Grigore Vieru – poetul românilor de pretutindeni



Prof. Amalia Muraru
Prof. Constantin Oboroceanu
Școala Gimnazială „Octav Băncilă”
Corni, jud. Botoșani


Grigore Vieru este o personalitate majoră în cultura română, ce și-a lăsat amprenta asupra societății contemporane atât prin poeziile sale, cât și prin activitatea  de om politic și deopotrivă prin cea de jurnalist.
Opera sa, semnificativă pentru a reliefa viziunea pe care o avea despre lume, despre adevăratele valori ce trebuie promovate în vederea modelării societății și totodată pentru a înțelege lumea secolului al XX-lea, se distinge în peisajul literaturii române printr-o serie de aspecte ce îi conferă unicitate și îi asigură lui Vieru un loc de cinste în rândul reprezentanților poeziei românești.
„Poet al românilor de pretutindeni” (și nu numai), iubitor al patriei, al graiului românesc și al mamei, Grigore Vieru rămâne în istoria literaturii române datorită spiritului național, al dragostei care-l impulsionează să-și manifeste convingerile și speranțele într-un „amalgam” de versuri.

Grigore Vieru este o personalitate majoră în cultura română, ce și-a lăsat amprenta asupra societății contemporane atât prin poeziile sale, cât și prin activitatea  de om politic și deopotrivă prin cea de jurnalist, susținând cu îndârjire, pe lângă necesitatea formării individului și a dezvoltării limbii și literaturii române, ideea nevoii de unificare, pe care a afirmat-o în numeroase poezii.
S-a născut pe data de 14 februarie 1935, la Pererâta, județul Hotin, într-o familie modestă de țărani, fiul Eudochiei și al lui Pavel Vieru. A avut o copilărie dificilă, marcată de moartea tatălui său, de lipsurile materiale, de boala de plămâni de care suferea, dar mai ales de starea dezagreabilă în care se afla națiunea în momentul respectiv, condusă de un regim comunist. După terminarea celor șapte clase în satul natal, urmează școala medie din Lipcani, continuându-și ulterior studiile la Facultatea de Filologie și Istorie de la Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, pe care a absolvit-o în 1958. În același an se înscrie la „Scânteia leninistă”, în anul următor devenind redactor la revista „Nistor”, iar in 1961 referent la Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova. Din 1960 începe să lucreze la editurile Școala Sovietică și Cartea Moldovenească, iar începând cu 1963 devine consultant la Secția de poezie a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, însa numai până în 1969. De asemenea, a luat parte și la  publicații precum „Tinerimea Moldovei”, „Nistru”, „Moldova”, „Drujba narodov”, „Literatura și arta”, „România literară”, „Convorbiri literare”, „Cronica” și multe altele.
Opera sa, semnificativă pentru a reliefa viziunea pe care o avea despre lume, despre adevaratele valori ce trebuie promovate în vederea modelării societății și totodată pentru a înțelege lumea secolului al XX-lea, se distinge în peisajul literaturii române printr-o serie de aspecte ce îi conferă unicitate și îi asigură lui Vieru un loc de cinste în rândul reprezentanților poeziei românești, remarcându-se în special stilul aparte, inconfundabil, profunzimea și simplitatea prin care acesta expune diferite aspecte ale vieții, zugrăvite cu o extraordinară perspicacitate, dar și multitudinea temelor abordate-de la școală, copilărie, limba, până la iubire și patriotism-insuflându-le românilor nevoia împlinirii în plan național, ideal pe care a reușit să-l realizeze mai ales prin implicarea sa în mișcarea de eliberare națională a Basarabiei. În calitate de poet, Vieru a publicat mai multe volume de versuri în care expune într-o manieră originală ideile, trăirile, convingerile și aspirațiile sale, după modelul oferit de marii poeți consemnați în istoria literaturii românești, închinându-le mai multe versuri, ale căror titluri corespund numelor personalităților prezentate în poezie(„Legământ”, „Tudor Arghezi”, „Lucian Blaga”, „Nicolae Labiș”, „Marin Sorescu”), după cum menționează și criticul, istoricul literar și cronicarul Nicolae Manolescu: „Vieru nu este niciodată un imitator, el se referă conștient la anumiți autori pe care-i iubește, pe care-i știe pe de rost, și se lasă impresionat de atmosfera lor sau le preia cu detașare unele elemente tehnice”. Acest mod de abordare este reliefat în volumul „Numele tău”, publicat în 1968; creația este apreciată pentru originalitate și studiată încă din anul apariției în cadrul cursurilor universitare de literatură națională contemporană. În vasta sa operă regăsim, alături de creațiile lirice, manuale și abecedare scrise în limba română.
Adept al conceptului de patriotism, apărător al graiului românesc și al virtuților morale, Grigore Vieru a lăsat ca moștenire o colecție generoasă de volume de versuri, prin intermediul căreia îți expune ideile ce abordează tematici precum iubirea, școala, copilîria și în deosebi năzuințele referitoare la Unire. Un exemplu elocvent în acest sens este reprezentat de poezia „Scrisoare din Basarabia”, adresată românilor de dincolo de Prut, față de care eul liric își exprimă sentimentele de afecțiune, de dor și totodată de regret pentru „vorba rătăcită/Ce despre tine, frate, -am spus.”, întrucât „În vremea putredă și goală/Pe mine, frate, cum să-ți spun,/Pe mine m-au mințit la scoală/Că-mi ești dușman, nu frate bun”, evidențiind astfel realitatea crudă a lumii postbelice, dominată de un regim marcat de existența unei dictaturi, proiectată pe fundalul unei societăți degradate, îndoctrinate, ce reprimă orice încercare de apropiere dintre românii din Basarabia și cei din România: „Aflând că frate-mi ești, odată/Scăpai o lacrimă-n priviri/Ce-a fost pe loc și arestată/Și dusă-n ocnă la Sibiri”. Inspirându-se din propria experiență, Vieru schițează trăirile, zbuciumările și grija pentru poporul român  ascunse înlăuntrul sufletului și dă glas sentimentelor sale într-un tumult de stihuri, în care abordeaza o varietate de subiecte, dintre care se disting îndeosebi acelea care se bazează pe exteriorizarea necontenită a sentimentelor de afecțiune pe care le nutrește fiecare persoană pentru ființa care i-a dat viață. „Cântecul mamei”, poezie ce capătă, prin naturalețea și candoarea limbajului, caracter elogios, ilustrează virtuțile cele mai de preț ce carecterizează această făptură modestă, însuflețită de dragostea pentru copii: „I-ai mai bine norei, lasă, /Că ea-i tânără, frumoasă,”. Astfel, autorul redă cu o deosebită castitate respectul, devotamentul și iubirea pentru mamă, amplificate de trecerea anilor ce se aștern peste sufletul ei, luminându-le drumul în viață. Despre poeziile ce optează pentru această tematică, Constantin Ciopraga afirmă „Prin <<mama personală>> ni se transmite arhietipul mamei universale. Se ajunge, în fapt, la o mamă suprapersonală, o  mamă-idee, proiectându-se în eternitate, o mamă hieratică meritând adorație, acționând suprasenzorial, ca un fluid învăluitor...”.
Grigore Vieru a avut un rol important în lupta pentru eliberarea de sub ocupația țaristă a românilor din Republica Moldova, pentru alipirea Basarabiei la Patria-mamă, reuțind prin versurile și cântelece sale, să îi mobilizeze pe români să lupte pentru independență. Este unul dintre fondatorii Frontului Popular din Moldova și în fruntea Marii Adunări Naționale din 27 august 1989, realizând, prin participarea la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM, să reintroducă alfabetul latin și să legalizeze limba română în Moldova, fiindu-i acordate distincții precum Ordinul Republicii, în 1996, Ordinul Prietenia Popoarelor și Medalia „Mihai Eminescu”, în 2000.
Printre numeroasele distincții atribuite poetului ca recunoștință a meritelor sale, amintim Premiul „Iosif Glăvan” al Comsomolului, pentru „Versuri”(1965), Premiul de Stat al Republicii Moldova, pentru „Un verde ne vede”, Diploma de Onoare „Hans Christian Andersen”(1988), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, pentru „Albinuța”(1994), Premiul „Lucian Blaga”(1994). Alături de poemele închinate  dragostei de mamă, de cele ce trezesc conștiința națională și de cele ce consfințesc...graiul românesc, Vieru a scris zeci de cărți destinate copiilor, cum ar fi „Muzicuțe”(1958), „La fereastra cu minuni”(1960), „Bună ziua, fulgilor”(1961), „Ce poezie știi tu?”(1961), „Făt-Frumos, curcubeul”(1961), „Cum mi-am învățat băiatul cifrele și număratul”(1963), „Făgurașii”(1963), „Mulțămim pentru pace”(1963), „Soarele cel mic”(1963), „Duminica cuvintelor”(1969), „Trei iezi”(1970), „Codrule, codruțule”(1970), „Mama”(1975), „Albinuța”(1979).
În noaptea de 15 spre 16 ianuarie 2009, întorcându-se din localitatea Cahul, situată în sudul Republicii Moldova, unde participase la o ceremonie consacrată poetului Mihai Eminescu, a fost grav rănit într-un accident rutier, automobilul izbindu-se de stâlpul unui panou publicitar, iar Vieru a fost internat la „Spitalul de Urgență din Chișinău”, unde a decedat două zile mai târziu, pe 18 ianuarie, în urma mai multor complicații, fiindu-i afectate creierul, cutia toracică și abdomenul, iar șansele de supraviețuire fiind considerabil reduse. Poetul a fost înmormântat la 20 ianuarie în cimitirul central de pe strada Armeană din Chișinau, la ceremonial asistând câteva zeci de mii de oameni, numiti de către Dan Dungaciu „diviziile lui Vieru”. Aceasta zi a fost declarată zi de doliu național în Republica Moldova, întreaga republică ținând un moment de reculegere în onoarea poetului. După trecerea sa în neființă, a fost decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce, numele său a fost atribuit câtorva școli din Republica Moldova, unui bulevard din Chișinau, unei străzi din Iași și a uneia din Buzău.
Poet al neamului, iubitor al patriei, al graiului românesc și al mamei, Grigore Vieru rămâne consemnat în istoria literaturii române datorită spiritului național, al dragostei care-l impulsionează să-și manifeste convingerile și speranțele într-un amalgam de versuri, ce converg către împlinirea aceluiași scop: iubirea.

Bibliografie:
Vieru G., Cele mai frumoase poezii, București: Editura Jurnalul, 2009
Vieru G.,  Rădăcina de foc, București: Editura Univers, 1988








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu