Despre tradiţii şi reţele de socializare

Viaţa, activitatea şi opera lui Grigore Vieru

   prof. Zoiţanu Anca

Liceul cu Program Sportiv, Botoşani

     S-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererâta din fostul judeţ Hotin, pe teritoriul de azi al Republicii Moldova, în familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru, născută Didic. A absolvit şcoala de şapte clase din satul natal în anul 1950, după care a urmat şcoala medie din orăşelul Lipcani, pe care o termină in 1953.

    A debutat editorial în 1957, student fiind, cu o plachetă de versuri pentru copii, "Alarma", apreciată de criticii literari. În 1958, Vieru a absolvit Institutul Pedagogic "Ion Creangă" din Chişinău, Facultatea de Filologie şi Istorie. În acelaşi an, i-a apărut a doua culegere de versuri pentru copii, "Muzicuţe", şi s-a angajat ca redactor la revista pentru copii „Scânteia Leninistă”. A fost redactor la revista Nistru, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Între 1960 şi 1963, Vieru a fost redactor la editura Cartea Moldovenească, unde i-au apărut şi două plachete de versuri pentru copii: "Făt-Frumos şi Curcubeul" şi "Bună ziua, fulgilor!". În 1964, publică în revista ,,Nistru” poemul "Legământ", dedicat poetului Mihai Eminescu.                                             

   În 1965, îi apare volumul "Versuri pentru cititorii de toate vârstele", pentru care i se acordă Premiul Republican al Comsomolului în domeniul literaturii pentru copii şi tineret (1967). În 1967, Revista Nistru publică poemul "Bărbaţii Moldovei", cu o dedicaţie pentru "naţionalistul" Nicolae Testimiţeanu. Întregul tiraj este oprit, iar dedicaţia este scoasă. În 1968 are loc o cotitură logică în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice "Numele tău", cu o prefaţă de Ion Druţă. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariţie poetică. Chiar în anul apariţiei, cartea devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură naţională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate "Tudor Arghezi", "Lucian Blaga", "Brâncuşi", iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi Marin Sorescu. Asemenea dedicaţii apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.

   În 1969, el publică "Duminica cuvintelor" la editura Lumina, cu ilustraţii de Igor Vieru, o carte mult îndrăgită de preşcolari, care a devenit "obligatorie" în orice grădiniţă de copii. În 1970, editura Lumina publică "Abecedarul", semnat de Spiridon Vangheli, Grigore Vieru şi pictorul Igor Vieru. S-a dat o luptă aprigă de câţiva ani pentru apariţia lui, luptă în care s-au angajat şi învăţătorii basarabeni, lucrarea fiind considerată naţionalistă de către autorităţi. Tot în 1970, apare volumul selectiv de versuri pentru copii "Trei iezi".

   În 1973, Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegaţii de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei Secolul XX, Dan Hăulică, Ştefan Augustin Doinaş, Ioanichie Olteanu, Geo Şerban şi Tatiana Nicolescu. În 1974, Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitaţie oficială din partea Uniunii Scriitorilor, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoţit de poetul Radu Cârneci. În acelaşi an, apare volumul de versuri lirice "Aproape", cu ilustraţii color de Isai Cârmu. În 1977, la invitaţia Uniunii Scriitorilor din România, Vieru vizitează, împreună cu soţia, mai multe oraşe din România: Bucureşti, Constanţa, Cluj-Napoca şi Iaşi. Un an mai târziu, prin apariţia la editura Junimea din Iaşi (director Mircea Radu Iacoban) a volumului "Steaua de vineri", cu un cuvânt-înainte semnat de Nichita Stănescu, se rupe tăcerea între scriitorii români de pe ambele maluri ale Prutului. În 1981, la editura Albatros din Bucureşti (director Mircea Sântimâbreanu), în colecţia "Cele mai frumoase poezii", apare o selecţie din lirica poetului sub numele "Izvorul şi clipa", cu o prefaţă de Marin Sorescu. În 1982 este lansat filmul muzical pentru copii "Maria Mirabela", al regizorului Ion Popescu, textele pentru cântece fiind semnate de Grigore Vieru, iar în 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Anderesen. În acelaşi an apare cartea de versuri "Rădăcina de foc", la Editura Universul din Bucureşti (director Romul Munteanu).  În 1989, Vieru este ales deputat al poporului. Adunând în jurul său pe cei mai populari interpreţi şi compozitori de muzică uşoară din Basarabia, poetul întreprinde un turneu în Moldova de peste Prut. În 1990, Grigore Vieru este ales Membru de Onoare al Academiei Române, în 1991 devine membru al Comisiei de Stat pentru Problemele Limbii, iar în 1992,               Academia Română îl propune pentru premiul Nobel pentru Pace. În 1993, poetul este ales membru corespondent al Academiei Române. La împlinirea vârstei de 60 de ani, în 1995, Vieru este sărbătorit oficial la Bucureşti, Iaşi şi la Uniunea Scriitorilor din Chişinău. În acelaşi an, poetul este ales membru al Consiliului de administraţie pentru Societatea Română de Radiodifuziune. În 1996 este decorat cu Ordinul Republicii. În 1997, Editura Litera din Chişinău lansează volumul antologic "Acum şi în veac" (Colecţia: Biblioteca şcolarului), iar în 2000 este decorat cu Medalia guvernamentală a României "Eminescu" - 150 de ani de la naştere.                                                                                                                                              La 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulaţie, în apropiere de Chişinău. La 48 de ore după accident, inima lui Grigore Vieru a încetat să bată, pe fondul unor politraumatisme multiple şi al unei poliinsuficienţe a sistemelor şi organelor.                                                                                                                            Chiar şi într-o gravă „epidemie a artelor poetice” (M. Cimpoi) insistentele profesiuni de credinţă ale lui Grigore Vieru rămân mereu revelatorii din mai multe puncte de vedere. Un ochi atent poate identifica pe marginea poeziei lui Vieru coexistenţa mai multor componente, elemente din poezia lui Eminescu, Arghezi, Blaga, Stănescu ş. a. m. d. Sub acest aspect este edificator dialogul „rădăcinii de foc” cu marii înaintaşi. Sentimentul legământului cu cartea – simbolul universului eminescian – îi dă siguranţa netemerii de moarte: „De moarte nu mă tem…” (în Doina consacrată lui Vasile Alecsandri). De aici, imnul femeii: „O, dorule dor, / Mare stăpânule”. (Femeia, având un motto din Lucian Blaga) sau sfâşietoarea dezvăluire: „Mare eşti, moarte, / Dar singură, tu, / Eu am vatră unde iubi, / Tu nu, tu nu // (…) Prin mine un cântec de dor / A trecut chiar acu. / Eu am ţară unde să mor. / Tu nu, Tu nu”. („Prin mine, un cântec”, cu un motto din Rilke). Un dialog de creaţie e susţinut cu Constantin Brâncuşi, Constantin Noica, Nicolae Labiş, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ştefan Aug, Doinaş, Ioan Alexandru, Gheorghe Tomozei, Tudor Gheorghe, Dumitru Matcovschi, Vasile Vasilache, Ion Druţă, Spiridon Vangheli, Mihai Cimpoi, Gheorghe Vodă, Anatol Codru, D. R. Popescu, Mircea Radu Iacoban ş. a.

   La Vieru poezia e cea care se identifică, în ultimă instanţă, cu poetul: „De fapt, / nici nu sânt om, / ci pur şi simplu / poezie ”. Totul în jur e o cântare, o cântare ce transfigurează lumea după chipul şi asemănarea poeziei, adică totul, după o expresie a lui Mihai Drăgan, se confundă şi se confruntă cu poezia: „Părul meu – / versuri albe. / Fruntea – / un fel de măsură / Sprâncenele – / două versuri / tăiate cu negru, pentru că / nu pot merge. / Ochii – două metafore albastre. / Buzele – rime străvechi. / Inima – ritm modern, / neregulat. / Mâinile / mângâind pletele femeii – / comparaţie / cu mâinile altor bărbaţi. / Talpa mea / acoperită cu ţărnă / şi frunze sângerii de stejar – / repetiţie / a tălpii tatălui meu. / Iată că plouă, / şi poate că / nici nu trec prin ploaie, / ci printre versuri, / sau poate că / nici nu plouă, / ci aşa vreau eu: / să ploaie”. (Poezia).

     Secolul nostru are pretenţia de a regăsi în firea literaturii o esenţializare a faptelor din întregul nostru univers, de sublimare a originalităţii în orizontul de aşteptare al omului de azi,atras de esenţe primordiale. Totuşi harul de poet sau scriitor nu se subscrie acestei idei atâta timp cît deţine seva interesului în toate vremurile şi rezistă esenţialmente în pofida unor metamorfozări conceptuale din epocă. Elocvent în acest sens este exemplul poetului GrigoreVieru, al cărui„secret al popularităţii rezidă în faptul că poezia lui se prezintă ca o sinteză dialectică a tradiţiilor naţionale (clasice şi moderne) cu cele universale, a particularului cu general-umanul, a unei alese culturi spirituale cu o înaltă artă a cuvântului artistic, a unui umanism cuceritor cu o rafinată şi democratică măiestrie literară ”(Dolgan, Mihail. Farmecul estetic al liricii lui Grigore Vieru.// Revistă de Lingvistică şi Ştiinţă Literară, nr.4-6, 2005, p.4).

Bibliografie:

1.     Matei Călinescu,A citi,a reciti.Către o poetica a re(lecturii), Editura Polirom,București

2.     Ioana Em.Petrescu, Eminescu și mutațiile poeziei românești, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989

3.     Șt.Augustin Doinaș, Orfeu și tentația realului, Editura Eminescu, București, 1974

4.     Eugen Simion, ,,Grigore Vieru, un poet cu lira-n lacrimi’’,în Caiete critice, Nr.1-3, 1974

5.     Florentina Narcisa Boldeanu, ,,Grigore Vieru, poetul dimineții și al bucuriei’’, în Revista Știința literară Nr.2(25), 2012.

6.     Viorica Ela Caraman, ,,Grigore Vieru și Emil Cioran în circumferința ideilor comune’’, în Revista Limba Română, Nr.1-4,2009

Simpozionul Grigore Vieru la cea de a doua ediţie

  "Daca visul unora fost sau este sa ajungă in Cosmos, eu viata întreaga am visat sa trec Prutul."

Sub acest motto, Liceul cu Program Sportiv, in parteneriat cu Inspectoratul Scolar Botosani, Casa Corpului Didactic si Biblioteca Judeteana "Mihai Eminescu" organizeaza in perioada 14-15 februarie cea de-a doua Editie a Simpozionului International "Grigore Vieru, poet al sufletului romanesc".

       Prin acest Simpozion, organizatorii si-au propus sa stimuleze interesul elevilor si cel al cadrelor didactice din tara, dar si din afara granitelor tarii, pentru cunoasterea si valorificarea operei lui Grigore Vieru.

       Deschiderea lucrarilor Simpozionul, care este impartit in trei sectiuni ( una pentru cadrele didactice si doua pentru elevi) va avea loc vineri incepand cu orele 10:00, la sala CDI a Liceului cu Program Sportiv unde vor avea loc recitaluri, spectacole de muzica si poezie, alocutiuni si conferinte, dar si lansari de carte.

      La Simpozion vor lua parte personalitati marcante de cultura: scriitoarea Lucia Olaru Nenati, poeta Marieta Baciu, poetul si traducatorul Mario Castro Navarette, Traian Apetrei, Ion Ilie s.a. De asemenea, o delegatie de cinci reprezentati din Chisinau, dar si apropiati ai poetului basarabean vor lua parte la acest Simpozion.

Prof. Anca Zoitanu

Poreclele în viaţa socială şi literară

         Poreclele  sunt, schimbări neintenţionate de nume, atribuite individului de către colectivitate. Numele şi prenumele ne identifică, însă porecla subliniază, de fapt, cum suntem: subţirel, burtos, frumos, glumeţ, blond, zgârcit sau cu mers tiptil, ca de motan. Poreclele, simboluri ale persoanelor, au devenit comune în orice grup. Unele dintre ele sunt folosite atât de des, încât mulţi nici nu mai ştiu numele poreclitului. Toţi membrii grupului înţeleg exact la cine se referă.
      Poreclele  sunt  inspirate de:  trăsături fizice, psihice, morale ( Buzatu, Lunganu, Mititelu, Subţirelu);  obiecte şi unelte (Cercel, Ciocan, Ciurea, Cocioabă);  culori (Albu, Negrea); fenomene întâlnite în natură ( Beznă, Furtună);  alimente ( Brânzan, Covrig, Mămăligă, Morcov);  plante, animale, păsări;  poziţie şi stare socială (Becheru, Streinu, Văduvu);  etnii (Grecu, Neamţu, Rusu, Sârbu, Slavu, Tătaru);  obiecte care privesc îmbrăcămintea ( Cioboată, Dulamă, Papuc);  părţi ale corpului (Buză, Căpăţână, Ureche);  personaje mitologice şi din folclor (Moroi, Mucenicu, Păcală, Vrăjitoarea);  meserii şi funcţii (Abagiu, Croitoru, Diaconu);  locul de origine: (Bistriţeanu, Braşoveanu).
       Înaintea apariţiei legii numelui de familie, în 1895, prin care fiecare cetăţean era obligat să poarte un nume de familie, format prin adăugarea sufixelor „-eanu", „-escu" la numele moşiei, al satului sau al tatălui, numele de familie era reprezentat prin diferite procedee, unul dintre acestea fiind cu ajutorul unui epitet sau al unei porecle. Astfel, unele porecle au devenit nume.
      Asemeni oamenilor reali, şi personajele primesc de la alte personaje sau chiar de la autor porecle afectuoase sau ironice. Nu e om să nu fi fost poreclit cumva, mai ales în copilărie, uneori şi la maturitate, mai ales dacă e şef, de către subalterni, sau profesor, de elevii săi. În literatura română sînt destule porecle sau nume care derivă dintr-o poreclă. 
      De cele mai multe ori aceste supranume sînt batjocoritoare. Nică al lui Ştefan a Petrei, care şi-a luat ca nume literar pe cel al mamei - Creangă - era poreclit în copilărie Ion Torcălău, pentru că torcea lînă la rînd cu fetele, dar va ajunge la maturitate Popa Smîntînă. 

      Personajele lui I. L. Caragiale au diminutive şi porecle dintre cele mai interesante şi mai hazlii. Agammemnon devine familiar Agamiţă şi, în graba lui Trahanache, Gagamiţă. Telemac e degradat la Mache şi este confundat cu Bibicul, aşa cum îşi alintă Miţa amantul. Ştefan Tipătescu e firesc Fănică şi, pentru opozanţi, Vampirul (Bampirul conform lui Pristanda), iar Zoe - Joiţica pentru toţi, mari şi mici. Farfuridi e Tache, diminutiv ce vine posibil de la Petre sau Dumitru. Numai Cetăţeanul Turmentat rămîne complet anonim. Aşa cum în grupul lui Caţavencu (dăscălimea şi moflujii) Bampirul e unul singur, în fracţiunea adversă dacă se vorbeşte despre Moftologul sau Nifilistul toată lumea înţelege că e vorba de onorabilul d. Nae Caţavencu. Hazul şi utilitatea unei porecle stă în consensul asupra ei. 
       Soţul Miţei e pentru ea şi amantul ei Mangafaua şi tot astfel, diminutivat, îl botează Tarsiţa Popeasca pe fiul său, Nae, căsătorit fără chibzuinţă cu Acriviţa: Mangafache. Totul de la moldovenismul mang, adică prost. Numai Trahanache beneficiază de supra­numele distins Venerabilul atît pentru soţia infidelă, cît şi pentru toţi ceilalţi, fie şi adversari. 

       Poreclele de la Ionel Teodoreanu sînt tandre şi amuzante. În Groapa lui Eugen Barbu însă, bandiţii se denumesc între ei fără menajamente. Un hoţ bătrîn şi molatic e Treanţă, Sandu Mînă-Mică şi Nicu Piele întregesc haita. Şeful e numit Starostele şi la capătul opus al ierarhiei e Paraschiv, zis pentru început Ucenicul. Ajuns la puşcărie, Ucenicul e întrebat în derîdere cum îl cheamă. Răspunde cu tupeu: Zexe mă cheamă şi se impune în faţa colegilor de celulă mai experimentaţi. El visează inversarea scării în cadrul bandei şi va reuşi în final. Alţi infractori pomeniţi în treacăt sînt Mafoame (care dă găuri la trenuri) şi un asasin Toropeală. Porecla în renume şi-o schimbă o patroană de cîrciumă "La Borţoasa" unde petrec tîlharii, uneori la aceeaşi    masă cu poliţiştii. Un cămătar abject şi degenerat e poreclit Bică-Jumate. 

         Multe porecle nu înseamnă ceva anume. În gaş­ca de copii a lui Mircea Cărtărescu apar Mende­bilul şi Lumpă. Dar la Adrian Lustig, liceenii se pore­clesc Chintă, Măcel sau se numerotează spre distin­gere: Radu First, Radu Bis. Un ilustru spăr­gător căruia nu-i rezistă nicio încuietoare, protagonist al mai multor romane de Daniel Bănulescu e supra­numit admirativ Iarba Fiarelor care se abreviază însă în IF-ul. 

        Nu stim daca mai exista popor care sa foloseasca atat de mult poreclele ironice in caracterizarea personajelor, ca popoul roman. Romanii se dovedesc in aceasta demni urmasi ai romanilor sau inruditi sufleteste cu ei. Poreclele ironice au devenit nume de familie: Vulpe, Lupu, Ursu, Mata, Bivol, Schiopu, Stangaciu, Surdu, Flamandu etc. Desigur, numele acestea de familie nu si le-au dat insesi familiile in cauza, ci le-au fost date, iar ele, pana la urma, s-au obisnuit cu aceste nume oficializate. Membrii familiilor insisi folosesc pentru ceilalti membri ai lor diminutive mangaietoare, care sunt apoi folosite si de prieteni. In aceasta privinta, romanii sunt iarasi neintrecuti: Puiu, Puisor, Papusa, Sandel, Danuta etc. Tandretea si ironia fac astfel casa buna. Grecii nu folosesc nici nume ironice, nici diminutive. Slavii folosesc diminutivele, dar mai putin poreclele.

      Grecii scot in relief, prin numele ce le dau, insusiri pe care ar vrea sa le aiba persoanele respective: Fotin (Luminosul), Agatia (Buna), cand nu le pun in legatura cu Dumnezeu (Teodor, Teofil), cum faceau si evreii. Germanii urmaresc prin numele lor acelasi lucru: Hermann (Domnul), Friederich (Domnul Pacii), Gottlieb (Iubit de Dumnezeu). Asemenea nume serioase nu se preteaza insa la forme diminutivale. Popoarele respective sunt inchise oarecum in solemnitate in relatiile dintre persoane.

       Desigur, numele evreiesti si grecesti fie ca pun persoanele in legatura cu Dumnezeu, fie ca scot in relief insusiri placute lui Dumnezeu si societatii, exprima o spiritualitate (Pacea, Porumbita, Virtuoasa - Irina, Peristeri, Aretia ctc.) si o tinta pentru aspiratiile nobile ale omului, pe cand numele germanice scot in relief puterea, stapanirea, pacea prin forta, domnia, bogatia (Hermann, Richard, Siegfried etc.). 

      Oricum ar fi, poreclele sînt un condiment care dă gust vieţii, ca şi literaturii.

autor

prof. ZOITANU ANCA

Șezătoarea la români

de prof. Răileanu Alina
ȘEZĂTOAREA LA ROMÂNI- moment de trăire autentică românească și de manifestare a bucuriei de a fi împreună

Joi, 23 ianuarie 2014, începând cu ora 16⁰⁰, în sala de conferințe a Restaurantului Belvedere din Botoșani, a fost organizată cea de-a III a ediție a ȘEZĂTORII LA ROMÂNI, prima acțiune din cadrul proiectului cultural- artistic ,,INIMI LA UNISON ”,  inițiat de Asociația UmanitarăINIMI LA UNISON, pe care aceasta îl va derula pe parcursul anului 2014 împreună cu Liceul Tehnologic Special  SF. STELIAN din Botoșani.  Acțiunea s-a bucurat de o participare numeroasă, reunind copii, tineri, părinți, bunici, dascăli, oameni din diferite medii sociale și educaționale care au răspuns invitației adresate de organizatori de a recrea împreună atmosfera șezătorilor de altădată și de a pune în valoare frumusețea și bogăția obiceiurilor și tradițiilor strămoșești.

Partenerii acțiunii au fost Centrul EUROPE DIRECT Botoșani, Fundația CLAUDIA Vorniceni, Școala Gimnazială nr. 1 Unțeni- structurile Mânăstireni și Poiana – și Școala Gimnazială     nr. 1 Vlădeni Deal, comuna Frumușica, jud. Botoșani.

Toți oaspeții au fost întâmpinați cu pâine și sare, simbolul ospitalității poporului român, de către tinerii voluntari ai Asociației INIMI LA UNISON care au oferit și câte un ecuson prin intermediul căruia s-a reamintit importanța evenimentului petrecut în urmă cu 155 de ani, la 24 ianuarie 1859, Unirea Moldovei cu Țara Românească.

Timp de aproape trei ore, participanții, mulți dintre ei îmbrăcați în frumoase costume populare, și-au dovedit abilitățile în scărmănatul și torsul lânii, țesut, cusut, croșetat, brodat, împletit, depănat, confecționatul de obiecte din lemn, papură, pănuși de porumb, dar s-au și delectat ascultând proverbe, zicători, poezii, scurte dramatizări, frumoase melodii populare și patriotice interpretate de oaspeți sau de artiști consacrați(înregistrări), au cântat  și au dansat , manifestându-și astfel dragostea față de tradiție, de frumos și de autentic și împărtășindu-și unii altora bucuria de a fi împreună.

Expoziția de obiecte specifice artei populare: ștergare țesute, cusute sau brodate, pernute, mileuri, piese ale portului popular, carpete, scoarțe, covoare, organizată cu contribuția doamnelor profesoare Maria Roșu, Maria Ciobanu, Florica Hănțescu de la Liceul Tehnologic Special SF. STELIAN și a d-nei Maria Zvâncă, președinta Fundației CLAUDIA  din Vorniceni, a servit drept cadru de desfășurare a momentelor pregătite special pentru această ocazie. Prof.Gabriela Azamfirei, Oana Elena Răileanu, Maria Clim și pr. Ioan Florin Vamanu, împreună cu elevii de la Mânăstireni, Poiana și Vlădeni Deal pe care i-au coordonat, au fost cei care au creat momente artistice deosebite menite să aducă bună dispoziție și încântare, să trezească de asemenea sentimente de iubire  față de tradițiile și obiceiurile meleagurilor natale, față de neam și țară.

Au mai participat, pe lângă d-l Radu Căjvăneanu, Coordonatorul Centrului Europe DirectBotoșani și d-na Maria Zvâncă, președinta Fundației Claudia Vorniceni,  d-na Steliana Băltuță, etnograf, d-na Cornelia Paicu, consilier pentru tineret din cadrul DJST Botoșani, d-na Maria Aramă, președinta Asociației Învățătorilor Botoșani, d-ra prof. Laura Pușcașu, directorul Școlii Gimnaziale nr.1 Unțeni, d-na Florentina Toniță, redactor șef la Știri.Botoșani.

Pe parcursul șezătorii d-na Steliana Băltuță și d-nul Radu Căjvăneanu au avut câte o intervenție, iar la final, părintele Liviu Botezatu, parohul Bisericii SF. M. MC. GHEORGHE de la Poiana Unțeni, partener al nostru în multe dintre actiunile organizate, pe care le mediatizează prin intermediul Revistei de religie, cultură și tradiție  Misiune Ortodoxă, a spus câteva cuvinte, din care redăm: ,,Aceste șezători nu sunt altceva decât momente de socializare, pe care le aveau românii nostri de altădată, care simțeau nevoia să se cunoască între ei, să comunice, să-și păstreze tradițiile, să mențină elementul românesc și totodată și credința. Din păcate în zilele noastre acestea s-au pierdut și le-au luat locul altele de care nu ne leagă nimic…. Toate rețelele de socializare moderne nu fac altceva decât să submineze tocmai aceste tradiții ale noastre. De aceea să ne dăm silința să reînviem aceste tradiții, să le menținem, să le păstrăm, pentru că ele ne vor spune cine suntem noi și nu rețelele de socializare [….]. Putem să le folosim și pe acelea, dar tot în același scop, acela de a ne păstra tradițiile noastre strămoșești,credința,neamul acesta românesc peste care n-au reușit să treacă nici cele mai mari puteri, deși au încercat…”.

Așa cum se obișnuiește, după șezătoare, toti cei prezenți s-au înfruptat din delicioasele bucate tradiționale pregătite și oferite cu drag de gazde, dar și din cele ale oaspeților noștri, care nu s-au lăsat mai prejos.

Seara s-a încheiat într-o atmosferă caldă, plăcută, destinsă, unii dintre participanți exprimându-și bucuria că au participat la această acțiune, alții, mai ales copiii și tinerii, folosind prilejul pentru a se cunoaște, a lega prietenii și pentru a găsi noi pretexte de a fi împreună și cu alte ocazii.

Membrii Asociației Umanitare INIMI LA UNISON implicați în organizarea acestei acțiuni mulțumesc tuturor celor care au participat la șezătoare și până la următoarea ediție speră ca semințele iubirii semănate pe cărările dintre sufletele celor prezenți să încolțească, să crească și să rodească doar bucurie, pace, armonie.

articol preluat de pe
 http://asociatiainimilaunison.wordpress.com/2014/01/28/sezatoarea-la-romani-moment-de-traire-autentica-romaneasca-si-de-manifestare-a-bucuriei-de-a-fi-impreuna/