O CĂLĂTORIE SPIRITUALĂ PRIN NORDUL MOLDOVEI
de
Profesor gr. I Alina-Valentina Onofrei
Vă propun, stimaţi cititori,
să mă însoţiţi pe meleagurile dragii noastre zone geografice, pentru a afla cum
trăiesc oamenii de la sat. Am în vedere, în acest scurt material, să va prezint
comuna Hilişeu-Horia din judeţul Botoşani, care se învecinează la nord cu
comuna Pomârla, la est cu municipiul Dorohoi şi comuna Ibăneşti, la sud cu
comuna Şendriceni, în partea de vest cu comuna Dersca iar în nord-vest cu
regiunea autonomă Cernăuţi-Ucraina. Am aflat că întinderea teritorială a
comunei s-a modificat de mai multe ori, de exemplu, înainte de 1940, o mare
parte din satul Crişan se afla dincolo de actuala limită de graniţă cu Ucraina,
stabilită în 1941.
Satul Crişan, leagănul copilăriei
mele, este situat la o distanţă de aproximativ cincizeci de kilometri de
municipiul Botoşani şi al doilea ca mărime după Hilişeu-Horia, reşedinţa de
comună, a fost întemeiat la sfârşitul secolului al XV-lea, pe un teren cu
diverse forme de relief, în care predominau dealurile acoperite cu păduri, ce
închid comuna ca un zid. Apele rezultate din precipitaţiile atmosferice, care
determinau revărsarea râului Jijia, erau stăvilite de acest zid, astfel încât
apa băltea pe cca1/3 din suprafaţa satului. De la aceste heleştee îşi trage
comuna numele de Hilişeu. Totuşi originea cuvântului amintit vine din
ungurescul hely „sălişte”.
Interesant este faptul că întemeierea
comunei a început din timpul boierului Teodor Curt, de la el provenind numele
vechi al satului, Curt. Acest boier făcea parte dintr-o veche familie de
proprietari moldoveni. T. Codrescu, în Uricariul, spune: „Vornicul de
poartă Tănase Neleshe, după ordinul lui Ioan T. Calimah-Vodă face la 25 iulie
1819 o carte de hotărnicie a moşiei, Hilişeul de Sus, ţinutul Dorohoiului,
alegând părţile lui Teodor Curt ce le avea de zestre de la Adrian Paharnicul şi
care moşie este între pădurea dintre Obcina Tincăi, Hilişeul de Jos, Dealul
Corjeuţului şi Mormântul Urieşului de la împreunarea Jijiei cu Tinca”.
În anul 1865, Hilişeul lui Curt era comună şi avea 130 de case cu 137 de
familii şi aproximativ 675 de suflete. Şapte ani mai târziu, în anul 1972,
satul avea 1540 de locuitori, adică însuma 25,9% din populaţia comunei, iar la
14 ianuarie 1992 s-a înregistrat pe raza comunei un număr de 3629 de locuitori
(populaţie activă 1071 de locuitori, bătrâni şi copii 2400, şomeri 148). Datele
recente înregistrează pentru satul Crişan un număr de 985 de locuitori cu 408
gospodării, majoritatea fiind români, o mică parte rromi.
În ceea ce priveşte economia,
am constatat că ocupaţia de bază a oamenilor este agricultura, în special
cultura plantelor: grâu, porumb, floarea-soarelui, orz, orzoaică, ovăz,
cartofi, sfeclă de zahăr, fasole. Creşterea animalelor este la fel de
importantă, aşa cum reiese la sfârşitul anului 1994 din datele Primăriei
comunei: bovine, porcine, ovine, caprine, cabaline, păsări, albine.Unii
locuitori sunt cuprinşi în industria meşteşugărească, în comună funcţionând
patru circulare, un atelier de mobilă şi unul de croitorie.
Pe timp de iarnă bărbaţii se ocupă de cărăuşie, iar femeile practică meşteşuguri
casnice: torsul, ţesutul ( bătrânele satului), creşterea copiilor ( mamele
tinere). În ceea ce priveşte componenţa familiilor, acestea erau mai numeroase
în trecut.
Ocupaţiile locuitorilor
au evoluat de la pescarii de odinioară care vindeau peşte în cadrul comerţului
din târgul Dorohoiului, sursă de venit importantă pentru acele vremuri. Rromii
din cătunele Nanu şi Tinca fac linguri şi coveţi de lemn, meşteşuguri moştenite
din tată în fiu.
În sat a funcţionat şi o moară care era
acţionată de o locomobilă cu paie şi lemne. Satul este electrificat, are o şcoală
cu clasele I-VIII, o grădiniţă, un dispensar şi un cămin cultural, iar căile de
comunicaţie sunt formate din drumuri judeţene şi locale în lungime de 45 de
kilometri.
Ca monument istoric nu pot
trece cu vederea o biserică veche, de o mare valoare arhitecturală, ce poartă
numele „Adormirea Maicii Domnului”. Ea a fostste construită din lemn şi bârne,
tencuită de boierul Vasile Curt în anul 1802, an înscris deasupra uşii de la
intrare. Acest lăcaş de cult adăposteşte osemintele ctitorului sub piatra
mormântală din pridvorul bisericii. Catapeteasma se remarcă prin pictura
bizantină de un gust artistic rafinat. Casa proprietăţii Curt era despărţită de
biserică printr-un zid de piatră, biserica fiind ridicată în locul alteia, ale
cărei urme se zăresc lângă un brad din micul cimitir aflat în incinta acesteia.
În partea de răsărit se înalţă o clopotniţă singuratică din cărămidă, iar pe un
zid ridicat în rând cu ea se află bustul mântuitorului, încadrat de doi îngeri şi
de cei doisprezece apostoli sculptaţi în piatră- ansamblu arhitectonic unic în ţară
în privinţa construcţiei bisericilor, reliefând o apropiere între „ortodoxism şi
catolicism”, după afirmaţia lui C. Ciocoiu. Inscripţia de pe clopotniţă spune:
„ Aceasta este fondată de doamna Ana Curt, născută Berneasca în anul 1832,
ghenar 10, căsătorită la 1848, noiembrie 18 zile cu domnul Alecu Curt,
proprietar al moşiei Hilişeu-Curt, care fondatoare a răposat la 1867, aprilie
10, îngropându-se aicea în mormântul făcut de răposata întru aici veşnică
pomenire”.
Impresionant este faptul
că, la această biserică, preotul Teodor Bîrzu, trecut în nefiinţă, a slujit timp
de cincizeci de ani.
Nici viaţa culturală a
localităţii Hilişeu-Crişan nu este un aspect de ignorat. Din comună s-au
ridicat multe personalităţi, mai ales din familia Gafiţanu: profesor Dimitrie
Călugăreanu-fondatorul Institutului Naţional „Alexandru Başotă” din Pomârla;
învăţător Gafiţanu Ioan (100 ani şi 5 luni), care aparţine primei serii de
elevi din Institutul menţionat; profesor Gafiţanu Ioan Dumitru, băiatul
sus-amintitului, cu o carieră de excepţie la Liceul Naţional din Iaşi, apoi la Facultatea
de Litere „Al. I. Cuza”, Iaşi; doctor în medicină Gafiţanu Constantin (Bucureşti);
inspector C.F.R. Gafiţanu Mihai; preot paroh Gafiţanu Petru (Hilişeu-Horia); profesor
de geografie Gafiţanu Anton; profesor de istorie Gafiţanu Olga; doctor în medicină
Gafiţanu Neculai; preot Gafiţanu Vlad; ofiţer de poliţie Gafiţanu Gheorghe. De
asemenea, îi amintesc pe: ambasador Atudosoaie Petru (diverse ţări); astronom
Ranga Ioan (Bucureşti); doctor pediatru Ursuleanu Petru, fost ministru adjunct
al Sănătăţii.
Sunt convinsă că aţi constatat faptul că satul românesc este o sursă permanentă
de cultură şi originalitate. Îmi permit să închei cu afirmaţia mereu valabilă a
cunoscutului poet român Lucian Blaga: „Veşnicia s-a născut la sat”.
