Grigore Vieru, mesagerul tuturor românilor

Diaconu Alina- Mihaela, gradul didactic I,
Școala Gimnazială Asău, jud. Bacău

Latura de cea mai autentică profunzime a poeziei lui Grigore Vieru este aceea a responsabilităţii civice a scriitorului, a omului de cultură, care se simte, cu fiecare gest pe care îl face, cu fiecare cuvânt pe care îl rosteşte, adânc răspunzător de soarta neamului său, de destinul limbii în care s-a născut şi în care respiră.
S-a nascut la 14 februarie 1935 în Pererita, sat de pe malul stang al Prutului. își pierde tatăl în război. Face studii primare și secundare în satul natal și apoi la Lipcani. Absolvă, în 1958, Facultatea de Filologie a Institutului „Ion Creangă" din Chisinau. 
În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară.
În 1958 se angajează ca redactor la redacţia unită revista pentru copii „Scânteia Leninistă”, actualmente „Noi”, şi ziarul "Tănărul leninist", actualmente "Florile Dalbe" .
Între anii 1960–1963 este redactor la editura „Cartea Moldovenească”.
Anul 1968 aduce o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice Numele tău, cu o prefaţă de Ion Druţă. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariţie poetică. În chiar anul apariţiei devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură naţională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor ArgheziLucian BlagaBrâncuşi, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi Marin Sorescu.
În 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen.
La sfârşitul anilor '80, Grigore Vieru se găseşte în prima linie a Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deşteptarea conştiinţei naţionale a basarabenilor. Vieru este unul dintre fondatorii Frontului Popular şi se află printre organizatorii şi conducătorii Marii Adunări Naţionale din 27 august 1989. Participă activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care se votează limba română ca limbă oficială şi trecerea la grafia latină.
Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce.
Câteva şcoli din Republica Moldova, un bulevard din Chişinău şi o stradă din Iaşi poartă numele lui Grigore Vieru. Pe 11 februarie 2010, cu trei zile înainte de ziua sa de naştere, a fost instalat bustul poetului în Aleea Clasicilor.
Vrăjit de limba noastră cea română, „poamă poetică ispititoare", în poezia lirică a unui neam, prin acea „strigare de sine", printr-o abordare cu tentă mesianică, prin veridicitate și autenticitate, Grigore Vieru ne-a lăsat drept moștenire, în „locul unde patria vine/ Să-și încălzească făptura", acele poezii antologice, precum „În limba ta", „Formular", „Nu am, moarte, cu tine nimic", „La mănăstirea Căpriana", „Pădure, verde, pădure", din cărți precum „Strigat-am către tine", „Hristos nu are nicio vină", „Rădăcina de foc", „Alarma", „Izvorul și clipa", „Taina care mă apără", în care subtextul, prin concentrația ideatică și imagistică, și fiecare rând devin metaforă. Doar două exemplificări sunt în măsură să facă dovada unei susțineri: „Bate un clopot/ Al Învierii și-al Bunei Vestiri,/ Vine din cer un șopot,/ Vine un șopot/ Și mă ridică din mari pustiiri" („La mănăstirea Căpriana"); „Nimeni nu mai poate muta/ Pământul în cer/ Poate că numai privighetoarea,/ Poate că numai cântecul ei,/ Dar i s-a tăiat limba,/ Nimeni n-o mai aude, nimeni/ N-o mai aude cum cântă/ Pe crucea bisericii" („Privighetoarea pe cruce").
Apartenența la un spațiu și la un neam, la o credință străbună, la o istorie, nu poate fi concepută, la Grigore Vieru, fără acea apartenență la o limbă românească. Chiar și cartea pentru copii, apărută la Chișinău, în anul 1990, se numește „Frumoasă-i limba noastră" - preluând titlul uneia dintre poezii: „Pe ramul verde tace/ O pasăre măiastră,/ Cu drag și cu mirare/ Ascultă limba noastră.// De-ar spune și cuvinte/ Când cântă la fereastră,/ Ea le-ar lua, știu bine,/ Din limba sfântă-a noastră".
"Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul", a spus Grigore Vieru în anul 1973, la prima sa vizită în România.
La câţiva ani după ce visul său a devenit realitate, în 1990, poetul a fost ales membru de onoare al Academiei Române. Drumul până acolo a fost lung şi anevoios. Aflat în prima linie a luptei pentru scrierea latină, pentru oficializarea limbii române, poetul a fost ameninţat cu moartea, a fost bătut cu pietre şi scuipat în plină stradă. Ca răspuns, Vieru a scris mai multe articole, poeme şi cântece.
Creaţia poetică a lui Grigore Vieru este, întâi de toate, o mărturie incontestabilă că patriotismul, pe care l-au compromis atâtea politici naţionaliste, nu poate fi numai expresia unui sentiment adânc, ci, cu adevărat, un angajament mesianic, un talent şi un uriaş impuls estetic, care generează în poemele sale o redimensionare fundamentală a acestei trăiri prin cosmicizarea şi universalizarea ei. Utilizând, după cum s-a remarcat demult, tehnici ingenioase şi, aparent, necompatibile cu această finalitate poetică – simplitatea expresiei, Grigore Vieru ţinteşte şi adună în poezia sa esenţele lucrurilor care ne definesc ca fiinţe umane, aparţinând unui anumit mediu civic şi unui anumit timp istoric, şi ca elemente cosmice în acelaşi timp. Anume aici stă forţa poetului în a demonstra că versurile cu teză (patriotice, de ţară) devansează estetic zona în care se înscrie genul lor, de fapt, în afara ideii de literatură, atingând originalitatea artistică şi, în fond, poezia de înalt calibru estetic.
Grigore Vier a fost un adevărat simbol al Renașterii naționale, al luptei pentru limba română și identitatea noastră românească.Prin întreaga sa operă, prin activitatea literară și publică, Grigore Vieru a promovat conștiința spațiului cultural românesc, fiind prezent cu o totală dăruire de sine în miezul fierbinte al celor mai importante evenimente desfășurate pe ambele maluri ale Prutului.

Bibliografie:
·         Grigore Vieru. Taina care mă apără, Iași, Ed. Princeps Edit. 2008.
·         https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Vieru


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu