Trăsături ale liricii lui Grigore Vieru




Purușniuc Constantin, prof. înv. primar, grad I,
Școala Gimnazială "Dimitrie Pompeiu" Broscăuți jud Botoșani


Un poet care și-a asumat greul unui grai, trecându-l prin inima sa și, încărcat de răbdare, înțelepciune și nouă frumusețe, îl întoarce semenilor săi care-și deschid de bunăvoie inima să-l primească, pentru a-și duce mai demn, pe mai departe viața în spiritul dreptății, al iubirii ce covârșește și poate birui totul, al credincioșiei față de cele nepieritoare și al nădăjdduirii ce nu poate da greș, un asemenea poet - Grigore Vieru - rămâne-va "suflet în sufletul neamului său".

Născut din părinți plugari, Eudochia și Pavel, într-un sat frumos – Perenița, așezat pe malul stâng al Prutului, Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935. A studiat la Institutul Pedagogic din Chișinău, debutând în 1957 cu volumul Alarma. Membru de onoare al Academiei Române, i se propune candidatura la Premiul Nobel, iar din 1992 a devenit cetățean român.
Grigore Vieru rămâne a fi un poet model în cultura română, dar în același timp și extraordinar, de neîntrecut. El este asemenea unui satelit al ”Luceafărului”. Poeziile sale stau la baza excelenței și originei bunei înțelegeri, compoziției armonioase și creației autentice. Prin prisma melodioasă și desebitei limbi române, Grigore Vieru a reușit să ilustreze cele mai distinse idealuri ale spiritualității neamului, chiar și cu destinul său nefast, dar fermecător oricum. Probabil, pentru că afecțiunea față de acest popor și plai natal n-a avut limite pentru el. Nu există copil, elev sau matur care n-a citit și n-a iubit creația scriitorului. Poeziile lui sunt ușor memorabile și se fixează în conștiința oricui. Inimile fiecăruia dintre noi tresar, atunci când auzim vreun vers al poetului, deoarece acestea sunt înarmate cu cele mai deosebite mărci stilistice și conținând un amalgam întreg de pasiuni patriotice ascunse printre rândurile vierene, care adunându-se în unison, te doboară și îți prefac inima și, cu sufletul rigid, într-unul plăpând și insuflat de năzuință. Ți se deschid ochii împreună cu conștiința și adorația față de neam, de plai, de mamă, de frate și de bună credinţă, cum doar poetul a cunoscut-o.
Unitatea neamului, frăția dintre popoare și evocarea unei istorii adevărate în detrimentul celei imposibile, au fost temele care Grigore Vieru nu s-a sfiit să le expună în opera sa.  Astfel putem să afirmăm cu certitudine că una dintre ”stelele” literaturii române este și va rămâne un erou național, ce a avut curajul mereu să vocifereze nedreptatea la care a fost supus el și poporul său.
Creația viereană izvorăște limpede, cu demnitate și convingere în necesitatea dreptății sale. Poezia sa a schimbat, practic a mișcat, din loc valoarea poeziei țării noastre. Până la Vieru s-a scris sub influența celor de la conducere, cenzura fiind impusă pe acele vremuri.
  ,,Scriu nu pentru că sunt poet, ci pentru că am văzut în copilărie cum curgea Prutul” zicea Grigore Vieru. Marile teme care sunt prezente în creația sa: mama, iubirea, graiul, copilăria vor fi mereu actuale, fiindcă acestea izvorăsc din divinitate și nu pot fi mișcate de nimeni și nimic.
 Creația sa care a fost pietrificată cu ajutorul cuvintelor, poate nu e cea mai strălucită, dar este înălțătoare prin faptul că venerează verbul  matern, dragostea de neam... Izvoarele de inspirație a poetului sunt simple zile de Paști și de Crăciun. Dar anume această simplitate înseamnă toată  măreția vieții care alcătuiește Universul.

Grigore Vieru poate fi numit poet al copilului, deoarece copilăria care este reflectată în opera sa este una nevinovată. Ea reprezintă o lume cu lucruri complexe, dar totodată simple. Poetul vede copilăria ca perioada de viață a omului când acesta este cel mai fericit, cel mai bucuros. Omul este copil, iar asta înseamnă că se bucură de orice rază de soare, de orice picătură de ploaie.

După ce s-a făcut mare acest om vierean, acesta începe să iubească. Iubirea în creația lui Vieru este una care ,,mișcă sori și stele”. Acest sentiment dat de Dumnezeu, nouă, oamenilor, ar trebui să semene în sufletele noastre doar speranță, bucurie, și desigur, putere de a ierta. Cum spunea, de altfel, și Lucian Blaga: ,,Iubind ne-încredințăm că suntem”. Deci, opera poetului reflectă perfect iubirea împlinită, iar pe cea neîmplinită acesta o reprezintă ca condiție a omului de creație.
Și după o copilărie veselă și o iubire necondiționată, omul vierean n-a uitat de cea mai importantă persoană din viața lui, Mama. Pentru că Totul se începe de la ea, Grigore Vieru închină mai mult de jumătate din creație mamei. În creația sa putem echivala cuvântul Univers și cuvântul Mama.

La final, aș vrea să mă refer la creația lui Vieru din punct de vedere a unui salvator al valorilor umane. Opera lui ne-a menținut demnitatea de neam, ne-a hrănit-o cu speranță și cu putere de a continua cu fruntea sus. ,,Ne-am ținut veșnic de limba română într-un deșert aprins în care singura umbră era - umbra ecoului”, zicea poetul. Creația viereană a fost și rămâne umbra ecoului care ne-a apărat limba română și  demnitatea de neam. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu