Parteneriatul
Lăsaţi copii să vină la mine
continuă
Autor:
Institutor Violeta Sandu, Şcoala cu clasele I-IV Mînăstireni nr.2
În cadrul parteneriatului încheiat în anul şcolar 2010-2011 între Şcoala cu clasele I-IV Mînăstireni nr.2 şi parohia „Naşterea Maicii Domnului” Poiana-Unţeni, proiect intitulat: „Lăsaţi copiii să vină la Mine”, responsabili fiind paroh pr. Botezatu Liviu şi institutor Sandu Violeta, s-a desfăşurat conform planificării pentru luna martie concursul de creaţie de poezie religioasă intitulat „Îngeraşul lin coboară”.
Elevii au pregătit poezii, dovedind un real talent de mici poeţi. Şi pentru că poeziile au fost foarte reuşite responsabilii proiectului au hotărât ca acestea să fie recitate de către autorii lor în biserica parohială.
Astfel, la slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, oficiat în ziua de Joi, 10 martie 2011, poeziile au încântat auzul părinţilor, bunicilor şi enoriaşilor din parohie care au fost prezenţi la slujbă.
Copiii au fost apreciaţi şi recompensaţi de pr. Liviu Botezatu şi institutor Violeta Sandu cu dulciuri şi calificative pentru munca şi gândurile frumoase aşternute pe hârtie.
Printre micii poeţi cu care ne mândrim, menţionăm elevii: Grădinaru Alexandra-Ioana (cl. a II-a), Chică-Roşă Mărioara (cl. a II-a), Ciobanu Vlăduţ (cl. a III-a), Viziteu Andrei (cl. a III-a), Hîrtopeanu Valentin (cl. a IV-a ), Vezniuc Ana-Maria (cl. a IV-a), Grădinaru Emanuela Maria (cl. a IV-a), Costaş Denisa Elena (cl. a IV-a), Sabetrad Rambod (cl. a IV-a), Chişcari Constantin Gabi (cl. a IV-a). Totuşi şi ceilalţi elevi ai claselor şcolii Mînăstireni nr.2 sunt dornici de nou, şi vor să descopere într-un timp foarte scurt cum pot creşte buni creştini, toleranţi şi iubitori de frumos urmând exemplul celor mai importante personaje biblice.
Elevii claselor a II-a, a III-a şi a IV-a vor continua activităţile parteneriatului pregătind pentru luna martie următoarele două teme din calendarul activităţilor şi anume: „Ce înseamnă Postul Mare pentru copii?” şi „Rugăciunea mamei pentru copiii ei”, activităţi în cadrul cărora elevii vor dezbate temele propuse alături de pr. Liviu Botezatu, parohul de la biserica „Naşterea Maicii Domnului” Poiana-Unţeni, institutor Violeta Sandu învăţătoare la Şcoala cu cl. I-IV Mînăstireni nr.2, dar şi de părinţii şcolarilor.
foarte frumos,un parteneriat bine gandit si care v'a duce la distingerea raului de bine de catre cei mici.
RăspundețiȘtergere