Dezvoltarea emoțională a școlarului mic prin opera lui Grigore Vieru

Zainea Elena, profesor  pentru învățământ primar, definitivat,

Școala Gimnazială „Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu” Buzău

În perioada micii școlarități unul dintre cele mai facile instrumente pe care dascălul le are la îndemână pentru a dezvolta componenta emoțională a personalității copilului este literatura. Prin intermediul acesteia realitatea este recreată în toată complexitatea ei oferindu-i elevului un întreg univers de gândire și sentimente

Acoperiş pentru suflet

Lazăr Manuela Elena, profesor de limba engleză , gradul didactic I,

Liceul cu Program Sportiv Botoşani

        Opera şi viaţa lui Grigore Vieru produc sentimente profunde şi rafinate şi sunt o continuă chemare pe tărâmul frumosului.

       În poeziile sale, cuvintele simple sunt astfel îmbinate încât au înţelesuri grave, care traversează fluviul timpului la fel de hotărât cum au trecut Prutul.  Ecoul lor în sufletul nostru e ca un curcubeu de sunete pe un fundal de cer senin.

      Poetul Grigore Vieru a redat în versurile sale afecţiunea puternică, sensibilitatea autentică, sinceritatea emoţionantă, precum şi întreaga energie angajată în fundamentarea limbii române ca bază a salvării naţionale. S-a preocupat constant de cultivarea şi apărarea limbii strămoşeşti  ca un ziditor de case trainice, a construit cu răbdare şi grijă, mânuind cu har cuvintele, pentru a ajunge cu succes la râvnitul acoperiş protector al sufletului neamului.

      Poetul născut pe malul bucovinean al Prutului a însufleţit viaţa literară şi publică a Basarabiei. Cu înfăţişarea zveltă, cu fruntea înaltă şi îngândurată, cu cuvinte pline de trăire profundă, a făcut să cadă ziduri dintre oameni, a focalizat energii, a reuşit să contribuie la salvarea unei limbi ameninţate.

 ,, Din mila, din dragostea şi dărnicia Limbii Române am răsărit ca poet. Limba Română e destinul meu agitat. Poate că şi osteneala mea este o parte din norocul ei în Basarabia’’.  

    Aşa a început să fie cunoscut în România, mai ales ca un militant pasionat, ca un tribun înflăcărat, ca un combatant.  Poeziile lui de inspiraţie naţională sunt un strigăt înverşunat pentru revenirea limbii  strămoşeşti ca limbă oficială şi utilizarea alfabetului latin: ,,Sunt un om al nemâniei,/ Lumii astea nestrăin./ Vin din munţii latiniei,/ Deci, şi scrisul mi-e latin!’’

      Când a câştigat primele onorarii pentru versuri publicate, poetul de peste ,,râul tragic’’ şi-a cumpărat un radio la care asculta, ore şi ore întregi, posturi româneşti. ,, De drag de limbă. Era singura mea bucurie. Dar bucuria nu ţinuse mult, pentru că intendentul mi-a confiscat aparatul. Cred că de atunci m-a luat KGB-ul la ochi.’’

     Poetul Grigore Vieru a fost simbolul mesajelor de înfrăţire entuziaste dinspre Chişinău: ,,Să fii os/ de-al fratelui tău/ retezat de sabia duşmană.’’ A militat pentru reafirmarea caracterului românesc al istoriei şi culturii Basarabiei, a fost ca o făclie purtătoare a suferinţei generaţiei sale: ,, Zadarnic ne împărţiţi / Dinainte coliva / Ceva îl ţine pe neamul nostru. / Căci tot ce împotrivă ne stă, / De tainele noastre / Pieri-va, pieri-va!’’

     Privea de copil spre România ,, prin sârma ghimpată ce trecea prin fundul grădinii.’’

Copilăriei  îi realizează un tablou duios, chiar şi suferinţele de atunci îi sunt dragi, fiind luminate de calda iubire maternă. Ca toţi creştinii, mama lui cocea de Paști  pască şi încondeia ouă. Biserica din sat era închisă, dar ea sfinţea pasca  în noaptea Învierii în ,,zvonul de clopot al bisericii de pe celălalt mal al Prutului.’’

      Grigore Vieru cu opera lui a demonstrat că, surprinzător pentru unii, conştiinţa de neam nu a dispărut. Multe sate moldoveneşti de peste Prut au rămas un izvor de limbă română, rezistentă la rusificare: ,,Suflu în jăraticul / Limbii Române./ Atent mereu / Să nu moară / Focul cel sacru. / Nu sunt mai mult decât o simplă măicuţă/ care suflă-n jăratic.’’

       Este considerat un extraordinar poet al copiilor, cărora le-a dedicat o bună perioadă din munca sa literară: ,,Poezia copiilor este ploaia curată care mă spală de colbul zilei; mă înseninează şi mă întăreşte…’’

        A creat, cu imaginaţie, propriul univers, fermecător prin inocenţa lui, prin frumuseţea jocurilor. Placheta pentru copii ,,Alarma’’ a constituit debutul poetului Grigore Vieru, în 1957. Creaţiile sale aduceau un suflu nou, erau calde, depăşind dogmele timpului ; ele sunt recitate şi cântate în grădiniţe şi şcoli de-a lungul şi de-a latul Basarabiei.

       Împreună cu scriitorul Spiridon Vanghelie a alcătuit un Abecedar (în 1970). Poetul s-a jucat cu cuvintele, rezultând multe creaţii cu rol educativ; descrie lumea plină de candoare a celor mici şi transformă poeziile în pilde, abordând cel mai eficient şi cuceritor mod de învăţare: prin joc.     

        Chiar dacă i-a fost sumbră uneori copilăria, el şi-a păstrat şi la maturitate talentul de a privi lumea  cu ochii miraţi de copil, ,,mirarea e un dar’’  . Grigore Vieru a scris poezie pentru toate vârstele. La 33 de ani, faima pe care i-a adus-o literatura pentru copii a fost dublată de dăruirea acordată problemelor fundamentale ale omului.

     În opera poetului originar din Pererita, satul, casa natală, apele şi pământul, abecedarul şi învăţătoarea, limba şi obiceiurile strămoşeşti sunt toate componente ale Patriei.

       Centrul universului poetic al poetului basarabean este făptura mamei. Poetul a evocat bucuriile şi tristeţile vieţii din satul natal, imagini din copilărie cu mama lui. Tragic, Grigore a rămas orfan de tată:  ,, Iar buzele tale sunt, mamă, / O rană tăcută, mereu, / Mereu presurată cu ţărna / Mormântului tatălui meu.’’

      Chipul mamei este sfânt, sfinte sunt şi bucuriile şi suferinţa. Din fiinţa obosită, care suferă şi iubeşte, el face un înger. Ea este un model de bunătate, răbdare, înţelegere. Universului i se acordă o aură maternă, iar mama e o expresie simbolică a naturii, e fiinţa care apără şi hrăneşte universul ,,fierbintea ei respiraţie / roteşte pe cer stelele, luna .’’

  Până şi moartea e neputincioasă în faţa dragostei de mamă:

  ,, Nu am, moarte, cu tine nimic, / Eu nici măcar nu te urăsc / Cum te blestemă unii – vreau să zic, / La fel cum lumina pîrăsc. // Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi / De-ai avea mamă şi-ar muri? / Ce-ai face tu şi cum ar fi / De-ai avea copii şi-ar muri? //  Nu am , moarte, cu tine nimic, / Eu nici măcar nu te urăsc / Vei fi mare tu, eu voi fi mic. / Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.// Nu frică, nu teamă- / Milă de tine mi-i, / Că n-ai avut niciodată mamă, / Că n-ai avut niciodată copii.”

     Grigore Vieru l-a citit prima oară pe Eminescu abia la 23 de ani, când era student. Dar Luceafărul nostru a devenit pentru dânsul echivalentul divinităţii absolute: ,, Eminescu să ne judece.’’

Acelaşi izvor le-a însufleţit amândurora visurile de copil: ,,M-am amestecat cu viaţa, / Ca noaptea cu dimineaţa. // M-am amestecat cu cîntul , ca mormântul cu pământul. // M-am amestecat cu dorul, / Ca sângele cu izvorul.’’

      Poetul basarabean  a fost tradus în mai multe limbi, bucurându-se de faimă pe plan european. Chiar dacă a fost cenzurat (şi i-au fost ,,topite’’ cărţile) , popularitatea lui a crescut.  Multe din versurile sale au fost transpuse în cântece, cu flux melodic mângâietor, devenite foarte populare. A fost propus de Academia Română pentru acordarea  Premiului  Nobel pentru pace.        

      Omul Grigore Vieru a avut o fire admirabilă, în care blândeţea s-a împletit cu forţa şi curajul, ca într-un fir de mărţişor. Bunătatea şi dărnicia ce emană din poezia lui  încălzesc orice suflet, ca lumina caldă a unei candele, plăpândă şi în acelaşi timp rezistentă în faţa furtunilor.

Bibliografie

1. Grigore Vieru, Taina care mă apără, Editura  Princeps Edit, Iaşi, 2008
2. Grigore Vieru, Acum şi în veac, Editura  Litera International, Bucureşti- Chişinău,  2002
3. Mihai Cimpoi, Basarabia sub steaua exilului, Editura  Viitorul Românesc, Bucureşti, 1994
4. Mihai Cimpoi, Istoria literaturii române din Basarabia, Editura Litera International, Bucureşti,  2003

      

Respect pentru poetul basarabean

Cordun Elena, prof. înv. primar, Grad Did. I,

Școala Gimnazială ”Elena Rareș” Botoșani

”Păstrând proporțiile, Grigore Vieru și generația sa reprezintă pentru această provincie românească năpăstuită mereu de istorie, ceea ce a fost, la începutul secolului, generația lui Goga pentru Transilvania. Similitudinea de destin are și o prelungire în plan poetic. Sub presiunea circumstanțelor, poezia se întoarce la un limbaj mai simplu, și își asumă în chip deliberat un mesianism național”. (Eugen Simion)

Poetul Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererita, fostul județ Hotin, într-o familie de plugari români. În 1950 absolvă școala de 7 clase din satul natal iar în 1953, termină școala nr 2 din Lipscani, ani foarte grei din punct de vedere material. Debutează cu o plachetă de versuri pentru copii, ”Alarma”, în perioada studenției, 1957, fiind apreciată de critica literară. În 1958 absolvă Institutul Pedagogic ”Ion Creangă” din Chișinău, Facultatea Filologie și Istorie, dar, uneori, din cauza lipsurilor materiale, abandonând periodic cursurile. Tot acum îi apare a doua culegere de versuri pentru copii, ”Muzicuța”, iar pe 8 iunie se căsătorește cu o profesoară de română. Anul 1960 îl găsește redactor la revista ”Nistru”, organ al Uniunii Scriitorilor. Între 1960 – 1963 este redactor la Editura ”Cartea Moldovenească”, ani în  care îi apar două plachete de versuri pentru copii ”Făt –Frumos curcubeul, Bună ziua, fulgilor!” și două cărți tot pentru copii ”Mulțumim pentru pace și Făgurași”.

Un an mai târziu, Revista Nistru publică poemul Legământ, dedicat poetului Eminescu, apoi în 1965, apare volumul ”Poezii- Versuri pentru cititorii de toate vârstele”, prefațat de Ion Druță. Pentru acest volum i se acordă Premiul Republican al Comsomolului în domeniul literaturii pentru copii și tineret. În 1969 tipărește ”Duminica cuvintelor”, carte ce a devenit obligatorie în grădinițe. Anul 1970 este marcant în viața poetului atât prin scoaterea de sub tipar a Abecedarului, ai cărui autori sunt Grigore Vieru, Spiridon Vangheli și pictorul Igor Vieru, dar și prin apariția volumului selectiv de versuri ”Trei iezi”, volum care din nefericire, a fost  retras din librării, în urma unui denunț, pentru poemul ”Curcubeul” în care s-a găsit ”ascuns” Tricolorul românesc. În 1973, poetul basarabean reușește să treacă Prutul în cadrul unei delegații de scriitori sovietici unde participă la întâlnirea cu redactorii revistei ”Secolul XX” ( Dan Hăulică, Ștefan Augustin Doinaș, Geo Șerban, Ioanichie Olteanu), prilej cu care vizitează mănăstirile Putna, Voroneț, Sucevița, Dragomirna, Văratic și se întoarce la Chișinău cu un sac de cărți. Un an mai târziu apare volumul de versuri lirice, ”Aproape” cu ilustrații color de Isai Cârmu. În anul 1975 apare cartea pentru cei mici ”Mama”, la Editura Lumina, editură ce lansează anul următor, volumul ”Un verde ne vede!” pentru care poetului i se decernează Premiul de Stat al Republicii Moldova în 1978.

În 1980, copiii de la grădinițe se bucură de o nouă apariție – ”Abecedarul pentru preșcolari”. Tot acum apare și o nouă culegere de versuri lirice, bine primită deopotrivă de cititori și de critică literară, ”Fiindcă iubesc!”. În 1981, la Editura Albatros din București, în colecția ”Cele mai frumoase poezii”, apare o selecție din lirica poetului sub numele de ”Izvorul și clipa”.  În următorul an, 1982, este lansat filmul muzical pentru copii ”Maria Mirabela”, autorul textelor pentru cântece fiind poetul basarabean, Grigore Vieru. În 1983, la Editura ”Literatura Artistică” din Chișinău apare cartea ”Taina care mă apără”. Grigore Vieru este ales deputat al poporului în 1989, adunând astfel în jurul său pe cei mai populari interpreți și compozitori de muzică ușoară din Basarabia. Tot acum, poetul întreprinde un turneu în Moldova de peste Prut.

Anul 1992 este anul care a devenit un calvar pentru viața poetului. Candidează pentru alegerile de deputați în Parlamentul URSS din partea unui district din Chișinău, iar la întâlnirile preelectorale este întâmpinat cu huiduieli (districtul era plin de străini). Este acuzat apoi ”înscenându-i-se” o contrabandă la granița cu România. Luptând pentru grafia latină, poetul este amenințat cu moartea, bătut și scuipat în stradă, urmare ce declanșează o serie de acțiuni de defăimare și în rândul unor așa ziși ”frați” din București. Anul calvarului îi aduce poetului , ca o compensație și două mari bucurii: Academia Română îi propune candidatura pentru Premiul Nobel pentru pace , iar la Electrecord apare discul de cântece, Răsai, realizat împreună cu Doina și Ion Aldea Teodorovici.

În 1995, cu ocazia împlinirii vârstei de 60 ani, este sărbătorit oficial la București, Iași și la Uniunea Scriitorilor din Chișinău; tot în același an, poetul este ales membru al Consiliului de administrație pentru Societatea Română de Radio-difuziune și îi apar două studii dedicate ”Poet pe Golgota Basarabiei” și ”Grigore Vieru omul și poetul”, ambele tipărite la București. În anul 2000 este decorat cu Medalia guvernamentală a României ”Eminescu” 150 de ani de la naștere iar la Grupul Editorial ”Litera” apare ediția a III-a revăzută și adăugită a cărții ”Acum și în veac”. Anul următor aduce și ediția a II-a revăzută și adăugită a cărții ”Strigat-am către tine”. În 2002, la Editura Litera Internațional apare Volumul Ontologic de autor 550 pagini – ”Cartea Vieții Mele”, carte ce va apărea în viitor și pe internet. Pe 18 ianuarie 2009, Grigore Vieru, supranumit "Poet pe Golgota Basarabiei" se stinge din viață, în urma unui accident auto, găsindu-și odihna pe veci în Cimitirul Central din Chişinău.

În literatura română postbelică, poetul Grigore Vieru este mesagerul Basarabiei victimizate. Prin el s-a aflat că lumea românească dintre Prut și Nistru, intrată sub ocupație sovietică n-a dispărut în totalitate, continuând să vorbească și să scrie românește. Granița pe Prut dintre România și URSS devenise un adevărat zid, fiind blocată orice comunicare între românii aflați de o parte și de alta a Prutului. Propaganda sovietică postbelică a desfășurat o ciudată campanie contra României, tratând-o drept stat capitalist, deși România , ocupată de Armata Roșie în 1944, era și ea înglobată sistemului sovietic, controlat de Moscova. În copilăria lui, Grigore Vieru își amintește că examina, cu un binoclu de împrumut,  clandestin, cu maximă curiozitate malul românesc, căutând să vadă, ”cum arată spionii despre care se vorbea că amenințau Moldova”. Fiecare tânăr moldovean era crescut la școală în ideea că la vest de Prut este ”dușmanul” și că față de acesta orice concesie devine periculoasă.  Apariția lui Grigore Vieru cu poezia lui, la sfârșitul anilor 70, a adus surpriza unei alte realități: conștiința culturală și conștiința de neam nu dispăruseră, ci luaseră chiar forme organizate și ofensive. Tradiția culturală s-a păstrat atât în clasa de sus cât și în țărănime, care conservase vechile ei obiceiuri. Generația lui Grigore Vieru a venit în literatură mai ales pe filiera tradițiilor populare și a unor manuale de istoria literaturii moldovenești, din care însă nu lipseau Donici, Hașdeu, Creangă, Eminescu. Prin traiectoria literară a lui Grigore Vieru se reconstituie traiectoria culturală a lumii românești de dincolo de Prut, față de care, acesta s-a prezentat mereu ca un exponent.

În România lovită de al doilea război mondial, Grigore Vieru a adus știrea că literatura română n-a dispărut dincolo de Prut, că se manifestă cu intensitate și cu conștiința apartenenței la marea tradiție culturală românească, ilustrând-o prin propriile versuri, dar și prin cele ale altor poeți români al cărui mesager a decis să fie. Dramatică a fost însă pentru literații români dintre Prut și Nistru urmarea invadării Cehoslovaciei de către trupele Moscovei, deoarece protestul anti-invaziei rostit de la București s-a răsfrânt asupra RSS Moldova și a contactului firav cu literatura română. Cartea românească dispare din librăriile din Chișinău iar adeziunile la valorile limbii și literaturii române erau pedepsite cu deportări în zone cu totul străine.

Acum, cenaclurile literare prezidate de Adrian Păunescu la radio, televiziune, pe stadioane, în sălile de spectacol, au un efect imprevizibil și benefic pentru lumea dintre Prut și Nistru. Grigore Vieru este mesager al celor de acasă și stabilește o legătură directă cu poeți auziți numai la radio. Este luat într-un turneu prin mai multe localități din România de către poetul Ioan Alexandru și astfel, poetul basarabean apare și la televiziune, introducându-se astfel în circuitul național un univers ignorat.

În 1988, una din conferințele ordinare ale Uniunii Scriitorilor este transformată în Congres prin voința majorității invitaților, ceea ce le conferă dreptul de a-i schimba conducerea. Deoarece acțiunea sa se făcea în conformitate cu ideile Moscovei, aceasta este de acord, iar Congresul scriitorilor din RSS Moldova schimbă conducerea Uniunii Scriitorilor, aducând în poziții centrale pe scriitorii cei mai interesați de strângerea relațiilor cu România și de reafirmarea identității naționale prin cultură. Grigore Vieru este, alături de alți colegi, unul din autorii decisivi la tribuna acestui Congres scriitoricesc, care dă câștig de cauză unei tendințe literare și politice unioniste.

Anul 1989 este anul unor evenimente culturale și politice foarte importante pentru RSS Moldova. Centenarul morții lui Mihai Eminescu devine un pretext foarte bun pentru a reafirma caracterul românesc al culturii și limbii din RSS Moldova, într-un simpozion ținut la Opera din Chișinău unde Grigore Vieru a avut un rol de primă importanță. În aceeași toamnă, împreună cu colegii lui, reușește să impună în Parlamentul Moldovei limba română ca limbă de stat și scrierea cu grafie latină. Deși regimul de la București nu permitea primirea știrilor, evenimentele de la Chișinău ajung în țara noastră datorită presei scrise, a televiziunii de la Chișinău dar și prin unii mesageri, printre care s-a numărat poetul Grigore Vieru. Dramaticele evenimente din decembrie 1989 din România, și-au avut în cele basarabene un precedent dar și un impuls. Grigore Vieru a devenit atunci figura emblematică a acestei legături și a mesajelor de înfrățire, de unionism pornite din Chișinău.

Evenimentele care-i aduc la Chișinău, în 1989, în prim plan pe Grigore Vieru și pe colegii lui constituie ultima campanie a generației literare, cu un plus de misionarism și de risc personal. Scriitorii români din Basarabia reafirmă caracterul românesc al provinciei, al istoriei ei, al neamului majoritar, al culturii și al limbii scrise și vorbite.

În plus, scriitorii români ai Moldovei sovietice au ținut să se adreseze cititorilor români ai locurilor adoptând cele mai militante atitudini, trăsătură prezentă și în scrierile lui Grigore Vieru.

Este uimitor cum au convertit scriitorii basarabeni limitele în deschideri oferindu-ne evoluția unui fenomen literar de excepție. Dacă le-a fost interzis accesul la marii scriitori moderni, poeții Basarabiei l-au transformat pe Eminescu în reperul suprem, de limbă, de muzicalitate poetică, de versuri estetice, de idei, de valori naționale, iar generația lui Grigore Vieru poate fi considerată cea mai eminesciană generație din literatura română modernă, având însă, în același timp o soartă singulară și grea de o parte și de alta a Prutului.

Cred că latura de cea mai autentică profunzime a poeziei lui Grigore Vieru este aceea a responsabilității civice a scriitorului, a omului de cultură, care se simte, cu fiecare gest pe care îl face, cu fiecare cuvânt pe care îl rostește, adânc răspunzător de soarta neamului său, de destinul limbii în care s-a născut și în care respiră. Grigore Vieru întrupează, în ansamblul literaturii române, destinul unui scriitor cu o înzestrare spirituală de excepție și, în același timp, o impecabilă conștiință a națiunii sale. O conștiință ce a dat seamă, de fiecare dată, de realitățile convulsive ale unei istorii adesea vitregi, de trecutul națiunii sale, de amprenta tragică pe care a căpătat-o adesea limba română, amputată, interzisă, pusă sub semnul întrebării de atâtea ori.

Grigore Vieru pare la prima vedere poetul unei singure teme și al unor mijloace simple și lipsite de variație, însă, în realitate, scrisul său este bifurcat și diversificat. O jale transfigurată domină satul atemporal a poetului basarabean, de oameni osteniți, care nu mai plâng ci se sfințesc prin suferință. Figura centrală a acestui univers este mama, căreia Grigore Vieru îi dedică un număr impresionant de poezii. În versurile sale, mama este o mucenică, o făptură care abia atinge pământul și aerul, ridicată deasupra binelui și răului: ”Ușoară, maică, ușoară, / C-ai putea să mergi călcând/ Pe semințele ce zboară/ Între ceruri și pământ!/ În priviri c-un fel de teamă, / Fericită totuși ești- / Iarba știe cum te cheamă/ Steaua știe ce gândești”(Făptura mamei). În felul său discret, fără patetism, Grigore Vieru face din maica obosită imaginea patriei, a patriei mici din care face parte, dar mai ales a patriei mari, suferindă, din care lipsește. ”Mamă, Tu ești patria mea!” (Mamă tu ești). Poetul imaginează un univers vegetal însuflețit în care păsările își invocă mamele, puii țipă după mama dispărută, iar un cuib se deplasează somnambul ”pe marginea crengii și frunzei”. Poezia lui Grigore Vieru este una a suferinței superioare, lângă suferința purificatoare, prezentă direct și indirect peste tot. Versurile pentru copii ale lui Grigore Vieru vin din vocația comunicării cu universul candorii, poetul simțindu-se la locul lui printre vietăți și gâze, urși și pui, rândunici și băieței.

Grigore Vieru se dovedește capabil să schimbe registrele și atunci când scrie seria de cântece intitulate Răzbunarea frumuseții, unde sugestia și silențiozitatea sunt înlocuite cu poezia de idei, poezia manifest, patetică. Multe din aceste versuri au devenit populare prin intrarea în repertoriul orchestrelor de tineri adepți ai identității naționale pentru românii dintre Prut și Nistru.

Poezia lui Grigore Vieru are un ton și un univers propriu.  Versurile lui se înscriu într-un program literar ce are ca element esențial apărarea și ilustrarea limbii române, integritatea acesteia într-o țară în care s-a refuzat, decenii de-a rândul, dreptul de cetățenie al acestei limbi. Recursul la sentimentul patriotic autentic, starea de sinceră și ardentă implicare cetățenească în destinul propriei patrii, toate acestea au reprezentat imperative imediate ale creațiilor sale, cărora poetul li s-a dedicat cu dăruire, spirit al jertfei și credință. Cărțile de poezie ale lui Grigore Vieru (Numele tău, Un verde ne vede, Izvorul și clipa, Cel care sunt, Hristos nu are nicio vină, Rugăciune pentru mama, Taina care mă apără etc.) rămân repere fundamentale ale poeziei românești de azi. O poezie precum În limba ta ni se prezintă ca o profesiune de credință a unui scriitor cetățean, ce a așezat mereu, mai presus de propria ființă, idealurile neamului, celebrând, în versuri înfiorate de patos, limba română, limba în care a pătimit, a scris și a iubit: „În aceeași limbă / Toată lumea plânge, / În aceeași limbă / Râde un pământ. / Ci doar în limba ta / Durerea poți s-o mângâi, / Iar bucuria / S-o preschimbi în cânt. // În limba ta / Ți-e dor de mama, / Și vinul e mai vin, / Și prânzul e mai prânz. / Și doar în limba ta / Poți râde singur, / Și doar în limba ta / Te poți opri din plâns”.

Opera lui Grigore Vieru ne-a menținut demnitatea de neam, ne-a hrănit-o cu speranță și cu putere de a continua cu fruntea sus. ”Ne-am ținut veșnic de limba română într-un deșert aprins în care singura umbră era- umbra ecoului” spunea poetul basarabean. Grigore Vieru care dorea să fie doar un exponent, purtător de lacrimă colectivă, dar locul lui în literatura română rămâne bine individualizat, odată cu întreaga lui generație.

Bibliografie:

1.      Boldea Iulian, Revista Limba Română, nr 1-4, anul XIX, 2009;

2.      Mihai Ungheanu, ”Taina care mă apără”, prefață, București, Ed. Minerva, 1997.

3.      Alex Ștefănescu, ”La o nouă lectură Grigore Vieru” România literară, nr 38, 2003.