,,Sunt iarbă . Mai simplu nu pot fi ,,

 

 

 

 

                                                                                           prof.înv.primar Marusac Livia

                                                                  Școala Profesională,, Gheorghe Burac,, Vlăsinești

 

 

… Singuratic, cu plete lungi, romantice, cu capul puțin aplecat într-o parte, cu fața suptă, ușor resemnată, cu privirile vii, curioase și neliniștite, cu vorba înceată, moale, bine cumpănită, dar care poate căpăta tonuri aspre, biblice”- acesta era Grigore Vieru .

                                                                            (Eugen Simion)

       Un chip blând, o minte strălucită, un om bun și iubitor de oameni, iubitor de țară. Așa era Grigore Vieru. Așa l-au perceput nu doar apropiații, ci și aceia care și-au intersectat drumul cu al său.

      Născut la 14 februarie 1935, în satul Pererâta (Republica Moldova), în familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru absolvește în satul natal șapte clase , apoi  devine absolvent al Școlii Medii nr. 2 din orașul Lipcani – „ani desculți și flămânzi”, după cum se menționează într-un tabel cronologic despre viața sa. . În anul 1957 debutează (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, ”Alarma”, apreciată la justa valoare de criticii literari. În 1958 termină cu diplomă roșie Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, facultatea Filologie și Istorie. Se angajează ca redactor la revista pentru copii „Scânteia Leninistă”, care va deveni decenii mai târziu revista „Noi”, și ziarul „Tînărul leninist”, transformat ulterior în „Florile Dalbe”.

GRIGORE VIERU POET AL NEAMULUI

 

 

Bota Ramona Carmen

Limba și literatura română

Grad I

Colegiul Tehnic Ioan Ciordaș

 

 

    Grigore Vieru s-a născut în satul Pererîta, în familia lui Pavel și Eudochia Vieru, plugari români, la data de 14 februarie1935. El a rămas orfan de tată datorită faptului că acesta a plecat la război și nu s-a mai întors acasă. Fiind crescut cu multă dragoste de mama sa, a reușit prin voință și prin muncă să obțină rezultate deosebite la acel moment. El s-a stins din viață la 18 ianuarie 2009, în urma unui tragic accident rutier.

    Acesta avea să fie ,cu sufletul lui cald, românesc, împăratul românilor și al limbii române alături de Mihai Eminescu.

GRIGORE VIERU-ÎNTRE BASARABIA ȘI ROMÂNIA

 

Prof. ȚIFREA RODICA-FLORINA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ AUREL VLAICU, FETEȘTI

DISCIPLINA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ. GRADUL I

 

Stegar al demnităţii, integrităţii şi unităţii neamului său, Grigore Vieru s-a făcut ecoul spiritului românesc mereu treaz de dincolo de Prut, pentru care aspiraţia naţională şi apartenenţa la conştiinţa de neam, tradiţii şi limbă era atât legitimă dar şi urgentă în activismul emergenţei programatice. Poetul observase că România este o ţară „plină de graniţe”, iar Basarabia – „un copil înfăşurat în sârmă ghimpată”: „O spun să mă audă şi plin de floare pomul: / «Şi din mormânt voi spune mulţimii adevărul.»”

GRIGORE VIERU -POET AL NEAMULUI

 

 

 

 

                                               Prof.Neri Marioara, Grad Didactic  I,Scoala Nr.7 Botosani

 

Grigore Vieru rămâne a fi un poet model în cultura română, dar în același timp și extraordinar, de neîntrecut. El este asemenea unui satelit al ”Luceafărului”. Poeziile sale stau la baza excelenței și originei bunei înțelegeri, compoziției armonioase și creației autentice. Prin prisma melodioasă și desebitei limbi române, Grigore Vieru a reușit să ilustreze cele mai distinse idealuri ale spiritualității neamului, chiar și cu destinul său nefast, dar fermecător oricum. Probabil, pentru că afecțiunea față de acest popor și plai natal n-a avut limite pentru el. Nu există copil, elev sau matur care n-a citit și n-a iubit creația scriitorului. Poeziile lui sunt ușor memorabile și se fixează în conștiința oricui. Inimile fiecăruia dintre noi tresar, atunci când auzim vreun vers al poetului, deoarece acestea sunt înarmate cu cele mai deosebite mărci stilistice și conținând un amalgam întreg de pasiuni patriotice ascunse printre rândurile vierene, care adunându-se în unison, te doboară și îți prefac inima și, cu sufletul rigid, într-unul plăpând și insuflat de năzuință. Ți se deschid ochii împreună cu conștiința și adorația față de neam, de plai, de mamă, de frate și de bună credinţă, cum doar poetul a cunoscut-o.