Poate ierta preotul pacatele?

Dar dacă noi putem să ne iertăm unii pe alţii în mod efectiv, ștergându-ne păcatele reciproce, de ce n-ar avea preotul puterea de a ierta păcatele?

„Dumnezeu ne-a dat putere de a ne ierta unii altora, în sensul că ceea ce iertăm noi altora şi alţii nouă, este iertat de fapt şi de către Dumnezeu; că pentru acelea nu vom mai fi judecaţi. Dumnezeu ne-a cedat, în scopul acesta, din puterea Lui. Numai din puterea Lui de jude­cată nu ne-a cedat, pentru că dăm dovadă că facem uz rău de puterea pe care nici n-o avem de fapt, ci numai ne închipuim că o avem. Dumnezeu lasă să circule bunătatea Sa printre oameni, ca o apă prin canalele subte­rane ale pământului Său, ca de la plantă la plantă.

Dar dacă noi putem să ne iertăm unii pe alţii în mod efectiv, ștergându-ne păcatele reciproce, de ce n-ar avea preotul, ca reprezentant al în­tregii Biserici sau comunităţi, din încredinţarea lui Dumnezeu, puterea de a ierta păcatele făcute de unul sau de altul din credincioşi tuturor celor­lalţi oameni, şi păcatele împotriva lui Dumnezeu? Dar şi el are numai puterea de a ierta, însă nu de a osândi”.

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 1205 la Avva Dorotei, Diferite învățături de suflet folositoare,traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, în „Filocalia”, vol. IX, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1980, p. 631)

articol preluat de pe http://www.doxologia.ro/notele-parintelui-staniloae/poate-ierta-preotul-pacatele

De ce trebuie să ne spovedim?

preluat de pe blogul Sfânta Taină a Spovedaniei pe înţelesul tuturor

Omul este prin fire o fiinţă sociabilă, deci nu poate trăi singur. Tot aşa de adevărat este faptul că omul neputând trăi singur, nu poate să stea fără să comunice cu cineva şi, mai ales, să se deschidă sufleteşte aproapelui său, să-i spună păsurile sale. Parcă simţi o uşurare şi-o descărcare când găseşti pe cineva de încredere şi i te destăinuieşti. Durerile şi rănile mele sufleteşti i le spun lui, el le primeşte şi mă compătimeşte. În acel moment, datorită compătimirii şi iubirii persoanei căreia m-am destăinuit, simt o mare linişte şi bucurie, simt că cineva mă mai iubeşte, că nu am fost părăsit definitiv; simt o revigorare sufletească. Este mare lucru ca în viaţa noastră, să ajungem „să ne bucurăm cu cei ce se bucură şi să ne întristăm cu cei ce se întristează” (Romani 12, 15). Atunci când vedem pe cineva că suferă, să intrăm în dialog cu el, să-l întărim prin vorbe bune, să-i luăm, cu alte cuvinte, din durerea lui, şi să ne-o însuşim noi. Comunicarea, dialogul sunt absolut necesare. Dar mai mult decât acestea este mărturisirea în faţa duhovnicului. Te destăinui în faţa prietenului, îi spui tot ce ai pe suflet, îl doare şi pe el, dacă ţine la tine; îţi dă, eventual, un sfat sau, mai mult, se roagă pentru tine. Insă, un prieten, oricât de apropiat ar fi, altceva nu are ce să-ţi mai ofere, nu are cu ce să te mai ajute. Până aici merge afectivitatea umană. Dar Dumnezeu, prin mila Sa faţă de oameni, ne-a dăruit un mare ajutor: Sfintele Taine şi în special, Taina Sfintei Spovedanii. La această Sfântă Taină, credinciosul, în afară de faptul că s-a destăinuit duhovnicului de tot ce are el mai intim, primeşte în plus de la duhovnic dezlegarea şi iertarea de acele păcate şi mai ales primeşte o mare putere de a învinge mai departe greutăţile vieţii. Primeşte energia harului Duhului Sfânt prin punerea mâinilor preotului. Numai preotul are această imensă putere de a dezlega de păcate şi de a împărtăşi harul Duhului Sfânt ca întăritor în viata noastră.

Fără preot şi puterea lui sfinţitoare nu putem trăi o viaţă creştină sau, dacă o trăim, suntem ofiliţi duhovniceşte; trăim inconştienţi, în irealitate şi neadevăr. Mântuitorul a spus „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Altă cale şi adevăr nu există decât în Biserica Sa.

Puterea de a lega şi a dezlega, Mântuitorul a dat-o numai Sfinţilor Apostoli şi aceştia la rândul lor episcopilor şi preoţilor prin hirotonie, prin punerea mâinilor pe cap: „Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în ceruri şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în ceruri” (Mt. 18, 18; Ioan 20, 23).

Deci puterea de dezlegare a păcatelor o primim numai aici pe pământ şi numai de la preoţi. Cel mai groaznic lucru este ca cineva să moară nespovedit, nedezlegat de păcate. Dincolo de mormânt nu-l mai poate dezlega nimeni „nici chiar îngerii”. De aceea trebuie să ne spovedim, să ne descărcăm sufleteşte, să alungăm tot ce este negativ în fiinţa noastră umană. Să primim dezlegare şi iertare de toate păcatele şi relele ce le-am făcut în viaţă. Să primim pe Duhul Sfânt, Cel care ne va călăuzi în viaţa de dincolo.