Grigore Vieru – poet al copilăriei

Prof. Azoiței Cristian, gr. I, Școala Gimnazială Nr. 10 Botoșani

        „Grigore Vieru, copil în adâncul ființei sale, este, cu adevărat, unul dintre cei mai mari poeți pentru copii, atât din literatura română, dar și din cea universală. Volumele de poezii pentru copii, dar mai ales, volumul Albinuța – abecedar pentru preșcolar, dar și pentru micii școlari, tipărite într-un tiraj foarte mare, sunt mărturii a celor afirmate.

Poezia pentru cei mici a lui Grigore Vieru își are originea în singurătatea pe care a fost nevoit să o trăiască poetul în copilărie. „Copilăria mea a fost pârjolită, săraca de ea, de focul războiului și a fost umilită de urmările sale. Jocul meu principal era culesul spicelor pe miriște în urma recoltării, unde găseam mai multe gloanțe ruginite, pentru că nici șobolanii nu stăteau degeaba. O muncă, în fond, zadarnică și un joc destul de trist. Mă legănam pe picioare bolnăvicios, topit de slabă nutriție. Miriștea sub tălpile mele goale era un fel de acupunctură moldovenească, nu mai puțin veche ca cea chineză, dar întrecând-o ca efect curativ.”(G. Vieru, 1987, p. 275)

Suferința pe care a trăit-o copilul Grigore, dar și teama ca aceasta să nu mai fie trăită și de alți copii, îl determină pe poet să se apropie de copii prin poeziile sale, să le arate lumea cu toate frumusețile ei, locul natal, pacea care trebuie gustată ca fiind cel mai mare dar pe care oamenii pot să și-l facă. Ilustrativă în acest sens este poezia „Mulțumim pentru pace”: Mama pâine albă coace, / Noi zburdăm voios, / Pentru pace, pentru pace / Mulțumim frumos… . În folclorul pentru copii apare această sete de pace în formula de leagăn „Dormi în pace” pe care poetul o consideră „un imn, un măreț și fundamental  imn închinat păcii. Cel, poate, mai vechi cântec de pace de pe aceste locuri unde ne-am întemeiat”(G, Vieru, 1984, p. 89). Copilul care a avut cântec de leagăn și de trezire zgomotul mașinii de cusut „Iar noaptea mama/ lucra croitoreasă, / Cosea cămăși de pânză/ din cânepă scorțoasă. / Și cântecul mașinii/ sunând fără oprire/ Fu cântul meu de leagăn și cântec de trezire” a oferit cele mai frumoase cântece de leagăn copiilor.

Lirica viereană pentru copii are un profund caracter educativ. Acestea dezvăluie capacitățile înnăscute de pedagog ale poetului. Prin poeziile sale pe care copiii le memorează cu ușurință datorită muzicalității lor, Grigore Vieru sădește în conștiința micilor cititori valori general umane, respectul față de părinți, dragostea de țară și de limba maternă. Important este faptul că reușește să facă acest lucru fără a fi plictisitor, de cele mai multe ori mai vesel și mai jucăuș decât mulți dintre profesori.

Vorbind despre copilărie, nu putem să ignorăm motivul mame în poezia viereană. Pentru Grigore Vieru, mama este unică: „Mama ne mângâie,/ soarele lucește,/ Soarele e unul,/ Mama una este”. Aceste versuri plasează mama ca simbol al genezei în centrul existenței umane, așa cum soarele este centrul universului, dătător de viață și lumină.

Poetul reușește prin intermediul jocului și al metaforei să transpună o complexă filozofie a vieții și a cunoașterii realității înconjurătoare pe înțelesul copiilor „care nu este mai puțin serioasă decât a maturilor”(G. Vieru, 1984, p. 10). Astfel, poezia pentru copii a lui Vieru înseamnă, pentru multe generații, prima și cea mai solidă școală a adevăratelor valori.

Frumusețea locului natal este surprinsă în „Satele Moldovei”: „Pe vale, pe culme,/ Stau satele mele./ Aproape de codru,/ Aproape de stele.” Apropierea de codru și stele sugerează un spațiu mirific în care tehnologia nu a reușit să influențeze comuniunea dintre om și natură.

Din poezia lui Vieru copiii află că trebuie să-și iubească țara nu pentru că este frumoasă, ci pentru că este a lor. Meșter neîntrecut al metaforei, poetul transmite micului cititor ideea de frumusețe a limbii materne, creând în poezia „Frumoasă-i limba noastră” o imagine de-a dreptul extraordinară: „Pe ramul verde tace/ O pasăre măiastră,/ Cu drag și cu mirare/ Ascultă limba noastră.” Și încheie poetul, mândru de frumusețea limbii române, că și pasărea dacă ar putea vorbi ar lua cuvintele din limba noastră: „De-ar spune și cuvinte/ Când cântă la fereastră,/ Ea le-ar lua, știu bine,/ Din limba sfântă-a noastră”.

Prin intermediul metaforelor  pe care le creează în poeziile sale, poetul explică micului cititor o serie de realități, fenomene ale naturii, norme de conduită. De pildă, țurțurul se topește pentru că nu este altceva decât o bomboană a soarelui din care acesta gustă cu plăcere când răsare în zilele friguroase ale iernii: „Sub streașina saraiului/ Stă bomboana soarelui/ Stă-n amiază și străluce…?    – Dulce-i soare?/ −Tare dulce!” De asemenea, soarele primăverii este comparat cu un ou de ciocârlie „Cald e soarele-n câmpie/ ca un ou de ciocârlie”, ori cu o pâine mare ce răsare pentru toți copiii lumii „Peste codrul meu străbun/ Iese soarele cel bun,/ Iese rumen peste mare/ Peste văi și munți cu brume/ Ca o pâine mare-mare/ Pentru toți copiii lumii.”

Copiii vor accepta explicațiile poetului pentru că ‹‹poetul are în persoana copilului nu un învățăcel, căruia trebuie să-i dea sfaturi, ci un convorbitor egal, pe care, ținând  un ou găsit pe prag, nou ca roua și „cald ca gura mamei mele”, îl poate întreba ca pe un om care l-a citit cel puțin pe Kant: „Luri-la, lumină lină/ Ia ghiciți ce am în mână:/ E rotund, alb ca o floare,/ Nu e mare, capăt n-are!”››(M. Cimpoi, 1983, p. 8).

Lirica pentru copii a lui Vieru se confundă cu bucuriile și supărările copilăriei sale, este mai mult decât o carte, ea capătă proporțiile unei imense școli, ale unui templu, precum la Célestin Freinet, în care copiii sunt călăuziți în tainele cunoașterii.”

Bibliografie:

Cimpoi, Mihai – Metafore asemenea pâinii, prefață la Vieru, Grigore Poezii, Editura

                            Literatura artistică, Chișinău, 1983

Vieru, Grigore – Scrieri alese, Editura Literatura artistică, Chișinău, 1984

Vieru, Grigore – Cel care sunt, Editura Literatura artistică, Chișinău, 1987