Grigore Vieru - poet al sufletului românesc

 

 

Chiriac Mariana Viorica,

prof. înv. primar

gradul didactic I

Liceul cu Program Sportiv Botoșani

 

Sunt iarbă, mai mult nu pot fi - așa se definea poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântullui, iubitor de plai, de limbă și de neam. A iubit poporul român până la lacrimi și și-a consacrat întreaga sa viață copiilor, îndrăgostiților, maturilor, lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate și-o frumusețe rară. Poet liric, cu o sensibilitate mare dedică poezii sufletului omenesc. Poet al mamei, al dorului și al dragostei, al baștinei, al izvorului, al naturii – poet al lucrurilor sacre, așa e definit Grigore Vieru.

Rămas în amintirea românilor de pe ambelor maluri ale Prutului ca poet iubitor de neam, care a slăvit mama în poezia sa și care l-a avut mereu ca model pe Eminescu, Grigore Vieru a avut o intensă activitatea dedicată copiilor. Un detaliu poate mai puțin cunoscut publicului românesc e că el este autorul versurilor din cântecele care apar în cunoscutul film „Maria Mirabela”. 

POETUL ROMÂNILOR

 

 

Pîp.Ivănușcă Laura- Simona,

Școala Gimnazială nr.1 Costești, județul Botoșani

 

 

           Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererîta, în familia lui Pavel și Eudochia Vieru, născută Didic. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care urmează școala medie din orașul Lipcani, pe care o termină în 1953.

           În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, „Alarma”, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, facultatea Filologie și Istorie. Se angajează ca redactor la redacția numită revista pentru copii „Scînteia Leninistă”, actualmente „Noi”, și ziarul "Tînărul leninist", actualmente "Florile Dalbe" .

           La 8 iunie 1960 se căsătorește cu Raisa Nacu, profesoară de limba română și latină și se angajează ca redactor la revista „Nistru”, actualmente „Basarabia”, publicație a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960–1963 este redactor la editura „Cartea Moldovenească”.

Românism întregitor în cetatea lui Grigore Vieru

 

 

Cojocaru Gruia

Profesor învățământ primar, grad I,

Școala Profesională ,,Sf. Ap. Andrei" Smîrdan

Structura: Școala Primară ,,C-tin Tincu" Lișna

 

            Martie spre final. 2011. Chișinău. Dimineața de 27 m-a prins pe străzile capitalei Republicii Moldova. Din cupola cerului cernea o ploaie mocănească, care se încăpățâna să trăiască mai mult decât mi-aș fi dorit. La statuia lui Ștefan cel Mare mii de oameni s-au prins într-o horă. M-am oprit smerit, încercând să deslușesc un crâmpei din trăirile mulțimii. Un amestec de bucurie, jale, dor și speranță am identificat pe chipuri. N-am știut niciodată în ce măsură m-am înșelat…

Clopotele bisericilor confereau un aer solemn. Ca la un semn, mulțimea, devenită o singură ființă, s-a oprit. O fată, abia intrată în adolescență, cu voce catifelat-cristalină a început: ,,În mine a lovit străinul/ De Paști sau de Denii./ Dar încolțitu-m-au bezmetici/ Și moldovenii./ Că nu suntem români străinul/ Pe-a lui o ține./ Și-ai mei mai tare-l cred pe dânsul/ decât pe mine./ Basarabie cu jale./ Basarabie,/ De pe deal și de pe vale,/ Basarabie!// Încâlcită-ți este viața,/ Basarabie!/ Ca gâul ce-l bate gheața,/ Basarabie!/ În mine-au dat și moldovenii/ Necreștinește./ Ci-s fericit că-n ei românul/ Tot mai trăiește./ Ei spun că nu-s români, ci lacrimi/ Când un Farcaș sau Vicoveanca/ Sau Gheorghe cântă./ Basarabie/ Basarabie, cu jale,/ Basarabie,/ De pe deal și de pe vale,/ Basarabie!/ Încâlcită-ți este viața,/ Basarabie!/ Ca gâul ce-l bate gheața,/ Basarabie!” ,,Basarabie cu jale”, poezie a nemuritorului Grigore Vieru, a rostit la final adolescenta, surprinzându-mă cu dezvăluirea titlului și autorului la finalul creației.

GRAIUL MATERN – IZVOR DE INSPIRAŢIE LA GRIGORE VIERU

 

 

 

Prof. dr. Silvia MUNTEANU

Colegiul Tehnic „D. Ghika” Comăneşti

 

 

            Pornind de la ideea lui Paul Ricoeur că „mărturia constituie structura fundamentală a tranziţiei de la memorie la istorie” [3, p. 38], am ales să vorbesc despre doi poeţi înrudiţi spiritul cu literatura şi cultura noastră: Grigore Vieru şi Alexei Mateevici, pentru care cuvântul reprezintă loc de întâlnire cu memoria, cu istoria, cu viitorul. Caracterul originar şi primordial al memoriei individuale are rădăcini în utilizarea limbajului comun şi în psihologia elementară: „...memoria pare să rezide în legătura originară a conştiinţei cu trecutul” [3, p. 119]. De reţinut faptul că tradiţia privirii interioare de care este strâns legată arta modernă, dar şi memoria, duce spre Antichitate şi spre tradiţia creştină. Paul Ricoeur este de părere că anume Sfântul Augustin „a inventat interioritatea pe fondul experienţei creştine a convertirii” [3, p. 120]. În acest sens Sfântul Augustin, autorul renumitelor Confesiuni, e considerat, pe bună dreptate, precursorul modernilor, care se revendicau la începutul secolului al XX-lea.