Grigore Vieru- poetul arhetipurilor




Ursache Angelica, Profesor pentru învăţământul primar, Grad didactic I
Şcoala Gimnazială Nr. 10 Botoşani

,,Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi!” – aşa se definea poetul Grigore Vieru.
A fost maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam. A iubit poporul român până la lacrimi şi şi-a consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate şi-o frumuseţe rară. Poet liric, cu o sensibilitate mare, dedică poezii sufletului omenesc. Poet al mamei, al dorului şi al dragostei, al baştinei, al izvorului, al naturii – poet al lucrurilor sacre.
Poeziile sale stau la baza excelenței și originei bunei înțelegeri, compoziției armonioase și creației autentice. Prin prisma melodioasă și desebitei limbi române, Grigore Vieru a reușit să ilustreze cele mai distinse idealuri ale spiritualității neamului, chiar și cu destinul său nefast, dar fermecător oricum. Probabil, pentru că afecțiunea față de acest popor și plai natal n-a avut limite pentru el. Nu există copil, elev sau matur care n-a citit și n-a iubit creația scriitorului. Poeziile lui sunt ușor memorabile și se fixează în conștiința oricui. Inimile fiecăruia dintre noi tresar, atunci când auzim vreun vers al poetului, deoarece acestea sunt înarmate cu cele mai deosebite mărci stilistice și conținând un amalgam întreg de pasiuni patriotice ascunse printre rândurile vierene, care adunându-se în unison, te doboară și îți prefac inima și, cu sufletul rigid, într-unul plăpând și insuflat de năzuință. Ți se deschid ochii împreună cu conștiința și adorația față de neam, de plai, de mamă, de frate și de bună credinţă, cum doar poetul a cunoscut-o.
Poezia lui Grigore Vieru este în consonanţă şi cu poezia unei Europe ce se dedică multiculturalităţii, şi cu păstrarea zestrei culturale autohtone. Versurile lui sunt un altar pe care poetul se dăruieşte întru armonie, sunt un sanctuar al sacrificiului. Din acest spirit al dăruirii de sine, Grigore Vieru devine un simbol al credinţei în metafora existenţială a unui popor român ce nu poate fi dezbinat. Poemele sale continuă un program literar ce se doreşte un imn al uniunii de suflet şi simţire. Literatura română a vibrat la versurile acestui poet mult prea român. Dramatismul, organicitatea versurilor vierene sunt semnul unui înalt patriotism liric pe care, din păcate, abia acum îl receptăm în tot tragismul lor.
Grigore Vieru este o rugăciune şi o rugăminte la reconstituirea ideii de unitate naţională sub egida limbii române.
Poeziile pentru copii ale lui Grigore Vieru au un vădit caracter educativ. Majoritatea lor dezvăluie capacităţile de pedagog înnăscut ale artistului. Prin catrenele sale pe care copiii le pot memoriza cu uşurinţă datorită ludicului şi muzicalităţii din ele, Vieru altoieşte în conştiinţa micilor cititori valori general-umane, respectul faţă de părinţi, dragostea pentru patrie şi pentru limba maternă. Important e că reuşeşte să facă acest lucru fără a fi plictisitor deloc.
Poezia pentru copii a lui Grigore Vieru se identifică cu bucuriile şi „nefericirile” copilăriei însăşi, este, cu certitudine  mai mult decât o carte, ea capătă proporţiile unei mari şcoli, ale unui templu în care copiii sunt iniţiaţi în tainele cunoaşterii vieţii şi ale receptării frumosului artistic.
Grigore Vieru rămâne a fi un poet model în cultura română, dar în același timp și extraordinar, de neîntrecut. El este asemenea unui satelit al ”Luceafărului”. Printre calităţile scrisului lui Grigore Vieru sunt unitatea stilistică, de vorbire, dublată de o mare iubire pentru limba care ne uneşte, un simţământ ce se revendică de la eminesciana simţire românească şi un acut sentiment al valorilor naţionale pe care niciun Prut nu-l poate şterge. Grigore Vieru este o rugăciune şi o rugăminte la reconstituirea ideii de unitate naţională sub egida limbii române.
Principala virtute a poetului este iubirea faţă de limba română înţeleasă ca un respect de sine. Practic, două esenţe s-au întrupat într-o metaforă.


Bibliografie:
1. Duminica mea este rândul pe care-l scriu (dialog cu Ognean Stamboliev, traducător din Bulgaria) // Vieru, Grigore Cel care sunt, Editura Literatura artistică, Chişinău, 1987;
2. Vieru, Grigore Scrieri alese, Literatura artistică, Chişinău, 1984;
3. Cimpoi, Mihai Univers matern, univers al copilăriei, prefaţă la Vieru, Grigore Opere alese,Literatura artistică, Chişinău, 1984;


Grigore Vieru, tot mai aproape de noi





Prof. înv. primar Tudorache Loredana-Ștefania-gradul I-Școala Primară nr.2 Stâncești, comuna Mihai Eminescu, județul Botoșani


               Grigore Vieru, poet basarabean, îndrăgostit de limba și istoria strămoșească, militant al reîntregirii Basarabiei cu România, este original și deține o bogată creație artistică, apreciată și premiată cu numeroase distincții, dar constituie și un adevărat izvor de inspirație pentru alți scriitori.

                Grigore Vieru…un nume, un om, un poet de care poate unii au auzit și marea majoritate cred că nu. Acest mare om a rămas însă în mintea și inima unora dintre noi, în sufletul unor români încă din perioada postdecembristă, când a militat pentru unirea Basarabiei cu țara mamă - România, când a luptat cu înverșunare pentru reîntregirea neamului românesc. S-a alăturat acestei nobile cauze la podul cu flori de peste Prut, râul care ne desparte în două suflete care au aceeași inimă română.
              Mi-a fost dat să ajung să-l și cunosc  pe acest om firav, simplu, retras, modest, cu suflet de artist și cu inima română. Cu emoție și bucurie în suflet îmi reamintesc de poetul basarabean Grigore Vieru, venit la Ipotești să-l sărbătorească pe Eminescu, idolul său, dar și modelul care l-a inspirit în întreaga sa creație artistică. Militant desăvârșit al limbii și culturii române, al tradițiilor strămoșești, Grigore Vieru a creat adevărate opere artistice atunci când a scris despre limba noastră cea română, despre sat și despre țară, despre mamă, precum și multe texte dedicate copiilor.
              Am avut ocazia să merg și la casa sa memorială de la Pererita, în Republica Moldova, ascultându-i povestea, văzându-i locurile natale și aflând informații noi despre dumnealui și familia sa.
              Jurnalist, poet, textier, redactor, Grigore Vieru a servit țara cu fermecatul său condei. Urmând latura filologică a formării sale, acesta și-a dedicat viața scrisului. Astfel, vorbim despre o bogată creație artistică, premiată cu numeroase distincții, dar și izvor de inspirație pentru alți scriitori.
             După ce a debutat în 1957 cu o plachetă de versuri pentru copii, "Alarma", apreciată de criticii literari, următorul an i-a apărut a doua culegere de versuri, tot pentru copii, "Muzicuţe".
             Între 1960 şi 1963, Vieru a fost redactor la editura Cartea Moldovenească, unde  i-au apărut şi două plachete de versuri pentru copii: "Făt-Frumos şi Curcubeul" şi "Bună ziua, fulgilor!". A fost un oaspete des al „Căsuței Poeziei” din satul Cociulia, unde apare celebra carte pentru preșcolari „Albinuța”.
             În 1964, publică în revista Nistru poemul "Legămînt", dedicat poetului nepereche Mihai Eminescu.
             În 1965, îi apare volumul "Versuri pentru cititorii de toate vîrstele", pentru care i se acordă Premiul Republican al Comsomolului în domeniul literaturii pentru copii şi tineret.
               În 1967, revista Nistru publică poemul "Bărbaţii Moldovei". În 1968 apare volumul de versuri lirice "Numele tău", apreciat de critica literară ca fiind cea mai originală apariţie poetică și devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură naţională contemporană. Poeme din volum sunt intitulate "Tudor Arghezi", "Lucian Blaga", "Brîncuşi", iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi Marin Sorescu, iar asemenea dedicaţii apar pentru prima dată în lirica basarabeană postbelică.
             În 1969, el publică "Duminica cuvintelor" la editura Lumina, îndrăgită de preşcolari, care a devenit "obligatorie" în orice grădiniţă. Un an mai târziu se publică "Abecedarul", semnat de Spiridon Vangheli, Grigore Vieru şi pictorul Igor Vieru. De pe acest manual, modificat întrucâtva de-a lungul timpului, învață și astăzi micii basarabeni în clasa I. În 1989, tot Vieru și Vangheli au realizat varianta în grafie latină a Abecedarului.
             În 1970, apare volumul selectiv de versuri pentru copii "Trei iezi", fiind apoi retras din librării pentru poemul "Curcubeul", în care s-a găsit "ascuns" tricolorul românesc. Poetul, prin metafora curcubeului cu trei culori, elogia drapelul tuturor românilor.
             Grigore Vieru trece Prutul în 1973 în cadrul unei delegaţii de scriitori sovietici și  își vede visul de o viață împlinit, apoi vizitează Transilvania în 1974 la invitația oficială a președintelui Uniunii Scriitorilor din România, Zaharia Stancu, după care îi apare volumul de versuri lirice "Aproape".
             În 1977, la invitaţia Uniunii Scriitorilor din România, Vieru vizitează mai multe oraşe din România. Un an mai târziu, apare volumul "Steaua de vineri”, cu un cuvânt-înainte semnat de Nichita Stănescu.     
             În 1981, la editura Albatros din Bucureşti, în colecţia "Cele mai frumoase poezii", apare o selecţie din lirica poetului sub numele "Izvorul şi clipa", cu o prefaţă de Marin Sorescu.
             La sfârşitul anilor '80, Grigore Vieru se găseşte în prima linie a Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deşteptarea conştiinţei naţionale a basarabenilor.
             În 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen. În acelaşi an apare cartea de versuri "Rădăcina de foc".  A fost autorul primului text cu grafie latină din Basarabia postbelică.
             În 1997, Editura Litera din Chişinău lansează volumul antologic "Acum şi în veac", iar în 2000 este decorat cu Medalia guvernamentală a României "Eminescu" - 150 de ani de la naştere.
             Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Mare Cruce.
                 
 Bibliografie:

Grigore Vieru-poetul cu dor de țară și de limba română




Prof. înv.primar Toderaș Dumitru
Grad didactic I
Liceul Tehnologic nr. 1 Șuncuiuș
Județul Bihor

Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935, satul Pererîta, fostul judeţ Hotin, în familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru.
''Singuratic, cu plete lungi, romantice, cu capul puţin aplecat într-o parte, cu faţa suptă, uşor resemnată, cu privirile vii, curioase şi neliniştite, cu vorba înceată, moale, bine cumpănită, dar care poate căpăta tonuri aspre, biblice'', îl descria academicianul Eugen Simion.
Grigore Vieru e definit ca fiind poet al mamei, al dorului şi al dragostei, al baştinei, al izvorului, al naturii – poet al lucrurilor sacre. Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet, a fost însuşi sufletul Basarabiei.
''A fost ca un apostol al cuvântului şi adevărului, rege şi slugă a poeziei. Este un dar ceresc pe care ni l-a dat Dumnezeu'', aprecia preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Gheorghe Duca.
Poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam, a iubit poporul român până la lacrimi şi şi-a consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate şi-o frumuseţe rară. Poet liric, cu o sensibilitate mare dedică poezii sufletului omenesc.
Un chip blând, o minte strălucită, un om bun şi iubitor de oameni, iubitor de ţară. Aşa era Grigore Vieru, poetul român născut dincolo de Prut. Aşa l-au perceput nu doar apropiaţii, ci şi aceia care şi-au intersectat drumul cu al său. ''Există trei prilejuri de a te cunoaşte pe tine însuţi: munca, iubirea şi cumpăna''. ''Patria este ca un copil: dacă uiţi de ea, poate să plece de acasă''.
Marele român Grigore Vieru şi-a dedicat scrierile în primul rând copiilor cu suflet de înger, aceştia fiind darul cel mai de preţ al familiei. Grigore Vieru a scris literatură pentru copii deoarece, spunea poetul, dacă copilul începe de mic să fie român el va fi mare român când va creşte, iar în felul acesta suma de valori a copiilor va deveni o naţiune mare, pentru că sufletul copilului este curat, românismul intrând în sufletul lui de mic, va deveni temelia, talpa românismului veşnic şi sfânt.
Marile teme prezente în creaţia sa: Mama, Iubirea, Copilăria, Graiul vor fi mereu actuale, fiindcă acestea izvorăsc din divinitate şi nu pot fi mişcate de nimeni şi de nimic. Aşa a fost Grigore Vieru – poet al neamului, care a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele ca Grai, Mamă, Patrie, Iubire şi de aceea merită cununa recunoştinţei noastre. Acest om plăpând cu suflet de copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi firavi crucea neamului nostru spre un viitor mai bun. Visul său era de a ne uni prin cuvânt, prin bunătate şi iubire de aproape. Astăzi visul lui pare mai aproape ca niciodată pentru că oamenii din diferite ţări, de diferite naţionalităţi de crezuri religioase îl pomenesc, apropiindu-se unul de celălalt, amintindu-şi de omul care a locuit la marginea unei iubiri.
Era profund credincios şi credea că are o datorie şi o misie în naţia sa. Şi s-a purtat ca atare, ca purtător al unui mesaj divin.Pentru el, mama a fost şi mama adevărată, dar şi România întreagă. Grigore Vieru a reuşit să ne sensibilizeze şi asupra ideii de mamă, şi asupra ideii de ţară. El a fost şi rămâne în literatura română poetul mamei.
Opera marelui poet ne-a menţinut demnitatea de neam, ne-a hrănit-o cu speranţă, cu adevăr şi cu puterea de a continua mereu cu fruntea sus: „ Ne-am ţinut veşnic de limba română într-un deşert aprins în care singura umbră era- umbra ecoului”- zicea poetul Grigore Vieru. Ca nimeni altul dintre contemporani, poetul stăpâneşte cuvântul adică, limba română pe care a învăţat- o o viaţă şi a sacralizat-o. Iată ce mărturiseşte însuşi autorul: „Două lucruri în astă lume au fost zidite până la capăt: Biblia şi Limba Română”. Perfecţiunea, frumuseţea Limbii Române e lucrarea lui Dumnezeu, crede Poetul.
Iată ce spune el despre limba română într-o emisiune de radio, „Destine și pasiuni”, realizată în anul 2005, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la nașterea poetului:
"Sunt fericit că scriu în limba română. ..A scrie în română este ca şi cum Dumnezeu te-ar închide în ochiul său, de unde vezi întreg Universul, chiar daca Dumnezeu îl ţine inchis, de teamă să nu te scape jos...
"Eu văd din interiorul limbii române întreaga lume, întregul Univers...întreaga mişcare a planetelor, chiar daca ea, limba română nu are o circulaţie universală.
"Limba română este întâia graniță a ţării mele care trebuie păzită, apărată şi fortificată".
Contemporan cu noi, el este şi un exponent al ideilor dominante în conştiinţa noastră naţională pe care le exprimă artistic şi le îmbogăţeşte cu sufletul său. E un poet fructuos, mereu sensibil la freamătul inimii şi la zbuciumul timpului, e poetul epocii noastre. Un cuvânt despre poetul Grigore Vieru produce emoţie, trăire firească impusă dincolo de toate ce se produc în viaţă, împreună cu alţi creatori iluştri, reprezintă o şcoală poetică, în care poezia este chiar viaţa şi sufletul omului.
La 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulaţie, în apropiere de Chişinău. La 48 de ore după accident, inima lui Grigore Vieru a încetat să bată, pe fondul unor politraumatisme multiple şi al unei poliinsuficienţe a sistemelor şi organelor.
Am pierdut un poet pe pământ, dar avem un înger în ceruri.  Moştenirea pe care a lăsat-o în urma sa este netrecătoare şi multe generaţii îi vor duce dorul, mângâindu-şi sufletele cu versurile lui. El a fost poetul dragostei de viaţă, dragostei de ţară, dragostei de neam, dragostei de adevăr, să-l aducem copiilor şi nepoţilor noştri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne şi noi prin vremi, căci un popor rămâne în istorie prin valorile pe care le creează şi le păstrează cu sfinţenie.
"Era un mare poet şi un extraordinar prieten. Cred că rareori am văzut în viaţa mea un om care să-şi iubească ţara cum o iubea el. Grigore trece definitiv să asculte cântecul Prutului la el în sat. Ştiu că-l va auzi mereu şi-şi va uni glasul cu el şi acolo, sub pământ. Ce îndurerată se vede azi Basarabia, privită din satul lui natal, Pererîta! Sunt convins că Podul de flori, pe care l-a iubit atât de mult, azi începe să se schimbe în Pod de aramă, cu deschidere spre inima Dunării şi, de asemenea, spre inima Nistrului!", declara scriitorul Fănuş Neagu.
Poezia lui Grigore Vieru, la fel ca piesele muzicale scrise pe versurile lui, rămân nu doar în patrimoniul literaturii sau al muzicii din Republica Moldova, ci şi în memoria tuturor românilor, pentru că Vieru a fost poetul român de dincolo de Prut pentru care trecerea peste Podul de flori a fost cea mai mare bucurie.

Bibliografie:

Eugen Simion, ,,Grigore Vieru, un poet cu lira-n lacrimi”, în Caiete critice, Nr.1-3, 1974
Ioana Emanuela Petrescu,Eminescu și mutațiile poeziei românești”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989
Florentina Narcisa Boldeanu, ,,Grigore Vieru, poetul dimineții şi al bucuriei’’, în Revista Știința literară Nr.2 (25), 2012
Grigore Vieru, „Taina care mă apără”, Iaşi, Editura Princeps, 2008
Matei Călinescu, „A citi,a reciti. Către o poetica a re(lecturii)”, Editura Polirom, București, 2007
Viorica Ela Caraman, ,,Grigore Vieru și Emil Cioran în circumferința ideilor comune”, în Revista Limba Română, Nr.1- 4, 2009
Ştefan Augustin Doinaș, „Orfeu şi tentația realului”, Editura Eminescu, București, 1974
Literatura şi Arta Moldovei, Enciclopedie, Chişinău, Red. ESM., 1985


UNIVERSUL DRAGOSTEI: AL MAMEI ȘI AL IUBITEI, ÎN POEZIA LUI GRIGORE VIERU




Prof. Timofti Maria- Valentina
Disciplina: Religie
Gradul didactic I
Şcoala Gimnazială „Elena Rareş”-Botoşani

            Motto:
            „Lirica lui Grigore Vieru poartă inconfundabila marcă a purităţii. Ea se alimentează dintr-un sentiment profund, arhetipal manifestat faţă de mamă şi maternitate, faţă de iubită şi iubire.” (Acad. Mihai Cimpoi)
                       
            Maturitatea poetului Grigore Vieru, urcuşul său spre devenire este marcat de două persoane pe care le iubeşte: mama şi iubita. Drumul său este un parcurs al împletirii între copilul mamei şi bărbatul femeii iubite. Dragostea pentru mamă se transferă, prin căsătorie, către iubirea soţiei.
            „Ar trebui alături
             De-al iubitei nume
             În sclipătul verigii
             Să-l scriem şi pe-al mamei.”   (Inel)
            Universul metafizic al devenirii sale este un univers colorat în alb şi verde. Albul e culoarea mamei, iar verdele e culoarea femeii pe care o iubeşte. Aceste două culori se transformă, se schimbă, se modulează, sugerând o trecere a timpului, etapă cu etapă, de parcă am vedea o clepsidră pe care o tot întoarcem, având în faţa ochilor fie imaginea mamei-alb, fie imaginea fiinţei care l-a inspirat mereu-verde. Revelatoare, în acest sens, este poezia Pe drum alb, pe drum verde.
            Sentimentele de dragoste pentru cele două fiinţe se întrepătrund ca nişte verigi dintr-un lanţ veşnic viu, uman, care leagă lumea fizică, materială de cea cosmică:
            „Nu-mi lua cercei şi salbe...
            Ia mai bine norei, lasă,
            Că ea-i tânără, frumoasă
            Iar eu, fiule,-s bătrână,
            Cine m-o vedea-n ţărână?!”     (Cântecul mamei)

            Eu înaintea mamei
            am suflet vinovat
            Cu braţul am furat
            ducând-o, tot mai multă
            iubitei mele dragi.”   (În faţa mamei)

            Acum
            aşezându-şi-le
            pe-a mesei albă faţă
            între fecior şi noră sta
            Doamne,
            prima dată în viaţă
            îşi vede mâinile ea!”                (Mâinile mamei)

            Albul mamei sugerează puritatea sufletului ei de femeie văduvă, care şi-a crescut copilul cu mult efort. Apoi mai sugerează şi înţelepciunea femeii de la ţară, credincioasă şi harnică, dedicată casei şi pruncului ei.
            „Pe drum alb înzăpezit
            Pleacă mama
            Pe drum verde înverzit
            Vine draga.”    (Pe drum alb, pe drum verde)

            „Nu-mi lua cercei şi salbe
            Căci de-acum am plete albe.”   (Cântecul mamei)

            Mi-era ruşine s-o sărut,
            În faţa ta,
            Să mângâi părul ei cărunt
            În faţa ta.”   (Cântec despre mama spus iubitei)

            Alb împrăştiate
            Pletele-i pe valuri
            Coperă, o, marea...”   (Cutremur)

            Braţele mele
            Care pot legăna pe ele
            Toată zăpada pletelor mamei.”    (Braţele mele)

            Pe fag dulce-amărât
            Arde, mamă, alba-ţi stea.”   (Steaua mamei)

            Mama este începutul tuturor începuturilor” spunea Grigore Vieru. Pentru copil, mama face legătura între cer şi pământ, fiind ca o sfântă, ca Maica Domnului, ca o icoană care trebuie preacinstită veşnic:
            „Uşoară, maică, uşoară,
            C-ai putea să mergi călcând
            Pe seminţele ce zboară
            Între ceruri şi pământ.    (Făptura mamei)

            Alăturea de coarda poamei şi sfântul fir de păr al mamei
            Cu harpa stăm sub mere coapte.”   (Harpa)

            Mama mea viaţa-ntreagă
            Stând la masă ea şi eu
            Se aşeza între mine
            Şi preabunul Dumnezeu.    (Autobiografică)

            Mâna mamei este ca o aureolă ce încununează creştetul pruncului:
            „Când m-am născut, pe frunte eu
            Aveam coroană-mpărătească
            A mamei mână părintească.”    (Mâinile mamei)

            Verdele vierean sugerează iubirea pentru draga sa, iubire plină de vivacitate, izvor veşnic de inspiraţie, lumină pentru sufletul său.
            Pe drum înverzit
             Vine draga.
            ...S-o-ntâlnesc pe cea venind
            Pe drum verde?!”          (Pe drum alb, pe drum verde)

            Te-am iubit aşa de tare
            că-nverzea pădurea-n cale.”   (Feminină)

            Ceea ce, neauzit,
            Din ramuri cade
            Sunt frunzele noastre.”    (Iubito)

            Unde sunt frunzele
            hrănite cu sângele
            dragostei noastre?!
            ...Unde e sângele
            hrănit cu verdele
            al frunzelor tinere?!”     (O ceaţă caldă)

            Iar toată făptura ta
            Ca izvorul şi iarba.    (Închinare)

            Grigore Vieru a scris o poezie de dragoste care porneşte dintr-un suflet sensibil, dintr-un interior cu multă lumină, oferind femeii pe care o iubeşte un statut aparte, enigmatic şi pur, sfânt şi veşnic. Dragostea este ca o lumină aprinsă care arde într-o biserică, ca un semn al supravieţuirii, ca o identitate veche, strămoşească, aflată sub sfânta taină a dorului, a contopirii într-o căsătorie.
            „...Înconjurată de lumină
            Tu însăţi din lumină vii
            Pre tine doar te am pe lume
            Şi nu voi alte veşnicii.  
            ...Iubire! Ram de rouă sfântă
            Cânt unic, o, ce mă adaşti,
            Asupra-ngândurării mele
            Tu nu plângi lacrima-o naşti.”     (Leac divin)

            Când am să mor
            să mă îngropi
            în lumina ochilor tăi...
            îngroapă-mă-n lumina
            ochilor tăi
            femeie de pe urmă
            femeia mea dintâi.”    (Când)

            Degetele noastre, femeie,
            stau strânse-mpreună
            în acelaşi inel
            amândoi odată ne aplecăm
            peste leagănul de alunel.”     (Cântec pentru femeie)

            Lirica lui Grigore Vieru este în întregime pură, sinceră, plină de candoare, deoarece sufletul poetului era plin de iubire faţă de mamă şi copilărie, faţă de iubită, ca un dar primit de la Dumnezeu pentru a empatiza cu cele două făpturi pentru care a ars cu sentimente profunde.
            Poeziile vierene au muzicalitate, sun uşor cantabile. Îndrăgostiţii, bărbaţi şi femei le cântă, le rostesc, le recită, fiindcă regăsesc în ele inocenţa sentimentală, melancolică sau energia vie a tinereţii.
            Copilăria, pământul patriei, natura, marea, cântecul, dorul, sacrificiul, bucuria, bunătatea, credinţa s-au coroborat, s-au împletit stilistic pentru a crea marea temă a liricii vierene IUBIREA-pentru MAMA şi pentru IUBITA lui soţie, iubire elogiată într-o dialectică a feminităţii, încărcată de afecţiune. Parcursul vieţii poetului basarabean s-a desfăşurat între două albii: albia râului alb-al mamei  şi albia râului verde-al iubitei.

                                                             Bibliografie

1.Bogasiu, Sava, Grigore Vieru: luceafărul de dincolo de Prut al limbii române, Editura „Alpha MDN”, 2009, Buzău
2.Cimpoi, Mihai, Grigore Vieru-liricul, Editura „Agora”, 2012, Bucureşti
3.Vieru, Grigore, Sunt robul iubirii, Editura  “Agora”,2012, Bucureşti
4.Idem, Rugăciune pentru mama, Editura „Scrisul românesc”, 1994,Craiova



UNIVERSUL DRAGOSTEI: AL MAMEI ȘI AL IUBITEI,
ÎN POEZIA LUI GRIGORE VIERU
Rezumat

Prof. Timofti Maria- Valentina
Disciplina: Religie
Gradul didactic I
Şcoala Gimnazială „Elena Rareş”-Botoşani

Maturitatea poetului Grigore Vieru, urcuşul său spre devenire este marcat de două persoane pe care le iubeşte: mama şi iubita. Drumul său este un parcurs al împletirii între copilul mamei şi bărbatul femeii iubite. Dragostea pentru mamă se transferă, prin căsătorie, către iubirea soţiei.
            „Ar trebui alături
             De-al iubitei nume
             În sclipătul verigii
             Să-l scriem şi pe-al mamei.”   (Inel)
            Universul metafizic al devenirii poetului Grigore Vieru este un univers colorat în alb şi verde. Albul e culoarea mamei, iar verdele e culoarea femeii pe care o iubeşte. Aceste două culori se transformă, se schimbă, se modulează, sugerând o trecere a timpului, etapă cu etapă, de parcă am vedea o clepsidră pe care o tot întoarcem, având în faţa ochilor fie imaginea mamei-alb, fie imaginea fiinţei care l-a inspirat mereu-verde. Revelatoare, în acest sens, este poezia Pe drum alb, pe drum verde.
            Sentimentele de dragoste pentru cele două fiinţe se întrepătrund ca nişte verigi dintr-un lanţ veşnic viu, uman, care leagă lumea fizică, materială de cea cosmică:
            „Nu-mi lua cercei şi salbe...
            Ia mai bine norei, lasă,
            Că ea-i tânără, frumoasă
            Iar eu, fiule,-s bătrână,
            Cine m-o vedea-n ţărână?!”     (Cântecul mamei)
            Lirica lui Grigore Vieru este în întregime pură, sinceră, plină de candoare, deoarece sufletul poetului era plin de iubire faţă de mamă şi copilărie, faţă de iubită, ca un dar primit de la Dumnezeu pentru a empatiza cu cele două făpturi pentru care a ars cu sentimente profunde.
            Copilăria, pământul patriei, natura, marea, cântecul, dorul, sacrificiul, bucuria, bunătatea, credinţa s-au coroborat, s-au împletit stilistic pentru a crea marea temă a liricii vierene IUBIREA-pentru MAMA şi pentru IUBITA lui soţie, iubire elogiată într-o dialectică a feminităţii, încărcată de afecţiune. Parcursul vieţii poetului basarabean s-a desfăşurat între două albii: albia râului alb-al mamei  şi albia râului verde-al iubitei.



POETUL GRIGORE VIERU





Prof.înv. primar ,Tapalagă Nadia Valentina, Gr.I
Şcoala Gimnazială “ Sf. Nicolae “ Botoşani

           
                   Grigore Vieru a fost unul dintre cei mai influenți poeti atât în literatura românească, căt și în cea basarabeană, aducănd inovare în stilul de scriere si raportare la lumea ce ne înconjoară. A fost unul dintre cei care și-au folosit arta pentru a lupta pentru independența țării, meritând tot respectul noilor generații.

                   Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererita ,din fostul judeţ Hotin, pe teritoriul de azi al Republicii Moldova, în familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru, născută Didic. A absolvit şcoala de şapte clase din satul natal în anul 1950, după care a urmat şcoala medie din orăşelul Lipcani, pe care o termină in 1953.
                   A debutat editorial în 1957, student fiind, cu o plachetă de versuri pentru copii, "Alarma", apreciată de criticii literari. În 1958, poetul a absolvit Institutul Pedagogic "Ion Creangă" din Chişinău, Facultatea de Filologie şi Istorie. În acelaşi an, i-a apărut a doua culegere de versuri pentru copii, "Muzicuţe", şi s-a angajat ca redactor la revista pentru copii „Scânteia Leninistă”.
      A fost redactor la revista “Nistru” ,publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Între 1960 şi 1963, Vieru a fost redactor la editura Cartea Moldovenească, unde i-au apărut şi două plachete de versuri pentru copii: "Făt-Frumos şi Curcubeul" şi "Bună ziua, fulgilor!". În 1964, publică în revista Nistru poemul "Legământ", dedicat poetului Mihai Eminescu:
                   Știu: cândva, la miez de noapte,/ Ori la răsărit de Soare,/ Stinge-mi-s-or ochii mie/  Tot deasupra cărții Sale. “
                   În 1968 are loc o cotitură logică în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice "Numele tău", cu o prefaţă de Ion Druţă. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariţie poetică. Chiar în anul apariţiei, cartea devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură naţională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate "Tudor Arghezi", "Lucian Blaga", "Brâncuşi", iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi Marin Sorescu. Asemenea dedicaţii apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.
                   În 1969, el publică "Duminica cuvintelor" la editura Lumina, cu ilustraţii de Igor Vieru, o carte mult îndrăgită de preşcolari, care a devenit "obligatorie" în orice grădiniţă de copii.
                   În 1970, editura Lumina publică "Abecedarul", semnat de Spiridon Vangheli, Grigore Vieru şi pictorul Igor Vieru. S-a dat o luptă aprigă de câţiva ani pentru apariţia lui, luptă în care s-au angajat şi învăţătorii basarabeni, lucrarea fiind considerată naţionalistă de către autorităţi. Tot în 1970, apare volumul selectiv de versuri pentru copii "Trei iezi". La numai câteva zile după apariţie, în urma unui denunţ, volumul este retras din librării pentru poemul "Curcubeul", în care s-a găsit "ascuns" tricolorul românesc.
                   În 1973, Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegaţii de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei Secolul XX, Dan Hăulică, Ştefan Augustin Doinaş, Ioanichie Olteanu, Geo Şerban şi Tatiana Nicolescu ,vizitând împreună cu aceştia mănăstirile din Bucovina.  Poetul spunea :
     Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos , eu viața întreagă am visat să trec Prutul. “
                   În 1974, Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitaţie oficială din partea Uniunii Scriitorilor, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoţit de poetul Radu Cârneci. În acelaşi an, apare volumul de versuri lirice "Aproape", cu ilustraţii color de Isai Cârmu.
                   În 1977, la invitaţia Uniunii Scriitorilor din România, Vieru vizitează, împreună cu soţia, mai multe oraşe din România: Bucureşti, Constanţa, Cluj-Napoca şi Iaşi. Un an mai târziu, prin apariţia la editura Junimea din Iaşi a volumului "Steaua de vineri", cu un cuvânt-înainte semnat de Nichita Stănescu, se rupe tăcerea între scriitorii români de pe ambele maluri ale Prutului.
                   În 1981, la editura Albatros din Bucureşti (director Mircea Sântimâbreanu), în colecţia "Cele mai frumoase poezii", apare o selecţie din lirica poetului sub numele "Izvorul şi clipa", cu o prefaţă de Marin Sorescu.
                   În 1982 este lansat filmul muzical pentru copii "Maria Mirabela", al regizorului Ion Popescu, textele pentru cântece fiind semnate de Grigore Vieru, iar în 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen. În acelaşi an apare cartea de versuri "Rădăcina de foc", la Editura Universul din Bucureşti (director Romul Munteanu).
                   În 1989, Vieru este ales deputat al poporului. Adunând în jurul său pe cei mai populari interpreţi şi compozitori de muzică uşoară din Basarabia, poetul întreprinde un turneu în Moldova de peste Prut.
                   În 1990, Grigore Vieru este ales Membru de Onoare al Academiei Române, în 1991 devine membru al Comisiei de Stat pentru Problemele Limbii, iar în 1992, Academia Română îl propune pentru premiul Nobel pentru Pace.
                   În 1993, poetul este ales membru corespondent al Academiei Române.
                   La vârsta  de 60 de ani, în 1995,  poetul Grigore Vieru este sărbătorit oficial la Bucureşti, Iaşi şi la Uniunea Scriitorilor din Chişinău. În acelaşi an,este ales membru al Consiliului de administraţie pentru Societatea Română de Radiodifuziune. În 1996 este decorat cu Ordinul Republicii.
                   În 1997, Editura Litera din Chişinău lansează volumul antologic "Acum şi în veac" (Colecţia: Biblioteca şcolarului), iar în 2000 este decorat cu Medalia guvernamentală a României "Eminescu" - 150 de ani de la naştere.
                   La 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulaţie, în apropiere de Chişinău. La 48 de ore după accident, inima lui Grigore Vieru a încetat să bată .
                  A adus un aport considerabilla dezvoltarea limbii române şi grafiei latine pe terirorul de azi al Republicii Moldova, pe vremuri încă inclus în fosta Uniune Sovietică.
                  Personalitatea lui va rămâne mereu în sufletul nostru.

  BIBLIOGRAFIE
 1.   Băileşteanu, Fănuş- “Grigore Vieru : Omul şi Poetul” – Bucureşti , Iriana, 1995
 2.  Boldeanu ,Florentina Narcisa Boldeanu - ,,Grigore Vieru, poetul dimineții și al bucuriei’’, în Revista Știința literară, Nr.2, 2012.
  3.   http://ro.wikipedia.org/