Romaniuc
Carmen, profesor de limba şi literatura română, grad didactic I,
Liceul
Teoretic „Dr. Mihai Ciucă”, Săveni
În
trecerea anilor, multe condeie au așternut pe hârtie rânduri pline de patos și
idei mărețe, însă când se așterne tăcerea și foile rămân în bătaia vântului
timpului, doar cele valoroase și iubite de cititori se cern în volumele frumos
așezate în biblioteci.
Grigore
Vieru este cel mai cunoscut poet român din Basarabia, remarcându-se ca
păstrător al conştiinţei naţionale a românilor basarabeni. A susținut adoptarea
în Republica Moldova a limbii române ca limbă oficială şi a grafiei latine. Perenitatea
operei sale se datorează capacităţii de a vedea până în adâncul sufletului
românesc însetat de natură, tradiții, iubire, frumuseţe, candoare, năzuința de
a păstra nealterată moștenirea spirituală a neamului. Pe o scenă literară
aservită politic, asemenea celei din România, Grigore Vieru a scris versuri
pentru copii, poezii patriotice, creaţii închinate mamei, soţiei, iubirii,
satului natal, poezie mesianică şi chiar aforisme. Căldura şi simplitatea
versurilor vierene au câștigat inima publicului larg şi au dus la recunoaşterea
autorului care, şi după tragica sa dispariţie, trezeşte interes şi apreciere în
rândurile românilor de pe ambele maluri ale Prutului.
Poezia
lui Grigore Vieru este o ie imaculată pe care se disting, cusute cu măiestria
cuvântului, teme poetice precum mama, graiul, patria, copilăria, iubirea, rolul
artistului, creația. Este o asemănare între simplitatea și frumusețea portului
popular și poeziile lui Grigore Vieru care a transmis cele mai puternice emoții
pe care le simte fiecare om în efemera sa viață. Conform mărturisirilor sale,
poetul nu își dorea să fie simplu, dar își dorea să fie înțeles de oricine. În
spatele simplității se află o gândire profundă, complexă și o înțelepciune de
neegalat. Nu mai avem astăzi un alt Grigore Vieru și această realitate se va
păstra mult timp. Numai vremurile dificile, numai luptele și greutățile ivesc
sub lumina soarelui oameni puternici, făuritori unici de cultură și literatură.
Trei
mari direcții străbat întreaga operă a poetului din Basarabia: Mama, Patria și
Limba maternă, Limba Română. Cu toate că regiunea a fost puternic rusificată,
limba română nu a putut fi uitată și Grigore Vieru a știut dintotdeauna că e
limba neamului său.
Mama
este ființa cea mai importantă, dar și simbol și mit. Poezia Cântec cu acul
o descrie în ipostaza de părinte, Izvorul mamei este creația lirică prin
care mama devine simbol, Mica baladă face trecerea către mit. Patria
este mamă în viziunea lui Grigore Vieru, dar și pământul străbun, locul
nașterii și casa părintească, oamenii simpli care o compun în mod spiritual.
Printre cele mai reprezentative poezii cu această temă sunt Acasă, Satul
meu, Casa părintească, Către plugar. Patriotismul, dorul,
mândria, statornicia sunt sentimentele profunde care se desprind din versuri și
servesc drept lecție de istorie pentru cei care au uitat prea repede trecutul.
Tema războiului răscolește răni sufletești niciodată uitate. Influențat de
propria biografie, Grigore Vieru înfățișează războiul din mai multe puncte de
vedere, al copilului orfan, al văduvei, al eroilor răniți în bătălii. Din
poeziile Vreme de război, Transnistria reies suferința,
condamnarea unui flagel aducător de mari nenorociri, pericolul contropirii, dar
și dorința de pace, de trăire liniștită a vieții, în lumină, sub protecția
binefăcătoare a naturii. Aceste poezii descriu o realitate actuală, caracatița
roșiei stele doar și-a schimbat ținta.
Militant
basarabean, poet, educator, urmaș al marilor scriitori români, Grigore Vieru se
autodefineşte cu sinceritate şi smerenie în poezia Formular. Sub un titlu neologic se dezvăluie un monolog, vocea
poetului întreabă şi răspunde ca persoanjul Iona al lui Marin Sorescu.
Asemănarea se opreşte aici pentru că scriitorul moldovean nu şi-a pierdut
niciodată identitatea, nu rătăceşte într-un spaţiu claustrant, ci visează la
unire, luptă cu toată forţa ca Prutul să fie un râu ca oricare altul, nu o
graniţă. Primele două strofe par universal valabile, acel eu poate fi oricare dintre noi, născuţi în sânul iubirii. Originea
sa este una simplă, fiind descendent al unei familii de plugari patrioţi, cu un
tată pierdut în război şi îngropat în pământ străin. Profesia de scriitor este
definită atât de plastic într-un enunţ marcat de o metaforă: Ostenesc
în ocna cuvintelor. Şi Vieru crede în slova făurită. Versul Am stat nişte ani închis: în sine.
te duce cu gândul la imposibilitatea rostirii şi îndeplinirii idealurilor
într-o lume controlată sistematic şi afectată de cenzură.
Satul
natal şi mama sunt teme lirice sfinte pentru Grigore Vieru. Poezia Satul meu înfăţişează, în câteva
distihuri de o simplitate remarcabilă, imaginea unui loc de poveste, pur
asemenea apei curate ca lacrima, la poalele unei păduri de stejari seculari
care pare că au primit poruncă de la bunul Dumnezeu să protejeze aşezarea de pe
vârful dealului. Satul creat in illo
tempore a ieşit de sub influenţa nefastă a trecerii timpului profan, aşa
cum simţea şi Lucian Blaga, veşnicia s-a
născut la sat. Grigore Vieru lasă un testament simbolic în ultima strofă,
obârşia cu huma sa roditoare este locul de odihnă pentru oasele cele ostenite.
Limba,
folclorul, istoria, literatura, muzica, portul popular sunt chintesenţa unui
neam trecut prin foc şi sabie pentru a rămâne acea insulă de latinitate într-o mare slavă. Limba noastră cea română e născută din vatra neamului, din rodnica ţărână, este limba doinelor de aur şi a neamului dacic. Nimic şi nimeni nu au
putut să şteargă din memoria colectivă a basarabenilor graiul românesc, scris
atâta timp cu litere chirilice.
Un
loc important este ocupat în universul liric vierean de textele închinate marilor
poeţi români. Este dovada apartenenței scriitorului la literatura română, a
spulberării graniţelor fizice şi a integrării sale într-o istorie literară
comună şi unică, cea a literaturii române. Poezia Legământ închinată poetului nepereche, Mihai Eminescu, evidenţiază continuul studiu al operelor
eminesciene a căror bogăţie nu va permite parcurgerea integrală într-o singură
viaţă de om. Vieru cere să fie lăsate urmaşilor care au o datorie strămoşească,
să nu uite valorile. Un popor care nu cunoaşte propriul trecut este condamnat
la întuneric. Admiraţia faţă de Eminescu este subtil marcată prin scrierea cu
majusculă a adjectivului pronominal posesiv. Vieru intuiește zbuciumul
psalmistului Tudor Arghezi, activitatea artistică bogată a scriitorului florilor
de mucigai este definită ca cincizezeci de ani de căutări care nu s-au
sfârşit cu moarte. Doar oamenii obişnuiţi, prinşi în vârtejul grijilor
cotidiene îşi găsesc liniştea într-un mormânt. Arghezi, bătrânul, măritul, doar
s-a culcat. Însă veghează, inspiră, dojeneşte şi mângâie prin atâtea şi atâtea
poezii. Numele Lucian Blaga reprezintă titlul unei alte creaţii lirice în care
sunt valorificate câteva motive specific blagiene, trupul, steaua, fântâna,
streaşina casei, lutul. Adjectivele atribuite poetului filosof sunt frumos, limpede, adânc şi
oglindesc percepţia lui Grigore Vieru. Simbolurile cuibului de lut şi al
rândunicii fac trimitere la renaştere, fertilitate, speranţă. Lucian Blaga este
esenţă şi perpetuare. Poetul Basarabiei îi dedică lui Nichita Stănescu o poezie
de dragoste, cu versuri inegale, dominată de imaginea unei iubite care
sfinţeşte totul în jurul ei. Teluricul şi cerul se unesc din nou pentru că
iubirea înalţă, purifică şi aduce eternitatea. Dar Grigore Vieru lărgeşte
universul poetic cu alte două figuri emblematice ale neamului său, Enescu şi
Brâncuşi. Natura întreagă e cântată de marele compozitor, iar la Masa tăcerii
se vor aduna voievozii la ceas de taină pentru
a-şi odihni braţul şi fruntea de piatră. Spiritele lor veghează pământul sfânt
al ţării și duc peste hotare o moștenire culturală emblematică. Poezia e un
îndemn către generaţiile tinere care pot fi inspirate de sacrificiul, patima şi
dragostea de glie ale înaintaşilor.
Scrierile
închinate limbii române şi patriei demonstrează încă o dată iubirea nemărginită
pe care a avut-o Grigore Vieru pentru ţară şi neam. Într-un timp al modernizării
și globalizării lumea nu trebuie niciodată să uite că fiecare popor are o
amprentă spirituală unică, o zestre naţională de neînlocuit.
Prin
opera sa, Grigore Vieru a păstrat identitatea neamului românesc, s-a întors la
rădăcinile strămoșești care nu pot fi uitate, a crescut generații întregi cu
dragostea de țară, de neam, de glie, de tradiții, de pace și frumos. Poezia lui
e un testament al neamului, păstrând amintirea strămoșilor, prezentul său
încărcat de încercări, cu lupte și victorii. Viitorul lui Grigore Vieru este astăzi
prezentul nostru, pe care știm că l-ar fi dorit plin de lumină, pace și
înțelegere. E datoria urmașilor să continue drumul său, să pregătească un
astfel de viitor și să nu lase să se așeze negura peste frumoasa Basarabie,
peste România.
Bibliografie
generală:
1. Vieru,
Grigore; Cântec
de iubire, Editura Prut Internaţional, Chişinău,
2015
2. Vieru,
Grigore; Sunt
robul iubirii, Editura Agora, Bucureşti, 2012
3.
Vieru, Grigore; Rădăcina de foc,
Editura Univers, Bacău, 1988
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu