Siminiceanu Irina- Mihaela, profesor pentru
învățământul primar, gradul didactic I, Liceul Pedagogic ,,Nicolae Iorga”
Botoșani
Mama! Ce cuvânt înălțător ! Primul nostru cuvânt. Ce sentiment de dragoste
ne învăluie sufletul și un chip sfânt ne apare în fața ochilor atunci când îl rostim! Orice copil, orice fiu vede în mama lui o ființă măreață, fără de păcat, puternică precum o stâncă în marea învolburată și totuși, în același timp, o fire blândă, o zână ce a coborât din tărâmul basmelor pentru a fi alături de noi. Dragostea pentru femeie în sensul mai larg al cuvântului înseamnă de fapt, la
Grigore Vieru dragostea pentru mamă.
,,Ușoară, maică, ușoară,
C-ai putea să mergi călcând
Pe semințele ce zboară
Între ceruri și pământ”
Mama trăiește între cer și pământ, adică mereu în mintea lui. În poezia lui Vieru simbolul mamei are aceeași ambivalență ca și în cele ale mării și pământului: viața și moartea sunt corelative. Nașterea înseamnă ieșirea din pântecul mamei, iar moartea înseamnă reîntoarcerea în pământ. Mama este simbolul adăpostului, căldurii, dragostei și hranei care pe parcursul vieții poetului îl însoțesc.
Și pentru Vieru și pentru Blaga fericirea s-a născut la sat. Femeia muncită, mama, își plimba doar făptura între slujbă, Dumnezeu și real, slujba tăcerii de piatră și slujba pâinii la cuptor. Fără a se evidenția, mama poetului a crezut neîncetat în Dumnezeu și această credință a ajutat-o:
,,Mama mea viața întreagă
A trăit fără bărbat
Singurei eram în casă
Ploi cu grindină când bat”.
Poetul o prezintă pe mama sa în termini atât de simpli, încât poate fi tradus în orice limbă. Vorba unui prozator : ,, El scrie despre mama sa ca la gura cuptorului când se face pâinea.” Mama, ca motiv fundamental al creației lui Vieru, cunoaște diferite întruchipări stilistice – de la confesiunea directă, abia ascunsă în mantia versului până la compararea mamei cu niște lucruri, cum ar fi patria, pământul și altele. În general, poetul își cere scuze pentru o vină care nu-i aparține. El își cere scuze de la mama că nu a putut la timp să-i mulțumească, s-o ajute la timp, să-i împartă durerea și bucuria.
Izvorul vieții tuturor ființelor este mama. Acest izvor este cel mai frumos și cel mai voluminos, din care pornesc multe râuri care țin de el toata viața.
În poezia lui Vieru există și notiuni de iarnă. Prin aceastea, în primul rând el vrea să redea motivul scurgerii
timpului ireversibil, pe de altă parte, poetului îi este greu să-și amintească de iarnă, deoarece după cuvintele lui, când el scrie despre iarnă își amintește de frigurile Siberiei, unde au fost deportați mii de basarabeni.
Chipul mamei ne cheamă la ea, supărarea și neliniștea ne-o alină și de multe ori chiar și bolile ni le vindecă .Unde s-ar afla, omul își amintește de pământul natal, de casa în care s-a născut și a crescut. Mama în viața omului deține vârful emoțiilor. Citind poeziile lui Grigore Vieru, în primul rând ne amintim de mama noastră și ne dăm seama că într-adevăr ea ne-a dat viață, ne-a educat, ne-a învățat să deosebim binele de rău, în al doilea rând,
noi, la rândul nostru, trebuie să-i acordăm atenție și neținând cont de situație s-o ascultăm, pentru că ea ne dorește doar binele. De aceea reacțiile fundamentale ale
liricii lui Vieru, mișcările solemne ale sufletului reflectat spre mama sunt ca și mișcările ciclice cosmice ce se adună într-un centru nuclear.
Ca și în poezia pentru copii, în creatia sa pentru adulți G.Vieru pornea de la
sacralitatea ori poate mai curând de la sacralizarea unor adevăruri pe care literatura realismului socialist, nereușind să le lichideze difinitiv,
le trece cu ostentație pe un plan secundar. Mama nu încearcă, desigur, să fie mama, dar în epoca imediat postbelică rolul ei revenea, în mare, PATRIEI.
În acest context, Vieru a afirmat poetic și profund polemic: ,,Mamă, tu ești patria mea !”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu