Grigore Vieru- poetul României Mari

 

 

 

 

 

Grigore Vieru- poetul României Mari

 

PIP Palade Agata

Școala Gimnazială,,Stroe S.Belloescu”

Bârlad Vaslui

 

,,În aceeaşi limbă
Toată lumea plânge,
În aceeaşi limbă
Râde un pământ.
Ci doar în limba ta
Durerea poţi s-o mângâi,
Iar bucuria
S-o preschimbi în cânt.”

(În limba ta –Grigore Vieru)

Grigore Vieru a fost, este și va fi , incontestabil, o voce singulară, de o expresivitate deosebită în lirica românească. Poeziile lui au  ca element esenţial apărarea şi ilustrarea limbii române, integritatea acesteia într-o ţară în care s-a refuzat, decenii de-a rândul, dreptul de cetăţenie al acestei limbi. Un poet mesianic, un poet al neamului  său, obsedat de trei mituri: Limba română, Mama şi Unitatea neamului.

 Contemporan cu noi, el este şi un exponent al ideilor dominante în conştiinţa noastră naţională pe care le exprimă artistic şi le îmbogăţeşte cu sufletul său. E un poet fructuos, mereu sensibil la freamătul inimii şi la zbuciumul timpului, e poetul epocii noastre.

 Opera marelui poet ne-a menţinut demnitatea de neam, ne-a hrănit-o cu speranţă, cu adevăr şi cu puterea de a continua mereu cu fruntea sus: „ Ne-am ţinut veşnic de limba română într-un deşert aprins în care singura umbră era- umbra ecoului”- zicea poetul Grigore Vieru. Ca nimeni altul dintre contemporani, poetul stăpâneşte cuvântul adică, limba română „pe care a învăţat- o o viaţă şi a sacralizat-o.      

Iată ce mărturiseşte însuşi autorul:

"Sunt fericit că scriu în limba română. ..A scrie în română este ca şi cum Dumnezeu te-ar închide în ochiul său, de unde vezi întreg Universul, chiar daca Dumnezeu îl ţine inchis, de teamă să nu te scape jos...

"Eu văd din interiorul limbii române întreaga lume, întregul Univers...întreaga mişcare a planetelor, chiar daca ea, limba română nu are o circulaţie universală.

"Limba română este întâia graniă a ţării mele care trebuie păzită, apărată şi fortificată".

Acestea declara Grigore Vieru în 2005, cu ocazia împlinirii a 70 de ani, în emisiunea Destine şi pasiuni .

A fost prieten cu Nichita Stănescu,  Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Tudor Gheorghe pe care-i considera fraţii lui, a colaborat  cu artiști de pe ambele maluri ale Prutului, despre cât de mult îi iubea pe cei mici, dăruindu-le poezii iar ei îl răsplateau cu multă dragoste şi cu serbări la care-l invitau şi-i recitau versurile.

În 1974, Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitaţie oficială din partea Uniunii Scriitorilor, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoţit de poetul Radu Cârneci. Povestește poetul, că atunci când a trecut Prutul, a plâns pe ascuns de emoție!

În anul 1990, Grigore Vieru este ales Membru de Onoare al Academiei Române, în 1991 devine membru al Comisiei de Stat pentru Problemele Limbii, iar în 1992, Academia Română îl propune pentru premiul Nobel pentru Pace.

 

În 1993, poetul este ales membru corespondent al Academiei Române.

La împlinirea vârstei de 60 de ani, în 1995, Vieru este sărbătorit oficial la Bucureşti, Iaşi şi la Uniunea Scriitorilor din Chişinău. În acelaşi an, poetul este ales membru al Consiliului de administraţie pentru Societatea Română de Radiodifuziune. În 1996 este decorat cu Ordinul Republicii.

,, Visul său era de a ne uni prin cuvânt, prin bunătate şi iubire de aproape. Astăzi visul lui pare mai aproape ca niciodată pentru că oamenii din diferite ţări, de diferite naţionalităţi de crezuri religioase îl pomenesc, apropiindu-se unul de celălalt, amintindu-şi de omul care a locuit la marginea unei iubiri. Am pierdut un poet pe pământ, dar avem un înger în ceruri.  Moştenirea pe care a lăsat-o în urma sa este netrecătoare şi multe generaţii îi vor duce dorul, mângâindu-şi sufletele cu versurile lui. El a fost poetul dragostei de viaţă, dragostei de ţară, dragostei de neam, dragostei de adevăr, să-l aducem copiilor şi nepoţilor noştri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne şi noi prin vremi, căci un popor rămâne în istorie prin valorile pe care le creează şi le păstrează cu sfinţenie”

(Zaltur Victoria)

Încă îmi vine greu să vorbesc despre Grigore Vieru la timpul trecut. Aștept să sune telefonul şi cu vorba-i moale , dulce moldovenească să-l aud,, Fato, am ajuns la Bârlad! Ce citim în seara asta?”. Aduna în jurul său tot ce are urbea noastră mai frumos. Timpul încremenea când ne recita din Eminescu sau din creațiile proprii! Nimeni niciodata nu a considerat nopțile albe petrecute in compania lui, timp pierdut. Ne despărțeam mai bogați, mai tineri și mai frumoși! Eram fericiți că poetul perfecțiunii limbii române a poposit la masa noastră.

Un cuvânt despre poetul Grigore Vieru produce emoţie, trăire firească impusă dincolo de toate ce se produc în viaţă, împreună cu alţi creatori iluştri, reprezintă o şcoală poetică, în care poezia este chiar viaţa şi sufletul omului.

 Opera marelui poet ne-a menţinut demnitatea de neam, ne-a hrănit-o cu speranţă, cu adevăr şi cu puterea de a continua mereu cu fruntea sus: „ Ne-am ţinut veşnic de limba română într-un deşert aprins în care singura umbră era- umbra ecoului”- zicea poetul Grigore Vieru. Ca nimeni altul dintre contemporani, poetul stăpâneşte cuvântul adică, limba română „pe care a învăţat- o o viaţă şi a sacralizat-o. Iată ce mărturiseşte însuşi autorul: „Două lucruri în astă lume au fost zidite până la capăt: Biblia şi Limba Română.

 

 

Bibliografie:

 

Eugen Simion, ,,Grigore Vieru, un poet cu lira-n lacrimi”, în Caiete critice, Nr.1-3, 1974

Ioana Emanuela Petrescu, „Eminescu și mutațiile poeziei românești”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989

Florentina Narcisa Boldeanu, ,,Grigore Vieru, poetul dimineții şi al bucuriei’’, în Revista Știința literară Nr.2 (25), 2012

Grigore Vieru, „Taina care mă apără”, Iaşi, Editura Princeps, 2008

Matei Călinescu, „A citi,a reciti. Către o poetica a re(lecturii)”, Editura Polirom, București, 2007