vedea, ies din timpul real şi-l însoţesc pe cel care le-a gustat amărăciunea întreaga sa viaţă. În acest sens, Grigore Vieru spunea: ,, Copilăria mea a fost pârjolită, săraca de ea, de focul războiul şi a fost umilită de urmările sale. Jocul meu principal era culesul spicelor pe mirişte în urma recoltării, unde găseam mai mult gloanţe ruginite, pentru că nici şobolanii nu stăteau degeaba. O muncă, în fond, zădarnică şi un joc destul de trist. Mă legănam pe picioare bolnăvicios, topit de slabă nutriţie. Miriştea sub tălpile mele goale era un fel de acupunctură moldovenească, nu mai puţin veche ca cea chineză, dar întrecând-o ca efect curativ . ”

Probabil că incomensurabila durere a mereu copilului Vieru, dar şi grija ca aceasta să nu mai fie trăită, sub nicio formă, de către copiii care, având avantajul de a se naşte mai târziu, nu au cunoscut drama foametei şi a războiului, îl determină pe artist să se apropie de copii prin intermediul poeziei, să le arate frumuseţea lumii, a plaiului natal, dulceaţa păcii care trebuie gustată cu plenitudinea sentimentului că e cel mai mare dar pe care oamenii pot să şi-l fac lor înşişi. Fără pace, ţine Grigore Vieru să-i atenţioneze pe micii cititori care vor fi conducătorii lumii de mâine, nu este posibil niciunul din elementele indispensabile unei vieţi fericite pe care o descrie în Mulţumim pentru pace: nici pâinea albă, care, evident, e în poezia lui Grigore Vieru mai mult decât un simplu aliment, nici voioşia zburdalnică a copilăriei, nici cântecul duios al fluierului făcut de tata (şi poate că nici tata, aşa cum a fost în cazul poetului) şi nici chiar pomii plini de floare sau cerul luminos. De aceea, în acest Pentru pace, pentru pace / Mulţumim frumos se poate citi îndemnul: Să preţuiţi pacea şi să mulţumiţi întotdeauna pentru ea:

Poeziile pentru copii ale lui Grigore Vieru au un vădit caracter educativ. Majoritatea lor dezvăluie capacităţile de pedagog înnăscut ale artistului. Prin catrenele sale pe care copiii le pot memoriza cu uşurinţă datorită ludicului şi muzicalităţii din ele, Vieru altoieşte în conştiinţa micilor cititori valori general-umane, respectul faţă de părinţi, dragostea pentru patrie şi pentru limba maternă. Important e că reuşeşte să facă acest lucru fără a fi plictisitor deloc, ba chiar mai jucăuş şi mai vesel decât, poate, toţi educatorii şi învăţătorii cu toată metodica şi metodologia pe care aceştia au învăţat-o pe băncile şcolilor. Grigore Vieru, posedând o artă deosebită a laconicului, a concisului încărcat de semnificaţii profunde, îi spune micului şi fidelului său cititor:,, Mama ne mângâie,/Soarele luceşte,/Soarele e unul,/Mama una este.” (Mama). Aceste patru versuri, care constituie o metaforă revelatorie ce plasează mama, ca simbol al genezei, în centrul existenţei umane, aşa cum soarele este centrul universului şi dătător de viaţă, vor înrădăcina în conştiinţa micuţilor această imagine a mamei-soare, imagine ce se va păstra, peste ani, în dimensiunile subconştientului personalităţii care îşi va aduce aminte, probabil, numai poezioara, fără a mai şti cine este părintele ei, aşa cum mulţi dintre cei care ieri erau copii azi nu ştiu cine este autorul versurilor Pentru pace, pentru pace / Mulţumim frumos (Mulţumim pentru pace) sau - Pui golaşi, cum staţi în cuib voi / Fără plăpumioare / - Ne-nvelim cu ale mamei calde aripioare. / - Dar când mama nu-i acasă / Şi ploiţa cerne? / - Ne-nvelim atunci cu frunza / Ramurii materne. / - Dacă n-o să vină mama / Şi-o să cadă frunza? / - Cum nu o să vină mama, / Cum să cadă frunza?! (Puişorii). Acest lucru se întâmplă pentru că Grigore Vieru a devenit un poet popular şi chiar dacă poezia lui pentru copii nu ar mai fi (Să nu dea Domnul!) editată, dacă ar dispărea cărţile care o conţin, ea va continua să fie învăţată şi recitată de către micuţi, la fel cum copiii basarabeni ştiau, în anii de după război. 

            Apropierea de codru şi de stele a satelor de pe văi şi culmi dau senzaţia unui spaţiu mirific, originar, în care tehnicizarea nu a reuşit să distrugă acea indisolubilă comuniune a omului cu natura. E, cu siguranţă, spaţiul despre care Lucian Blaga a exclamat: ,, Eu ştiu că veşnicia s-a născut la sat”. 

Instructiv este şi jocul din poezia Curcubeul pe care cenzura a interzis-o întrezărind în ea culorile Tricolorului românesc. Cei trei tovarăşi de joacă – creţul, cârnul şi pistruiatul – au dat curcubeul jos şi l-au împărţit între ei, luându-şi fiecare câte o culoare: primul – galbenul de soare, al doilea – albastrul de cicoare, iar al treilea roşul şi-a ales. Întrebarea întrebătoare, mărul discordiei e, în cazul celor trei „ băieţi nătăfleţi”, al cui curcubeu e cel mai frumos, când, de fapt, niciunul din ei nu este posesorul curcubeului, ci doar al unei singure culori. De aceea, răspunsul pe care îl dau părinţii când sunt întrebaţi care e curcubeu e mai frumos este expresia unei nedumeriri: ,,Zice cârnul: Uite, mamă, / Curcubeul meu din mână / Nu-i aşa că-i fără seamăn?! / Poate, cârnul meu, dar eu / Nu văd nici un curcubeu. / Creţul mi se lăuda: / Tată, curcubeu aşa / Zi, mai are cineva?! / Tata zice: Ştiu şi eu? / Nu văd nici un curcubeu. / Dar şi cel’lalt cu pistrui: / Curcubeu / Ca al meu / Altu-n lume, mâcă, nu-i! / Iar bunica: Ştiu şi eu? / Unde? Care curcubeu?” Morala pe care micuţii o pot desprinde din această poezie este următoarea: Frumosul poate exista numai în unitate, nu însă şi atunci când dezmembrezi unitatea lui: ,,Trece-un ceas ori nici atât, / Singuri li s-a cam urât. / Şi acum se-adună iarăşi / Să se joace buni tovarăşi / Şi cu-albastrul de cicoare / Şi cu galbenul de soare / Şi cu roşul ca de foc... / De! Ca fraţii! La un loc! / Zice omul bucuros: Măi, ce curcubeu frumos!”

Din poezia lui Vieru copiii află că, aşa cum spune un vechi dicton, trebuie să-ţi iubeşti patria nu pentru că e frumoasă, ci pentru că e a ta. Ca şi în Patria lui Ştefan Baciu, în care cuvântul din titlul înseamnă orice îţi aduce aminte de baştină, în Puiul orb a poetului basarabean aflăm, împreună cu puiul care nu a văzut niciodată mestecenii albi pe care cântă, că patria e în suflet şi că o poţi găsi fără să o vezi, e necesar, pentru aceasta, ca să-ţi vibreze coardele sufletului atât de intens, încât ochii să-ţi devină izvoare de lacrimi:,,– Dar primăvara, mamă,/ Când voi zbura-ndărăt,/ Voi nimeri pădurea,/ Doar eu de fel nu văd?!/ – Acolo unde lacrimi/ Simţi-vei că-ţi vor da,/ Acolo, măi copile,/ Va sta pădurea ta. ” (Puiul orb)

Maestru neîntrecut al metaforei încărcate de semnificaţii profunde, Grigore Vieru îi transmite micului cititor ideea de superlativ absolut al frumuseţii limbii materne, creând, în Frumoasă-i limba noastră, o imagine de-a dreptul extraordinară: până şi pasărea măiastră, în clipele sale de reculegere, îşi pleacă urechea pentru a asculta, cu drag şi cu mirare, limba noastră: ,, Pe ramul verde tace/ O pasăre măiastră,/ Cu drag şi cu mirare/ Ascultă limba noastră.” (Frumoasă-i limba noastră)

Poezia pentru copii a lui Grigore Vieru se identifică cu bucuriile şi „nefericirile” copilăriei înseşi, este, cu certitudine, mai mult decât o carte, ea capătă proporţiile unei mari şcoli, ale unui templu în care copiii sunt iniţiaţi în tainele cunoaşterii vieţii şi ale receptării frumosului artistic.

Bibliografie:

1. Duminica mea este rândul pe care-l scriu (dialog cu Ognean Stamboliev, traducător din Bulgaria) // Vieru, Grigore Cel care sunt, Editura Literatura artistică, Chişinău, 1987;

2. Vieru, Grigore Scrieri alese, Literatura artistică, Chişinău, 1984;

3. Cimpoi, Mihai Univers matern, univers al copilăriei, prefaţă la Vieru, Grigore Opere alese, Literatura artistică, Chişinău, 1984;

4. Ţigănuş, Virgil Nistru -Grigore Vieru iluminat de poezie Editura Universităţii din Chişinău, 2006;

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu