Autor: Hriscu Olimpia – Elena
Disciplina: Limba română-limba franceză
Școala gimnazială nr.17, Botoșani
De-a lungul timpului critica literară a evidențiat în creația
vieriană o serie de teme fundamentale:
copilăria, mama, patria, graiul, artistul, creația,patria, războiul .
Dintre acestea cea care a avut ecoul cel
mai profund a fost tema mamei.
Văzută prin ochii puri, inocenți ai coplilului, mama capătă
puteri ontologice, întruchipând perfecțiunea și iubirea universală. De la
naștere și până la moarte, poetul i-a purtat acesteia o profundă
recunoștință. Iată cele patru ipostaze în care este surprinsă imaginea mamei: de mamă
reală, care i-a dat naştere şi l-a crescut(Cântec
cu acul), de chip spiritual (Făptura mamei), de simbol (Această lună lină, Izvorul mamei, Cine-i pasărea), de mit (Cămăşile, Mică baladă). Tema este vastă și susținută de motive
dominante: cămăşile, lacrimile, iarba, steaua, izvorul, pasărea, tăcerea,
nesomnul, mâinile, părul, buzele mamei etc.
Uneori, în viziunea poetului, patria se identifică cu mama (Mamă tu eşti), cu Moldova.
Psalmul Făptura mamei este
susțitut de o serie de motive reprezentative: glasul, buzele, brațele, ochii, chipul, sufletul. Mama este marele
tot, asociată cu graiul, neamul, izvorul, iarba, steaua, cerul, credința, rugăciunea, iubirea, viața. Așadar,
mama apare ca un mesager între cele două lumi, între forța supremă și lumea
terestră. Mihail Dolgan opinează că Făptura
mamei este un imn închinat mamei, un elogiu adus femeii dătătoare de viață,
cea care stă la începutul tuturor începuturilor. La Grigore Vieru, mama
reprezintă mitul existenței, care depășește condiția de timp și spațiu.
Imaginea mamei este reprezentată prin figura de stil sinecdocă, adică întregul
reprezentat prin parte( buzele, ochii, mâinile, părul, ochii, făptura, chipul mamei). Constantin Noica scria că
termenul de făptură are trei sensuri: rezultatul acțiunii, creatură divină, ceva
cald și apropiat vine să învăluie în rostirea noastră ceva , orice realitate
căreia îi spunem făptura.
Ipostazele feminității sunt în
strânsă legătură cu percepția poetului asupra iubirii. Iubirea poate fi un joc
adolescentin, dor, forţă asemenea stihiilor, vitalitate (fiinţare), leac divin,
iar femeia este taină a tainei naturii, stăpână a Marelui stăpân, lumină din
lumina stinsă, făptură nelumească. Dragostea la începuturi / Se compune din
săruturi (Cântec în doi), Iubire –
ram de rouă sfântă / Cânt unic...”, „Înconjurată de lumină, / Tu însăţi din
lumină vii” (Leac divin), „Ah,
iubire, tu, sfânto:/ Cer hăituit” (Iubind),
„Pe tine, vai, te-am cuprins, / Fulger cumplit” etc.
Ipostazele femeii sunt surprinse
în versurile: „Făptură
nelumească, / Rouă cerească (Femeie),
Oh, una ea de nu mi-i / Nici soarele nu-i unul”, „Mai mândră ca o lună” (De dragoste), „Iar părul tău înrourat /
Ca busuiocul / Sfinţeşte aerul de sus” (Această
ramură), „Drago! O, tee, / Dulce mireasă” (Acolo pe unde), „Frumoasa mea, doar tu, doar tu – / Lumină stinsă
din lumină” (Crezând că mângâi),
„Femeie, cu gura mai mare ca un Luceafăr” (Imn),
„Trandafir de purpur / La mijloc de noapte” (Inima ta) etc.
Analizând lirica lui Grigore
Vieru, din perspectiva limbajului, descoperim semnificaţiile simbolice ale
părului, mâinilor, ochilor, glasului, nopţilor mamei, brâului albastru,
busuiocului, năframei, izvorului etc. (tema mamei), ale spicului cosit,
drumului verde, inelului, privighetorii, trandafirului, lacrimii, luminii,
nemernicului foc (tema iubirii)
Metafora revelatoare (ex.: „Doar
umbra – / Frunză tămăduitoare / pe rana pământului”, „Ning străin şi rece sânii
tăi, femeie”), epitetul („glas tainic”), oximoronul („floarea focului”),
comparaţia („M-am amestecat cu dorul ca sângele cu izvorul”) sunt figurile de stil
prin intermediul cărora poetul sugerează / exprimă stările lirice, atitudinile
sale. În acest context se înscrie şi multitudinea de imagini auditive, vizuale,
cromatice.
Una dintre particularităţile
poeziei lui Grigore Vieru este dialogismul. Eul liric întreţine un dialog cu
mama, cu iubita, cu elementele naturii, cu copilul, cu viaţa, cu moartea, cu
diverse lucruri şi fiinţe, cu sine; vocativele, invocaţiile, interogaţiile
retorice, exclamaţiile devenind mijloace artistice de exprimare.
Paralelismul compoziţional,
antiteza compoziţională, repetiţia-laitmotiv / refrenul sunt procedeele de
compoziţie cel mai des atestate în creaţia scriitorului. Paralelismul
compoziţional în poezia Mamă, tu eşti se remarcă prin elemente de structură dispuse
paralel (motive, stări, atitudini, elemente ale naturii, caracteristici
umane), având rolul de a accentua
identitatea dintre mamă şi patrie. Analizând poezia Părul mamei, remarcăm antiteza dintre lumină ( „Parcă tot ploua cu
soare”) şi întuneric („Bătea negru ca furtuna”), implicit, dintre pace şi
război. Insistând asupra refrenului, ca procedeu de compoziţie, reţinem că
acesta subliniază o idee poetică și are rolul de nucleu care generează muzica
şi forma respectivă a textului în cauză (Tu,
Lacrima). Mai mult chiar, repetiţia
sub orice formă ar fi utilizată de Vieru, „operează efectiv o legătură tematică
între părţi, apărând ca o muzică împietrită, de care s-a vorbit în domeniul
arhitecturii gotice” [1, p. 169]
Tema mai sus menționată este
atestată în câteva specii literare: doine (Doină),
balade (Cămăşile), imprecaţii (Blestem de dragoste), cântece de leagăn
(Cântec de leagăn pentru mama) ,
descântece (Descântec de dragoste)
Criticul literar Mihai Cimpoi
sublinia că: „modulaţiile de rugă, tonalitatea ce asociază simbolic acordurile
solemne de imn şi acele uşor-sentimentale de madrigal (Joc de ape, Cântec în doi,
Ochii tăi) traduc, de fapt, o singură
melodie pură, cea a dragostei” [1, p. 69].
Lirica viereană este o consonanță
între lumea mamei și a naturii, mama
este o metaforă a vieții. apărând ca o
ființă supremă.
Bibliografie
1. Mihai Cimpoi, Întoarcerea la izvoare, Literatura
artistică, Chişinău, 1985.
2.Mihail Dolgan, Dimensiuni
ale omenescului și esteticului în poezia lui Grigore Vieru, curs
universitar special, 1995
3. Grigore Vieru, Scrieri alese, Literatura artistică,
Chişinău, 1984.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu