Grigore Vieru și Mihai Eminescu

Cluci Doina

           Școala Gimnazială Nr. 3 Rădeni, Frumușica

 Originalitatea acestor două destine, Eminescu şi Vieru, prin fondul operelor sale, prin curajul poetizării celor mai neaşteptate idei au fost urzite de specificul românesc, din mila, dragostea şi dărnicia limbii române afirmate într-un etalon suprem a doi poeţi renumiţi.

 Lirica lui Grigore Vieru, organic legată de tradiţia eminesciană şi folclorică a literaturii noastre, dar nespus de sensibilă la neliniştile secolului, ne oferă generoasa posibilitate de a ne întoarce la izvoare şi, totodată, de a ne croi o cale sigură de comunicare cu formele de trăire şi gândire artistică ale poeziei universale, mai cu seamă în registrul tematic al iubirii, dragostei de mamă şi maternităţii veghetoare, al valorilor copilăriei şi sentimentului Patriei.

Sunt multe ţări pe lume/ Ce-ncântă şi te-atrag, / Dar plaiul meu anume/ Îmi este cel mai drag.

Dragule, meleagule, / Duiosul nostru cânt, / Smolitule, truditule, / Frumosul meu pământ! / („Plaiul meu „ de Grigore Vieru).

Grigore Vieru – un poet care şi-a asumat greul unui grai, trecându-l prin inima sa, încărcat cu răbdare, înţelepciune şi nouă frumuseţe, îl întoarce semenilor săi care-şi deschid cu bunătate inima să-l primească, pentru a-şi duce demn mai departe viaţa în spiritul dreptăţii, al iubirii. Al iubirii neamului, plaiului, a dorului strămoşesc, a limbii cea română, a dorului de mamă. Desigur, dragostea, pentru că-n tot ce a creat, fie vers ori faptă, Grigore Vieru a avut drept călăuză dragostea, acea dragoste eminesciană inspirată cu drag printre vremuri, tălmăcită, tăinuită în adâncul inimii.

Lucrările lui Eminescu au fost pentru Grigore Vieru ca un izvor care potoleşte setea cititorilor în amintirea de marele poet,  care a ţinut şi ţine trează conştiinţa naţională a tuturor românilor de la Nistru până la Tisa.

Ce bine e că-l avem pe Eminescu, acest poet al poeţilor. Eminescu a proslăvit natura, a simţit-o, a iubit-o mereu, s-a înţeles pe sine datorită norilor, păsărilor, frunzelor, izvoarelor. Eminescu într-atât a şlefuit versurile, încât, ca îtr-o oglindă, fiecare din noi îşi poate vedea sufletul. El trăieşte prin urmaşii ce-i poartă aripa versului mai departe. Eminescu pune în valoare bogăţia fondului lexical al limbii române.

Pentru Grigore Vieru, Eminescu a fost o sursă continuă de inspiraţie, o comoară care răpeşte din lumea în care trăia Vieru, înnobilându-i sufletul , înţelegând profund poeziile poetului.

O viaţa întreagă l-a tot citit pe Eminescu, avându-l ca pe un înger păzitor, ca o rază de soare, ca o boltă cerească înstelată cu Luceafărul literaturii române.

Opera lui Grigore Vieru este poetică până la măduva celor mai frumoase metafore din care poţi trăi ca din pâine. Vieru rămâne fiinţa între poezie, care pune preţ pe trăire şi este conştiinţa mare a timpului nostru.