Se afișează postările cu eticheta vieru. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vieru. Afișați toate postările
Viaţa, activitatea şi opera lui Grigore Vieru
prof. Zoiţanu Anca
Liceul cu Program Sportiv, Botoşani
S-a născut pe
14 februarie 1935, în satul Pererâta din fostul judeţ Hotin, pe teritoriul de
azi al Republicii Moldova, în familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia
Vieru, născută Didic. A absolvit şcoala de şapte clase din satul natal în anul
1950, după care a urmat şcoala medie din orăşelul Lipcani, pe care o termină in
1953.
A debutat editorial în 1957, student fiind, cu o plachetă
de versuri pentru copii, "Alarma", apreciată de criticii literari. În
1958, Vieru a absolvit Institutul Pedagogic "Ion Creangă" din
Chişinău, Facultatea de Filologie şi Istorie. În acelaşi an, i-a apărut a doua
culegere de versuri pentru copii, "Muzicuţe", şi s-a angajat ca
redactor la revista pentru copii „Scânteia Leninistă”. A fost
redactor la revista Nistru, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Republica
Moldova. Între 1960 şi 1963, Vieru a fost redactor la editura Cartea
Moldovenească, unde i-au apărut şi două plachete de versuri pentru copii:
"Făt-Frumos şi Curcubeul" şi "Bună ziua, fulgilor!". În
1964, publică în revista ,,Nistru” poemul "Legământ", dedicat
poetului Mihai Eminescu.
În 1965, îi apare volumul "Versuri
pentru cititorii de toate vârstele", pentru care i se acordă Premiul
Republican al Comsomolului în domeniul literaturii pentru copii şi tineret
(1967). În 1967, Revista Nistru publică poemul "Bărbaţii Moldovei",
cu o dedicaţie pentru "naţionalistul" Nicolae Testimiţeanu. Întregul
tiraj este oprit, iar dedicaţia este scoasă. În 1968 are loc o cotitură logică
în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice "Numele
tău", cu o prefaţă de Ion Druţă. Cartea este apreciată de critica literară
drept cea mai originală apariţie poetică. Chiar în anul apariţiei, cartea
devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură naţională
contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate "Tudor Arghezi",
"Lucian Blaga", "Brâncuşi", iar alte două sunt închinate
lui Nicolae Labiş şi Marin Sorescu. Asemenea dedicaţii apar pentru prima oară
în lirica basarabeană postbelică.
În 1969, el publică "Duminica
cuvintelor" la editura Lumina, cu ilustraţii de Igor Vieru, o carte mult
îndrăgită de preşcolari, care a devenit "obligatorie" în orice
grădiniţă de copii. În 1970, editura Lumina publică "Abecedarul",
semnat de Spiridon Vangheli, Grigore Vieru şi pictorul Igor Vieru. S-a dat o
luptă aprigă de câţiva ani pentru apariţia lui, luptă în care s-au angajat şi
învăţătorii basarabeni, lucrarea fiind considerată naţionalistă de către
autorităţi. Tot în 1970, apare volumul selectiv de versuri pentru copii
"Trei iezi".
În 1973, Grigore Vieru trece
Prutul în cadrul unei delegaţii de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea
cu redactorii revistei Secolul XX, Dan Hăulică, Ştefan Augustin Doinaş,
Ioanichie Olteanu, Geo Şerban şi Tatiana Nicolescu. În 1974, Zaharia Stancu,
preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitaţie oficială din
partea Uniunii Scriitorilor, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania,
însoţit de poetul Radu Cârneci. În acelaşi an, apare volumul de versuri lirice
"Aproape", cu ilustraţii color de Isai Cârmu. În 1977, la invitaţia
Uniunii Scriitorilor din România, Vieru vizitează, împreună cu soţia, mai multe
oraşe din România: Bucureşti, Constanţa, Cluj-Napoca şi Iaşi. Un an mai târziu,
prin apariţia la editura Junimea din Iaşi (director Mircea Radu Iacoban) a
volumului "Steaua de vineri", cu un cuvânt-înainte semnat de Nichita
Stănescu, se rupe tăcerea între scriitorii români de pe ambele maluri ale
Prutului. În 1981, la editura Albatros din Bucureşti (director Mircea
Sântimâbreanu), în colecţia "Cele mai frumoase poezii", apare o
selecţie din lirica poetului sub numele "Izvorul şi clipa", cu o
prefaţă de Marin Sorescu. În 1982 este lansat filmul muzical pentru copii
"Maria Mirabela", al regizorului Ion Popescu, textele pentru cântece
fiind semnate de Grigore Vieru, iar în 1988 i se acordă cea mai prestigioasă
distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de
Onoare Anderesen. În acelaşi an apare cartea de versuri "Rădăcina de
foc", la Editura Universul din Bucureşti (director Romul Munteanu). În 1989, Vieru este ales deputat al
poporului. Adunând în jurul său pe cei mai populari interpreţi şi compozitori
de muzică uşoară din Basarabia, poetul întreprinde un turneu în Moldova de
peste Prut. În 1990, Grigore Vieru este ales Membru de Onoare al Academiei
Române, în 1991 devine membru al Comisiei de Stat pentru Problemele Limbii, iar
în 1992, Academia Română îl propune pentru
premiul Nobel pentru Pace. În 1993, poetul este ales membru corespondent al
Academiei Române. La împlinirea vârstei de 60 de ani, în 1995, Vieru este sărbătorit
oficial la Bucureşti, Iaşi şi la Uniunea Scriitorilor din Chişinău. În acelaşi
an, poetul este ales membru al Consiliului de administraţie pentru Societatea
Română de Radiodifuziune. În 1996 este decorat cu Ordinul Republicii. În 1997,
Editura Litera din Chişinău lansează volumul antologic "Acum şi în
veac" (Colecţia: Biblioteca şcolarului), iar în 2000 este decorat cu
Medalia guvernamentală a României "Eminescu" - 150 de ani de la
naştere. La 16
ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulaţie, în apropiere de
Chişinău. La 48 de ore după accident, inima lui Grigore Vieru a încetat să
bată, pe fondul unor politraumatisme multiple şi al unei poliinsuficienţe a
sistemelor şi organelor. Chiar şi într-o gravă „epidemie a artelor poetice”
(M. Cimpoi) insistentele profesiuni de credinţă ale lui Grigore Vieru rămân
mereu revelatorii din mai multe puncte de vedere. Un ochi atent poate
identifica pe marginea poeziei lui Vieru coexistenţa mai multor componente,
elemente din poezia lui Eminescu, Arghezi, Blaga, Stănescu ş. a. m. d. Sub
acest aspect este edificator dialogul „rădăcinii de foc” cu marii înaintaşi.
Sentimentul legământului cu cartea – simbolul universului eminescian – îi dă
siguranţa netemerii de moarte: „De moarte nu mă tem…” (în Doina consacrată
lui Vasile Alecsandri). De aici, imnul femeii: „O, dorule dor, / Mare
stăpânule”. (Femeia, având un motto din Lucian Blaga) sau sfâşietoarea
dezvăluire: „Mare eşti, moarte, / Dar singură, tu, / Eu am vatră unde iubi, /
Tu nu, tu nu // (…) Prin mine un cântec de dor / A trecut chiar acu. / Eu am
ţară unde să mor. / Tu nu, Tu nu”. („Prin mine, un cântec”, cu un motto din
Rilke). Un dialog de creaţie e susţinut cu Constantin Brâncuşi, Constantin
Noica, Nicolae Labiş, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ştefan Aug, Doinaş, Ioan
Alexandru, Gheorghe Tomozei, Tudor Gheorghe, Dumitru Matcovschi, Vasile
Vasilache, Ion Druţă, Spiridon Vangheli, Mihai Cimpoi, Gheorghe Vodă, Anatol
Codru, D. R. Popescu, Mircea Radu Iacoban ş. a.
Secolul nostru are pretenţia de a
regăsi în firea literaturii o esenţializare a faptelor din întregul nostru
univers, de sublimare a originalităţii în orizontul de aşteptare al omului de
azi,atras de esenţe primordiale. Totuşi harul de poet sau scriitor nu se
subscrie acestei idei atâta timp cît deţine seva interesului în toate vremurile
şi rezistă esenţialmente în pofida unor metamorfozări conceptuale din epocă.
Elocvent în acest sens este exemplul poetului GrigoreVieru, al cărui„secret al
popularităţii rezidă în faptul că poezia lui se prezintă ca o sinteză
dialectică a tradiţiilor naţionale (clasice şi moderne) cu cele universale, a
particularului cu general-umanul, a unei alese culturi spirituale cu o înaltă
artă a cuvântului artistic, a unui umanism cuceritor cu o rafinată şi
democratică măiestrie literară ”(Dolgan, Mihail. Farmecul estetic al liricii
lui Grigore Vieru.// Revistă de Lingvistică şi Ştiinţă Literară, nr.4-6, 2005,
p.4).
Bibliografie:
1.
Matei Călinescu,A citi,a reciti.Către o
poetica a re(lecturii), Editura Polirom,București
2.
Ioana Em.Petrescu, Eminescu și mutațiile
poeziei românești, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989
3.
Șt.Augustin Doinaș, Orfeu și tentația
realului, Editura Eminescu, București, 1974
4.
Eugen Simion, ,,Grigore Vieru, un poet
cu lira-n lacrimi’’,în Caiete critice, Nr.1-3, 1974
5.
Florentina Narcisa Boldeanu, ,,Grigore
Vieru, poetul dimineții și al bucuriei’’, în Revista Știința literară Nr.2(25),
2012.
6.
Viorica Ela Caraman, ,,Grigore Vieru și
Emil Cioran în circumferința ideilor comune’’, în Revista Limba Română,
Nr.1-4,2009
Dialoguri intertextuale în poezia lui Grigore Vieru
Articol prezentat la Simpozionul Internaţional
Grigore Vieru, poet al sufletului românesc
autoare Prof. Axinciuc Oana,
Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" Botoşani
„ Ceea ce constituie textul nu este o structură internă, închisă,
contabilizabilă, ci deschiderea lui spre alte texte, alte coduri, alte semne;
ceea ce constituie textul e intertextualul .“(Roland Barth, Annalyse d’un texte
d’Edgar Poe)
El Aleph este unul dintre textele cele mai caracteristice ale lui Borges Şi
totodată o strălucită ilustraţie a cultului său pentru concizie. Titlul
evocator numeşte o singură literă, Aleph, prima din alfabetul ebraic, care, în
tradiţia Cabalei, reprezintă - făcînd, misterios parte din ea – infinitatea
divinităţii.
El Aleph („o mică şi strălucitoare sferă
microcosmică reflectînd întregul univers, văzut din toate unghiurile posibile”)
devine în opera lui Borges o metafora a viziunii autorului despre literatura
văzută ca „reluare a tradiţiei”, univers, condiţia umană, tradiţia literaturii,
ajungand păna la Textul
infinit.[1]
Pe de alta parte, metafora concentrează în întelesul ei ascuns, însaşi esenţa
viziunii borgesiene asupra literaturii, una mai mult atenta la noţiunea de
autenticitate a modalitatii de “facere”, decat la ineditul conţinutului său.
Borges, care a vorbit deseori despre pasiunea sa
pentru relectură, a devenit celebru ca autor de texte în acelaşi timp perfect
clare, citibile - deşi într-un tempo lent, dictat de intertextualitatea lor
bogată, plină de jocuri asociative, adeseori oblice -şi totodată captivante:
texte nu doar bîntuite de alte texte, ci care obsedează la rîndul lor, chemînd
cititorul să le reviziteze într-o reînnoită căutare a sensurilor lor ascunse,
chinuitor de evazive. De fapt, cele două operaţii - mişcarea lineară (curioasă,
orientată spre final) a citirii şi mişcarea de du-te-vino, înainte şi înapoi,
în linii mari circulară.
De fapt, ceea ce ne propune Borges în descrierea
Aleph-ului-acel punct din spaţiu, care asemeni textului ce poate implica mai
multe texte- conţine toate punctele universului, este tocmai, o definiţie
metaforică a ideei de intertextualitate văzută ca transpunere orizontală (la
nivelul scriiturii) a unui complex proces ce se desfăşoară în mod continuu pe
axa verticală. Borges însusi mărturiseşte:,,Ceea ce au vazut ochii mei a fost
simultan[axa verticală:scriitura]; ceea ce voi transcrie, succesiv[ axa orizontală:scrisul] pentru că limbajul însuşi
e altfel. [2]
Într-o literatură cu foarte mare densitate de valori, cum e cea românească,
drumul spre originalitate al unui poet trece în mod firesc prin confruntarea cu
predecesorii şi cu contemporanii săi. Deşi originalitatea, pe care critica o
proclamă, nu ţine nici de revoluţionalizarea limbajului poetic, nici de
modificarea fundamentală a poeticii însăşi, totuşi individualitatea poetului
Grigore Vieru se impune mai întâi prin modul de dialogare cu marii înaintaşi,
cu contemporanii săi.
Revelatoare în acest sens este o serie de poezii
ce pot fi încadrate în categoria artelor poetice – Legământ, Doina,
Numele-acest, Femeia, Teiul, Femeie, Această ramură, Mai sunt, Umbra de aur,
Izvorul, Abecedar, Apoi, Mica baladă, Prin mine, Un cântec, Această pâine, A
venit toamna, Bucuraţi-vă, Liniştea, Destin, Apă vie, Floarea soarelui,
Inscripţie pe cartea copilăriei, Copilul înălbit, Mi-e dor, Pomul, Plecându-mă
de fericire.
Chiar şi într-o
gravă „epidemie a artelor poetice” (M. Cimpoi) insistentele profesiuni de
credinţă ale lui Grigore Vieru rămân mereu revelatorii din mai multe puncte de
vedere. Un ochi atent poate identifica pe marginea poeziei lui Vieru
coexistenţa mai multor componente, elemente din poezia lui Eminescu, Arghezi,
Blaga, Stănescu ş. a. m. d. Sub acest aspect este edificator dialogul
„rădăcinii de foc” cu marii înaintaşi. Sentimentul legământului cu cartea –
simbolul universului eminescian – îi dă siguranţa netemerii de moarte: „De
moarte nu mă tem…” (în Doina consacrată lui Vasile Alecsandri). De aici,
imnul femeii: „O, dorule dor, / Mare stăpânule”. (Femeia, având un motto
din Lucian Blaga) sau sfâşietoarea dezvăluire: „Mare eşti, moarte, / Dar
singură, tu, / Eu am vatră unde iubi, / Tu nu, tu nu // (…) Prin mine un cântec
de dor / A trecut chiar acu. / Eu am ţară unde să mor. / Tu nu, Tu nu”. („Prin
mine, un cântec”, cu un motto din Rilke). Un dialog de creaţie e susţinut cu
Constantin Brâncuşi, Constantin Noica, Nicolae Labiş, Nichita Stănescu, Marin
Sorescu, Ştefan Aug, Doinaş, Ioan Alexandru, Gheorghe Tomozei, Tudor Gheorghe,
Dumitru Matcovschi, Vasile Vasilache, Ion Druţă, Spiridon Vangheli, Mihai
Cimpoi, Gheorghe Vodă, Anatol Codru, D. R. Popescu, Mircea Radu Iacoban ş. a.
Adeseori poeziile într-un regim aluziv
(„Tata era luat / şi dus departe”) au un substrat adânc, cu trimiteri la
realităţile dramatice din primii ani postbelici, cum ar fi „Abecedar”, poem
consacrat lui Liviu Damian, dar care, într-o altă accepţie, este o replică dată
prejudecăţilor ce ţin de criteriul „poeticităţii” verbului: „încep să fac
cântece / din numai două cuvinte”.
Poetul, nu arareori, face cântece cu
un număr restrâns de cuvinte, simboluri, embleme, lucrând într-un mod aparte în
matricea tradiţiei. Uneori această tradiţie are o vechime seculară. Aşa, spre
exemplu, la Homer
poetul este cântăreţul divin. Se ştie că la romani el se numeşte „vates” –
„profet”, iar actul poetic – „a cânta”. Poeţii romani, susţine Ernst Robert
Curtius, obişnuiau să compare compunerea unei opere cu o călătorie pe mare. „A
face poezie” înseamnă a ridica pânzele, a porni în larg” [3]. Aducem aceste
explicaţii pentru a înţelege o metaforă care pare lipsită de sens, sau mai bine
zis pentru a elucida procesul de redimensionare şi reinterpretare a unui
repertoriu tematic moştenit, ce ţine de viziunile consacrate asupra creatorului
şi creaţiei.
În tradiţia noastră poetul e Narcis
sau Hyperion, el mai este emirul din Bagdad (la Macedonski ) sau prinţul
din Levant (la Ştefan Augustin Doinaş), sau un fachir (în viziunea lui Emil
Botta) ş. a. m. d. Dintre toate metamorfozele eului poetic, Grigore Vieru se
simte mai în apele sale în ipostaza orfică. E tocmai ceea ce Eminescu
valorifica într-una din variantele poemei Gemenii sau în Memento mori,
„Ipostaza orfică cea mai tulburătoare în poezia eminesciană, scrie Ioana Em.
Petrescu, este aceea din Memento mori, a cântăreţului care a traversat
experienţa morţii şi a pierdut credinţa într-o înşelătoare armonie cosmică,
ochiul lui e acum «întunecos», umbrit de viziunile adâncului, «glasul ce-nvinse
stânca» e «stins de-aripa disperării», gestul caracteristic e azvârlirea lirei
(…) în mare, act magico-poetic de anulare a creaţiunii spre care aspiră şi
blestemul lui Sarmis. Eminescu valorifică tulburător în special componente ale
mitului orfic şi homeric: relaţia poeziei cu moartea şi orbirea ca închidere în
sine a artistului” [4].
Una dintre cele mai frumoase poeme ale
lui Vieru – Poetul – este verificabilă în mai multe planuri: „Ciudată –
alcătuire – / Tribunul şi ascetul– / Acest, ah, duh al vieţii. / Ce îl numim
poetul. // El are-un fel de arfă / Cu strune luminoase / Din raza dimineţii /
Şi din străbune oase. // Şi-o mângâie-n iubire / Cu degete ce-i sânger, / ori
zice că de ziduri / Va sparge-o el singur // (…) la suflet şi-adevăruri / îmi
umblă, la mistere, / La moarte dânsul umblă, / Dar zice că la miere”.
În acelaşi timp, în concepţia lui
Vieru cel mai adesea poetul e un nou Orfeu sau un Mesia, adică arta poetică se
află între tentaţia orfică si cea mesianică. Aceste două dimensiuni sunt
fundamentale în caracterizarea poetului şi cetăţeanului Grigore Vieru.
După Baudelaire statutul demiurgic (şi
proteic) al creatorului s-a modificat puţin. Neesenţiale rămân şi metamorfozele
poeziei ca fiinţă. „În afara singurului Rilke, nici un alt poet din acest veac
nu a poematizat actul poetic, fiinţa poeziei, ca şi Claudel. Asemenea lui Rilke
sub chipul lui Orfeu, Claudel a năzuit în taină – suprema şi nebuneasca
aspiraţie – să devină Cântarea însăşi, să dea un trup de carne, alături de cel
cuvântător, Fiinţei poetice. Nu spune el despre una din aceste muze (aceea
tocmai a poeziei lirice): „Tu nu eşti cea care cântă, tu eşti cântarea însăşi”
[5].
Ipostaza fundamentală a mitologiei poetului este cea orfică. Eul poetic e
conştient de puterea orfică a cântului său: „Aş vrea asemeni ploii / eu cântul
să-mi frământ: / când voi cânta să iasă / secara din pământ”. Odată cu aceste
atitudini eul poetic e cuprins de angoasa dispariţiei: „Mă gândesc mereu / la
poezie, / pentru că mi-e frică grozav / de golul dintre poezii – / cavou / în
care-aş putea să mă prăbuş”. Cântecul sinonim cu poezia poate însemna o punte
peste prăpastia primejdiei, a primejdiei dispariţiei: „Strig şi îmi răspunde /
Primejdia – gură de leu. / Peste ea o singură punte: / Acest cântec al meu”. (Doctore,
iată cum mă simt).
Orfismul lui Vieru în ultimii ani
evoluează hotărât spre un statut al poetului tribun, spre un mesianism ce ar
trezi masele din somnul letargic.[6]
Eugen Simion sublinia că după Arghezi,
Bacovia, Blaga, Barbu este greu să ieşi din timp şi să întorci roata poeziei
româneşti. Grigore Vieru şi generaţia sa, consideră reputatul critic,
„reprezintă pentru această provincie românească năpăstuită mereu de istorie
ceea ce a fost, la începutul secolului, generaţia lui Goga pentru Transilvania.
Similitudinea de destin are şi o prelungire în plan poetic. Sub presiunea
circumstanţelor, poezia se întoarce la un limbaj mai simplu şi îşi asumă în
chip deliberat un mecanism naţional pe care, în condiţii normale, lirismul pur
îl evită” [7].
Grigore Vieru nu a fost doar poet al cetăţii, aşa cum
adesea a fost supranumit, ci, mai mult, a ieşit în cetate luptând pentru
cauzele sale spirituale şi ale familiei extinse – naţiunea.[8] În acest sens,
Nicolae Dabija aprecia că poetul s-a identifi cat nu doar cu sine, ci cu fiinţa
colectivă, fiind astfel mai mult decât un poet, fiind un destin. Destinul
tragic al naţiunii este, în fond, destinul poetului. Suferinţele mamei sunt
suferinţele patriei, şi invers. Conştiinţa civică a poetului porneşte din satul
natal, din casa de lut a mamei când, copil fiind, poetul descoperă o limbă asemănătoare
rostită de ţăranii ce trudeau dealurile satului Miorcani, situat pe partea
dreaptă a Prutului. Batjocorirea familiei sale prin confi scarea pământului, batjocorirea
bisericii prin transformarea lăcaşului în magazie militară, precum şi
batjocorirea şcolilor prin înlocuirea abecedarelor şi a învăţătorilor, starea
constantă de război, toate construiesc drama poetului, drama întregii
Basarabiei, pe care, cu măiestrie, Gr. Vieru a conturat-o cu lacrimi în vers: „Întreaga
fiinţă basarabeană, batjocorită şi umilită timp de două veacuri de către
stăpânele purtătoare de cnut, s-a aciuat răbdătoare în firea acestui bărbat şi,
deodată, s-a produs acea ieşire-din-ascundere pe care grecii de felul lui
Platon o numeau alétheia.[9]
Astfel, creaţia poetică a lui Grigore Vieru este,
întâi de toate, o mărturie incontestabilă că patriotismul, pe care l-au
compromis atâtea politici naţionaliste, nu poate fi numai expresia unui
sentiment adânc, ci, cu adevărat, un angajament mesianic, un talent şi un uriaş
impuls estetic, care generează în poemele sale o redimensionare fundamentală a
acestei trăiri prin cosmicizarea şi universalizarea ei. Utilizând, după cum s-a
remarcat demult, tehnici ingenioase şi, aparent, necompatibile cu această
finalitate poetică – simplitatea expresiei, Grigore Vieru ţinteşte şi adună în
poezia sa esenţele lucrurilor care ne definesc ca fiinţe umane, aparţinând unui
anumit mediu civic şi unui anumit timp istoric, şi ca elemente cosmice în
acelaşi timp.[10] Anume aici stă forţa poetului în a demonstra că versurile cu
teză (patriotice, de ţară) devansează estetic zona în care se înscrie genul
lor, de fapt, în afara ideii de literatură, atingând originalitatea artistică
şi, în fond, poezia de înalt calibru estetic. Poetul însuși marturisea:,, Am
răsărit ca poet din frumuseţea, bogăţia şi tainele Limbii Române, căreia îi voi
rămâne îndatorat până la capătul vieţii.Gândindu-mă la asta, am uneori clipe de
prăbuşire sufletească. Mă ridic însă. Altfel, n-aş mai putea scrie. Ştiu că
Limba Română la noi nu este altceva decât o candelă plăpândă. Dar marele
Shakespeare zicea: „Nu este destul întuneric în tot universul ca să stingă
lumina unei plăpânde candele”.
Secolul nostru are pretenţia de a regăsi în firea
literaturii o esenţializare a faptelor din întregul nostru univers, de
sublimare a originalităţii în orizontul de aşteptare al omului de azi,atras de
esenţe primordiale Totuşi harul de poet sau scriitor nu se subscrie acestei
idei atâta timp cît deţine seva interesului în toate vremurile şi rezistă
esenţialmente în pofida unor metamorfozări conceptuale din epocă. Elocvent în
acest sens este exemplul poetului GrigoreVieru, al cărui„secret al
popularităţii rezidă în faptul că poezia lui se prezintă ca o sinteză
dialectică a tradiţiilor naţionale (clasice şi moderne) cu cele universale, a
particularului cu general-umanul, a unei alese culturi spirituale cu o înaltă
artă a cuvântului artistic, a unui umanism cuceritor cu o rafinată şi
democratică măiestrie literară ”(Dolgan, Mihail.Farmecul estetic al liricii lui
Grigore Vieru.// Revistă de Lingvistică şi Ştiinţă Literară, nr.4-6, 2005, p.4).
Bibliografie:
1. Matei Călinescu,A citi,a reciti.Către o
poetica a re(lecturii), Editura Polirom,București
2. Jorge Luis Borges, El Aleph, Editura
Polirom
3. Ernst Curtius, Literatura apuseană și Evul
mediu latin, Editura Univers, București, 1970
4. Ioana Em.Petrescu, Eminescu și mutațiile
poeziei românești, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989
5. Șt.Augustin Doinaș, Orfeu și tentația
realului, Editura Eminescu, București, 1974
6. Ibidem [5]
7. Eugen Simion, ,,Grigore Vieru, un poet cu
lira-n lacrimi’’,în Caiete critice, Nr.1-3, 1974
8. Florentina Narcisa Boldeanu, ,,Grigore
Vieru, poetul dimineții și al bucuriei’’, în Revista
Știința literară Nr.2(25), 2012.
9. Ibidem.[8]
10. Viorica Ela Caraman, ,,Grigore Vieru și
Emil Cioran în circumferința ideilor comune’’, în Revista Limba Română,
Nr.1-4,2009
Grigore Vieru - omul si poetul
Acest articol a primit Premiul III la Simpozionul Internaţional
Grigore Vieru, poet al sufletului românesc
autoare Prof. Livia Olariu
Şcoala Gimnazială de Arte „N.N.Tonitza” Bârlad
Cânt-un greier din aripă //„Greieraş, nu ţârâi,//
Mama s-a culcat o clipă//Şi o poţi trezi, cri-cri!”
(Cântece pentru copii, Grigore Vieru)
Grigore Vieru vine dintr-o lume care avea ca scop demolarea
valorilor tradiţionale şi impunerea unor idealuri noi. Popularitatea şi-a
dobândit-o prin temele pe care poetul le-a abordat, teme legate de condiţia
românilor moldoveni. Prin temele lui despre mamă, patrie, familia, iubire,
limbă, credinţă este considerat un deschizător de limbă şi dumnezeire.
Dar se cuvine să facem un itinerar biografic prin
care să scoatem în evidenţă copilăria poetului dar şi momentele care l-au impus
în conştiinţa publică drept un tribun al românismului, un luptător preocupat de
soarta istorică şi dramatică a Basarabiei. El a fost preocupat de soarta
Basarabiei la fel ca de soarta propriei mame pe care o aseamănă cu Ţara. În
opera sa dramatismul istoric al mamei se aseamănă cu cel al naţiunii.
Devenirea lui, a omului şi apoi a poetului (oare
în ce ordine?) începe cu intrarea lui în lume pe 14 februarie 1935 (zi care
astăzi este umbrită de sărbătoarea importată a Sf. Valentin), când pe vechiul
teritoriu al Hotinului, în satul Pererita, sat aşezat pe malul stâng al
Prutului, s-a născut într-o familia de ţărani (Pavel şi Eudochia Vieru), micul
Grigore. Despre părinţii poetului scriitorul Stelian Gruia spune, în prima
monogafie dedicată poetului, că erau aprigi la muncă şi apropiaţi de Dumnezeu, că
în satul lor erau văzuţi bine pentru harul dat pământului. După gerul
Bobotezei, în casa de lut au venit rudele şi prietnii părinţilor, cu daruri.
“După primele stigăte, când moaşa a infăşat pruncul într-o mineştergură de in,
cele câteva femei din casă şi Pavel Vieru s-au aplecat peste leagănul de lemn,
de unde privea a mirare pruncul liniştit. Avea capul mare, ochii azurii, iar în
colţurile buzelor un soi de zâmbet trist cu care a rămas toată viaţa. Moaşa i-a
încredinţat pe cei prezenţi că nou-născutul, atunci când va creşte bărbat în
toată regula, o să fie scump la vorbă şi vrednic de fapte. (…)Vrenic la fapte
bărbatul de mai târziu s-a dovedit întocmai, dar nu şi zgârcit la cuvânt, spre
fericirea neamului românesc.”[1]
Despre tatăl poetului se
spune că iubea folclorul, de cântec şi de vers bun, că în satul lui era
recunoscut ca unul dintre cei mai buni povestitori de fapte întâmplate. Probabil
că de aici vine iubirea poetului pentru folclor, pentru cântec, povestire şi
mărturisire a adevărului. “Pavel Vieru era un fel de artist multilateral în Pererita
şi un om de mare spirit. Ştia să cânte la mai multe instrumente muzicale,
ticluia poveştile şi repovestea întâmplările ca nimeni altul, ştia rostul la
alcătuire şi glăsuire în vers, iar când era cazul dădea frâu liber proverbelor
şi zicătorilor, semănând printre consăteni înţelepciune şi luare-aminte.”[2].
Tatăl nu era singurul din familie atras de muzică şi cuvânt. Pe unchiul său,
Dumitru Blajinu, lăutar autentic, îl asculta cu mare drag. “Multe din rudele
mele au fost muzicanţi – muzicanţi populari. S-ar putea spune că am crescut în
casa unuia dintre cei mai mari şi autentici lăutari basarabeni, care este
Dumitru Blajin. Mărturisesc
că nici una din arte, afară de muzică nu mă face să mi se umezească ochii. Nicăieri
în mijlocul naturii un mă simt atât de bine ca în muzică”[3]
spunea poetul. Nu împlineşte un an când rămâne orfan de tată. Rămasă singură şi
răpusă de sentimental singurătăţii tânăra mamă se recăsătoreşte cu un bărbat de
bună credinţă, dar care datorită unui destin necruţător este chemat la război,
iar după o vreme mama poetului primeşte trista veste că soţul a fost dat
dispărut. Astfel, Grigore şi
sora lui mai mare, Sofia rămân în grija mamei.
Deşi mama lui provenea dintr-o familie de ţărani,
fără multă carte, a ţinut foarte mult ca singurul ei fecior să urmeze şcoala,
dându-l astfel pe micul Grig-cum îi spun prietenii-la şcoala din sat. Tot mama
este aceea care i-a insuflat viitorului poet dragostea de natură, de credinţă,
de oameni, de patrie, de ştiinţă. Ea ştia că cine are carte, are parte. ”În spatele unui om mare, întotdeauna a
stat o mamă puternică, vizionară, jertfelnică. Ca elev s-a remarcat ca un bun
mânuitor al cuvintelor, stăpânindu-le bine sensurile“[4]
spunea preotul Mihai Milea.
La şcoală, micul Grig este obligat să înveţe din
cărţi scrise în alfabetul chirilic şi i se comunică ideea că istoria Basarabiei
începe cu 1812. Însă, el ştia încă din copilărie, de la unchiul Vlad, că
Basarabia şi România sunt din acelaşi neam.
În 1951 finalizează studiile de şapte clase din satul natal, iar trei ani mai târziu
termină şi Şcoala medie nr.2 din orăşelul Lipcani, după ce suferise ani buni în
frig, foamete şi sărăcie.
În toamna anului 1953 se înscrie la Facultatea de
Istorie şi Filologie a Institutului Pedagogic ”Ion Creangă“ din Chişinău.
Nemulţumit de faptul că era minţit mereu de profesorii vorbitori de limbă
moldovenească, Grigore Vieru se obligă într-un demers autodidact. Printre
oamenii vremii începuse să fie cunoscut, datorită articolelor publicate, precum
şi a poemelor pentru copii prin revistele literare.
Poetul debutează în 1957 cu primul volum de poeme
dedicate copiilor, Alarma, carte
apărută la Editura ”Şcoala sovietică“ din Chişinău şi care a fost primită cu
entuziasm de moldoveni, deoarece în acele versuri pentru copii poetul dădea
dovadă de vocaţie şi curaj civic. Cartea a fost un semnal că limba română nu a
murit. ”Cu acest volum de versuri, el dădea deja alarma printre cititori şi critici literari că deţine o mare zestre
spirituală-culturală de sorginte populară şi o mare deschidere spre poezia
contemporană.“[5]
La 8 iunie 1959 se căsătoreşte cu Raisa Nacu,
tânără studentă care se pregătea să devină profesoară de limba română şi
latină, şi care a înţeles de la început în ce se angajează, oferindu-i astfel
lui Grigore Vieru tot suportul necesar. La Chişinău se nasc cei doi fii,
botezaţi cu numele de Tudor (1960) şi Călin (1965), fiinţe dragi viitorului
tată.
Între anii 1960 şi
1963, Vieru a fost redactor la editura Cartea Moldovenească, unde i-au apărut şi
două plachete de versuri pentru copii: Bună ziua, fulgilor! şi Făt-Frumos şi Curcubeul. În 1964, publică în
revista Nistru, al cărei redactor
este, poemul Legămînt, dedicat poetului
Mihai Eminescu. Volumul Versuri pentru cititorii de toate vîrstele, pentru care i se acordă Premiul Republican al Comsomolului în
domeniul literaturii pentru copii şi tineret, apare în 1965. Mai tîrziu,
revista Nistru publică poemul Bărbaţii
Moldovei, cu o dedicaţie pentru naţionalistul Nicolae Testimiţeanu. Întregul tiraj este oprit, iar dedicaţia
este scoasă.
O cotitură în destinul
poetului, consemnată de volumul de versuri lirice Numele tău, are loc în 1968. Cartea este apreciată
de critica literară drept cea mai originală apariţie poetică. Chiar în anul
apariţiei, cartea devine obiect de studiu la cursurile universitare de
literatură naţională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brîncuşi, iar alte două sunt
închinate lui Nicolae Labiş şi Marin Sorescu. Asemenea dedicaţii apar pentru
prima oară în lirica basarabeană postbelică. Duminica cuvintelor este
publicată în 1969, la editura Lumina, o
carte mult îndrăgită de preşcolari, care a devenit obligatorie în orice grădiniţă de copii. În 1970,
editura Lumina publică Abecedarul, semnat de Spiridon Vangheli, Grigore Vieru şi pictorul Igor
Vieru. S-a dat o luptă aprigă de cîţiva ani pentru apariţia lui, luptă în care
s-au angajat şi învăţătorii basarabeni, lucrarea fiind considerată naţionalistă
de către autorităţi. În acelaşi an, apare volumul de versuri pentru
copii Trei iezi. La numai cîteva zile
după apariţie, în urma unui denunţ, volumul este retras din librării pentru
poemul Curcubeul, în care s-a găsit ascuns tricolorul românesc.
După mulţi ani de
agonie, visul omului şi poetului Grigore Vieru, care împlinise 38 de ani,
devine realitate. Împreună cu o delegaţie sovietică păşeşte pentru prima dată
în Patria-mamă, la 7 noiembrie 1973, acolo unde cuvântul frate capătă dimensiuni ancestrale şi creează imaginea unei case în
care fraţii se întâlnesc pentru a reconstrui împreună istoria locului şi
altarul limbii. Această vizită are să îi schimbe fundamental existenţa
următorilor ani, precum şi dorinţa de a apropia cele două maluri ale Prutului.
Ziua respectivă şi-o aminteşte ca pe o a doua naştere, ca pe o binecuvântată
fecioară care i se arată în port tradiţional românesc : ”Am cunoscut România abia în 1973. Mergeam
prin Herăstrău şi citeam inscripţiile cu litere româneşti : Nu rupeţi florile ! Nu călcaţi
iarba ! Citeam cu
lacrimi, ca pe nişte poeme ; atât de frumoasă e limba noastră. Mi-a
încolţit gândul să rămân în România, să cer azil politic. Dar mi-am dat reama
că nu sunt realist. M-ar fi returnat la Chişinău şi de acolo aş fi fost trimis
în Siberia. Aşa era convenţia
între cele două state, şi autorităţile româneşti erau obligate să mă extrădeze.
Apoi m-a cuprins un alt gând tainic : să plec ca turist într-o ţară
occidentală, să cer azil politic, să-mi schimb numele, să mă strecor în România,
cu nume schimbat şi să mă aşez la o stână ca ajutor de cioban, să pot respira
cerul ţării mele.“[6]
Grigore Vieru întâlneşte majoritatea
scriitorilor şaizecişti şi chiar are ocazia să-şi împărtăşescă ideile cu câţiva
dintre tinerii scriitori care îşi pregăteau debuturile la editurile centrale.
În perioada şederii în România îl vizitează pe Nichita Stănescu, poet cu care
va lega o mare prietenie literară de frate.
În 1974, preşedintele
Uniunii Scriitorilor din România, Zaharia Stancu, îi face o invitaţie oficială
din partea Uniunii Scriitorilor, căreia poetul îi dă curs. Vizitează
Transilvania, însoţit de poetul Radu Cîrneci, iubitor de locuri natale
buzoiene. De această dată vizita prin munţii Carpaţi i-au săpat şi mai puternic
setea de românesc. Publică o carte intitulată Albinuţa, cartea preşcolarului. În acelaşi an, apare volumul de
versuri lirice Aproape.
La sfîrşitul anilor 1980,
Grigore Vieru se găseşte în prima linie a Mişcării de Eliberare Naţională din
Basarabia, textele sale (inclusiv cîntecele pe versurile sale) avînd un mare
rol în deşteptarea conştiinţei naţionale a basarabenilor. În 1982 este lansat
filmul muzical pentru copii Maria Mirabela, al regizorului Ion Popescu-Gopo, textele pentru
cântece fiind semnate de Grigore Vieru, iar în 1988 i se acordă cea mai
prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Anderesen.
Vieru este unul dintre
fondatorii Frontului Popular şi se află printre organizatorii şi conducătorii
Marii Adunări Naţionale din 27 august 1989. Participă activ la dezbaterile
sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din Republica Sovietică Socialistă
Moldovenească (R.S.S.M.) în care se votează limba română ca limbă oficială şi
trecerea la grafia latină. În 1989, Vieru este ales deputat al poporului. Adunând
în jurul său pe cei mai populari interpreţi şi compozitori de muzică uşoară din
Basarabia, poetul întreprinde un turneu în Moldova de peste Prut. Un an mai tîrziu, Grigore Vieru este ales Membru de Onoare al
Academiei Române, în 1991 devine membru al Comisiei de Stat pentru Problemele
Limbii, iar în 1992, Academia Română îl propune pentru premiul Nobel pentru Pace. Această numire din partea Academiei
Române a însemnat pentru poet o bucurie imensă, pe care el a catalogat-o ca
fiind una dintre cele mai frumoase bucurii ale vieţii lui : ”Am
avut, nu o singură bucurie, ci tocmai şase, în toată viaţa mea. Mai întâi că
scăpasem, peste trei ani, de blestemata boală din studenţie. Apoi a fost
bucuria apariţiei primei mele cărţi Alarma
–pentru copii. Să ştii că atunci, în 1957, m-am închis în casă şi am stat o
întreagă zi cu cartea în faţă, ca şi cu prima dragoste. Apoi, naşterea celor
doi feciori ai mei – Tudor şi Călin. Apoi vestea conferirii titlului de onoare al Academiei
Române. Apoi, propunerea candidaturii mele, de către aceeaşi Academie, la
Premium Nobel. Te rog să mă crezi că acest gest mă bucură mai mult chiar
decât m-ar bucura minunea unei întâmplări de-a stăpâni un asemenea premiu.“[7]
spunea el într-un interviu.
În 1993, poetul este
ales membru corespondent al Academiei Române. La împlinirea vîrstei de 60 de
ani, în 1995, Vieru este sărbătorit oficial la Bucureşti, Iaşi şi la Uniunea
Scriitorilor din Chişinău. În acelaşi an, poetul este ales membru al
Consiliului de administraţie pentru Societatea Română de Radiodifuziune. În
1996 este decorat cu Ordinul Republicii.
În 1997, Editura Litera
din Chişinău lansează volumul antologic Acum şi în veac, iar 3 ani mai tîrziu este decorat cu Medalia guvernamentală a
României Eminescu - 150 de ani de la
naştere. În 2005, când împlineşte 70 de ani, Universitatea pedagogică
“Ion Creangă” din Chişinău îi conferă titlul de Doctor Honoris Causa, iar la celebrarea zilelor Basarabiei şi
Bucovinei, ediţia I, din 24-27 martie, Primăria şi Consiliul Local Craiova îi
acordă Omului şi Poetului Grigore Vieru titlul de Cetăţean de Onoare. În 2007 primeşte din partea Academiei de
Ştiinţe a Republicii Moldova titlul de Doctor
Honoris Causa, ocazie cu care poetul, omul şi tribunul Grigore Vieru
rosteşte primul discurs cu valoare testamentară, în care identifică limba
română cu oastea naţională. În acelaşi an Organizaţia Mondială de la Geneva
pentru Proprietate Intelectuală îi conferă Medalia
de Aur, iar în 2008 în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie Poesis din Satu Mare i se acordă premiul
Opera Omnia, eveniment urmat de
conferirea titlului de Doctor Honoris
Causa al Universităţii Vasile Goldiş din Oradea.
La 16 ianuarie 2009,
poetul a suferit un grav accident de circulaţie, în apropiere de Chişinău. La
48 de ore după accident, inima lui Grigore Vieru a încetat să bată, pe fondul
unor politraumatisme multiple şi al unei poliinsuficienţe a sistemelor şi
organelor. Grigore Vieru a fost înmormântat pe 20 ianuarie 2009 la Chişinău,
în cimitirul central din strada Armeană. La înmormîntare au asistat cîteva zeci
de mii de oameni. Chişinăul nu mai cunoscuse funeralii de asemenea proporţii de
la înmormântarea soţilor Doina şi Ion Aldea Teodorovici. Ziua de 20 ianuarie
2009 a fost declarată zi de doliu în Republica Moldova, la ora 10:00 întreaga
republică ţinând un moment de reculegere. Grigore
Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Mare Cruce. Cîteva şcoli din Republica Moldova, un
bulevard din Chişinău şi o stradă din Iaşi, iar alta din Buzău poartă numele
lui Grigore Vieru. Pe 11 februarie 2010, cu trei zile înainte de ziua sa de
naştere, a fost instalat bustul poetului în Aleea Clasicilor din Chişinău.
Deosebită este imaginea
pe care Andrei Strâmbeanu i-o creionează lui Grigore Vieru: “Plăpând, bătut de
vânt ca o trestie, s-a dovedit a avea un caracter de cremene, din care sar
scântei când îl atingi. De aceea, văzând că a cucerit dragostea celor mici,
realist ca orice fiu de ţăran, Vieru şi-a zis: Eu am să-mi cresc cititorii mei. Vieru nu place, de regulă, acelora
cărora un le place Eminescu. Vieru place tututror copiilor din lume. Place
tututror celor de sex feminin. Duioşia cu care era înzestrat, prezenţa lui
Dumnezeiască, a zilei de Dumunică, a bisericii, a mamei, a iubitei, a albinei,
a florilor în cele mai multe din poeziile sale cuceresc sufletul…”
Bibliografie:
1. Grigore
Vieru, “Ştiu că sunt un slujitor cinstit şi poate şi necesar al poziei române”,
în Revista de ştiinţă şi cultură 2.Limba Română, nr.1-4 (163-166), Chişinău,
2009
2.
Mihai Cimpoi, Itinerar biografic: Grigore Vieru, în monografia colectivă Grigore Vieru, Poetul, Col Academica, vol.
VI;
3. Sava Bogasiu, Grigore Vieru, luceafărul de dincolo de Prut
al limbii române, Ed Alpha, Buzău;
4.
Stelian Gruia, Poet pe golgota Basarabiei, Editura Eminescu, 1995;
[1] Gruia, Stelian, Poet pe golgota
Basarabiei, Editura Eminescu, 1995, p.14
[2] Ibidem, p.13
[3] Vieru, Grigore, “Ştiu că sunt un slujitor cinstit şi poate şi necesar al poziei române”,
în Revista de ştiinţă şi cultură Limba Română, nr.1-4 (163-166), 2009,
Chişinău, p-351
[4] Bogasiu, Sava, Grigore Vieru,
luceafărul de dincolo de Prut al limbii române, Editura Alpha MDN, Buzău,
2009, p.12
[5] Ibidem, p.13
[6] Cimpoi, Mihai, Itinerar biografic: Grigore Vieru, în monografia colectivă Grigore Vieru, Poetul, Col Academica,
vol. VI, Ch:Î.E.P.Ştiinţa. Chişinău, p.10
[7] Vieru, Grigore, Norocul poeţilor
basarabeni a fost poezia română, Interviu cu Adrian Păunescu în Revista de
Ştiinţă şi cultură Limba Română, nr 1-4, 2009, Chişinău, p. 324
Lacrima Basarabiei
Acest articol a primit Menţiune la Simpozionul Internaţional Grigore Vieru, poet al sufletului românesc
autoare Prof. Budeanu Mihalachi Mihaela
Liceul „Dimitrie Negreanu” Botoşani
Când poezia românească a primit pe
Grigore Vieru, a fost ca şi când un bolnav a primit o şansă la viaţă, după o boală incurabilă. Sufletul său, viersul
său, voba sa au adus remediul pentru o
Românie bolnavă şi ignorantă. Grigor Vieru
a redefinit ideea de patritism, a arătat cu delicateţe, dar şi cu un verde simţ
al dreptăţii graniţele adevărate ale sufletului românesc. Odată cu el, cultura
română nu a putut să mai uite dincolo de frontiere pe: Alexei Mateevici, Ion
Druţă, ...
Trăieşte
în opera lui o Patrie: aceea a unui înger ce mângâie cu versul său inima unui
neam, ce alină destinul unei Românii ce şi-a uitat puiul rănit peste Prut.
Poetul era „atât de singur” în umbra ţării ce nu-i era ţară, în umbra
pământului ce nu-i era pământ. Şi-a găsit patria în ....Poezie. Şia rămas în
această „Duminică a cuvintelor” atât cât i-a
fost hărăzit de acolo din stele.
Cum Luna e de Soare. »
Iubirea avea pentru el
calităţile unui elixir al vieţii fără de moarte, te îmbăta, dar îţi dădea
totodată şi puterea de a ignora moartea :
« Nu am moarte cu tine
nimic,
Eu nici măcar nu te
iubesc. »
Prin iubită, poetul avea o punte între lumea
fizică şi lumea cosmică, o libertate visată , iar mama şi ţara devin, în
poezia lui Grigore Vieru, zeităţi poetice. Ambele sunt capabile să gonească singurătatea poetului, să-l aducă
aproape de lume, de oameni. Cele două ipostaze umane, creatoare se completeză,
se susţin, se suplinesc. Dacă mama este fiinţa ce-i aminteşte de momentul pur
al creaţiei, iubita îl transpune îmtr-o lume a misterului, a miracolului, a
eternului. Poetul se află între mamă şi iubită asemeni soldatului, între
datorie şi morala creştină. De aici şi până la eternitate nu e decât un pas.
O altă formă de iubire e
Patria, o patrie care se scrie în orice măr, în orice sămânţă, în orice pasăre.
Se întâmplă doar în acest loc miraculos numit Acasă
următorul fenomen:
“Dacă
o piatră în zid
E
clintită din loc
Cel
care trece pe drum
O
reaşează temeinic
Ca în propria îngrăditură.
Trandafirii
Sunt
roşii de dragoste”
Acest
lucru demonstrează cu prisosinţă, un numai etnogeneza dar şi continuitatea, şi
legătura tainică, mistică ce se creează între om şi locul de baştină, legătură
care nu va putea fi ruptă, nici în clipa din urmă, când el doreşte să revină
Acasă. Acasa e un bun comun de care se îngrijeşte fiecare ca de propriagrădină,
ca de propria persoană. Şi tot aici, omul e apărat de calamităţi şi de toate
relele.
Premiatii sectiunii concurs "Iubesc poezia"
articol preluat de pe http://ziarebotosani.ro/
Elevii de la Clubul Copiilor Dorohoi, premiaţi la Simpozionul Internaţional „Grigore Vieru, poet al sufletului românesc”, ediţia I, Botoşani – Foto
un asemenea poet rămâne-va suflet în sufletul neamului său” (Ioan Alexandru, Cuvânt înainte la volumul „Rădăcina de foc”).
Simpozion International Grigore Vieru
SIMPOZIONUL INTERNAŢIONAL
GRIGORE VIERU, POET AL SUFLETULUI
ROMÂNESC
EDIŢIA I
22-23
FEBRUARIE 2013
ARGUMENT
Motto: „Între
frânturile unui neam, cultura poate statornici acele legături ce nu se
văd şi nu se pot împiedica.” ( Nicolae
Iorga)
Toată viaţa sa
Grigore Vieru a răsădit o Românie măreaţă, de poveste în inimile orfane ale
românilor basarabeni.
Calitatea
culminantă a omului şi bardului Vieru a fost „curajul de a fi bun”, calitate
adânc înrădăcinată în generoasa lumină latină a graiului şi a minţii româneşti.
A fost poetul „bolnav de iubire”, de iubire de mamă, iubire de neam, de grai,
de adevăr, de copilărie, iubire transpusă
în opera sa legată de folclor, de creaţia lui Eminescu şi Blaga.
„Când sfios şi
timid, abia atingându-se de lucruri, abia şoptindu-şi ruga, pioasa rugă de pace
pentru pământ şi sănătate pentru suflet, când tulburător de îndârjit şi de
categoric, rostind cuvintele cu gravitate ce vine parcă din adâncurile
ancestrale; când delicat şi inocent până la o totală contopire cu vârsta
copilăriei, cu dezinvoltura jocului, când aspru îndurerat de „sălbăticiile”
veacului...”Acesta a fost Grigore Vieru, poetul, care o viaţă de om a servit
poezia. Prin el, a licărit lumina identităţii, demnităţii şi conştiinţei
naţionale, el a condus lupta pentru limba română şi alfabetul latin, pentru
adevărul istoric:”O să spun să mă audă, /
şi plin de floare pomul: Şi din mormânt voi spune/ Mulţimii adevărul”.
„ Un
poet care şi-a asumat greul unui grai trecându-l prin inima sa şi , încărcat de
răbdare, înţelepciune şi nouă frumuseţe, îl întoarce semenilor săi care-i
deschid de bunăvoie inima să-l primească, pentru a-şi duce mai demn mai departe viaţa în
spiritul dreptăţii, al iubirii ce covârşeşte şi poate birui totul, al
credincioşiei faţă de cele nepieritoare şi al nădejdii ce nu poate da greş, un
asemenea poet rămâne-va ”suflet în sufletul neamului său”. O astfel de
întruchipare excepţională este acest poet, acest om cât o lacrimă în rostogol
pe obrazul planetei”. (Ioan Alexandru)
Să
gustăm din zborul larg, înalt şi sfânt ca un Curcubeu Tricolor al Poeziei lui
Grigore Vieru! Să ne bucurăm! Şi să nu uităm că doar iubirea creează!
SCOPUL:
Prin
participarea la acest simpozion, partenerii şi participanţii îşi vor consolida
aptitudinile de cooperare, dialog şi respect, absolut necesare atât în mediul
şcolar, cât şi în cel al vieţii cotidiene. Ne propunem să stimulăm interesul
elevilor şi al cadrelor didactice pentru cunoaşterea şi valorificarea operei
lui Grigore Vieru. Cunoscând mai bine viaţa , activitatea şi opera acestui mare poet basarabean, aflând despre
lupta sa necontenită pentru adevărul istoric, pentru păstrarea demnităţii umane şi a celei de a fi român, cunoscând
dragostea sa neţărmurită pentru Patria Română, pentru semeni, poate vom reuşi „truda
de a fi zilnic frumoşi şi simpli”, poate vom învăţa cum să „trăim pentru
Patrie” şi mai ales poate vom căpăta şi noi „curajul de a fi oameni buni” pe
care poetul nu l-a pierdut de-a lungul intregii sale vieţi.
Citind
şi bucurându-ne de poeziile sale, culegând înţelepciune din aforismele lasate,
ascultând muzica pe versurile poetului, vom descoperi un izvor al bucuriei de a trăi , pentru că, aşa cum spunea însuşi
Grigore Vieru” Poezia a avut întotdeauna drept sfântă menire să încurajeze
soarele să răsară şi femeia să nasc㔺i „este răzbunarea frumuseţii pe urâţenie.”
OBIECTIV CADRU : Educaţie prin şi pentru cultură
OBIECTIVE OPERAŢIONALE :
Participanţii la simpozion vor reuşi:
ü Să
pătrundă în universul şi intimitatea
creaţiei vierene;
ü Să
sesizeze originalitatea şi valoarea acestei creaţii;
ü Să
trăiască intens sentimentele transmise de mesajul poetic;
ü Să
realizeze un schimb de experienţă;
ü Să
valorifice potenţialul lor creativ;
ü Să
crească interesul pentru desfăşurarea activităţilor cu caracter educativ;
ü Să
promoveze valorile morale şi spirituale, simţul pentru poezie, patrie, mamă,
credinţă – teme predilecte în lirica lui Grigore Vieru;
LOCUL
DESFĂŞURĂRII:
LICEUL
CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI
COLEGIUL ECONOMIC „OCTAV ONICESCU”, BOTOŞANI
COLEGIUL ECONOMIC „OCTAV ONICESCU”, BOTOŞANI
GRUP
ŢINTĂ :
La
simpozion pot participa cadre didactice
şi elevi din ciclul primar, gimnazial şi liceal.
SECŢIUNI:
I.COLOCVIU
DIDACTIC : „Viaţa , activitatea
şi opera lui Grigore Vieru” - pentru cadrele didactice;
II.CREAŢII
ARTISTICE pe temele: MAMA,
PATRIA, CREDINŢA, COPILĂRIA,
specifice liricii marelui poet:
CLASELE I-IV: Desene
inspirate din poeziile lui Grigore Vieru
( fiecare participant alege poezia dorită, iar desenele să fie în format A4);
CLASELE V-VIII:
Caligrame, poezii
proprii (fiecare participant
câte 3 caligrame ori poezii ) sau compuneri (o compunere de 1-2
pagini individual) pe temele literare menţionate ;
CLASELE IX-XII:
- eseuri despre lirica viereană (2-4 pagini fiecare
lucrare);
- prezentări PPT, în care să prezinte şi valorifice originalitatea creaţiei
lirice a lui Vieru ;
-
colaje, fotografii, imagini, pe baza aforismelor poetului;
III. CONCURSUL „IUBESC POEZIA”, recitare de poezii semnate de Grigore Vieru, pentru elevii de toate nivelele (fiecare participant
2 poezii, la alegere);
REGULAMENTUL DE PARTICIPARE :
a)
Înscrierea participanţilor:
-
până pe data de 19 februarie 2013;
-
participarea va fi indirectă , prin transmiterea
on line a lucrărilor (pentru
secţiunile I şi a II-a, cadrele
didactice doritoare sunt invitate şi aşteptate cu drag să-şi susţină lucrarea
la colocviu); iar directă pentru
secţiunea a III-a .
b) Depunerea
lucrărilor
- până pe data de 19 februarie
2013;
- fişa de înscriere şi lucrarea
vor fi transmise prin email pe adresa
corespunzătoare secţiunii;
-
obligatoriu
lucrările vor fi trimise, prin poştă,
şi pe suport de hârtie+CD, odată cu
o copie xerox după mandatul poştal de
achitare a taxei de înscriere. ( !!! lucrările
care nu vor ajunge şi pe suport de hârtie+ CD, nu vor concura .)
c) Adresa de corespondenţă
- fişa de înscriere şi lucrarea
vor fi transmise prin email pe adresa
corespunzătoare
secţiunii ;
SECŢIUNEA I: botezatu_liviu2001@yahoo.com
SECŢIUNEA a II-a : anastasia26grosu@yahoo.com
SECŢIUNEA a III-a:
anca.ankyta@yahoo.com
d) Redactarea lucrărilor:
- se va face în format A4, pe o singură parte, scris la un rând, cu margini
egale de 20 mm, cu caractere româneşti, maxim 4
pagini;
- titlul va fi scris cu majuscule ( Times New Roman 14 Bold), centrat;
- la două rânduri de titlu se va scrie autorul şi instituţia (pentru elevi
şi clasa) (Times New Roman 12);
- la două rânduri sub numele autorului se va începe scrierea textului
(Times New Roman 12);
- rezumatul pentru publicare va respecta indicaţiile de redactare a lucrării
şi va avea dimensiunea maximă de o pagină
(valabil pentru lucrările profesorilor !!);
- paginile nu vor fi numerotate;
- lucrarea şi rezumatul vor fi incluse într-un singur folder ce va purta
numele participantului;
- bibliografia se va consemna la sfârşitul lucrării;
e)
Evaluare:
PROFESORI
-
fiecare participant va primi diplomă de
participare;
-
adeverinţă de colaborare în cadrul simpozionului
-
CD cu ISBN
ELEVI
-
Cele mai bune creaţii vor fi premiate cu diplome
PREMIUL
I, PREMIUL II, PREMIUL III, MENŢIUNE, pe fiecare secţiune şi publicate/expuse/incluse pe
CD-ul cu ISBN:
Toţi participanţii vor primi
diplomă de participare.
f) Taxa de
participare:
-
taxa de
participare este de 30 LEI , pentru
profesori, 5 LEI pentru elevi şi este individuală.;
-
dovada
achitării taxei se va trimite odată cu fişele de înscriere şi lucrările (fie o
copie scanată, fie una xerox, a
mandatului poştal) ;
PROGRAMUL SIMPOZIONULUI:
VINERI- 22 FEBRUARIE:
LICEUL CU PROGRAM SPORTIV:
10-10.30:
DESCHIDEREA
10.30- 11.30 COLOCVIUL DIDACTIC
11.30- 12.00 FEED-BACK (IMPRESII, CONCLUZII)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)