prof.
Acatincăi Ioana, Limba Română, grad II, Școala Gimnazială Nr. 12 Botoșani
Pentru marele poet român Grigore Vieru, născut dincolo de Prut,
cuvintele Basarabia și România au avut, fără îndoială, aceeași semnificație:
Acasă. Numit de poetul Nicolae Dabija “fratele lui Eminescu”1 și “simbol al Basarabiei înstrăinate”2,
Grigore Vieru a luptat o viață întreagă pentru cel mai
fierbinte vis al său, Unirea, având la dispoziție doar câteva arme: harul,
iubirea, credința și cuvântul. Fire pașnică, dar fermă, Grigore Vieru “a fost mai mult decât un poet, a fost un
stegar”3, care a știut să
determine cele două țări să-și îndrepte atenția una asupra alteia.
Născut în anul 1935 în satul Pererîta (din fostul județ Hotin) și rămas
orfan de tată de la o vârstă fragedă, Vieru este crescut de mamă cu dragoste și
credință; de altfel, figura maternă devine icoană căreia el i s-a închinat o
viață întreagă prin nenumărate versuri, de pildă în poezia – de o sensibilitate
aparte – Făptura mamei:
“Uşoară, maică, uşoară,
C-ai putea să mergi călcând
Pe seminţele ce zboară
Între ceruri şi pământ!
În priviri c-un fel de teamă,
Fericită totuşi eşti –
Iarba ştie cum te cheamă,
Steaua ştie ce gândeşti.”
Copilăria sa este trăită sub stăpânirea regimului bolșevic, ce promova
ura față de românii de pe peste Prut, lucru de care copilul Grigore nu este
conștient: “Sunt încă trist şi marcat de faptul că o bună parte din viaţa mea nu am
ştiut că există limba română şi nici că şi eu sunt român!”.4
Scriitor apreciat de timpuriu în Basarabia, el debutează în limba
moldovenească, utilizând alfabetul chirilic. Conștientizarea deplină a
apartenenței la neamul românesc a venit destul de târziu, în anii ‘70, când au avut loc două
evenimente importante în viața poetului: prima vizită în România, într-o
delegație oficială a scriitorilor sovietici (1973) și sosirea poetului Nichita
Stănescu la Chișinău (1976). Despre prima vizită în România, poetul Grigore
Vieru a făcut câteva declarații memorabile, dintre care vom cita două: “Întâlnirea mea cu România a fost
tulburătoare, a fost ca și cum mi-aș fi văzut, pentru prima oară, părinții. A
fost ca un basm frumos, pe care l-am trăit abia la 31 de ani…”5
și “Dacă visul unora e să ajungă in Cosmos, eu toată am visat să trec Prutul”.6
Descoperind adevărul care i-a fost ascuns atât de mult timp, Grigore
Vieru începe o activitate susținută de promovare a limbii române și a
alfabetului latin în Basarabia, fiind, de asemenea, un neobosit partizan al
Unirii. Anii ‘80 îl găsesc ca luptător înflăcărat în Mișcarea de eliberare națională
a românilor din Basarabia, alături de soții Ion și Doina Aldea Teodorovici
(care i-au cântat nenumărate versuri patriotice) sau alături de regretatul
Adrian Păunescu.
Dragostea pentru limba română și pentru poporul român este aprinsă de
descoperirea marilor personalități culturale, cum ar fi Mihai Eminescu, Tudor
Arghezi, Lucian Blaga, Constantin Brâncuși, Nicolae Labiș, Marin Sorescu,
Nichita Stănescu etc.
Regretul pentru perioada întunecată trăită și dragostea față de românii
de peste Prut este exprimată, în mod inegalabil, în versurile poeziei Scrisoare
din Basarabia:
“Cu vorba-mi strâmbă şi pripită
Eu ştiu că te-am rănit spunând
Că mi-ai luat şi grai şi pită
Şi-ai năvălit pe-al meu pământ.
În vremea putredă şi goală
Pe mine, frate, cum să-ţi spun,
Pe mine m-au minţit la şcoală
Că-mi eşti duşman, nu frate bun.
Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi si vă sărut.(...)”
Într-adevăr, prin toate câte a făcut, a scris
și a rostit, Grigore Vieru a dovedit că nu are decât o singură Patrie și o
singură Limbă. Om simplu și modest, fără ambiții politice, el refuză șansa de a
candida pentru președinția țării, afirmând, ulterior, într-un interviu: “Propunerea
asta a venit din partea Frontului Popular, dar am refuzat. Eu, de când mă ştiu,
sunt membru al unui singur partid: PMN, adică Patria, Mama şi Neamul. Şi pentru
toate acestea mă voi lupta până la sfârşitul vieţii, pentru ca Prutul să nu
rămână graniţa de vest a UE, un prag de netrecut între statul natural şi umbra
sa, Basarabia.”7
Printr-o stranie coincidență, Grigore Vieru se
întâlnește cu moartea, de care ne-a învățat să nu ne temem, în noaptea zilei
aniversare a lui Eminescu. Poetul a fost implicat într-un grav accident rutier
pe când se întorcea de la o activitate dedicată celui pe care îl cosidera și
frate și părinte.8 Sfârșitul îl găsește strângând la piept cărțile
marelui scriitor, așa cum el însuși prevestise cândva, în poezia Legământ:
“Ştiu: cândva, la miez de
noapte,
Ori la răsărit de Soare,
Stinge-mi-s-or ochii mie
Tot deasupra cărţii Sale.”
Nu ne rămâne decât să-i
deplângem plecarea, apreciind valoarea operei pe care ne-a lăsat-o moștenire și
sperând că, într-o bună zi, idealul său se va împlini!
Note
bibliografice:
1 https://www.moldova.org/in-memoriam-grigore-vieru-a-murit-fratele-lui-eminescu-179084-rom/
2 https://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=259
3 https://gorjeanul.ro/grigore-vieru-orfeul-constiintei-nationale-in-basarabia/
8 https://www.povesti-pentru-copii.com/poezii-pentru-copii/grigore-vieru/eminescu.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu