GRIGORE VIERU INTRE BASARABIA ȘI ROMÂNIA

 

                       Prof.înv.primar/gr.I-CRISTINA SURDU-ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.7 BOTOȘANI

 

Poetul  Grigore Vieru se definea ca fiind iarba,mai simplu nu pot fi.Maestru al cuvântului ,iubitor de neam,de plai și limbă,a iubit poporul român până la lacrimi.El și-a dedicat întreaga viață copiilor,îndrăgostiților,adulților,șsi ne-a lăsat o monumentală operă,de-o frumusețe și muzicalitate rară.                                                                                                                 A fost un poet de o sensibilitate rară,dedicându-și poeziile sufletului omenesc.Dacă l-am putea defini pe marele poet ,l-am putea numi poet al dorului și dragostei,al mamei,al locului natal,al naturii,al lucrurilor sacre,al iubirii de neam și limbă.                                                    Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet,a fost sufletul Basarabiei,el traiește prin poezia sa,este și va rămâne pilonul de rezistență al culturii naționale.                                                   El a fost poet al neamului și a știut cel mai bine să îmbine cuvintele sacre-mama,grai,patrie,neam ,limbă,rămânând astfel în conștiința românilor de pe ambele maluri ale Prutului.    

Abecedarul Basarabiei - ”Albinuța”

 

 

 

Ihorov Ana, pofesor înv. primar, Gr. did. I, Școala Gimnazială ”Sf. Nicolae” Botoșani

 

”ABECEDARUL” lui Vieru  și a lui  Spiridon Vangheli, care au preluat ștafeta bătrânului Creangă, a devenit cartea de căpătâi a neamului, menită pentru lecții de suflet în școală și în familie. În școală și în sufletul nostru, mereu, rămâne cea mai rezistibilă carte didactică a lui Grigore Vieru – MARELE ABECEDAR: poezia sa, întreaga-i creație poetică.

 Chiar dacă are peste 30  de ani, „Albinuța” lui Grigore Vieru nu numai că nu a îmbătrânit, dar este în continuare reeditată.

APARIȚIA DRAMATURGIEI ȘI A REPREZENTĂRILOR SCENICE

 

 

 

                                                                                        Prof. SANDU MIHAELA

 

        Apariția dramaturgiei și a reprezentărilor scenice  este strâns legată de practicile religioase din Grecia Antică, închinate zeului vinului, al vegetației și al fertilității, Dionysos. Nietszche este cel care afirma in lucrarea sa despre nașterea tragediei, că:

   ‘devoltarea artei este legată de duplicitatea  apollinicului si dionisiacului’[1].

       Originea dionisiacă a acestui gen este literar expusa și  de către Aristotel, filosoful care prezintă ceremonialul dionisiac  însotit de  cântece grave și solemne(‘’ditirambii’’), de  sacrificiile făcute in cinstea zeului(animalul preferat fiind țapul-‘’tragos’’, de la care deriva și numele tragediei) si de consumul de carne crudă-‘’omophagia’’, ceremonie care evolueaza până în zilele noastre până  la stadiul de sfârsit tragic.[2]  In Antichitate, actorii care se detașau din rândul corului ce însoțea acest ceremonial, purtau o mască teatrală-‘’persona’, termen ce servește drept atribut al ființei fictive actante: personajul. 

      Opera dramatică are funcția de purificare-’’ridendo vindicat mores’’, funcție cathartică, de corectare a defectelor umane  prin stârnirea râsului:

’’Spectatorii pleacă amuzați și satisfacuți ca au putut gusta o glumă îndreptata împotriva lor, în loc să fie zguduiți de adevărul care le-a fost dezvăluit.’’                                                                                                           (A.Adamov)

OLIMPIADA NAŢIONALĂ DE RELIGIE 2022

Olimpiada Naţională de Religie,
Seminarii şi licee teologice ortodoxe
26-30 aprilie 2022

Formular pentru înscriere elevi

Organizare

Regulamente, Metodologie

Program

Informaţii cazare

Responsabili pe judeţe