Grigore Vieru-între Lacrimă şi Limba Română

 

 

Mîndrescu Iuliana Magdalena, profesor înv. primar, gr. Didactic I,  Școala Gimnazială ,,Spiru Haret” Dorohoi, jud. Botoșani

 

 

La început a fost Cuvântul...  o plăcere universală, transfigurare a eului real în planul Spiritual. Prin doar câteva cuvinte,  ne teleportăm pe un tărâm în care noi stabilim cursul timpului, punând în acţiune patimi omeneşti. Eterni cumpărători de iluzii, ne îngrămădim în jurul celor mai destoinici negustori de cuvinte: scriitorii, iar arta noastră de „a citi şi reciti" reprezintă o parte din mirificul proces în lectură. Grigore Vieru este, fără îndoială, cea mai înaltă culme la care a ajuns vreodată originalitatea metaforei. Or, un poet trăieşte prin metaforă.

Toată viaţa sa i-a fost o lacrimă. Ȋntrebat de unde vine, poetul răspundea: - Din Lacrimă. Alteori zicea:-Din Limba Română.

Şi totuşi de unde vine Poetul? Lacrima si Limba Română în opera sa sunt sinonime absolute. Orice vers din poezia sa este îmbogăţit de lacrimă.

,, Dumnezeu prima oară

Când a plâns printre astre

El a plâns peste Ţară

Cu lacrima limbii noastre.,,

Fierbintele Lacrimii le-a cunoscut încă din fragedă copilărie.Toată viaţa i-a fost o Lacrimă.

Poetul se rosteşte pe sine prin cuvânt, însă acesta poate „fi" doar prin întruparea sa în poezie, căci împlinirea lui desăvârşită nu este rostirea efemeră, ci oglindirea în priviri, transformarea în sentimente intense, căci Vieru  e o tăcere a cuvântului ce zvâcneşte tainic în întuneric, o amintire prezentă, un văl ce risipeşte gânduri şi idei nestăvilite, o lacrimă ingenioasă a misterului, o stea propulsată prin cuvânt în nemurire ale cărei pulberi se aprind în abisul fiecărei poezii scrise, căci prin operele sale a creat o lume diferită de tot ceea ce poate face rău cuiva, o lume străbătută de  amintiri, de gânduri, de iluzii. Poezia sa, limpede ca lacrima, adăposteşte Limba Română.

Nu poţi şterge lacrima versului vierean, iar ca să-l înţelegi trebuie să citeşti cu sufletul, aşa cum a fost scris.

Ȋn opera sa, a  stăpâni Cuvântul, înseamnă a stăpâni Limba Română, pe care a învăţat-o o viaţă. Şi a sacralizat-o. Pentru Grigore Vieru, Limba Română este aşezată alături de Biblie: „Două lucruri în astă lume au fost zidite până la capăt: Biblia şi Limba Română”. Perfecţiunea, frumuseţea Limbii Române e lucrarea lui Dumnezeu, crede poetul.

Când credincioşilor din Basarabia li s-au închis bisericile, ei comunicau cu Dumnezeu prin Biblie. Separat de Ţară, poetul şi-a găsit refugiul în limba maternă: „Limba Română a fost singurul meu mod de a vieţui în Ţara de care am fost despărţiţi”.

 Limba unui popor se identifică, la Grigore Vieru, cu însăşi esenţa ontologică a acestuia, cu zbuciumul său existenţial, ea este, spune poetul într-un adagio poetico-filozofic ,,chiar sângele acestui popor”, ori în accepţia biblică, mai ales cea vechi testamentară a termenului, sângele simbolizează însăşi viaţa.

Fiind întrebat al cui discipol este, răspunsul nu a întârziat: „Al Limbii. Al Limbii noastre. Am răsărit ca poet din frumuseţea, integritatea, armonia şi iradierea Limbii Române... Vin din Limba care nu s-a născut în Peririta mea... s-a născut şi s-a format în Moldova lui Eminescu şi Creangă, în Transilvania lui Rebreanu, Blaga şi Goga, în Muntenia lui Caragiale, în Oltenia lui Arghezi şi Sorescu.,,

,,Dacă unii doreau şi doresc să ajungă în cosmos, eu viaţa întreagă am dorit să trec Prutul. Am reuşit să-l trec îngrozitor de târziu – abia la începutul anilor ’70. Cred că a fost cea mai fericită zi din viaţa mea. La vama din Ungheni am închis ochii, ca să nu observe grănicerul lacrima din ei.Treceam pe străzile Bucureştiului sau prin parcurile sale, citind, cu lacrimi în ochi, ca pe nişte poeme, tot ce întâlneam în cale: numele străzilor, denumirile de magazine, afişele, tăbliţele cu «Nu călcaţi iarba!». Mă ţineam din urma copiilor care-mi păreau că nu vorbesc, ci cântă.”

Patriotismul lui Grigore Vieru rezidă şi în curajul său de a lupta pentru reîntronarea în Basarabia a Limbii Române.

Unul dintre cele mai cunoscute poeme pe care Grigore Vieru le dedică Limbii Române este ,, Ȋn limba ta”, poezie în care graiul matern devine entitatea spirituală, purificatoare, capabilă să mângâie durerea şi să transforme bucuria în cântec:

,, Ȋn aceeaşi limbă

Toată lumea plânge,

Ȋn aceeaşi limbă

Râde un pământ.

Ci doar în limba ta

Durerea poţi s-o mângâi,

Iar bucuria

S-o preschimbi în cânt”

cântecul fiind starea mistică de transformare a gândului.

            O altă poezie intitulată sugestiv ,,Metafora”, prezintă graiul ca fiind o apă adâncă şi limpede în care trebuie aruncaţi copiii pentru a vedea cum înoată. Semnificaţia acestei metafore este profundă şi necesară mai ales din punct de vedere al conştientizării importanţei creşterii generaţiilor de copii în legea limbii strămoşilor:

            ,, Ȋmi arunc în apă copiii,

            Ȋn adâncă, strălimpedea

            Apă a graiului –

            Să văd cum înoată.”

            A putea să înoţi în apa graiului tău înseamnă, înainte de toate, a-i simţi vibraţiile, a te contopi cu undele care prin apropieri şi depărtări succesive comunică cu adâncimile mistice ale existenţei neamului din care faci parte.

            Ȋn poezia- imn ,,Limpede ca lacrima”, Limba Română devine legătura Omului cu divinitatea,izvoarele ei fiind chiar Psaltirile şi condeiele sfinte:

            ,,De departe vine – din colinde

            Din psaltiri şi din condeie sfinte”,

ea se constituie ca un spaţiu spiritual în care se manifestă sacralitatea neamului nostru.

Lacrima nu e altceva decât cristalul gândirii poetice a marelui nostru contemporan atins de geniu. Însemnul scrisului vierean e profunzimea gândului, aureolat de simpleţea formei de expresie. „Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi” – e mărturisirea de pe urmă a poetului înveşnicită în piatra funerară din satul de baştină Pererita. Talentul autentic a creat imagini poetice ce ascund în lucruri aparent simple, adâncul gândirii omeneşti.

Originalitatea scrisului i-au asigurat o imensă popularitate în rândurile cititorilor de pretutindeni. Ceea ce-l situează pe Grigore Vieru alături de Eminescu sunt expresivitatea şi originalitatea metaforei.

Grigore Vieru spunea: ,,Eu sunt o lacrimã a lui Eminescu.” Vom fi în stare oare sã fim şi noi o lacrimã a lui Vieru? Sã o rostogolim din cînd în cînd în amintirea sa.

 

 

Bibliografie:

1.     Băileșteanu, Fănuș. Grigore Vieru – omul și poetul. Editura Iriana, București, 1995.

2.     Vianu, Tudor. Arta prozatorilor români. Editura Hyperion, Chișinău, 1991;

3.     Vieru, Grigore. Răzvrătirea limbii române în Limba Română, anul XXI, nr. 3-6 (189-192), 2011;

4.     https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Vieru