Grigore Vieru – complexitatea viziunii poetice

 

                                                                                                                                                    

 


 

Apostu Elena Cristina,

profesor învățământ primar, gradul didactic I,

Școala Gimnazială ,,Alexandru Ioan Cuza” Dorohoi

 

 

Motto: „Un nume curat – iată care este ţărâna cea mai uşoară pe pieptul celui coborât în pământ.”

                                                                                                                                   Grigore  Vieru

                      

Grigore Vieru a fost poetul patriei, al mamei și al copiilor, un om cu o credință profundă în Dumnezeu, pe care o regăsim și în scrierile sale. Grigore Vieru, poetul român născut dincolo de Prut, a fost o minte strălucită, iubitor de neam și țară,  de o expresivitate și o originalitate deosebită în peisajul poeziei româneşti.

Grigore Vieru a presărat dragostea de patrie, neam, mamă și natură în toate poeziile sale. Poezia lui Grigore Vieru reflectă, într-o manieră artistică simplă și profund simbolică, idealurile și valorile naționale și spirituale ale neamului său și exprimă cu adevărat trăirile izvorâte din sufletul poetului. Poeziile sale se remarcă printr-un ton şi un univers propriu, sunt încărcate cu simboluri, au tehnici ingenioase de  alăturare a cuvintelor, iar  simplitatea expresiei cucerește cu adevărat. Trăsăturile definitorii ale liricii lui Grigore Vieru sunt simplitatea și puterea cuvântului, care evidențiază talentul și măiestria poetului.


 

 

Lirica lui Grigore Vieru este caracterizată de profunzime, dinamism și este construită pe o serie de teme și motive cu rezonanțe creatoare deosebite. Se pot remarca două etape de creație ale poetului, poezia pentru copii - cu care a debutat și literatura pentru adulți, care denotă influența factorilor sociali, politici și culturali asupra concepției despre viață a poetului și asupra actului de creație. Prima etapă de creație cuprinde toate poeziile dedicate copiilor, cu care a debutat poetul în anul 1957 și a activat până în anul 1968, moment când a apărut  volumul de poezii dedicate iubitorilor adulți de poezie, intitulat ,,Numele Tău”.  Acesta  este considerat  începutul celei de-a doua etape a creației de maturitate.

Marile teme ale universului poetic se concentrează în jurul copilăriei, mamei, patriei, graiului strămoșesc, casei părintești, satului, simbolurilor biblice, precum și în jurul simbolurilor astrale și terestre. În acest sens, poeziile care au ca temă copilăria se axează pe starea de a fi copil, graiul strămoșesc este un reper al conștiinței naționale, casa părintească implică nostalgie și dorința puternică de a o revedea, satul presupune originea și un dor nemărginit. Simbolurile biblice subliniază evlavia, afecțiunea respectuoasă, pioșenia și implică Divinitatea, Crucea și rugăciunea, cea din urmă fiind privită ca o respirație a sufletului. Cu siguranță, simbolurile astrale și terestre sunt ipostaze tranzitorii ale vieții. Acestea sunt cerul, pământul, Soarele, Luna și Steaua. Fără îndoială, universul său poetic se remarcă prin originalitate artistică, remarcându-se toposuri sacre precum: mama, copilăria, plaiul strămoșesc, limba, satul și casa părinteasă. O imagine minunată este plaiul natal, care înglobează  celelalte simboluri: limba maternă, casa părintească, Prutul, satul natal, tricolorul, pâinea etc.

Chiar de la începutul creației sale, poetul a anunțat direcțiile programului său civic prin abordarea motivelor și temelor fundamentale ale liricii sale. Astfel, în creația sa valorifică o varietate de teme și motive ale identității, precum: mama, Patria, casa părintească, copilul și copilăria, iubirea, frumosul, femeia, graiul strămoșesc, vatra, pitorescul naturii etc., care definesc principiile esențiale ale existenței umane: cinstea, evlavia, dragostea pentru părinți, țară, demnitatea obștească, recunoștința, onestitatea, verticalitatea – valori care constituie piatra de temelie a crezului unui popor. Mama reprezintă un concept central al creației lui Grigore Vieru. Iubirea pentru mama sa este profundă și a  reconstituit imaginea mamei sale, așa cum o știa dintotdeauna, în poezii minunate, cu semnificații profunde. În această ordine de idei, se poate remarca  imaginea mamei surprinsă în mai multe ipostaze. Astfel,  simbolul mamei în raport cu patria reprezintă satul natal, izvorul, pâinea caldă, firul de iarbă, neamul, pământul, satul natal,  esența  vieții.

Grigore Vieru a rămas în amintirea românilor de pe ambelor maluri ale Prutului ca poet iubitor de neam, care l-a avut întotdeauna ca model pe Eminescu, care și-a iubit patria românească și scrisul ei latin. Duioşia, delicateţea feminină, dorul sfâşietor de casa părintească, adorarea mamei, apartenenţa sufletească la lumea satului apar frecvent în poeziile sale. Versurile închinate mamei subliniază rolul central pe care această temă îl ocupă în  viziunea poetică: „Când m-am născut, pe frunte eu / Aveam coroană-mpărătească: / A mamei mână părintească, / A mamei mână părintească” (,,Mâinile mamei”) sau „...Iar noaptea / Mama lucra croitoreasă. / Cosea cămăşi de pânză / Din cânepă scorţoasă. / Şi cântecul maşinii, / Sunând fără oprire, / Fu cântecul meu de leagăn / Şi cântecul de trezire” (,,Cântec cu acul”). Grigore Vieru se simte curajos în fața morții, dar este temător în cazul suferinţei mamei, care reiese din poezia ,,Doină”: ,,De moarte nu mă tem,/ Mă tem de suferința mamei/ De o vedea că nu-s”.  

Poetul a scris unul dintre puţinele poeme cu adevărat emoţionante din literatura noastră închinate lui Eminescu, intitulat ,,Legământ”: „Ştiu: cândva la miez de noapte, / Ori la răsărit de Soare, / Stinge-mi-s-or ochii mie / Tot deasupra cărţii Sale. // Am s-ajung atunce, poate, / La mijlocul ei aproape. / Ci să nu închideţi cartea / Ca pe recele-mi pleoape. / S-o lăsaţi aşa deschisă, / Ca băiatul meu ori fata / Să citească mai departe / Ce n-a dovedit nici tata. // Iar de n-au s-auză dânşii / Al străvechii slove bucium, / Aşezaţi-mi-o ca pernă / Cu toţi codrii ei în zbucium”.

În universul poetic al lui Grigore Vieru se conturează și o latură creștină, iar operele sale cuprind toate aspectele religiosului românesc. O mare parte din creația poetului își are rădăcinile în literatura populară, din care reiese sentimentul religios, în colindele de stea sau la evocarea Nașterii Mântuitorului. Poetul face din credință un mod personal de gândire și trăire. Pentru poet, credința în Dumnezeu nu este acea manifestare care se arată doar în momentele grele ale vieții, ci este  un mod de a exista în care este implicat cu tot  sufletul  și trupul.

Complexitatea viziunii poetice implică, pe lângă diversitatea temelor abordate, profunzimea și evoluția impresionantă a registrului stilistic și tematic al poeziilor sale. Lirica sa demonstrează faptul că poetul a deținut conştiinţa valorii imense a limbii. Cuvintele sunt extrem de preţioase şi în momentele când este citită sau ascultată o poezie de Grigore Vieru, ni se transmite sentimentul că trebuie să acordăm o importanţă maximă fiecărui cuvânt. Cu siguranță, poeziile sale se remarcă printr-un ton şi un univers propriu, sunt încărcate cu simboluri, au tehnici ingenioase de  alăturare a cuvintelor, iar  simplitatea expresiei cucerește cu adevărat.

Trăsăturile definitorii ale liricii lui Grigore Vieru sunt simplitatea și puterea cuvântului, care evidențiază talentul și măiestria poetului. Cea mai evidentă și des remarcată trăsătură a scrierilor poetului este simplitatea formulării versurilor, care uimește prin frumusețe și profunzime.

În concluzie, creația literară a poetului basarabean Grigore Vieru care a fost supusă diverselor cercetări și studii, atât de către exegeți în domeniu, critici și cercetători, cât și de către cititori și admiratori ai frumuseții și simplității creației sale, impresionează prin noutatea lirică și prin complexitatea viziunii poetice.

           

Bibliografie:

1.     Băileșteanu, Fănuș, Grigore Vieru – omul și poetul, București, Editura Iriana, 1995.

2.     Manolescu, Nicolae, Istoria critică a literaturii române, Pitești, Editura Paralela 45, 2008.

3.     Simion, Eugen, Scriitori români de azi, vol. III, București, Editura Cartea Românească, 1998.

4.     Vieru, Grigore, Taina care mă apără, itinerar biogr. şi bibliogr. de Daniel Corbu, Postfață de Theodor Codreanu, Iaşi, Editura Princeps Edit, 2008.

5.     Vieru, Grigore, Cele mai frumoase poezii, Prefață de Adrian Păunescu, Bucureşti, Editura Jurnalul, 2009.

6.     Vieru, Grigore, Grigore Vieru, O sută și una de poezii, Selecție, cuvânt-înainte, crochiu biografic și repere critice de Constantin Cubleșan, București, Editura Academiei Române, 2016.

7.      https://www.autorii.com/scriitori/grigore-vieru/aprecieri-critice.php

8.      https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Vieru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu