GRIGORE VIERU – copilul din adâncul fiinţei sale

Ambrosie Elena

Educatoare, grad didactic I

Şcoala Gimnazială Asău

Structura Ciobănuş

        Opera lui Grigore Vieru este foarte vastă, cuprinzând volume de versuri, povestiri şi cântece. O parte din creaţia sa şi anume cea dedicată copiilor de vârstă preşcolară, a adunat-o în volumul intitulat ,,Albinuţa”,volum de o valoare deosebită, conţinând pe lângă poezii şi cântece o mulţime de probleme în versuri, ghicitori, proverbe, litere şi cifrele însoţite de către un catren, precum şi versuri ale poeţilor români şi basarabeni adecvate vârstei celor mici. Ȋn cele ce urmează voi face referire la poezia lui Grigore Vieru dedicat copiilor şi copilul Vieru din poezia dedicată copiilor.

          Titlul acestui material este oarecum o parafrazare a unei afirmaţii a poetului Grigore Vieru: Trebuie să ai neapărat un copil in adâncul fiinţei tale, fără el n-ai făcut nimic, sau aceeaşi afirmaţie in versuri: Iar lui/ viaţa i-a dat/ lucru care-i mai greu:/să rămână copil mereu. 

          Şi să dovedească această afirmaţie, poetul aşterne pe hârtie o intreagă antologie de versuri adresate copiilor, pe care le inmănunchează in volumul Albinuţa, volum de o deosebită sensibilitate, dar in acelaşi timp şi cu un profund mesaj patriotic. Iată un exemplu: Frumoasă e ţara/ Când stai s-o priveşti,/ Cu munte, cu mare/ Cu văi ca-n poveşti/ Dar şi mai frumoasă-i/ Când ştii să citeşti.

           In cele câteva rânduri ce prefaţează culegerea Albinuta, Irina Petraşil numeşte poetullucrurilor simple si pure, al inceputurilor şi permanenţelor locuieşte limba română cu uluitoare nevinovăţie şi admirabilă răspundere.

           Cât despre Albinuţa, pot spune că este o carte ce se adresează copiilor de dincolo de Prut şi autorul s-a străduit, cu generozitate şi modestie, să adune laolaltă tot ceea ce putea să servească  recuperării demnităţii naţionale prin intermediul scrisului latin şi al literaturii române. Şi aş exemplifica aici poezia, Graiul meu:

 I-auzi, tu, ce sunet./ Plin de sărbătoare:/ Parcă zboară – albine,/ Parcă trec- izvoară./Graiul meu, graiul meu:/Pasăre măiastră!/Graiul meu, graiul meu:/ Nemurirea noastră, cu referire la frumuseţea limbii, iar ţara pentru poiet este caldă ca si lacrima in poezia,, Există o ţara’’ :

Există o ţara/ Ca din poveşti,/ Alta mai frumoasă/ Numai intâlneşti./ Există o ţara,/ A mea mereu/ Care ii place/ Şi lui Dumnezeu./ Ţara mea, ţara mea/ Caldă ca si lacrima .

          Dăruit şi copiilor din România volumul are o valuare de document sentimental. Poietul ştie să-şi aşeze versurile proprii in bune vecinătaţi, cartea fiind un abecedar şi o antologie lirică ce are totodată suficente calităţi pentru a deveni un original compozit şi ientuziast ghid de lectură şi nu numai, multe versuri fiind puse pe muzică, pentru copiii mici. Fiecare filă conţine un elogiu al limbii române. In acest sens aş exemplifica poezia ,, Frumoasă-i limba noastră : ´´

Pe ramul verde tace/ O pasăre măiastră,/ Cu drag şi cu mirare/ Ascultă limba noastră./ De-ar spuneşsi cuvinte/ Când cântă la fereastră/ Ea le-ar lua, ştiu bine,/ Din limba sfântă-a noastră.

              Poezia lui Grigore Vieru este exprimată printr-un limbaj mai simplu şi îşi asumă în chip deliberat un mecanism naţional pe care, în condiţii normale, lirismul pur îl evită, după afirmaţia lui Eugen Simion. Cu atât mai mult putem afirma despre poezia adresată copiilor pe care am putea să o clasificăm astfel:

-          poezia despre anotimpuri şi fenomene ale naturii:,, Cântecul soarelui,  Lunile anului, Plouă, plouă, Primii fulgi, Toamna, Zilele săptămânii.´´

-           poezia despre veţuitoare: ,,Albinuţa, Peştişorul, Pisicul la şcoală, Poezia cocoşului´´

-          poezia despre plante:,,Grâul, Ghiocelul´´

-          poezia despre familie, şcoală:,,Frumoasă-i limba noastră, Numărătoarea, Mulţumim pentru pace, Pâinea, Mama, Noroc c-a sosit bunica, Galeata bunicuţei´´

-          poezia despre muncă:,,La semănat, Pomul´´

-          poezii despre igienă:,,Sunt curat ca ghiocelul´´

        Cu toate acestea, poezia ,,Mai avem´´ este o îmbinare, o împletire de frumusaţe, bogăţie şi patriotism, vitejie, eroism:

Mai avem şi un Ştefan, Nu doar spice mari pe lan./Mai avem şi Brâncoveni,/ Nu doar vesele poieni./ Şi-un Mihai – pe cel Viteaz/ Nu doar mere, nu doar praj./Mai avem pe Iancu noi,/ Nu doar struguri dulci şi moi./ Mai avem şi Mărăşeşti,/ Nu doar jocuri şi poveşti.´´

         Irina Petraş, mai spunea că:,,Albinuţa este o carte de învăţătură, întors în anii-copii, poetul se copilăreşte cu graţie şi umor; dimensiunea ludică îi este la îndemână, însă nu pierde nici o clipă din vedere menirea educativă de veritabil manifest patriotic a cărţii sale.

          Gesticulaţia lirică este mereu blajină, înfiorat- melancolică şi legănată de ritmuri eterne- centripetă:

Departe nu alerg ca râul,/ Căci cine uită se destramă.

Memoria, ne-uitarea sunt îndatoriri de la care fiu al neamului, Grigore Vieru nu a abdicat vreodată.

           Această apropiere a poetului de micii săi cititori este una reuşită deoarece aici, în spaţiul imaculat al poeziei pentru copii, poetul se regăseşte pe sine, ea constituie pentru acesta ploaia curată care îl spală de colbul zilei, îl înseninează şi îl întăreşte pentruplug, spre deosebire de poezia pentru maturi, care reprezintă în cazul lui Vieru aratul pe arşiţă într-un pământ uscat. Mai reuşeşte această apropiere şi pentru că, aşa cum spune Mihai Cimpoi, poetul dispune de toate calităţile necesare în acest sens: bunătate, tact, inteligenţă, fantezie vie, dragoste faţă de toată fiinţa fragedă. Atât de multă bunătate şi naivitate firească nu a mai nutrit-o nici un alt poet.

              Poeziile pentru copii ale lui Grigore Vieru au un vădit caracter educativ. Majoritatea lor dezvăluie capacităţile de pedagog înnăscut ale artistului. Prin catrenele sale pe care copiii le pot memora cu uşurinţă datorită ludicului şi muzicalităţii din ele, poetul sădeşte în conştiinţa micilor cititori valori general-umane, respectul faţăde părinţi, dragostea pentru patrie şi limba maternă. Important e că reuşeşte să facă acest lucru fără a fi plictisitor, ba chiar jucăuş şi vesel, posedând o artă deosebită a laconicului, a concisului încărcat de semnificaţii profunde, îi spune micului cititor: Mama ne mângâie,/ Soarele luceşte,/ Soarele e unul, / Mama una este, / şi aceste patru versuri, care constituie o metaforă revelatorie ce plasează mama, ca simbol al genezei, în centrul existenţei umane, aşa cum soarele este centrul universului şi dătător de viaţă, vor înrădăcina în conştiinţa micuţilor această imagine a mamei-soare, imagine ce se va păstra, peste ani, în dimensiunile subconştientului personalităţii care îşi va aduce aminte, probabil, numai poezioara, fără a mai şti cine este părintele ei, aşa cum se întâmplă nu de puţine ori.

Bibliografie:

1.      Revista Ȋnvăţământ Preşcolar, Bucureşti -  1995 – LUMEA COPIILOR – Antologie de poezii pentru copii;

2.      Editura Didactica şi Pedagogică, R.A. Bucureşti – 1994 – ALBINUŢA

3.      Eugen Simion, ,,Grigore Vieru, un poet cu lira-n lacrimi” ,în Caiete critice,Nr.1-3,1974

4.      Cimpoi Mihai ,,Metafore asemeni pâinii”, prefaţă la Vieru Grigore - POEZII – Editura Literatura artistică, Chişinău, 1983.

Portativele sentimentelor liricii lui Grigore Vieru în simfonia românească

Amariei Mihaela, profesor limba și literatura română, grdul didactic I

Liceul Tehnologic ,,Arhimandrit Chiriac Nicolau”

Localitatea Vînători-Neamţ, județul Neamț, România

Se ştie faptul că muzica nu are hotare, limite sau asemănare şi că ea a atins întotdeauna coardele inimii fiecărui ascultător. Prin prisma melodioasă a deosebitei limbi române, Grigore Vieru a reușit să ilustreze cele mai distinse idealuri ale spiritualității neamului românesc. Asemenea unui satelit al ,,Luceafărului”, Grigore Vieru va rămâne un poet model în cultura română. El este „doină”, „sămânţă”, „sunet”, „duminică”, „ploaie”, este cel mai îndreptăţit de a putea săruta acest sfânt pământ românesc. Poeziile lui sunt ușor memorabile și se fixează în conștiința oricui. Inimile fiecăruia dintre noi tresar, atunci când auzim vreun vers al poetului, deoarece acestea sunt înarmate cu cele mai deosebite mărci stilistice, conținând un amalgam întreg de pasiuni patriotice, de nuanţe muzicale panteiste, idilice, pline de religiozitate, care adunându-se la unison, te doboară și îți prefac inima și sufletul, te transfigurează, te înalţă spiritual. Meditând şi lăsând să-ţi pătrundă în toată fiinţa duioşia versului lui Grigore Vieru, ţi se deschid ochii împreună cu treaza conștiință și adorația față de neam, de plai, de mamă, de frate și de bună credinţă, cum doar poetul a cunoscut-o. Şi ca într-un basm, pe nevăzutele coarde sensibile ale sufletului se proiectează portative de lumină care înscriu notele muzicale ale liricii poetului basarabean, unele cu tonalităţi blânde, altele severe, altele … divine, creând o adevărată simfonie a Neamului şi Sufletului românesc. Te împărtăţeşti din nefiinţa lor, făcând un salt uriaş în istorie pentru a-ţi îmbrăţişa strămoşii şi a deveni o infimă părticică a românescului universal colţ de rai. Apoi trezit de tonalităţile dramatice revii în faţa versurilor purtând încă în vene fiorul sângelui neamului căruia îi aparţii.

Versul şi cântecul, activitatea sa literară, politică, educativă, a făcut din Grigore Vieru, una dintre cele mai puternice personalităţi, „un om al naţiei lui” după cum îl numeşte Eugen Simion. Grigore Vieru (1935-2009) s-a afirmat ca unul dintre cei mai talentaţi poeţi din Republica Moldova. Volumele sale: „Versuri” (1965), „Numele tău” (1968), „Aproape” (1974), „Fiindcă iubesc” (1980), „Taina care mă apără” (1983), „Cel care sunt” (1987) au constituit adevărate capodopere în literatura română. Cărţile lui Grigore Vieru dedicate celor mici: “Alarma “ (1957), “Muzicuţe” (1958), “La fereastra cu minuni “ (1960), “Făt-Frumos – curcubeul” şi “Bună ziua, fulgilor!” (1961), ”Poezii de seama voastră” (1967), “Trei iezi”, “Abecedarul” (1970), “Albinuţa” (1980) sunt adevărate ferestre deschise spre minunea graiului matern. Volumele de versuri: “Versuri” (1965), “Numele tău” (1968), “Un verde ne vede” (1976), „Taina care mă apără“ (1983), „Cel care sunt” (1987), „Fiindcă iubesc” (1980), „Steaua de vineri” (1987), „Rădăcina de foc” (1988), „Hristos nu are nici o vină” (1991), „Rugăciune pentru mama” (1994), „Strigat-am către tine” (1999), volume antologice: “Scrieri alese”, “Acum şi în veac” (patru ediţii: 1997, 1999, 2000, 2001) ş. a., fac trecerea către un sciitor matur, un poet important al generaţiei ’60 de dincolo de Prut, crescut într-o istorie imposibilă, un poet care şi-a asumat şi a devenit ,, un poet cu lacrima în vers”, după cum însuşi mărturisea.

Discursul poetic al lui Grigore Vieru are multiple valenţe educative, indiferent de vârsta căreia i se adresează, pe motivul că integrează domeniul emoţional într-o perspectivă cognitivistă. De aceea lectura, odată începută, rămâne o provocare permanentă. Mesajul versurilor este unul emoţional, e ,,cântec”, ,, auzire”, ,,muzică”, prin crearea, de către poet, a unui mediu plăcut şi stimulativ, situat dincolo de cogniţie, care poate fi perceput ca o alfabetizare emoţională ce urmează alte reguli decât cele ale alfabetului literal. Se poate vorbi şi de o alfabetizare axiologică în creaţia vierieană: mama-copilul, copilul-mama, familia, patria, limba română, religia (credinţa, nădejdea, dragostea), arhetipul (binele, adevărul, frumosul), libertatea, dreptatea, echilibrul , toleranţa, iertarea, empatia, intuiţia… Acest alfabet constituie cheia prin care cititorul pătrunde mesajul educaţional ce conturează o nouă paradigmă educaţională, cu puternică încărcătură formativă, care priveşte înspre un model deschis către toate resursele inteligenţelor multiple: verbală-lingvistică, logică-matematică, vizuală-spaţială, corporală- kinestezică, muzicală-ritmică, interpersonală, intrapersonală, naturalistă. Grigore Vieru a fost, aşadar, un vizionar.

Aceste „valori matriciale” întemeietoare, cum le supranumeşte cercetătoarea creaţiei vieriene Ana Bantoş în eseul „ Simplitatea lui Grigore Vieru”, sunt premisele axiale ale însăşi devenirii noastre ontologice, în accepţie heideggeriană: „În fond, poetul Grigore Vieru exprimă vocea interioară a poporului său, voce care, pe un segment de timp, în anii postbelici, a avut un diapazon redus. Iată de ce Grigore Vieru e tentat să creeze un univers primar, având la bază sufletul popular (s. n.), prin intermediul căruia va releva conştiinţa de sine, precum şi un anumit sentiment al solidarităţii umane, axat pe valorile simple ale vieţii”. Simplitatea, fireşte, e doar aparentă, mai bine zis, ea este esenţializată până la adânci reverberaţii: „Izvoare – / Limpezi zăvoare! / Sufletul mamei / De voi străjuit. // Izvoare – / Săbii sub floare! / Joc vă ajunge / Pe-al vostru pământ” („Izvoare”). Intuiţiile, tălmăcirile panteiste şi predicţiile poetice sunt de natură orfică, precum observa (printre primii!), confratele său generaţionist, poetul şi dramaturgul Marin Sorescu în prefaţa la volumul Izvorul şi Clipa (încă la 1981!) apărut într-una din cele mai solicitate colecţii de poezie românească – Cele mai frumoase poezii: „Este Grigore Vieru discipol al lui Orfeu, care, ca şi miticul maestru nu-şi poate refuza vocaţia de-a privi în urmă? Măcar odată, cu tot adâncul din ochi, măcar o viaţă, cu toată viaţa din viaţă? Temele obsedate ale poetului (…) sunt obârşiile de toate felurile: izvoarele, tradiţia populară şi cea clasică, limba în care te exprimi (,, Şi doar în limba ta / Poţi râde singur / Şi doar în limba ta / Te poţi opri din plâns”), casa, pământul. Simbolul central (fiind) mama…”. Subliniind proprietatea poeziei vieriene „de a fi punte unică – un curcubeu de aur suspendat între două veşnicii”,  Marin Sorescu a consacrat, de fapt, organic şi definitiv creaţia lui Grigore Vieru în peisajul liricii româneşti contemporane: „în peisajul cam sofisticat al liricii contemporane, uneori prea compusă şi prea cerebrală, versul său ţâşneşte în lumină, proaspăt, cu forţă de gheizer”. Astăzi, la trecerea timpului, am îndrăzni doar să nuanţăm definiţia soresciană Un discipol al lui Orfeu, reluată, de altfel, şi drept titlu de volum omagial la cei 70 de ani ai poetului, şi să spunem că Grigore Vieru a fost, şi va rămâne, în lirica modernă ca unul din cei mai inspiraţi discipoli ai legendarului Orfeu!

Grigore Vieru a fost nu numai un poet cântăreţ al plaiului natal şi al chipului blând al mamei, el a fost şi un militant pentru cauza neamului, pentru Limba Română, pentru alfabetul latin, pentru  cultura românească şi pentru tot ce ţinea de spiritul  naţiei. Se ştie cât de mult a luptat pentru valorificarea tradiţiilor româneşti pentru  recunoaşterea drepturilor românilor basarabeni şi pentru Unirea  cu Patria Mumă.

Aceasta a recunoscut-o nu numai în scris, nu numai în nenumăratele articole şi poezii, dar ori de câte ori a avut prilejul şi-a manifestat convingerile. Şi nu de puţine ori a avut de îndurat pentru aceste idealuri. Se ştie că poetul e un tribun, un militant pentru cauza celor mulţi, el este Vocea care, de multe ori strigă şi propovăduieşte în deşert, dar o face, adeseori cu preţul libertăţii şi, poate, al vieţii sale.  Nu sunt cuvinte goale versurile patriotice prin care Grigore Vieru îşi manifesta dragostea de neam, de Patrie, de Limbă, de istorie. El îşi afirmă aceste convingeri proprii în Poezia: Sunt: Sunt pomul cel cu mere roşii, / În vîrf se leagănă luceferi. / De trunchi se scarpină leproşii, / Hulind pe oamenii cei teferi. // Sunt floarea cea în chip de liră, / Născută într-o vreme crudă. / Căznitul suflet o admiră, / Beţivul peste ea se udă.//Sunt cartea cea cu pagini sfinte. / Pe faţă preoţi o sărută. / Pe spate scîrnave cuvinte / Înşiră golănimea brută. / Sunt o albină truditoare / "Fardată" cu polenul Lunii. / Mă ponegresc mereu laidacii / Rujaţi cu roşul Uniunii. / Sunt, poate, însuşi viitorul / Poporului cu chip de salce.  / Pe care-l mai învaţă chiorul / Pe unde şi-n ce fel să calce. // Sunt cel ce vrea să cînte-n Piaţă / A Libertăţii dulci prescură. / Pe spate cu-n baston de gumă, / Cu un căluş cazon în gură. // Sunt pata cea de sînge, zisă / Republica Moldovenească, / Ce-n loc să frigă ucigaşul / Încearcă veşnic să-i zîmbească. //Sunt dorul care zboară peste / Zăgaz şi apă înspumată. / Un fel de tristă libertate / Cu lacrimi mari încoronată. // Sunt Prutul singur şi istoric, / Ghimpată sîrmă îl răneşte. / Îl suge de-o vecie marea, / El de-o vecie izvorăşte. // Sunt doina, taina ei, pe care /  Nu poţi s-o-năbuşi, nici s-o sperii, / Chiar dac-ar fi acoperită / Cu-o mie una de Siberii.”

Puţini au fost liderii spirituali, cărora să le încredinţeze poporul toate durerile sale şi Grigore Vieru a fost unul dintre ei. Acest „poet cu lira-n lacrimi”, după fericita expresie a academicianului Eugen Simion, a ştiut să-şi mângâie neamul, să-l îndrepte, dar şi să-l înalţe în poeme de o imensă blândeţe şi înţelegere, precum remarcă acelaşi Eugen Simion: „Chiar şi atunci când poartă o sabie în mână, sabia lui este de miresme”. Prin afirmaţia poetului: “Ştiu toate doinele” – el îşi defineşte dragostea pentru datină, tradiţie, folclor, arta nemuritoare transmisă din gură în gură, cântecul plâns al strămoşilor, doina, balada cea tânguită de haiduci, de eroi populari, de viteji ori de ţăranii simpli care îşi alinau dorul cu aceste nestemate folclorice. Cert este că poetul poate scrie pe orice, chiar şi pe boltă, chiar şi pe valuri, chiar şi pe frunze, chiar şi pe “mirosul magic de brad” care-l răzbeşte.

 În poezia de dragoste a lui Grigore Vieru,tot ce atinge iubita devine dor, tot ce atinge iubita devine lumină, tot ce atinge iubita devine goană întru cântec de leagăn. Poezia de iubire a lui Vieru are o caracteristică aparte faţă de poezia iubirii de astăzi. Dincolo de substanţa şi energia versului pe care poetul le aduce la vedere, ea comportă un soi de muzicalitate. Este ceea ce Nicolae Manolescu, într-un studiu din România literară, numeşte oralitate: „O bună parte din lirica lui e menită rostirii, având cantabilitate şi o mare inocenţă sentimentală”..Muzicalitatea vine atunci când îndrăgostitul, cel care iubeşte cu toată fiinţa, vede în jur iubita de sărbătoare, iubita de împlinire în joc. Ludicul iubirii, în poezia lui Vieru comportă sentimentul perechii potrivite, în paşii cărora se eliberează graţia, armonia şi gingăşia. Poemele de iubire ale lui Grigore Vieru au devenit treptat şlagăre printre tinerii îndrăgostiţi. Faptul că mulţi dintre tinerii basarabeni fac declaraţii de dragoste pe versuri şi cântece de Grigore Vieru ne arată încă o dată că avem de-a face cu un poet total dăruit cauzei iubirii. De altfel, îndrăgostit de muzică, poetul şi-a oferit multe din creaţiile sale unor compozitori şi cântăreţi talentaţi, şi împreună au lansat adevărate imnuri, şlagăre …, cum vreţi să le numiţi, înbălsămând sufletele tuturor celor însetaţi de frumos.

Bucurându-se de o neîntrecută popularitate, omnivalentă şi rezistentă în coordonatele sale esenţiale, opera lui Grigore Vieru, poet singular în tot spaţiul românesc şi adevărat pedagog al Neamului său, acumulează astăzi noi valenţe sintetizând atât naţionalul, cât şi europeanul şi universalul. Creaţia poetului, în totalitatea sa, oferă o gamă infinită de interpretări, după cum infinite sunt notele şi tonalităţile muzicale din versurilor sale. Poezia, cântecele, cărţile şi însuşi numele lui Grigore Vieru îşi reclamă noile valenţe ale neuitării, locul hărăzit de Dumnezeu în simfonia românescă.

Bibliografie:

·         Grigore Vieru, Acum şi în veac. Poeme, cântece, confesiuni, Ediţia a VIII-a, Editura „Litera Internaţional”, Bucureşti, 2004;

·         Grigore Vieru, Cele mai frumoase poezii, Editura Jurnalul, Bucureşti, 2009;

·         Ana Bantoş, Simplitatea lui Gr. Vieru, în revista Limba Română, nr. 1-4 (163-166), 2009;

·         F. Băileşteanu, Grigore Vieru. Omul şi Poetul, Editura Iriana, Bucureşti, 2005;

·         E.Simion, Scriitori români de azi, vol.III, Editura David-Litera, Chişinău, 1997;

·         M. Sorescu, Gr. Vieru şi lirica esenţelor, prefaţă la Izvorul şi Clipa, Ed. Albatros, Bucureşti, 1981;

·         Nicolae Manolescu, Mamă tu eşti patria mea!, Săptămânalul România literară, 2 februarie 1989.

·         Alex Ştefănescu, Grigore Vieru, în volumul colectiv Grigore Vieru, Poetul, Col. Academica, vol. VI, Editura Ştiinţa, Chişinău, 2010.

Grigore Vieru pe plaiuri vânătorene

Prof. înv. primar Alistar Marinela

Grad didactic I

Liceul Tehnologic „Arhimandrit Chiriac Nicolau” Vînători-Neamţ

Grigore Vieru a fost maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam. Am avut onoarea ca marele poet basarabean să poposească într-o superbă zi de toamnă pe plaiuri vânătorene. Ne-am adunat cu mic cu mare şi l-am aşteptat cu sufletul la gură pe marele poet. Timpul a trecut cât ai clipi fiind absorbiţi de întâmplările povestite cu vocea lui domoală. Am ascultat cu sufletul la gură poezii pe care le ştiam, am cântat şi am dansat împreună. În acea seară de octombrie am plecat acasă mai bogaţi sufleteşte şi cu  un dar de preţ- opera poetică „Taina care mă apără”. Îi mulţumim marelui poet că ne-a lăsat o operă vastă şi-l vom cinsti cu mare drag.

Şi Dumnezeu plânge, dar lacrimile Lui s-au transformat în fulgi de nea care îmbracă în alb întregul pământ românesc îndoliat.

Maestre GRIGORE VIERU, pentru toţi românii şi pentru noi cei care te-am însoţit pentru ultima dată pe pământ românesc, vei trăi veşnic. Dumnezeu ne-a iubit aşa de mult căci ne-a dat bucuria să te cunoaştem.

Într-una din zilele lunii octombrie 2008, s-a scris la Şcoala Vînători- Neamţ „o filă de istorie”. Elevii au trăit clipe unice în viaţă… l-au cunoscut şi au vorbit cu cel care a lupat din toate răsputerile sale pentru limba română, Grigore Vieru. Atâta emoţie şi bucurie, atâta sărbătoare a fost timp de două zile în compania maestrului Vieru încât mult timp vom trăi cu amintirile.

„M- au topit copiii de la Ansamblul Şezătoarea cu cântecele lor de suflet”- acestea au fost cuvintele spuse printre lacrimi de MARELE ROMÂN GRIGORE VIERU. Dar şi noi ne-am „topit” atunci când am auzit chiar din gura poetului poeziile pe care le-am învăţat din manualele noastre: „ Puişorii”, „Limba română”, „Frumoasă-i limba noastră” etc

A fost un dialog adevărat cu poetul, o adevărată întrecere în a recita poeziile sale pe care le-am îndrăgit chiar din primii ani de şcoală.

Şi apoi s-a prins poetul în hora noastră românească şi a dansat alături de elevi şi a cântat cu atâta foc cântecele noastre de suflet.

            „ Basarabie română.

              Hai să dăm mână cu mână!

              Şi- ţi aducem peţitori, peţitori,

              Sfântul nostru tricolor!

              Basarabie frumoasă

              Te-aşteptăm din nou acasă”……

Ne-a invitat apoi să mergem în Basarabia română, să cunoaştem românii de peste Prut, să ne împrietenim şi să ne bucurăm împreună.

Au fost multe destăinuiri ale poetului atât la biblioteca din comună, cât şi la întâlnirea cu toţi elevii şcolii. Ne-a ascultat cântecele noastre şi mereu a plâns…„Mi-au dat lacrimile ascultând aceşti copii deosebiţi, o spun cu sinceritate. Am plâns de multe ori în viaţă, dar de trei ori am plâns cu adevărat: prima dată când eram mic şi eram pus la treburile casei, mama fiind văduvă şi bolnavă. Aveam zece anişori cât aveţi voi acum şi aduceam lemne din pădure cu săniuţa, slăbit după foamete, mi-era frig, cu opincuţele troienite prin troiene, plângeam…A doua oară, am plâns când a murit măicuţa mea. A treia oară am plâns acum, când v-am ascultat pe voi, chiar am plâns de bucurie, mi-am amintit de copilăria mea. Mă gândeam că eu dacă aş fi avut învăţători ca cei din Vânători-Neamţ aş fi ajuns un poet mare…”

Am zâmbit, bineînţeles, gândindu-ne, cât de mare?

Nu vom uita „Imnul limbii române” pe care l-a scris şi l-a cântat de multe ori cu lacrimi, dar cu bucurie chiar dacă era obosit şi bolnav.

L-am însoţit la Mănăstirea Neamţ, unde în catedrala „Înălţarea Domnului” i-a fost decernat Premiul Opera Omnia al serilor de poezie de la Vînători-Neamţ, ediţia a X-a. Apoi la Căminul cultural Mihail Sadoveanu a avut loc lansarea cărţii „Taina care mă apără” scoasă prin strădania poetului vânătorean Daniel Corbu. Alături de preoţi, monahi, elevii seminarului teologic, oficialităţi din comună şi din afară, am fost martorii unui moment unic din viaţa noastră.

Copiii din Ansamblul „Şezătoarea” i-au fost alături tot pelerinajul pe meleagurile vânătorene. În ultima seară, când Fuego a cântat cântece pe versurile poetului Grigore Vieru, au primit un frumos cadou, un manuscris cu un cântec compus în acele zile, special pentru ei şi au fost rugaţi să-l înveţe după ce vor primi şi muzica tot de la maestru.

Vom aştepta mereu această melodie pe care ne-ai promis-o!...De acolo din ceruri cântecul nostru va fi cel mai frumos.

Dumnezeu să vă odihnească în pace…

Există frunze care nu cad, oricât de puternic ar fi vântul; există clipe, oameni şi fapte care nu se uită chiar dacă uitarea este o lege a firii.

Câteva versuri din imnul comunei Vânători-Neamţ compuse pe meleagurile noastre la Mănăstirea Neamţ:

Comuna mea de pe Ozana

Comuna mea de pe Ozana,

Tu- mi eşti chiar Patria prin mama

Şi-ntreaga-mi împlinire

Tu eşti de clopote o ţară

În care-n veci o să răsară

Nădejde şi iubire.

Refren:

Vînători Neamţ

Sfântă zidere

Veşnica mea mântuire!

Vînători Neamţ

Sfântă lucrare

Veşnica mea sărbătoare!

Grigore Vieru – poet al neamului românesc

Înv. Ailincăi Silvia, grad didactic I – Şcoala Gimnazială Preluci structură Școala Gimnazială Agăş

Com. Agăş  jud. Bacău

Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935 , în satul Pererâta , în familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru , născută Didic.

     A fost incontestabil o voce singulară de o expresivitate deosebită în peisajul poeziei româneşti.Versurile sale au ilustrat , într-un rergim al excelenţei rostirii lirice ,stări de spirit de o rară autenticitate.

    Grigore Vieru întrupează destinul unui scriitor cu o înzestrare spirituală de excepţie şi o inpecabilă conştiinţă a naţiunii sale.

   După un grav accident de circulaţie , a fost internat la Spitalul de Urgenţă din Chişinău , cu şanse minime de supravieţuire .A decedat pe 16 ianuarie 2009.

     ,,Esenţialmente , Grigore Vieru ,este poetul începuturilor de lume , când fiinţa e aurorală , nefisurată şi neculpabilă .Ea apare dintr-un mâl primar , fiind înconjurată de o aură de rouă şi lacrimi .Produce de aceea , o senzaţie de jilăveală sufletească , de natură rimbaudiană.

     Neoromantic prin structură , el îşi înmoaie versul în astfel de ape primordiale , în substanţa plasmatică a originilor- de unde prezenţa constantă a unui fior , a unui tremur . Este , bineînţeles , un tremur existenţial. Omul lui Vieru este omul adamic de la începutul lumii care cade în istorie sau omul chiristic ,,răstignit’’ de o istorie vitregă.Neoromantismul său , polarizat de bucurii elementare şi de suferinţă , este potenţat de o tentă expresionistă , de un patetism mesianic , căci făptura sa trăieşte în pragul frăgezimii , vulnerabilităţii primare , dar şi la punctul de sus  al chemării , al gestului justiţiar şi reparator.’’ Mihai Cimpoi.

     Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935 , în satul Pererâta, în familia de plugari români a lui Pavel ŞI Eudochia Vieru , născută Didic. A absolvit şcoala de şapte clase din satul natal , în anul 1950 , după care urmează şcoala medie din oraşul Lipcani pe care o termină în anul 1953. În 1957 debutează editorial ( fiind student ) cu o plachetă de versuri pentru copii ,,Alarma’’, apreciată de critica literară.În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic ,, Ion Creangă’’din Chişinău , facultatea Filologie şi Istorie. Se angajează ca redactor la redacţia numită revista pentru copii,,Scânteia Leninistă’’, actualmente ,,Noi’’şi ziarul ,,Tânărul  leninist’’, actualmente ,, Florile Dalbe’’.

      La 8 iunie 1960 se căsătoreşte cu Raisa , profesoară de limba română şi latină , născută Nacu şi se angajează ca redactor la revista ,,Nistru’’ actualmente ,,Basarabia’’, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii1960-1963 este redactor la editura ,,Cartea Moldovenească’’.

     A fost un oaspete des al ,,Căsuţei Poeziei’’ din satul Cociulia, raionul Cantemir. Tot aici scrie celebra carte pentru preşcolari ,,Albinuţa’’.

   Anul 1968 aduce o cotitură în destinul poetului , consemnată de volumul de versuri lirice ,,Numele tău’’, cu o prefaţă de Ion Druţă. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariţie poetică. În chiar anul apariţiei devine obiect de studiu la cursurile universale de literatură naşională contemporană. Trei poeme din volume sunt intitulate:Tudor Arghezi , Lucian Blaga , Brâncuşi , iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi Marin Sorescu. Asemenea dedicaţii apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.

      Grigore Vieru a fost membru PCUS din anul 1971. În anul 1973 trece Prutul în cadrul unei delegaţii de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei ,, Secolul 20’’ : Dan Hăulică , Ştefan Augustin Doinaş , Ioanichie Olteanu , Geo Şerban , Tatiana Nicolescu . Vizitează , la rugămintea sa , mănăstirile: Putna , Voroneţ, Suceviţa , Dragomirna , Văratic . Se întoarce la Chişinău cu un sac de cărţi . Mai târziu poetul face următoarea mărturisire : ,,Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos , eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul.’’

       În anul 1974 , scriitorul Zaharia Stancu , preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitaţie oficială din partea societăţii Uniunii, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoţit de poetul Radu Cârneci.

În 1977 , iarăşi la invitaţia Uniunii Scriitorilor din România , vizitează împreună cu soţia sa, mai multe oraşe din România :Bucureşti , Constanţa , Cluj -Napoca, Iaşi .

În 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii: ,,Diploma de onoare Andersen’’.

      La sfârşitul anilor 1980, Grigore Vieru se găseşte în prima linie a Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia , textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deşteptarea conştiinţei naţionale a românilor din Basarabia. El este unul dintre fondatorii Frontului Popular şi se află printre organizatorii şi conducătorii Marii Adunări Naţionale din 27 august 1989.

Participă activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care se votează limba română ca limbă oficială şi trecerea la grafica latină.

       În 1994 , neo-comuniştii din Partidul Democrat Agrar , ajunşi la putere în Moldova , renunţă la imnul de stat ,,Deşteaptă-te , române’’ şi le propun poetului Grigore Vieru şi compozitorului Eugen Doga să compună versurile şi , respectiv , muzica pentru un nou imn. Ambii refuză.

Grigore Vieru scrie în,, Literatura şi arta’’ următoarele: ,,Dreptatea istorică va blestema poeţii şi compozitorii care vor îndrăzni să ridice mâna asupra Imnului Naţional ,,Deşteaptă-te , române’’ , cocoţându-se ei în locul strălucirii şi necesităţii istorice ‘’.

       Pe 16 ianuarie 2009 , poetul a suferit un grav accident de circulaţie şi a fost internat la Spitalul de Urgenţă din Chişinău , dândui-se şanse minime de supraveţuire.

A încetat din viaţă pe data de 18 ianuarie a aceluiaşi an, în urma unui stop cardiac din care nu a mai putut fi resuscitat.

       Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet , a fost însuşi sufletul Basarabiei . Pentru poet dispariţia fizică nu înseamnă moarte , el trăieşte prin poezia sa , prin frumosul semănat în inimilor copiilor. A fost , este şi va rămâne,, Pilonul de rezistenţă a culturii naţionale’’.

       Acest om plăpând cu suflet de copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi firavi crucea neamului nostru spre un viitor mai bun. Visul său era spre a ne uni prin cuvânt , prin bunătate şi iubire de aproape. Astăzi visul lui pare mai aproape ca niciodată pentru că oamenii din diferite ţări, de diferite naţionalităţi de crezuri religioase îl pomenesc, apropiindu-se unul de celălalt, amintindu-şi de omul care a locuit la marginea unei iubiri.

       ,,Opera lui Grigore Vieru are astăzi o reverberaţie profundă în sensibilitatea şi conştiinţa adevăraţilor oameni de la noi , poetul fiind consacrat printre nemuritorii  Academiei  Române’’.

BIBLIOGRAFIE:

www.GrigoreVieru.md;

www.ro.wikipedia.org