Grigore Vieru, pasăre măiastă



Profesor Murgeanu Ana Alina, Scoala Emil Atanasiu, Garoafa, judetul Vrancea

Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet, a fost însuşi sufletul Basarabiei. Pentru poet dispariţia fizică nu înseamnă moarte, el trăieşte prin poezia sa, prin frumosul semănat în inimile copiilor. A fost, este şi va rămâne Pilonul de rezistenţă a culturii naţionale
Grigore Vieru are o înfăţişare de poet romanic. Fruntea înaltă, continuată de un început de calviţie, pletele lungi, răsfrînte pe umeri, privirea visătoare, un zîmbet timid şi o fragilitate a întregii fiinţe. S-a născut la 14 februarie 1935 în comuna Pererâta din raionul Briceni.
”Prin iarba verde de acasă/cu lanţul de rouă la glezne”, Grigore Vieru , poetul cunoscut şi necunoscut nouă, dar care merită cea mai mare atenţie,  lasă o dâră proaspătă ca lacrima de copil.
Este Grigore Vieru un discipol al lui Orfeu,care, ca şi miticul maestru,nu-şi poate refuza vocaşia de-a privi în urmă măcar o dată.
Uşoară, maică, uşoară,
C-ai putea să mergi călcînd
Pe seminţele ce zboară
Într ceruri şi pămint!

În priviri c-un fel de teamă,
Fericită totuşi eşti-
Iarba ştie cum te cheamă,
Steaua ştie ce gândeşti.
Un asemenea imn închinat mamei este o capodoperă de valoare universală în simplitate cea de peste vîrfuri a unui clasicism nepieritor, mereu modern, apropiat fiecărei generaţii.
Timpul se scurge constant şi implacabil, măcinând imperii, destine, averi. Şi doar valoarea nu are frică de timp. Valoarea se înscrie cu litere de aur pe tablele timpului şi rămâne să domine în amintirea generaţiilor ce se perindă, inspiră şi încântă omul de secole.
Pentru poet dispariţia fizică nu înseamnă moarte, el trăieşte prin poezia sa, prin frumosul semănat  în inimile copiilor, prin exemplu său inegalabil de slujire a valorii şi de creare a valorii.. Tot ce e mai frumos astăzi poartă numele lui. Şi cerul cu stelele, şi al străvechii slave bucium, şi ochii măicuţei ne sunt mai aproape, fiindcă iubesc şi au o taină sus care ne apără. A ajunge să poţi să redai istoria neamului în poezie, să poţi să aperi cei al tău prin poezie şi să crezi că eşti auzit de Dumnezeu prin poezie înseamnă să fiii un poet ales. Aşa a fost Grigore Vieru – poet naţional, care a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele ca Grai, Mamă, Patrie, Iubire şi deaceea merită cununa recunoştinţei noastre. Acest poet minunat întodeauna ne-a delectat cu cele mai frumoase poezii ce te făceau să tresari şi să te simţi mai împlinit ca oricînd citind poezia mama brusc îţi dădeai seama ce fiinta importanta si scumpă este mama, poezia testament te facea sa retrăieşti clipe emoţionante cum ai fi la o şedinţă de repartiţie a unu testament ,a unei averi care erau cărţile,cultura şi frumosul.
Tot Grigore Vieru ne lasa ca moştenire o mulţime de aforisme care la sigur sunt foarte importante pentru fiecare din noi, în fiecare este o tema aparte ascunsă ce iţi denotă anumite lucruri frumoase din care iţi dai seama foarte usor ce este viaţa,dragostea şi dragostea de patrie şi mamă cum ar fi:
Femeia şi floarea, cartea şi femeia trebuie admirate de unul singur, în tăcere.
Viermelui, chiar dacă nu strică sămânţa din măr, tot îi place să şadă lipit de ea.
Sufletul rănit naşte mărgărit.
Mi-au măsurat întâi gradina, apoi icoana, iar la urmă şi lacrima.
Ochii femeii care par că râd şi plâng concomitent, că blestemă şi se roagă lui Dumnezeu în aceeaşi vreme, că mor şi înviază în aceea clipă – aşa arată culmile fericii în momentul unei dragoste adevărate.
Toţi îl cinstesc cu slavă pe poetul nemuritor al neamului nostru prin laude și distincţii ,nici un om de creaţie nu l-a uitat pe maestru și mulţi din ei îi aduc cuvinte de laudă .
Blînd şi viteaz, tradiţionalist si modern, Grigore Vieru ne-a dat o „Albinuţă” pentru întreaga Românie de azi si de mâine.
Grigore Vieru se cuprinde în inima românilor ca vârful de dor în lumina Bucegilor, ca mireasma pelinului în câmpia Baraganului, ca strugurii în viile Moldovei întregi şi ca miraculoasa noapte a colindelor în fereastra copilăriei. Tot timpul inspirat şi blînd, şi plin de furtunile ce domină povestea Nistrului, înscriindu-şi durerea în Marea Neagra.
Un poet care şi-a asumat greul unui grai, trecâdu-l prin inima sa şi, încărcat de răbdare, înţelepciune si noua frumusete, îl întoarce semenilor săi, care-i deschid de bună voie inima să-l primească, pentru a duce mai demn pe mai departe viaţa în spiritul dreptătţii şi a iubirii  şi poate birui totul.
Compunînd versuri pentru copii, poetul mărturisea că, scriindu-le, aude şi melodia, pe care o comunică apoi unui compozitor. Toate versurile sale au, de fapt, o melodie unică, inconfundabilă şi nu este de mirare că în spaţiul natal această creaţie este atît de populară şi indrăgită… Vorbeam mai înainte de o conştiinţă afectivă. Trebuie să adăugăm la aceasta o constiinţă propriu-zisă de artist, în sensul tradiţiei romantice ilustrată de un Eminescu, dar şi de un Lermontov şi un Puskin. În peisajul cam sofisticat al liricii contemporane, uneori prea compusă şi prea cerebrală, versul său ţîşneşte în lumina proaspăt, cu fortă de gheizer.
Acest om plăpând cu suflet de copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi firavi crucea neamului nostru spre un viitor mai bun. Visul său era de a ne uni prin cuvânt, prin bunătate şi iubire de aproape. Astăzi visul lui pare mai aproape ca niciodată pentru că oamenii din diferite ţări, de diferite naţionalităţi de crezuri religioase îl pomenesc, apropiindu-se unul de celălalt, amintindu-şi de omul care a locuit la marginea unei iubiri.
Am pierdut un poet pe pământ, dar avem un înger în ceruri…Am pierdut un Luceafăr al poeziei! Cerul nostru înnourat a rămas fară steaua de onoare, făra Grigore Vieru… Il v-om păstra mereu în sufletele noastre, va fi mereu părintele care ne-a învăţat ce înseamnă să preţuieşti cu adevărat mama şi care ne-a iubit ca pe copiii săi. Parcă ieri era un suflet nevinovat, astăzi îngerii din cer ni L-au luat!
Grigore Vieru are o înfățișare de poet romantic. Un zîmbet timid și o fragilitate a întregii ființe, datorită cărora ne gîndim la poet nu numai cu admirație, ci și cu dorința de a-l ocroti. Avea o dorință arzătoare de a vizita România,și spunea: ” Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos,eu viața întreagă am visat să trec Prutul.”
La Grigore Vieru apare duioșia,delicatețea feminină,dorul sfîșietor de casa părintească,un fiu risipitor chinuit de nostalgia spațiului pe care la părăsit.Limba româna este folosită în poezia lui Vieru cu mare grijă,ca apa în timp de secetă.
G.Vieru: zicea “Cîntecul este o răzbunare a frumuseții pe urîțenie.” El este un poet al frumuseții ,care, de cînd a intrat în poezie, luptă necontenit cu urîțenia, o răzbună prin tot ceea ce creează:o poezie,un articol, dar mai ales prin cântece. Avem mereu senzația că nu poeziile au fost scrise pentru anumite melodii,ci melodiile au fost compuse pentru anumite texte.
Prin aceste strofe de încheiere,prin aceste poezii, scriitorul dovedește încă o dată că unul și același motiv—>mama,graiul matern,meleagul natal,iubita,războiul,casa părintească—>pot deveni sub o pană talentată,inspirată,măiastră…un izvor de idei și atitudini variate…un prilej de desfășurare a modalităților literare diverse și o sursă de plăceri estetice alese.
Portretul de creații a lui Grigore Vieru nu poate fi încheiat fără a lua în seamă poeziile patriotice a scriitorului,unul dintre principalii participanți la mișcarea de eliberare națională a românilor est-pruteni.În această calitate el și-a cîștigat o dragoste imensă din partea conaționalilor,dar și o ură oarbă din partea dușmanilor.
Tot ce e mai frumos astăzi poartă numele lui. Cerul cu stelele, şi al străvechii slave bucium, şi ochii măicuţei ne sunt mai aproape, fiindcă iubesc şi au o taină sus care ne apără. A ajunge să poţi să redai istoria neamului în poezie, să poţi să aperi cei al tău prin poezie şi să crezi că eşti auzit de Dumnezeu prin poezie înseamnă să fiii un poet ales.
Aşa a fost Grigore Vieru – poet al neamului, care a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele ca grai, mamă, patrie, iubire şi  merită  recunoştinţa noastră. Acest om plăpând cu suflet de copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi firavi crucea neamului nostru spre un viitor mai bun.Visul său era de a ne uni prin cuvânt, prin bunătate şi iubire de aproape. Astăzi visul lui pare mai aproape ca niciodată pentru că oamenii din diferite ţări, de diferite naţionalităţi de crezuri religioase îl pomenesc, apropiindu-se unul de celălalt, amintindu-şi de omul care a locuit la marginea unei iubiri.
Am pierdut un poet pe pământ, dar avem un înger în ceruri…Ne mândrim mult cu Grigore Vieru, cred că moştenirea care ne-a lăsat-o o vor admira multe generaţii mângâindu-şi sufletele cu versurile lui. El a fost poetul dragostei de viaţă, dragostei de țară, dragostei de neam, dragostei de adevăr, să-l aducem copiilor şi nepoţilor noştri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne şi noi prin vremi, căci un popor rămâne în istorie prin valorile pe care le creează şi le păstrează cu sfinţenie.
A lăsat in urma sa ochi care vor lacrima veacuri multe, oameni care îl adoră, masa de scris si poeziile sale nemuritoare. Îl plînge codrul, Îl plînge Nistrul si Prutul, Îl plînge cerul, îl plînge toata lumea dar lacrimile nu pot şterge amintirea. Parcă ieri incă mai existau speranţe şi vise iar astăzi totul s-a prefacut în scrum pe care atît de simplu l-a luat vîntul…dar nu e adevărat, chipul preaslăvit al mamei din poeziile sale va zîmbi mereu cititorilor, casa părintească nu v-a fi vîndută niciodată, limba româna îl v-a slăvi multe veacuri iar Eminescu, pe care atît de mult la onorat, îl v-a primi in salaşul geniilor deci, va ramîne mereu in inimile noastre.
Am pierdut un Luceafar al poeziei! Cerul nostru innourat a rămas făra steaua de onoare, fără Grigore Vieru… De ce a trebuit Dumnezeu să ne lipsească de poetul care a zis: “Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul”?
Grigore Vieru a fost părintele limbii române. El atît de mult şi-a dorit unirea celor două maluri ale Prutului. A dorit ca să se uneasca tot neamul basarabean. Cu mîna pe inimă putem să spunem ca Vieru a fost un adevarat patriot.
Îl v-om păstra mereu în sufletele noastre, va fi mereu părintele care ne-a invăţat ce inseamnă să preţuieşti cu adevărat mama si care ne-a iubit ca pe copiii săi. Parcă ieri era un suflet nevinovat, astăzi îngerii din cer ni l-au luat.Cu greu l-am petrecut pe drumul de apoi, cu multă durere ne-am desparţit de el dar vorba poetului: “ Nimeni nu va moşteni pămîntul, fiecare este dator cu o moarte! ”
Totuşi, Grigore Vieru nu a murit ci a trecut in neuitare.


BIBLIOGRAFIE

  1. Constantin, Ciopraga –Revista Limba Romana, nr 1- 4, 2009
  2. Revista Omniscop –Românii de lângă noi , nr 20, 2010
  3. Limbaj și politică, în „Revista de lingvistică și știință literară”, nr. 5, 1996, Institutul de Lingvistică și Institutul de Istorie și Teorie Literară ale Academiei de Științe a Moldovei, 1996.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu