WWW ŞI CERN
Informatician, Gherasă Ştefan-Ionuţ,
Liceul cu Program Sportiv Botoşani
În 1989, Tim
Berners-Lee, cercetător
Ideea
de bază a WWW a fost de a uni tehnologiile legate de computerele personale, de
reţelele de calculatoare şi hipertext într-un sistem informaţional global
puternic şi uşor de folosit.
Hypertext-ul
este text cu legături către alte informaţii, după modelul referinţelor într-o
lucrare ştiinţifică sau după modelul referinţelor încrucişate dintr-un
dicţionar. În cazul documentelor electronice, aceste referinţe încrucişate pot
fi urmărite făcând click cu mouse-ul şi, în cazul World Wide Web, pot fi
oriunde în lume. Nu este nevoie de a şti unde anume este stocată informaţia sau
vre-un detaliu legat de cum este formatată sau organizată.
“A
naviga” de la un document (pagină web) la altul se cheamă răsfoire (browsing).
Unii oameni fac acest lucru doar pentru amuzament, urmărind legăturile pentru a
vedea ce este acolo. În mod obişnuit se cheamă “surfing the Web”.
Bineînţeles,
în spatele acestei aparente simplităţi există un set de concepte de design
ingenioase, protocoale şi convenţii.
În
prezent, WWW-ul s-a extins de la mediul ştiinţific iniţial şi are milioane de
utilizatori din domeniul economic şi comercial.
DE CE DE
Ştiinta
este un efort de comunitate. Se bazeaza pe accesul liber la informaţie, pe
schimbul de idei. In acest spirit, CERN nu este un laborator izolat, ci mai
degrabă un punct de întâlnire pentru o comunitate numeroasă care acum include
in jur de 80 de ţări şi vreo 6500 de oameni de ştiinţă.
Aceşti
oameni de ştiinţă colaborează la nivel internaţional şi scopul lor este de a
concepe, construi şi rula experimente. Astfel de colaborări cuprind mulţi
oameni; astăzi ele includ în general mii de fizicieni, ingineri şi alţi experţi.
Împreună ei proiectează şi construiesc echipamente de înaltă complexitate, fac
experimente cu aceste echipament şi lucrează împreună asupra rezultatelor.
Deşi aceşti
cercetători petrec în mod obişnuit destul timp la sediul CERN, de obicei ei lucrează
în universităţi şi laboratoare naţionale în ţările lor natale. Menţinerea unui
bun contact este fără îndoială esenţial.
Împreuna cu
metodele tradiţionale (publicaţii în jurnalele ştiinţifice, conferinţe,
schimbul direct de idei în cafenele şi în faţa tablei de scris), fizicienii au
folosit comunicarea electronică intensiv mai mulţi ani, pentru distribuţia
datelor, programelor şi documentaţiilor. Din 1980, poşta electronică a fost un
instrument important.
În ciuda
acestei situaţii, existau multe obstacole în anii `80 în calea schimbului de
informaţii efectiv. Exista o mare varietate de computere şi reţele, cu foarte
puţine caracteristici comune. Diferitele tipuri de informaţie trebuiau accesate
în diferite moduri, cu un efort mare din partea utilizatorului. Rezultatul era
frustrare şi ineficienţă.
Era o perioadă
propice pentru inventarea World Wide Web, al cărui scop principal era de a
permite cercetătorilor să acceseze informaţia din orice sursă, într-o maniera
simplă şi consecventă.
ISTORIA WWW
Prima
propunere pentru WWW a fost făcută
La sfarsitul
acelui an, programe prototip pentru un sistem de bază erau deja demonstrate.
Pentru a încuraja folosirea sa, a fost furnizată o interfaţă pentru documentaţia
existentă pe computerul principal de
Primele
servere web erau toate localizate în laboratoarele de fizică europene şi numai
câţiva utilizatori aveau acces la platforma NeXT, pe care rula primul browser.
CERN a furnizat curând un browser mult mai simplu, care putea fi rulat pe orice
sistem.
În 1991, un
sistem www de inceput a fost lansat catre comunitatea celor ce se ocupau cu
fizica energiei inalte prin intermediul bibliotecii CERN. Includea un browser
simplu, programe pentru servere de web si o bibliotecă, implementand functiile
esentiale care ajutau dezvoltatorii sa-si faca propriile programe. Multe
universitati si laboratoare de cercetare au inceput sa-l foloseasca. Putin mai
tarziu, a fost disponibil pe Internet, in special comunitatilor de specialisti
care lucrau la sisteme hipertext.
Primul web server
Primul server
web in Statele Unite a fost on-line în decembrie 1991, din nou într-un institut
de cercetare: Stanford Linear Accelerator Center (SLAC) din California.
In aceasta
etapa, erau 2 tipuri importante de browser-e. Unul era cel dezvoltat initial,
foarte sofisticat, dar disponibil numai pe masinile NeXT. Celalalt era
browser-ul in linie de comanda, care era usor de instalat si rulat pe orice
platforma, dar limitat in ceea ce priveste puterea si usurinta in utilizare.
Era clar ca mica echipa de
Câțiva
dezvoltatori au scris browser-e, în special pentru sistemul X-window. Cele mai
importante browser-e din această perioada erau MIDAS, scris de Tony Johnson de
La începutul
lui 1993, National Center for Supercomputing Applications (NCSA) de
WEB-UL ȘI INTERNET-UL
Web-ul
nu este identic cu Internet-ul; este doar unul din serviciile de comunicaţie
bazate pe Internet.
Relaţia
dintre Internet şi Web poate fi înţeleasă folosind analogia cu sistemul de
drumuri global.
Pe
Internet, ca și în sistemul de drumuri, 3 elemente sunt esenţiale: conexiunile fizice (drumuri şi
cabluri), regulile de conduită (regulile de circulaţie şi protocolul Internet) şi
serviciile (livrarea corespondenței și WWW).
Conexiunile fizice: cablurile si drumurile
Cablurile sunt o
infrastructura pasiva si sunt instalate de catre guverne si companii care ofera
servcii de comunicatie. Cablurile au diferite capacitati: o singura linie
telefonica ca cea din propria casa poate transporta in jur de 7 kilobytes pe
secunda, echivalentul unei pagini de text pe secunda (prin dial-up). Fibra
optica poate transporta milioane de bytes pe secunda.
Chiar
daca cablurile pot fi de diferite tipuri si jonctiunile pot fi foarte
complicate, toate sunt interconectate.
Pe
drumuri este posibil sa mergem de acasa spre un loc indepartat, poate in alta
tara, trecand pe autostrazi si drumuri de tara. La fel, putem gasi o conexiune
continua prin mai multe noduri intre calculatorul de acasa si cel al unui
prieten din Australia.
Regula de conduita: protocoale Internet
Nu
este de ajuns sa conectam computerele cu cabluri intre ele: pentru a putea
comunica intre ele, trebuie sa respecte niste reguli comune, la fel cum facem
atunci cand conducem masina pe drum. Internet-ul este ca si regulile de
circulatie: computerele trebuie sa foloseasca cablurile intr-o maniera dinainte
agreata.
Mii
de masini pot folosi aceleasi drumuri chiar daca toate au destinatii diferite;
nu apar probleme cat timp fiecare merge pe drum pe partea dreapta, opreste la
culoarea rosie a semaforului s.a.m.d.
Internet-ul
transfera datele intre computere in mici pachete. Pentru a folosi cablurile
dintre ele eficient, computerele trebuie de asemenea sa respecte reguli:
trebuie sa foloseasca acelasi protocol de comunicatie.
Un
protocol de comunicatie este ceva cu care suntem familiari pentru ca vorbim
intre noi: intr-o conversatie, oamenii stiu cand sa inceapa sa vorbeasca, cand
sa se opreasca, ce sunete sa faca pentru a incuraja cealalta persoana sa
continue, s.a.m.d. Acesta este un „protocol” implicit pentru oameni.
Computerele care vehiculeaza date prin intermediul cablurilor au nevoie de un
set similar de reguli de conduita.
Pentru
a fi „conectat
Servicii
Odata ce avem
cablurile si protocolul pentru a le folosi, computerul nostru poate comunica cu
celelalte computere. Dar ce-si pot spune unele altora?
Putem folosi
drumurile pentru a circula individual, putem rula linii de autobuze dupa un
anumit orar, putem transporta marfuri grele, putem chiar rula un serviciu de
livrare a pizzei la domiciliu. La fel, pe Internet, putem rula servicii de
date: posta electronica, transfer de fisiere, conectare de la distanta,
mesagerie instantanee.
World Wide Web
este doar unul dintre ele, ceva ca un serviciu de livrare a pachetelor: la
cererea noastră, WWW ne va livra documentul cerut.
CUM FUNCŢIONEAZA WEB-UL
Web-ul este o
lume a informaţiei disponibilă cu un click de mouse. Pentru a o folosi, avem
nevoie de un computer, o conexiune
Atunci cand
rulăm browser-ul propriu, acesta gaseşte şi afişează pagini de informaţie.
Functia unui Browser Web este de a interpreta limbajul de programare al
paginilor web (HTML) şi de a-l transforma în cuvinte si imagini pe care le
vedem pe ecranul nostru. Daca avem nevoie de mai multa informatie, trebuie doar
sa facem click pe un hiperlink. În fiecare pagină, anumite cuvinte, fraze sau
chiar imagini sunt evidentiate. Făcând click pe ele, determinăm browserul sa căute
altă pagină, care probabil conţine mai multe elemente evidenţiate s.a.m.d.
Toate
documentele Web sunt stocate pe asa-numitele computere server, reprezentate in
imagine de o fabrica. Utilizatorii pot vizualiza aceste documente, accesandu-le
de pe calculatoarele lor personale, reprezentate de casa si denumite client.
Toate
calculatoarele implicate in Web sunt conectate de Internet, reprezentat prin
străzi. Când facem click pe un hiperlink, calculatorul nostru cere unui
computer server să trimită către noi un document.
De exemplu,
incepand de la pagina de « Bun venit » de
De asemenea
Web-ul nu solicită prea mult reteaua: cand facem click pe un text evidentiat,
browser-ul nostru « face comanda pentru un document » de la alt
calculator, il primeste si îl afiseaza. Dupa care putem sa citim noua pagina
fara graba, fara a consuma resursele retelei.
Web-ul poate
initia aplicații (procese) și pe client și pe server. O cerere poate porni o
cautare intr-o baza de date de pe un server, returnand un document sintetizat.
Un document returnat intr-un format nefamiliar poate determina browser-ul sa
porneasca o aplicatie pe masina client, pentru a-l interpreta.
Capabilitatea Web-ului
de a negocia formate între client şi server face posibilă livrarea oricărui
tip de document de la un server către un client, dacă clientul are software-ul
potrivit pentru a recunoaşte acel format. Aceasta face ca imaginile, filmele,
sunetele şi orice altceva sa fie accesibile fără a avea o singură aplicaţie
care să interpreteze totul.
Concluzie.
WWW-ul este
unul din cele mai folosite servicii ale Internet-ului. Internet-ul nu este
deloc o reţea, ci o colecţie vastă de reţele diverse, care utilizează anumite
protocoale comune şi oferă anumite servicii comune. Este un sistem neobişnuit
prin aceea că nu a fost planificat de nimeni si nu este controlat de nimeni.
Apariţia www a facilitat accesul
mai uşor al publicului larg la cunoştinţele legate de astronomie. Cele mai
importante site-uri sunt :
Bibliografie
·
Website-ul primului server web din lume, http://info.cern.ch
(Organizaţia Europeană pentru Cercetări Nucleare).
·
Wikipedia, ro.wikipedia.org
·
Tanenbaum, Andrew S, Retele de calculatoare,
ediţia a IV-a