Gânduri și emoții în așteptarea sărbătorii cosmice Nașterea Mântuitorului

de Maria Clim
Învăţătoare la Şcoala nr 2 Mănăstireni


Cerul şi pământul de cântec răsună; Îngeri şi oamenii cântă împreună. Hristos se naşte! 


Hristos se înnoieşte în sufletele tuturor făpturilor create de Sfânta Treime; Hristos ne iubeşte şi ne aşteaptă să revenim în veşnicie, de unde am plecat pe pământ într-o expediţie talanţială, cu un scop unic: mântuirea. Unii dintre noi s-au mântuit cu propriile eforturi. Însă alţii au nevoie de câte un imbold din partea purtătorilor a câte unul, doi, trei, cinci talanţi, iar unul dintre aceştia este preotul profesor Liviu Botezatu, paroh al Bisericii „Naşterea Maicii Domnului”, din satul Poiana, comuna Unţeni, judeţul Botoşani. Care în prodigioasa-i activitate desfăşurată la catedră, parohie şi în cadrul parteneriatului „Şcoală-Biserică”, cu Şcoala Gimnazială nr. 2 Mănăstireni, de peste 6 ani „Lăsaţi copii să vină la Mine” înmulţeşte aceşti talanţi. Acest îndrumător al mântuirii a reuşit să descopere copiilor pe care îi povăţuieşte adevăratul sens al vieţii. Prin activităţile desfăşurate, concursuri de poezie şi cântece religioase, acte de caritate, spovedanie şi împărtăşanie regulată, copiii zilelor noastre Îl simt pe Hristos alături de ei. Îl visează. I se confesează şi Îi cer ajutorul. Aceşti oameni mici au sufletele pline de dorul de sfinţire, nutresc sentimente alese faţă de tot ce îi înconjoară şi stau de pe acum la rând să-şi cumpere biletul de reîntoarcere la nemurire. Cântând frumoasele colinde româneşti, umblând cu steaua, dăruind celor din jur bucuria naşterii sfinte.

Confesiuni

Sunt un creştin de doar 10 ani şi vă spun cât de mult îmi doresc să nu mă rătăcesc şi să mă reîntorc la Tatăl Ceresc cu propriile eforturi, deoarece părinţii mei au divorţat şi au plecat, fiecare în drumul lor, să îşi câştige existenţa în altă ţară. Iar eu am rămas de la câteva luni cu bunica mea, care face parte mai nou dintr-o altă confesiune religioasă. Primele povestiri ale ortodoxiei le-am auzit după vârsta de 7 ani, când, la şcoală am primit manualul de religie iar preotul m-a învăţat să fac semnul Sfintei Cruci. Nu înţelegeam nimic din ce vedeam şi auzeam, însă simţeam o mângâiere profundă atunci când rosteam rugăciuni, recitam poezii religioase, mă împărtăşeam şi ascultam ce spune preotul după slujba sa. Când l-am întâlnit pe tatăl meu, l-am întrebat ce fel de creştin sunt. Iar el mi-a spus că sunt botezat creştin ortodox şi că aşa trebuie să rămân pentru că aceasta este credinţa cea adevărată. Am simţit atunci o mare bucurie ştiind că cineva apropiat simte dorinţa mea şi mi-o susţine. Am spus această minunată veste colegilor mei, doamnei învăţătoare şi părintelui. Am alergat la Sfânta Liturghie la chemarea clopotului aproape în fiecare Duminică. Cred că numai Maica Sfântă a făcut aceasta”.