Bucurii simple care aprind dorul de viaţă



GRIGORE  VIERU
 sau
Bucurii  simple  care aprind dorul de viaţă

                                                                                                 Profesor Zăicescu Laura-Gilda

                                                                       Liceul cu Program Sportiv Botoşani


             Poet autentic al tuturor românilor şi nu doar al Moldovei, GRIGORE VIERU a preferat comunicarea deschisă, colocvială, sentimentală cu cititorul. În general, înclină spre o poezie a preaplinului emotiv (,,O poezie trebuie să fie  multă. Dacă-i  multă, e şi frumoasă”). Este poetul care a sacralizat copilăria, maternitatea, bucuriile simple, ca şi suferinţa ce se uită în ochii lui.
             Grigore Vieru cultivă  perseverent  o  estetică  a ,, reazemului” moral, pe care  i-l oferă  pamântul, natura, cerul  şi frumuseţile acestora. Însă un capitol aparte în creaţia sa îl  constituie  poezia  de inspiraţie  naţională  şi  socială  pe  linia tradiţională Mihai  Eminescu - Vasile Alecsandri - George Coşbuc - Alexe Mateevici - Octavian Goga, poezia-strigăt existenţial,  oracular-mesianică sau înverşunat-pamfletară.
              În Scurtă istorie a literaturii  române, Dumitru Micu  susţine individualizarea  poetului: ,,Ce  diferenţiază  logosul  lui  Grigore Vieru, conferindu-i  un  prestigiu  special în  contextul liric republican, e o anume densitate, o tensiune,  o notă de  dramatism interiorizat, contrapunctate de  melancolii  liniştite, dulci,  şi de  gingăşii. Tonalităţile  în care se comunică aceste stări  variază,  natural,  de la o piesă la alta,  nu însă fără o mai mare frecvenţă  a unora,  îndeosebi a celor de  rezonanţă blagiană,  identificabile  în  unele dintre  versurile cele mai  izbutite:
 ,,O, mamă, / Dacă  ochii tăi s-ar  deschide  în  zori /  Şi ai  învia  pentru  o  clipă  din  morţi, / Cred    tot  în vârful  picioarelor /  Ai  umbla/  Ca    nu-mi  tulburi  somnul.”  (A  venit  toamna)
 ,, Mama  intră-n  mare. / Asfinţire lină. / Sfintei  mari întinderi / Cuvios se-nchină.”   (Cutremur)
               Poeziile  lui  Grigore  Vieru  se  caracterizează  prin  duioşie,  este evident  dorul  de mamă,  de spaţiu    sacru   al  satului, al ţării  natale, însă,  pe lângă tonul  tânguitor, descoperom  un  sentiment de responsabilitate :el foloseşte verbele  la persoana  întâi,  dar se  exprimă  în  numele unei  întregi colectivităţi  condamnate  la înstrăinare.
              Cât  de  evident  ne arată  Alex. Ştefănescu  rostul  lui  Grigore Vieru pentru noi,  pentru  români :,, Cine  doreşte să  afle ce au  păţit  românii  din  Basarabia  în  perioada  în care  s-au  aflat  sub stăpânire  sovietică  trebuie    citească  studii  de  istorie.  Cine  doreşte  însă    afle  ce au simţit  românii  din Basarabia  în  aceeaşi  perioadă  trebuie    citească  poezie  lui  Grigore Vieru. [...]  Fragil, copilăros, cu vocea zugrumată de un început de plâns, el  îşi  afirmă, totuşi, în  poezie  o  atitudine  de  bărbat. Chiar  şi  poeziile  lui cele mai  tandru-jucăuşe  sună  ca un imn:
       ,,Pe ramul  verde  tace / O  pasăre  măiastră, / Cu drag  şi  cu  mirare / Ascultă  limba  noastră..”                                                                                   ( Frumoasă-i  limba  noastră  )
         În  concepţia  lui  Grigore  Vieru, o bogăţie  fără  de preţ  a omului şi a poporului  din care el  face  parte este  graiul  matern,  parte  componentă  a  specificului  naţional. Una  dintre  cele mai  cunoscute  poezii, În  limba ta, îi defineşte  acest  crez :
         ,, În  aceeaşi  limbă / Toată  lumea plânge, / În  aceeaşi  limbă / Râde  un  pământ,”
dar,  totodată,  leagă graiul  matern  de trăirile  profunde ale omului :
          ,, Doar în  limba ta  / Durerea  poţi  s-o  mângâi, / Iar  bucuria / S-o  preschimbi în  cânt.”
          Poetul  susţine superioritatea  limbii  prin  asemănare cu  spiritul matern  inefabil :
         ,, În limba ta / Ti-e  dor de mama / Şi vinul  e mai vin, / Şi  prânzul  e mai prânz. / Şi doar în limba ta / Poţi râde  singur, / Şi doar în limba ta / Te poţi opri  din plâns ...”
            Impresionantă  este însă  şi  considerarea  limbii  materne  drept stare de suflet, expresie  surprinzătoare, plină de  semnificaţii  adânci  şi  sfinte :
           ,,Iar  când nu poţi / Nici plânge şi  nici  râde, / Când  nu poţi  mângâia / Şi nici cânta, / Cu-al tău pământ, / Cu  cerul  tău în faţă, / Tu taci  atunce / Tot  în  limba ta...”
           Conştient  de  valorile  perene – cele  spirituale -, Grigore  Vieru se  confesează  sincer, adresând o  rugăminte  civiincioasă, un testament  urmaşilor, o contopire cu zestrea  ce-o  păstrăm de la marele poet  naţional. În fiecare vers se simte  veneraţia  faţă de Mihai  Eminescu. O poezie care nu admite nici  metafora, dar nici ambiguitatea este ca  o revărsare  firească a sentimentelor de  iubire  atât  pentru  poetul  preţuit, cât  şi pentru  urmaşul demn:
        ,,  Lui  Mihai  Eminescu / Ştiu : cândva, la miez de noapte, / Ori la răsărit de  Soare, / Stinge-mi-s-or  ochii  mie / Tot  deasupra cărţii  Sale. / Am s-ajung  atunce,  poate, / La mijlocul ei  aproape. / Ci să nu închideţi  cartea / Ca pe  recile-mi pleoape. / S-o lăsaţi aşa deschisă, / Ca băiatul  meu ori fata / Să citească mai  departe / Ce  n-a  dovedit nici tata. / Iar  de n-au  s-auză  dânşii / Al  străvechii slove bucium, / Aşezaţi-mi-o  ca  pernă / Cu toţi codrii  ei  de  zbucium.”                                                                      ( Legământ)
          Limba română, se  observă, este folosită de  poet  cu mare  grijă, ca apa  în timp de secetă, aşa cum Alex. Ştefănescu  numeşte  arta  lui  poetică. 
           Este  clar că  emoţia trăită  de cititori la lectura textului  este  intensifictă  şi de  gândul  că mesajul în limba română  vine  dintr-un  fragment al  României  pierdut în  împrejurimile celui de-al  Doilea  Război Mondial  şi supus decenii la rând unei  rusificări  forţate.
           Deşi  facilă  la receptare, poezia lui Grigore Vieru  nu  presupune o expresivitate  involuntară, ci, dimpotivă, o  tehnică  a simplităţii de  un mare  rafinament, constând în  activarea  duioşiei  prin  construcţii  şlefuite sau  trecute  prin  graiul vechi,  plin  de  savoare  sacră, din care  s-a hrănit  însuşi  Eminescu.
           Este posibil ca, uneori, receptarea critică  a poeziei  lui  Grigore  Vieru să fie  afectată  de prejudecăţi – politice sau  estetice. Consensul  cu aspiraţiile naţionale nu a diminuat, ci, dimpotrivă, a dat  amploare  dimensiunii  valorice  a operei  lui  Grigore  Vieru; se remarcă, înainte de  toate, personalitatea  poetului, capacitatea  lui de a  emoţiona, indiferent de  tehnica  pe  care  o  foloseşte.
          De fapt, ca oricare  mare poet, Grigore Vieru şi-a exprimat  concepţia  despre  creaţie  şi despre  creator în  două  poezii   intitulate identic, Ars  poetica.
          Într-una, esnţialul  creaţiei este cuprins  alegoric în ,,statuia” cioplită pe întuneric şi nu  în ,,pietroaiele” din jur pe  care  se  grăbesc  unii  dimineaţa  să le vadă.
           În  cealaltă, viziunea este  una parabolică, evidenţiind forţa  creaţiei, puterea  clădită pe  jertfă care  învinge timpul, devenind eternitate:
           ,,Merg eu  dimineaţa, în frunte[...] / Vino moarte din urmă / Cu spicele  roşii în  braţe / Ale  sângelui  meu [...] / Şi  toţi  suntem  luminaţi / De-o  bucurie neînţeleasă.”
           Efectul  plăsmuirii  poeziei  de către poetul  Grigore Vieru  este chiar  această ,, luminare” invocată  în  creaţia  sa, luminare pe  care  până  azi o  simţim, o  trăim  şi, la  lectura  versurilor  sale – este  drept - ,,o  bucurie neînţeleasă” ne  cuprinde.
            Şi rostul  poeziei  acesta  este: de a ne copleşi, de  a ne  contamina  de starea  propriului  ei  creator. Este  cu atât  mai  încurajator  pentru  noi    redescoperim  în  viziunea  poetului  Grigore Vieru  atitudinea  ciobanului mioritic,  demnitatea  existenţială  a  omului  din  popor:
           ,,Nu am, moarte, cu  tine nimic, / Eu nici  măcar nu  te  urăsc. / Vei  fi mare  tu, eu  voi fi  mic, /  Dar numai  din  propria-mi  viaţă  trăiesc.”                       (  Nu  am,  moarte, cu  tine  nimic...)
            Învingătoare  este  însă  vitalitatea,  autorul  elogiind  semnele  dăinuirii  omului  pe  pământ  într-o  poezie  de  referinţă, Metafora :
            ,, Îmi  arunc în  apă  copiii, / În  adânca,  strălimpedea / Apă  a  graiului / Să  văd  cum înoată[...] / Bucurii  simple / Dar  care  dorul  de  viaţă-mi  aprind. / Şi nu  există  moarte! [...]”

Bibliografie:
*coord.Colesniuc, Iurie,   Literatura  română. Dicţionar-antologie de  istorie  şi teorie
                                         Literară (pp.508-514), Ed.Museum, 2000, Chişinău
 *Micu, Dumitru,              Scurtă  istorie  a  literaturii  române
                                          Bucureşti, 1995
*Ştefănescu,  Alex.,            La  o  nouă  lectură: Grigore  Vieru
                                           în  România  literară,,  Nr.38,2000


Mama-simbol sacru în opera lui Grigore Vieru


                                                            Mama este începutul tuturor începuturilor.”
                                                     Grigore Vieru 
                                                                   
                                                            Şcoala Gimnazială "Aristotel Crîşmaru" Drăguseni                                                                                                Prof. Daniela Nechita  
  Prof. Prisacaru Ana-Maria
         Poetul român, Grigore Vieru a  fost membru corespondent al Academiei Române. S-a născut și a activat în Republica Moldova devenind un simbol al valorilor şi unității românești, fiind strâns legat de ambele maluri ale Prutului.
         Tematica lui Grigore Vieru este aparent simplă dar în același timp foarte profundă. A scris poezii despre mamă, natură, sat, poezii cu caracter social, abordând de asemenea valorile și tradițiile românești.
          Însă simbolistica mamei este foarte bogată  în opera sa.Grigore Vieru a cultivat în poeziile sale stima şi dragostea faţă de mamă. Ea devine un simbol şi o fiinţă ce deţine un loc special şi priveligiat în operele sale. Poezia sa educă, de la cel mai mic copil, dragostea, stima şi meritul ce trebuie acordat mamei. În unul din aforismele sale, poetul spunea că mama este de neînlocuit (“Nici chiar bunul Dumnezeu nu poate înlocui lipsa mamei, dar milostenia Lui, se bucură şi de atât: să fie Tată.”)
          A trăit fără tată iar mama sa a jucat un rol dublu în viața  poetului.  De aceea, pentru  autor mama a reprezentat  infinitul. A văzut-o mereu plină de griji, cu povara vieții în spate dar cu toate acestea plină de noi puteri magice  ce renășteau. Poetul se minuna adeseade voința  și puterea părintelui, dar nu-și manifesta bucuria ascunsă și nedefinită, pentru a nu o supăra. Această forță interioară a mamei îl determina să suporte mai ușor neajunsurile de toate felurile.
          Grigore Vieru o vede pe mama sa în antiteză. Uneori o descrie puternică, neînvinsă de vijeliile sorţii, iar uneori slabă, firavă: „ Mama mea viaţa întreagă/ A trăit fără bărbat/ Singuri prea eram în casă/ Ploi cu grindină când bat”.  Din aceste versuri reiese că mama și fiul  erau dependenți emoțional avându-se doar unul pe altul.Mama îi lua toate grijile asupra sa, asupra ființei sale, jertfindu-se astfel pentru copilul său. Singurătatea exprimatăsi neajutorarea au gravat în sufletul poetului răni adânci.
          Alteori,autorul o vede pe mama cea mai mică si mai firavă ființă, ce poate exista: „Uşoară, maică, uşoară,/ C-ai putea să mergi călcând/ pe seminţele ce zboară,/ Între ceruri şi pământ.” Pentru marele poet mama reprezintă cel mai frumos lucru, ceva mirific, minunat, plăcut la atingere, ireal, de neînchipuit. Mama e contopită cu Universul, infinitul și nu are nici o limită în acțiunile și gândurile autorului.Ea dă naștere la două lumi: imaginară și reală- cerul și pământul- devenind omniprezentă în acestea.
          Patria și Mama  sunt  două elemente fără de care opera lui Vieru nu ar fi existat. Mama este pentru el eînsăși Patria: „Mama/ Tu eşti patria mea/ Creştetul tău, vârful muntelui/ Acoperit de nea/ Ochii tăi-mări albastre/ palmele tale-arăturile noastre”. Autorul le iubește deopotrivă pe amândouă.Frumusețile țări se contopesc și se identifică cu cele ale mamei neputând fi separate. Puterea mamei e mare ,copleșitoare și  infinită în opera lui Vieru. Însă este o forță veselă şi liberă. „De-ntârzie-n primăvară/ Să vină ciocârlia/ Aruncă-ţi inima-n ceruri/ Şi-nveseleşte glia”. Sufletul cald și blând al mamei,este asemănat cu frumusețea  unei ciocârlii menite să aducă bucurie și lumină în inimile înghețate de tristețe și întuneric.
       Poetul îi atribuie sfințenie mamei sale, o divinizează asemeni unei icoane.Ea  reprezintă un simbol sacru pentru autor datorită sufletului curat și purificator. Emană credință și încredere tuturor celor pe care îi înconjoară.Are imensa putere de a schimba gânduri și simțăminte . Acestei ființe minunate i se atribuie meritul de păstrare și perpetuare a credinței în puterea divină. Mama este prezentă în conștiința și  duhul fiecărei persoane datorită faptelor mărete , pe care le-a făcut și pe care va continua să le mai facă.
        În operele sale mama lui Grigore Vieru nu este doar a sa.  Prin persoana părintelui său,poetul a reprezentat toate mamele sau toate femeile ce pot deveni, atribuindu-le acest cuvânt sfânt și plin de har: ,,Mama”. Autorul dorește să transmită că orice mamă are forța de a da viață,de a oferi viitorul din trupul său. Dumnezeu i-a dat puterea de a-și iubi necondiționat copiii, iar mama fără dragoste de copii e ca cerul fără stele. Ea și-a luat răspunderea de a duce pe umerii ei atât de fragezi, dar totodată puternici, greutatea acestei lumi atât de diferită,complicată și .  În lumea poetului Vieru,mama rămâne femeia cu lacrimi în ochi,cu chipul de o frumusețe divină și suflet sfânt și curat.
          Mama  a fost, este și va rămâne centrul creației vierene.Ea reprezintă  pilonul principal pe care se sprijină întreaga capodoperă a marelui poet.De la acest cuvânt magic pornesc toate gândurile autorului și tot ele reprezintă întreaga ființă a acestuia. Mama a reprezentat tot ce e mai sacru pentru poet.           “Grigore Vieru a scris poate cele mai frumoase poezii despre mamă” (ImantZiedonis, Letonia)
       “Despre poetul Grigore Vieru se poate vorbi sub aspectul diferitelor arte a cuvintelor şi mai ales în această împerechere firească – mama, graiul. Cele mai vechi cuvinte, pe care cu atâta talent le-a redescoperit G. Vieru. ” (Ion Vatamanu)
Bibliografie :
1.  G. Călinescu – ”Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Bucureşti, 1982”.
2.  Grigore Vieru – “ Biblioteca școlarului.Aprecieri critice”
3.  Ion Ciocanu – “ Literatura romana contemporana din Republica Moldova, Chisinau1999


       








Şezătoarea la români

Tezaur de istorie, cultură, tradiții și viață spirituală din lumea satului de odinioară la ȘEZĂTOAREA LA ROMÂNI – ediția a IV a

 Joi, 19 februarie 2015, începând cu ora 15 30 ,  în sala ,,Mihai Eminescu” a Complexului ,,Rapsodia” a avut loc a IV a ediție a ,,Șezătorii la români”,  organizată de Asociația Umanitară ,,Inimi la unison” și Liceul Tehnologic Special ,,Sf. Stelian”. 
afis sezatoare Oaspeți dragi, care  au fost întâmpinați cu pâine și sare, simbol al ospitalității  românești, ne-au ajutat  să recreăm atmosfera șezătorilor de altădată și să punem din nou în valoare frumusețea și bogăția obiceiurilor și tradițiilor strămoșești.
DSCN6674
P1110796
P1110797
P1110794
P1110790
DSCN6696
 Au șezut la noi lucrând, povestind cu drag despre locurile natale, despre săteni, megieși, cunoscuți, rude și prieteni, delectându-ne cu snoave, glume, poezii, ghicitori, ,,gospodari” de frunte din Poiana Unțeni și Vorniceni.
DSCN6725
P1110779
P1110813
P1110817
P1110857
P1110858
Lada de zestre s-a lăsat ,,prădată”pentru câteva ceasuri pentru a ne bucura privirile, mintea și sufletul…
DSCF3272
DSCF3273
DSCF3274
DSCF3275
DSCF3285
DSCF3286
DSCF3287
DSCF3288
DSCF3289
DSCF3290
DSCF3292

Copii, părinți, bunici, îndrumați de dascăli cu har, și-au arătat măiestria și la muncă, și la cântec, și la joc.
DSCN6715
DSCN6717
P1110828
P1110842
P1110891
P1110895
P1110899
P1110901
P1110904
P1110912
P1110915
20150219_173635
20150219_173724
 Am avut oaspeți și de la trei școli din municipiu, elevi de la Școala Gimnazială ,,Grigore Antipa”, coordonați de prof. Oana Elena Răileanu, de la Școala Gimnazială nr. 11, coordonați de d-nele prof. Greta Cojocariu și Mirela Brehuescu și de la Școala Gimnazială nr. 12, coordonați de d-ra prof. Gabriela Lungu. Și din partea Liceului Tehnologic Special ,,Sf. Stelian” a participat un grup numeros de copii și tineri, îndrumați de cadre didactice care-și desfășoară activitatea la această instituție parteneră în organizarea șezătorii.
P1110781
P1110880
P1110882
P1110883
P1110887
P1110889
DSCN6722
DSCN6594
 Grupul de copii de la Poiana Mânăstireni a fost coordonat de d-na înv. Maria Clim și Părintele Liviu Botezatu, parohul Bisericii ,,Sf. Gheorghe” de la Poiana. Copiii, elevi ai ciclului primar, au dovedit că prețuiesc tradițiile și cunosc multe dintre vechile îndeletniciri și meșteșuguri pe care le-au învățat de la părinți, dar mai ales de la bunici.
 Vorniceniul a fost reprezentat de un grup de elevi de la Școala Gimnazială nr. 1,  de părinți și bunici coordonați de d-na înv. Marinela Mihai și d-na prof. Liliana Jijie. Ei au reusit sa impresioneze prin modul în care au pus in valoare tradiția meleagurilor natale, prin frumoasele momente artistice pregătite, prin sufletul deschis și iubirea față de semeni pe care le-au arătat și cu această ocazie, bucurându-ne  privirea și sufletul cu minunatele costume populare pe care le poartă cu mândrie și cu prețioasele piese de muzeu pe care au avut amabilitatea să le aducă și să le expună. Pentru noi au deschis lada de zestre și ne-au oferit minunatul prilej de a admira munca de o viață a unor oameni înzestrați cu talent și dăruire, din mâinile cărora au ieșit adevărate opere de artă.
 Spiritual și sufletește ne simțim mult mai bogați după aceasta unică experiență pe care am trăit-o împreună cu o echipă exraordinar de motivată care a reunit trei generații: bunici, copii și nepoți frumoși la suflet și la port, cu mult bun simț și pricepuți în toate.
DSCN6752
  A fost o deosebită plăcere să-i avem în mijlocul nostru pe d-l prof. Gheorghe Gherman, fost director al Școlii din Vorniceni, autorul unei monografii a satului și pe doamna Rodica Jijie, artist popular, prezentă în calitate de bunică, pentru frumoasa prezentare a Vorniceniului și a impresionantei expoziții de artă populară. Sunt oameni deosebiți de la care tânăra generație ar avea multe lucruri folositoare de învățat.
DSCN6754
DSCN6755
 D-na Steliana Băltuță,etnograf, prezentă și de această dată în mijlocul nostru, a punctat câteva aspecte legate de ritualul de nuntă și de lucrurile pe care orice fată de măritat trebuie să le aibă pregătite ca daruri pentru nași, socri, vornic, druște și vornicei, dar și despre ceea ce trebuia să conțină lada de zestre a unei viitoare mirese.
 I-am avut părtași la bucuria noastră pe d-l Radu Căjvăneanu, coordonatorul Centrului  ,,Europe Direct” Botoșani, pe d-na Maria Aramă, președinte al Asociației Învățătorilor Botoșani, pe d-ra director al Școlii Gimnaziale nr. 1 Unțeni, d-na înv. Rodica Marciuc, de la Școala Gimnazială ,,Grigore Antipa”, d-na înv. Irina Oniciuc, de la Școala Gimnazială nr. 1 Stăuceni, d-na înv.Raluca Bejinariu, de la Școala Gimnazială Sarafinești – Corni, d-na înv. Simona Zamfirescu, de la Școala Gimnazială ,,Elena Rareș” Botoșani, părinți și tutori ai elevilor.   Un grup de copii cu sindrom Down însoțiți de părinții lor, membri ai Asociației ,,Ne Trebuie Speranță”și de d-ra psiholog Anca Buțincu, precum și un grup de tinere de la C.I.T.O. Botoșani însoțite de un instructor de educație, s-au numărat printre participanții la șezătoarea noastră. Tuturor le mulțumim și îi asigurăm de prețuirea și de recunoștința noastră.
P1110931
P1110844
P1110909
 Expoziția de obiecte specifice artei populare: ștergare țesute, cusute sau brodate, pernute, mileuri, piese ale portului popular, carpete, scoarțe, covoare, linguri de lemn pictate, organizată și cu contribuția doamnelor profesoare Maria Roșu, Maria Ciobanu, Florica Hănțescu, Angelica Bozianu, Lidia Țurcanu, Roxana Hudișteanu,Elena Asiminicesei, Valentina Butnariuc de la Liceul Tehnologic Special SF. STELIAN, a d-rei prof. Raluca Ciobanu, de la Școala Gimnazială ,,Grigore Antipa”, a doamnei Carmen Dorofteiu, cadru didactic la Liceul ,,Alexandru cel Bun”, a constituit cadrul adecvat de desfășurare a momentelor artistice pregătite special pentru această ocazie. 
 Am încercat și de această dată să aducem în atenție ceea ce poporul român are mai de preț: tradițiile și obiceiurile strămoșești care constituie cartea de vizită a națiunii noastre. Ele reflectă cu cea mai mare intensitate istoria și mai ales sufletul neamului românesc. Odată cu trecerea timpului multe dintre obiceiurile și tradițiile poporului nostru au dispărut sau au suferit modificări, oamenii orientându-și interesul către aspecte actuale ale mediului în care trăiesc, uitând că sunt români.  De aceea am considerat că este necesar să promovăm tradițiile, obiceiurile, folclorul și valorile etnografice specifice neamului românesc , cultura tradițională autentică  și să respingem falsele valori. 
Sperăm ca la viitoarele ediții să reușim să deschidem tinerei generații fereastra spre trecut pentru a descoperi ceea ce are încă poporul acesta mai frumos, tradiția, în vederea valorificării, îmbogățirii și transmiterii ei generațiilor următoare. 
Alina Răileanu