Grigore Vieru, poet al românismului

Autor:  Cronţ Valentina Elena
Prof. Limba şi literatura română, gr. didactic definitiv
Şcoala Gimnazială Nr.4 Baranca-Hudeşti
Motto:
„Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu  viaţa întreagă am visat să trec Prutul”   (Grigore Vieru)
      „In literatura română postbelică, poetul Grigore Vieru este mesagerul Basarabiei victimizate. Prin el s-a aflat că lumea românească  dintre Prut şi Nistru, intrată sub ocupaţie sovietică, n-a sucombat, continuând să-şi vorbească limba şi să scrie româneşte.(...) Poezia lui Grigore Vieru are un ton şi un univers propriu , obsesiile şi sugestiile lui. Derutanta simplitate a mijloacelor ascunde sensuri grave. Poetul s-a prezentat adesea pe sine ca purtător al mărturisirii unei suferinţe nespuse şi a unei lacrimi imense, care a spălat sufletele chinuite ale concetăţenilor săi. Poezia lui este expresia subtilă a acestei lacrimi enorme. Poetul nu vrea să fie mai mult decât un exponent , prezentându-se mereu cu decentă umilinţă”    (Mihai Ungheanu)  
            Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935 la Pererita , judeţul Hotin. Este fiul Eudochiei ( n. Didic) şi al lui Pavel Vieru. Orfan de tată de la vârsta de un an şi afectat din  copilăria mică de o boală de plămâni, marcat de lipsuri materiale  şi de numeroase evenimente catastrofale (război, foamete, deportări, colectivizare, stalinism), urmează  primele  şapte clase  în satul de baştină, şcoala medie la Lipcani( 1950-1953) şi Facultatea de Filologie şi Istorie a Institutului Pedagogic „ Ion Creangă” din Chişinău, absolvită în 1958. După încheierea studiilor universitare intră , în acelaşi an, la „Scânteia leninistă”, iar în 1961 devine referent la Uniunea Scriitorilor din RSS Moldovenească , după o scurtă trecere , în 1959, prin redacţia organului de presă al acesteia , revista „Nistru”. Lucrează la editurile Şcoala Sovietică şi Cartea Moldovenească(1960-1963) este consultant la Secţia de poezie a Uniunii Scriitorilor din RSS Moldovenească(1963-1969). În 1989 e deputat al poporului din URRSS, iar în 1991 membru în Comisia de Stat pentru Problemele Limbii. A colaborat cu numeroase publicaţii literare ale timpului.
    Cunoscând completa dramă a ideologiei impuse de regimul totalitar sovietic după ocuparea Basarabiei, va privi cu nostalgie şi dor spre Miorcanii lui Ion Pillat de pe celălalt mal al Prutului. El însuşi mărturisea:”Ştiam de la şcoală, din mincinoasele manuale, că sunt moldovean, şi nicidecum român, adică sunt de alt neam, de altă limbă şi de altă datină. Românii erau cei din manuale, care ne „ocupaseră” şi ne „bătuseră” pe toţi de-a rândul, ne „luaseră” bucata de pâine de la gură şi-culmea!- ne obligau să vorbim româneşte. Deci nu eram român , dar atunci când mergeam pe valea Prutului mi se umezeau ochii privind prin păienjenişul sârmii ghimpate spre satul de pe  celălalt mal”.
       Vieru s-a impus ca un promotor consecvent al idealurilor naţionale ale românilor din stânga Prutului, luptând pentru oficializarea limbii  române şi revenirea la alfabetul latin, pentru independenţa şi suveranitatea Basarabiei(1987-1991), pentru reunirea ei cu Patria-mamă. Caracterele esenţiale sunt strâns legate de lupta pentru afirmarea românismului: mesianism, cantabilitate clasicistă şi folclorizantă, simplitate a formelor, dramatism de esenţă baladescă, eminescianism transplantat pe solul modernităţii. Criticul Eugen Simion aprecia: Păstrând proporţiile , el şi generaţia sa reprezintă pentru această provincie românească năpăstuită mereu de istorie, ceea ce a fost, la începutul secolului, generaţia lui Goga pentru Transilvania(...) poezia se întoarce la un limbaj mai simplu şi îşi asumă în chip deliberat un mesianism naţional...  Un capitol aparte îl constituie , aşadar, poezia de inspiraţie naţională şi socială pe linia George Coşbuc,-Alexe Mateevici-Octavian Goga, versul strigăt existenţial, oracular, mesianic sau pamfletar „Sunt pata de sânge, zisă/ Republica Moldovenească, / Ce-n loc să frigă ucigaşii / Încearcă veşnic să zâmbească” (Sunt).
          Poezia lui Grigore Vieru este  semnul redefinirii unui adevăr privind identitatea şi unitatea noastră etnolingvistică. Unitar în discursul său poetic, Grigore Vieru a reconstituit şi a redefinit o frăţie de sânge şi una de cuvinte. Opera lui este semnul unei mari contribuţii la reunificarea mentalităţii creative, spirituale, pe care alţii au dorit să o destrame. Când vorbim despre multiculturalism, trebuie să recunoaştem forţa de impact a poeziei lui Grigore Vieru şi pe plan european, semn că Prutul nu are graniţe numai cu România, dar şi cu Sena, şi cu Tamisa.  
            În poezia lui Grigore Vieru eul poetic este conştient de puterea orfică a cîntului său: „Aş vrea asemeni ploii/eu cîntul să-mi frîmînt”, iar cîntecul – sinonim cu poezia – poate însemna o punte peste prăpastia primejdiei, dar cel mai important este că se află între tentaţia orfică şi mesianică.  Dacă   ţinem   seama   de   dialogul   poetului   Grigore   Vieru   cu   Adalbert   Gyuris,   în Convorbiri literare, nr.8 (152), 2008, confirmăm această idee cu argumentul: „Eu cred că dacă Dumnezeu ne-a dat har poetic e destul să citim în toată viaţa doar două cărţi: Folclorul poetic românesc şi Biblia. Cunoscându-le profund, ai de unde şi pentru cine creşte.”
          În apărarea limbii strămoşeşti poetul s-a jertfit în mod conştient: „Pur şi simplu ziditu-m-am de viu / În Templul Limbii Române.” Era convins că demnitatea graiului matern este un dar de la Dumnezeu, la care nu are voie să atenteze nimeni, nici străinul şi nici rătăcitul de neam: „Aş putea să îndur toate nenorocirile revărsate asupra Ţării mele, afară de una singură, asuprirea limbii strămoşeşti. Celui care ridică mâna asupra acestei minuni se cuvine să-i zdrobeşti capul ca unui şarpe.” Repeta mereu că limba maternă este sacră: „Două lucruri am întâlnit pe lumea asta zidite până la capăt: Biblia şi Limba Română” şi şi-a îndemnat, cu convingere, contemporanii: „Veniţi de vă treziţi, fraţi basarabeni, în suferinţa şi lumina Limbii Române, sălăşluiţi-vă în ea, întru vecie, până în cele mai îndepărtate hotare ale dreptăţii ei.”  Patria lui era, în primul rând, Limba Română. Când nu putea spune pe nume graiului strămoşesc îşi intitula poemele, la fel ca preotul poet Alexe Mateevici, simplu: Limba noastră, Graiul, Frumoasă-i limba noastră, În limba ta, Mamă, tu eşti... Susţinea, în faţa tuturor, că limba unui popor este chiar sângele acelui popor,  că nu există o cazemată mai sigură în faţa duşmanului decât cea săpată adânc în limba neamului său şi că cine îşi schimbă limba îşi schimbă Patria. La 30 august 2007, cu ocazia conferirii titlului de Doctor Honoris Causa al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Grigore Vieru a rostit, în cuvântul de mulţumire,  un adevărat Testament: Limba română - oastea noastră naţională.
          Poet luptător în vremuri grele ştia că ne putem schimba soarta şi că această dorinţă se va şi împlini: „Aştept ziua de mâine, iar cântecele mele nu sunt decât nişte steaguri pe care le agit către ea în semn de prietenie.” Pentru el viaţa înseamna libertate şi sublinia că: „Libertatea nu se învaţă la şcoală şi nici la biserici. Libertatea se învaţă în luptă.”
          Criticul Theodor Codreanu chiar  l-a şi definit: „Grigore Vieru face parte dintre acele personalităţi care apar numai în momente de răscruce ale  unei istorii sau culturi; asemenea oameni devin, fatalmente, simboluri naţionale. Aşadar, e vorba de o apariţie care transcede personalitatea umană trecătoare. O putem numi, fără teamă de a greşi, una trimisă de Dumnezeu, cel care n-a voit ca neamul românesc din Basarabia să dispară, precum au vrut şi au năzuit vreme de aproape două veacuri, cuceritorii de teritorii.” Grigore Vieru, un poet cu lira-n lacrimi (acad. Eugen Simion). 
             Grigore Vieru a fost și este un poet al iubirii, al iubirii statornice, incoruptibile, mesianice și chiar martirice: (”Doamne, poate că/N-am fost nici sfânt, nici oștean./Pur și simplu, ziditu-m-am de viu/În templul Limbii Române”). Acesta a picurat iubire în inima ostașului care nu a putut să-și îndrepte arma înspre propria-i țară, a colorat zâmbetul copiilor cu iubirea de albină, de flori, de ciocârlie, a luminat cu iubire chipurile mamelor obosite de așteptarea unui odor, unui fecior…a cântat Duminica, ziua cea sfântă, iar genunchii și i-a plecat doar în biserică...a trăit cu rost duhovnicesc, iar arma sa i-a fost cuvântul și o taină care l-a apărat de cei care nu au știut cum să-i respire gândul: (”Ascultă mulgătorule de zahăr/ Și cocoșatule sub temenele/Eu știu că stai ca viermele în măr/În miezul vorbei și suflării mele” ).
       Pe versurile lui, de o mare cantabilitate, au fost compuse numeroase cântece, cu predilecţie de Ion Aldea Teodorovici, cunoscute şi apreciate pe întreg spaţiul românesc. Am răsărit ca poet din frumuseţea, bogăţia şi tainele Limbii Române, căreia îi voi rămâne îndatorat până la capătul vieţii. Gândindu-mă la asta, am uneori clipe de prăbuşire sufletească. Mă ridic însă. Altfel, n-aş mai putea scrie.
          „ Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi”- aşa se definea poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam. A iubit poporul român până la lacrimi şi şi-a consacrat întreaga viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsându-ne o operă de o cantabilitate şi frumuseţe rară. Monumentala sa operă, dedicată realizării dezideratului unităţii neamului, a reuşit să ilustreze cele mai distinse idealuri  ale spiritualităţii acestui neam atât de încercat. 
  Bibliografie:
     1.       Dolgan, Mihail – „Un poet înnăscut pentru copii: Grigore Vieru” - În volumul colectiv „Pagini de critică literară”- Chişinău: Literatură artistică, 1983
     2.   Alexandru, Ioan. Grigore Vieru. Prefaţă la volumul Grigore Vieru-„ Rădăcina de foc” – Bucureşti, Editura Univers, 1988
      3.      Bogasiu, Sava. Grigore Vieru, -„Luceafărul de dincolo de Prut al limbii române”- Buzău, Editura ALPHA MDN, 2009
      4.     Călinescu, Matei, -„Conceptul modern de poezie”, Piteşti, Editura Paralela 45, 2009 

5.      Eugen Simion coordonator,- Dicţionarul Literaturii Române, Academia Română,Editura Univers Enciclopedic,2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu