Poetul generator de nemurire - Grigore Vieru

 

 

 

Prof. Bianca - Maria Ilaș, învățământ primar, gradul I

Școala Gimnazială Nr. 10 Botoșani

 

             

Grigore Vieru este poetul care a iubit poporul român şi şi-a consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsând o operă monumentală, plină de muzicalitate. El trăieşte prin poezia sa, prin frumosul semănat în inimile copiilor. A fost, este şi va rămâne un simbol al culturii naţionale.Tot ce e mai frumos astăzi poartă numele lui. Şi cerul cu stelele şi ochii mamei ne sunt mai aproape, fiindcă iubesc şi au o taină sus care ne apără. A ajunge să poţi să redai istoria neamului în poezie, să poţi să aperi cei al tău prin poezie şi să crezi că eşti auzit de Dumnezeu prin poezie, înseamnă să fii un poet ales. Visul său era de a uni lumea prin cuvânt, prin bunătate şi iubire de aproape. Astăzi visul lui pare mai aproape ca niciodată pentru că oamenii din diferite ţări, de diferite naţionalităţi de crezuri religioase îl pomenesc, apropiindu-se unul de celălalt, amintindu-şi de omul care a locuit la marginea unei iubiri. Moştenirea pe care a lăsat-o o vor admira-o multe generaţii, mângîindu-şi sufletele cu versurile lui, căci un popor rămâne în istorie prin valorile pe care le creează şi le păstrează cu sfinţenie.


Grigore Vieru a fost, incontestabil, o voce singulară, de o expresivitate deosebită în peisajul poeziei româneşti. Versurile sale au ilustrat, într-un regim al excelenţei rostirii lirice, stări de spirit de o rară autenticitate, conturate în enunţuri poetice armonioase şi limpezi, sugestive şi sincere. Nimic strident în lirica lui Grigore Vieru, nimic evaziv sau fals. Versurile lui se înscriu într-un program literar ce are ca element esenţial apărarea şi ilustrarea limbii române, integritatea acesteia într-o ţară în care s-a refuzat, decenii de-a rândul, dreptul de cetăţenie al acestei limbi. Recursul la sentimentul patriotic autentic, starea de sinceră şi ardentă implicare cetăţenească în destinul propriei patrii, toate acestea au reprezentat imperative imediate ale creaţiilor sale, cărora poetul li s-a dedicat cu dăruire, spirit al jertfei şi credinţă. Cărţile de poezie ale lui Grigore Vieru („Numele tău”, „Un verde ne vede”, „Izvorul şi clipa”, „Cel care sunt”, „Hristos nu are nicio vină”, „Rugăciune pentru mama”, „Taina care mă apără” etc.) rămân repere fundamentale ale poeziei româneşti de azi. O poezie precum „În limba ta” se prezintă ca o profesiune de credinţă a unui scriitor cetăţean, ce a aşezat mereu, mai presus de propria fiinţă, idealurile neamului, celebrând, în versuri înfiorate de patos, limba română, limba în care a pătimit, a scris şi a iubit: „În aceeaşi limbă / Toată lumea plânge, / În aceeaşi limbă / Râde un pământ. / Ci doar în limba ta / Durerea poţi s-o mângâi, / Iar bucuria / S-o preschimbi în cânt. // În limba ta / Ţi-e dor de mama, / Şi vinul e mai vin, / Şi prânzul e mai prânz. / Şi doar în limba ta / Poţi râde singur, / Şi doar în limba ta / Te poţi opri din plâns”. Latura autentică, de profunzime a poeziei lui Grigore Vieru este aceea a responsabilităţii civice a scriitorului, a omului de cultură, care se simte, cu fiecare gest pe care îl face, cu fiecare cuvânt pe care îl rosteşte, adânc răspunzător de soarta neamului său, de destinul limbii în care s-a născut şi în care respiră.

Grigore Vieru are, în ansamblul literaturii române, destinul unui scriitor cu o înzestrare spirituală de excepţie şi, în acelaşi timp, o impecabilă conştiinţă a naţiunii sale. O conştiinţă ce a dat seamă, de fiecare dată, de realităţile unei istorii adesea vitregi, de trecutul naţiunii sale, de amprenta tragică pe care a căpătat-o adesea limba română, amputată, interzisă, pusă sub semnul întrebării de atâtea ori. Exemplaritatea destinului poetic al lui Grigore Vieru este dincolo de orice îndoială. După cum e dincolo de orice îndoială expresivitatea gravă a versurilor sale, solemnitatea muzicală a enunţurilor lirice, armonia frazei, precum în poezia intitulată sugestiv „Ars poetica”: „Merg eu dimineaţa, în frunte, / Cu spicele albe în braţe / Ale părului mamei. / Mergi tu după mine, iubito, / Cu spicul fierbinte la piept / Al lacrimii tale. / Vine moartea din urmă / Cu spicele roşii în braţe / Ale sângelui meu – / Ea care nimic niciodată / Nu înapoiază. / Şi toţi suntem luminaţi / De-o bucurie neînţeleasă”. Valoarea, adevărul şi reprezentativitatea poeziei lui Grigore Vieru fac din regretatul scriitor o prezenţă emblematică a literaturii române contemporane, un poet generator de dăinuire.

,,Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi” – aşa se definea poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam. Poet liric, cu o sensibilitate specială, dedică poezii sufletului omenesc. Este poetul inimii mamei, al dorului şi al dragostei, al locului de baştină, al izvorului, al naturii –un poet al lucrurilor sacre. Aceasta este definiția și esența poetului creator al nemuririi sufletului românesc.

 

 

Bibliografie/sitografie:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Vieru

http://www.autorii.com/scriitori/grigore-vieru/aprecieri-critice.php

http://www.romlit.ro/grigore_vieru

http://www.poeziile.com/autori/Grigore-Vieru/refereinte-literare.php

http://www.limbaromana.md/index.php?go=articole&n=225

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu