P.I.P.
Postolache Grigorina, învățător, grad didactic II,
Școala
Gimnazială nr.1 Perieni
Grigore Vieru, unul dintre cei mai mari poeţi ai neamului
românesc, s-a născut la 14 februarie 1935, în satul Pererîta, de lângă Prut, în
familia lui Pavel şi a Eudochiei Vieru, şi a trecut la cele veşnice la
Chişinău, la 18 ianuarie 2009. Prin întreaga sa operă, prin activitatea
literară și publică, Grigore Vieru a promovat conștiința unității spațiului
cultural românesc, fiind prezent cu totală dăruire de sine în miezul fierbinte
al celor mai importante evenimente desfășurate pe ambele maluri ale Prutului.
Poetul a reprezentat un model de patriotism şi un simbol care şi-a câștigat un
loc de cinste în cultura României.
După prima vizită în
România, în anul 1973, datorată teleormăneanului Zaharia Stancu (pe atunci
președintele Uniunii Scriitorilor ), Grigore Vieru, întors la Chișinău, a făcut
următoarea mărturisire : ”Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața
întreagă am visat să trec Prutul”. Replica, devenită celebră, venea din inima
unui român adevărat, care se adresa cu atâta căldură fraților de pe ambele
maluri ale râului care și acum, nedrept și ilogic, îi desparte. Celor aflați în
PATRIA MAMĂ, le spunea: „Mi-e dor de voi și vă sărut. ”.
Implicarea lui în
prima linie a Mișcării de Eliberare a Basarabiei, poeziile sale (multe devenite
cântece) joacă un rol important în deșteptarea conștiinței naționale a
românilor din Basarabia. Grigore
Vieru s-a aflat în prima linie a Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia,
textele sale având un rol fundamental în trezirea conştiinţei naţionale a
românilor de peste Prut. S-a numărat printre fondatorii Frontului Popular din
Moldova, precum şi printre organizatorii şi conducătorii Marii Adunări
Naţionale din 27 august 1989.
Este unul dintre
fondatorii Frontului Popular din Moldova și luptă pentru împlinirea unui alt
vis: votarea limbii române ca limbă oficială și trecerea la grafia latină.
Victoria aceasta îi aduce mare fericire, dar îi atrage și (mai) mulți dușmani,
urmând ani de prigoană...."Limba română este întâia graniță a țării mele
care trebuie păzită." Gr. Vieru
„O poezie precum „În
limba ta” ni se prezintă ca o profesiune de credinţă a unui scriitor cetăţean,
ce a aşezat mereu, mai presus de propria fiinţă, idealurile neamului,
celebrând, în versuri înfiorate de patos, limba română, limba în care a
pătimit, a scris şi a iubit (Iu. Boldea - Revista Limba Română, Nr. 1-4, 2009):
„În aceeași limbă
Toată lumea plânge,
În aceeași limbă
Râde un pământ.
Ci doar în limba ta
Durerea poți s-o
mângâi,
Iar bucuria
S-o preschimbi în
cânt.
În limba ta
Ţi-e dor de mama,
Şi vinul e mai vin
Şi prânzul e mai
prânz.
Şi doar în limba ta
Poți râde singur,
Şi doar în limba ta
Te poți opri din
plâns.
Prietenia cu Adrian
Păunescu (și șederea în casa acestuia) face posibile multe lucruri, inclusiv
acela de a fi „acasă ” pe ambele maluri ale Prutului. A transpus în versuri
ceea ce trăia: „Acum am și eu pe lume parte,/ Pot îmbrățișa măiastra-ți carte,/
Știu că frate-mi ești și-mi ești părinte,/ Acum nimeni nu mă poate minte.”
Adresarea către Eminescu, „neamul” lui și floarea lui albastră, ”Bine ai venit
în casa noastră”, a fost ca o descătușare:un alt pas fusese făcut. Au urmat și
alții, plini de emoții, luptă și pericole pentru revenirea Basarabiei „acasă ”,
pentru că în el „a lăcrimat o țară și s-a ascuns un neam ”.
Vieru a trăit având în
suflet credința şi speranța reîntregirii: „Cred în restabilirea hotarelor
strămoșești şi doresc această legitimă restabilire. Pentru că, dincolo de
patriotismul meu local, basarabean, știu că Miorița s-a născut în Vrancea, că
mănăstirea noastră cea mare şi adâncă este Putna (…), că stâncile din Pererîta
mea natală, pe care le port în sufletul copilăriei mele, nu au tăria Carpaților;
că nu putem fi o cultură, o știință şi o istorie națională fără Eminescu şi
Creangă (…). Cred, cu toată inima, că Reunirea cu Țara mamă este inevitabilă”.
Academicianul Eugen
Simion afirma despre Grigore Vieru:,,E ultimul poet cu Basarabia în glas. Un
poet mesianic, poet al tribului său, obsedat de trei mituri: Limba română, Mama
și Unitatea neamului. Un poet elegiac, dar, în ciuda fragilității înfățișării
sale și a vocii sale – moi și stinse, menite parcă să șoptească o rugăciune, nu
să pronunțe propoziții aspre ca vechii profeți – un poet dârz, un cuget tare,
un spirit incoruptibil”.
Grigore Vieru a încetat din viaţă pe 18 ianuarie 2009, ca urmare
a unui accident de maşină. În urma sa a rămas imaginea unui om minunat, cu
suflet mare. Dar şi creaţia unui visător de peste Prut care credea cu
înflăcărare că locuitorii de pe ambele maluri aparţin unui spaţiu anume, sunt
acelaşi neam, au aceeaşi religie, istorie şi mai ales o singură limbă: limba
română.
Bibliografie:
-https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Vieru
-http://www.istoria.md/articol/536/Grigore_Vieru,_biografie
-I. Boldea - Revista
Limba Română, Nr. 1-4, 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu