POETUL NERPERECHE AL NEAMULUI ROMÂNESC DINTRE BASARABIA ȘI ROMÂNIA-GRIGORE VIERU

Prof.înv.primar/gr.I-CRISTINA SURDU-ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.7 BOTOȘANI

Poetul  Grigore Vieru se definea ca fiind iarba,mai simplu nu pot fi.Maestru al cuvântului ,iubitor de neam,de plai și limbă,a iubit poporul român până la lacrimi.El și-a dedicat întreaga viață copiilor,îndrăgostiților,adulților,șsi ne-a lăsat o monumentală operă,de-o frumusețe și muzicalitate rară.                                                                                              A fost un poet de o sensibilitate rară,dedicându-și poeziile sufletului omenesc.Dacă l-am putea defini pe marele poet ,l-am putea numi poet al dorului și dragostei,al mamei,al locului natal,al naturii,al lucrurilor sacre,al iubirii de neam și limbă.                                         Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet,a fost sufletul Basarabiei,el traiește prin poezia sa,este și va rămâne pilonul de rezistență al culturii naționale.                                              El a fost poet al neamului și a știut cel mai bine să îmbine cuvintele sacre-mama,grai,patrie,neam ,limbă,rămânând astfel în conștiința românilor de pe ambele maluri ale Prutului.                                                                                                                                         Cu suflet de copil a trăit in limba românăși a dus pe umerii săi firavi crucea neamului românesc spre un viitor mai luminos.Cel mai mare vis al său era să unească prin cuvânt,prin bunătate,prin iubire de aproape.Astăzi visul său pare a fi real,pentru că oamenii din diferite țări,de diferite religii,naționalități,îl pomenesc,îi aduc slavă.                                                           Ne mândrim cu acest mare poet ,iar moștenirea pe care ne-a lăsat-o va fi admirată de multe generații care vor veni,mângâindu-le sufletul cu sensibilitatea versurilor sale.               Grigore Vieru este un model de cultură românească,de neîntrecut,asemenea unui satelit al Luceafărului poeziei românești,Mihai Eminescu.                                                        Poeziile marelui poet stau la baza excelenței și originii bunei înțelegeri,compoziției armonioase și a creației autentice.Prin melodicitatea limbii române,de care era îndrăgostit iremediabil,a reușit să ilustreze cele mai mari idealuri ale spiritualității neamului,pentru că afecțiunea pentru acest popor nu are limite.                                                                              Poeziile sale sunt memorate ușor,fixându-se în conștiința cititorului,interpretului.           Atunci când audiem,citim poeziile sale ,inimile noastre tresar,deoarece acestea sunt înarmate cu cele mai deosebite mărci stilistice și conținând un amestec de pasiuni istorice ,și,parcă ți se deschid ochii împreună cu conștiința si adorația față de neam,limbă,mamă.          Temele pe care Grigore vieru le-a abordat în poeziile sale au fost unitatea fată de neam,frăția dintre popoare și evocarea unei istorii adevărate .Una din stelele poeziei noastre ,el va rămâne un erou național,ce a avut curajul mereu să-și exprime gândurile pentru nedreptatea la care a fost supus poporul său,el însuși.                                                  Poetul și-a asumat greul unui grai ,pe care l-a trecut prin inima sași,încărcat derăbdare,înțelepciune,frumusețe,îl întoarce semenilor săi,care-și deschid inima ca să-l primească,pentru a duce mai departe spiritul dreptății,al iubirii.Un asemenea poet ,care influențează modul de gândire,trăire,va rămâne în sufletul neamului său!                        Grigore Vieru este un mare și adevărat poet,transfigurând natura gândirii în natura naturii.El a fost comparat cu marii poeți ai nemului românesc-Eminescu,Coșbuc,Goga,Blaga.      El face parte din veșnicia românească ,care ne cuprinde pe toți.El întrupează în ansamblul literaturii române destinul unui sciitor cu o înzestrare spirituala nemaipomenită,cu o impecabilă conștiință a națiunii sale.                                                                      Grigore Vieru este un model în cultura românească,de neîntrecut,asemenea unui satelit al Luceafărului.Poeziile sale ramân in conștiința acestui neam,românii de pe ambele maluri ale Prutului cosiderându-l avuție națională,care trebuie pastrată cu sfințenie ,fiind moștenită de generațiile ce vor veni.

BIBLIOGRAFIE

1.Florentina Narcisa Boldeanu-Grigore Vieru,poetul dimineții și al bucuriei/revista de Știință literară,Nr.2/2015.                                                                                                                 2.Eugen Simion-Grigore Vieru,un poet cu lira-n lacrimi/Caiete critice Nr.1-3/1974.  3.viorica Ela Caraman-Grigore Vieru și Emil Cioran în circumferința ideilor comune/Revista Limba română Nr.1-4/2009.

Grigore Vieru – flacăra Basarabiei

Sichitiu Margareta, limba și literatura română, gradul I, Colegiul Tehnic Motru, Gorj

Fiu al unei familii de plugari români, Pavel şi Eudochia, poetul Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935, satul Pererâta, fostul judeţ Hotin, România, azi Republica Moldova. În anul 1950 a absolvit în satul natal şcoala de şapte clase, iar şcoala medie o încheie în orăşelul Lipcani, în 1953.

Urmează apoi Facultatea de Filologie şi Istoie a Institutului Pedagogic Ion Creangă din Chişinău, însă din cauza lipsurilor materiale abandonează periodic cursurile.

Student fiind, în anul 1957  debutează editorial cu o plachetă de versuri pentru copii, intitulată “Alarma”. În acelaşi an, îi apare a doua culegere de versuri “Muzicuţe”, după care se angajează ca redactor la revista pentru copii “Scânteia leninistă”. Activitate jurnalistică desfasoara şi la revista “Nistru” iar la editura “Cartea moldoveneasca”, îi apar alte două plachete, “Fât- frumos”, “Curcubeul” şi “Bună ziua fulgilor!”.

            În anul 1968, logica destinului poetului este consemnată în volumul de versuri lirice “Numele tău”, o carte apreciată de critica literară drept cea mai originală apariţie poetică. Această carte devine obiect de studiu la cursurile universitare de literaură naţională contemporană, poetul închinând poeme şi unor mari scriitori români precum: “Tudor Arghezi”, “Lucian Blaga”, “Nicolae Labis” “ Marin Sorescu”. Printre personalităţile cultural venerate în acest volum, se numără şi renumitul sculptor, Constantin Brâncuşi.

            Un an mai târziu, la editura “Lumina” publică “Duminica cuvintelor”, o carte îndragită de preşcolari care a devenit “obligatorie” în orice gradiniţă de copii.

            In 1970 apare “Abecedarul” publicat la aceeaşi editură, lucrarea fiind considerată, însă nationalist, de către autorităţi.

Creaţia viereană izvorăşte limpede cu demnitate şi convingere în necesitatea dreptăţii sale.                   Poezia sa a schimbat, practic  a mişcat din loc valoarea poeziei ţării noastre. “Scriu nu pentru că sunt poet, ci pentru că am vazut în copilărie cum curgea Prutul”, spunea Grigore Vieru.      Marile teme care sunt prezente în creaţia sa: mama, iubirea, graiul, copilăria, vor fi mereu actuale, fiindcă acestea izvorăsc din divinitate şi nu pot fi mişcate de nimeni şi nimic.

            Putem spune că lirica sa , care a fost pietrificată cu ajutorul cuvintelor, poate nu e cea mai strălucită, dar este înălţătoare prin faptul că venerează versul matern, dragostea de neam. Cunoscut este faptul că izvoarele de inspiraţie a poetului sunt simple zile de Paşti şi de Crăciun, însă această simplitate înseamnă toată măreţia vieţii care alcătuieşte universul.

Deoarece copilăria care este reflectată în opera sa, este una nevinovată, Grigore Vieru poate fi numit un poet al copilului. Pentru el copilăria reprezintă o lume cu lucruri complexe, dar totodată simple, o perioadă din viaţa omului în care acesta este cel mai fericit, cel mai bucuros. Omul este copil, iar asta înseamnă că se bucură de orice rază de soare, de orice picatură de ploaie.

Dincolo de copilărie, se naşte iubirea care în creaţia lui Vieru este una ce „mişcă sori şi stele”. Este un sentiment divin dat nouă, oamenilor, un sentiment ce ar trebui să semene în sufletele noastre doar speranţă, bucurie şi desigur puterea de a ierta.

Astfel, opera poetului reflectează perfect iubirea împlinită, iar cea neîmplinită este redată ca o condiţie a omului de creaţie.

Grigore Vieru n-a uitat niciodată de cea mai importantă persoană din viaţa lui, mama. În acest sens, marele poet închină mai mult de jumătate din creaţia sa mamei, care pentru el reprezenta universul.

Din copliărie până la bătrâneţe, mama este mângâierea, alinarea şi dragostea supremă. Iubirea maternă străbate întreaga sa operă: mâinile mamei legănând copilul şi pe care le sărută poetul, ochii ei înăcrimaţi, pâinea mamei, nopţile ei albe. Demnitatea maternă este modestă şi tăcută ca natura-mamă. Munca sfântă a mamei este fructificată pin pâinea scoasă din cuptor aşa cum scria poetul: „Pâinea asta mult ce-mi place mie,/ Coaja ei, o, coaja ei îmi are/ Cu năsprite palme-asemănare”. Viaţa mamei e un nesfârşit chin al căutării, al zbuciumului care nu se alină niciodată. Dorul mamei nu este un sentiment de ocazie, vremelnic, ci o permanenţă mereu vie a sufletului omenesc.

Fiecare poezie a lui Grigore Vieru, închinată mamei, poate fi zugrăvită de pensula unui pictor asemenea unei icoane a Sfintei Născătoare. Relevante în acest sens sunt poeziile „Buzele mamei” şi „Făptura mamei”.

De fapt lirica lui Vieru este un imn închinat mamei, o odă nepieritoare prin simplitatea clasică a stilului, apropiat şi înţeles de orice generaţie.

Pe de altă parte, situată între tradiţie şi modernitate, poezia viereană se revigorează în permanenţă prin asimilarea creatoare a folclorului, fiind modelată şi de orientările stilistice. Vieru selectează din tezaurul nostru folcloric semnificaţii adânci, motive lirice, evoluând sub semnul unei regăsiri spirituale.

Mitul mioritic al integrării în natură şi mitul Meşterului Manole, imboldul spre cunoaşterea profunzimilor originale ale neamului şi motivul sacrificiului uman în numele unui ideal, ideea despre jertfa zidirii şi aspiraţia spre desăvârşire, constituie esenţa culturii noastre milenare.

Jerfta Meşterului Manole implică înălţarea omului la o dimensiune simbolică prin care se manifestă rosturile sale existenţiale, fapt ce asigură funcţionalitatea estetică a mai multor scrieri vierene.

Astfel, însufleţit de dorul creaţiei, cuprins de nostalgia „zidirii”, eroul liric dintr-o mică baladă râvneşte spre edificarea unei construcţii asemănătoare cu cea din creaţia populară, o construcţie „care să dăinuie veşnic”.

În opoziţie cu mitul folcloric, Grigore Vieru umanizează esenţa actului de creaţie prin faptul că  tristeţea coexistă cu bucuria, deznădejdea e înlocuită printr-o emanare luminiscentă a unei iubiri tulburătoare. Asemenea lui Manole,  „poetul zideşte edificiul” versului său şi înveşniceşte cipul mamei în turle de catedrală. Confesiunile lui Vieru despre mamă sunt în legătură directă cu mitul măicuţei bătrâne. Poetul îngenunchează în faţa mamei ca în faţa unui altar, creând în jurul ei o atmosferă sacră, din care, printr-o invocare ritualică, pornesc impulsurile vieţii. Şi mama, şi iubirea, şi creaţia sunt învăluite în poezia viereană într-o atmosferă de taină, poetul oscilând între fabulosul mitic şi reprezentările imginaţiei sale creatoare.

Analizând întreaga operă a lui Grigore Vieru, putem afirma că poezia sa este expresia unei sensibilităţi ieşite din comun, aproape dureroase. Criticul literar care vrea să analizeze simte o sfială, ca şi cum ar trebui să atingă o rană.

Duioşia, delicateţea feminină, dorul sfâşietor de casa părintească , adorarea mamei, apartenenţa sufletească irevocabilă la lumea satului, tonul tânguitor străbat întreaga poezie viereană.

            Dincolo de poetul Grigore Vieru, se afla „omul” Vieru, un om cu multe calităţi, cu o moralitate impecabilă, aşa cum au afirmat mai toţi care l-au cunoscut. Un român adevărat care niciodată nu s-a dezis de ideea reunirii  Basarabiei cu Ţara Mamă. Şi-a păstrat, în momentele cele mai critice, sângele rece şi a ştiut să adune mulţimea în jurul său. Atitudinea sa era, în linii mari, idealistă, de un idealism benefic pentru starea lui poetică. Era fascinat de creaţia eminesciană, Eminescu fiind poetul său preferat. Avea pasiunea lecturilor şi iubea cartea. Biblioteca sa numără peste 10.000 de volume. Era statornic în prietenie şi nu şi-ar fi trădat niciodată prietenii. Unul dintre cei mai devotaţi prieteni i-a fost poetul Adrian Păunescu, basarabean prin naştere. Şi unul şi altul s-au ajutat în momentele critice ale vieţii lor. Vieru avea un suflet mare şi nu era în stare să vorbească de rău poporul român, având un cult deosebit pentru limba română, pentru eroii neamului românesc. Alături de Adrian Păunescu, a avut momente înălţătoare pe culmile loriei literare, care a rămas neştirbită după  dispariţia lor.

            Ziua de 16 ianuarie 2009, zi în care s-a stins din viaţă marele poet, în urma unui accident de circulaţie, a lăsat un gol imens în sufletele celor care l-au cunoscut şi celor care i-au cunoscut creaţia. Însă poezia sa a rămas posterităţii oferindu-i vesnicie în literatură.

            Prin urmare, putem spune că Grigore Vieru a trăit româneşte, a gândit şi a scris în limba română. Creaţia lui poetică o putem alătura poeziei eminesciene. Şi ne putem chiar întreba ce ar fi spus poetul la cei 87 de ani pe care ar fi trebuit să îi împlinească la 14 februarie anul acesta, şi care i-ar fi fost cuvântul de închinare în faţa limbii române...

            Bibliografie:

1.      http://www.grigorie.md.biografie

2.      Grigore, Vieru, Taina care mă apără, Iași, Ed. Princeps. Edit. 2008.

3.      Grigore Vieru, Acum și în veac, Editura Litera, ed. III

Grigore Vieru-poet al neamului românesc

Inv. Schiopu Elena,grad didactic I

 Scoala nr. 2 Suharau ,jud. Botosani

Poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam, a iubit poporul român până la lacrimi şi şi-a consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate şi-o frumuseţe rară. Poet liric, cu o sensibilitate mare dedică poeziei sufletului omenesc.

Marele român Grigore Vieru şi-a dedicat scrierile în primul rând copiilor cu suflet de înger, aceştia fiind darul cel mai de preţ al familiei. Grigore Vieru a scris literatură pentru copii deoarece, spunea poetul, dacă copilul începe de mic să fie român el va fi mare român când va creşte, iar în felul acesta suma de valori a copiilor va deveni o naţiune mare, pentru că sufletul copilului este curat, românismul intrând în sufletul lui de mic, va deveni temelia, talpa românismului veşnic şi sfânt.

Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererâta, în familia lui Pavel şi Eudochia Vieru. A absolvit şcoala de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care urmează şcoala medie din oraşul Lipcani, pe care o termină în 1953. În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chişinău, facultatea de Filologie şi Istorie. Se angajează ca redactor la redacţia numită revista pentru copii „Scânteia Leninistă”, actualmente „Noi”, şi ziarul "Tânărul leninist", actualmente "Florile Dalbe".

La 8 iunie 1960 se căsătoreşte cu Raisa Nacu, profesoară de limba română şi latină, împreună având doi copii: Vieru-Teodor și fiul mai mic – Călin, şi se angajează ca redactor la revista „Nistru”, actualmente „Basarabia”, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960–1963 este redactor la editura „Cartea Moldovenească”. A fost un oaspete des al „Căsuţei Poeziei” din satul Cociulia, raionul Cantemir. Tot aici scrie celebra carte pentru preşcolari „Albinuţa”.

În 1965, îi apare volumul "Versuri pentru cititorii de toate vârstele", pentru care i se acordă Premiul Republican al Comsomolului în domeniul literaturii pentru copii şi tineret. Mai târziu, revista Nistru publică poemul "Bărbaţii Moldovei", cu o dedicaţie pentru "naţionalistul" Nicolae Testimiţeanu. Întregul tiraj este oprit, iar dedicaţia este scoasă.

În 1968 are loc o cotitură logică în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice "Numele tău", cu o prefaţă de Ion Druţă. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariţie poetică. Chiar în anul apariţiei, cartea devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură naţională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate "Tudor Arghezi", "Lucian Blaga", "Brâncuşi", iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi Marin Sorescu. Asemenea dedicaţii apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.

În 1969, el publică "Duminica cuvintelor" la editura Lumina, cu ilustraţii de Igor Vieru, o carte mult îndrăgită de preşcolari, care a devenit "obligatorie" în orice grădiniţă de copii.

Un an mai târziu, editura Lumina publică "Abecedarul", semnat de Spiridon Vangheli, Grigore Vieru şi pictorul Igor Vieru. S-a dat o luptă aprigă de câţiva ani pentru apariţia lui, luptă în care s-au angajat şi învăţătorii basarabeni, lucrarea fiind considerată naţionalistă de către autorităţi. Tot în 1970, apare volumul selectiv de versuri pentru copii "Trei iezi". La numai câteva zile după apariţie, în urma unui denunţ, volumul este retras din librării pentru poemul "Curcubeul", în care s-a găsit "ascuns" tricolorul românesc.

În 1974, Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitaţie oficială din partea Uniunii Scriitorilor, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoţit de poetul Radu Cârneci. În acelaşi an, apare volumul de versuri lirice "Aproape", cu ilustraţii color de Isai Cârmu.

În 1982 este lansat filmul muzical pentru copii "Maria Mirabela", al regizorului Ion Popescu, textele pentru cântece fiind semnate de Grigore Vieru, iar în 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Anderesen.

În 1989, Vieru este ales deputat al poporului. Poetul întreprinde un turneu în Moldova de peste Prut, adunând în jurul său pe cei mai populari interpreţi şi compozitori de muzică uşoară din Basarabia,

În anul 1990, Grigore Vieru este ales Membru de Onoare al Academiei Române, în 1991 devine membru al Comisiei de Stat pentru Problemele Limbii, iar în 1992, Academia Română îl propune pentru premiul Nobel pentru Pace.

În 1993, poetul este ales membru corespondent al Academiei Române.

La împlinirea vârstei de 60 de ani, în 1995, Vieru este sărbătorit oficial la Bucureşti, Iaşi şi la Uniunea Scriitorilor din Chişinău. În acelaşi an, poetul este ales membru al Consiliului de administraţie pentru Societatea Română de Radiodifuziune. În 1996 este decorat cu Ordinul Republicii.

În 1997, Editura Litera din Chişinău lansează volumul antologic "Acum şi în veac", iar 3 ani mai tîrziu este decorat cu Medalia guvernamentală a României "Eminescu" - 150 de ani de la naştere.

La 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulaţie, în apropiere de Chişinău. La 48 de ore după accident, inima lui Grigore Vieru a încetat să bată, pe fondul unor politraumatisme multiple şi al unei poliinsuficienţe a sistemelor şi organelor.

Grigore Vieru e definit ca fiind poet al mamei, al dorului şi al dragostei, al baştinei, al izvorului, al naturii – poet al lucrurilor sacre. Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet, a fost însuşi sufletul Basarabiei. Pentru poet dispariţia fizică nu înseamnă moarte, el trăieşte prin poezia sa, prin frumosul semănat în inimile copiilor. A fost, este şi va rămâne Pilonul de rezistenţă al culturii naţionale. Tot ce e mai frumos astăzi poartă numele lui. Şi cerul cu stelele, şi al străvechii slave bucium, şi ochii măicuţei ne sunt mai aproape, fiindcă iubesc şi au o taină sus care ne apără. A ajunge să poţi să redai istoria neamului în poezie, să poţi să aperi ce-i al tău prin poezie şi să crezi că eşti auzit de Dumnezeu prin poezie înseamnă să fii un poet ales. Aşa a fost Grigore Vieru – poet al neamului, care a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele ca Grai, Mamă, Patrie, Iubire şi de aceea merită cununa recunoştinţei noastre. Acest om plăpând cu suflet de copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi firavi crucea neamului nostru spre un viitor mai bun. Visul său era de a ne uni prin cuvânt, prin bunătate şi iubire de aproape. Astăzi visul lui pare mai aproape ca niciodată pentru că oamenii din diferite ţări, de diferite naţionalităţi de crezuri religioase îl pomenesc, apropiindu-se unul de celălalt, amintindu-şi de omul care a locuit la marginea unei iubiri. Am pierdut un poet pe pământ, dar avem un înger în ceruri.  Moştenirea pe care a lăsat-o în urma sa este netrecătoare şi multe generaţii îi vor duce dorul, mângâindu-şi sufletele cu versurile lui. El a fost poetul dragostei de viaţă, dragostei de ţară, dragostei de neam, dragostei de adevăr, să-l aducem copiilor şi nepoţilor noştri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne şi noi prin vremi, căci un popor rămâne în istorie prin valorile pe care le creează şi le păstrează cu sfinţenie” (Zaltur Victoria)

Marile teme prezente în creaţia sa: Mama, Iubirea, Copilăria, Graiul vor fi mereu actuale, fiindcă acestea izvorăsc din divinitate şi nu pot fi mişcate de nimeni şi de nimic.

Acesta este Grigore Vieru, poetul, care o viaţă de om serveşte cu dăruire poezia. Contemporan cu noi, el este şi un exponent al ideilor dominante în conştiinţa noastră naţională pe care le exprimă artistic şi le îmbogăţeşte cu sufletul său. E un poet fructuos, mereu sensibil la freamătul inimii şi la zbuciumul timpului, e poetul epocii noastre. Un cuvânt despre poetul Grigore Vieru produce emoţie, trăire firească impusă dincolo de toate ce se produc în viaţă, împreună cu alţi creatori iluştri, reprezintă o şcoală poetică, în care poezia este chiar viaţa şi sufletul omului.

Opera marelui poet ne-a menţinut demnitatea de neam, ne-a hrănit-o cu speranţă, cu adevăr şi cu puterea de a continua mereu cu fruntea sus: „ Ne-am ţinut veşnic de limba română într-un deşert aprins în care singura umbră era- umbra ecoului”- zicea poetul Grigore Vieru. Ca nimeni altul dintre contemporani, poetul stăpâneşte cuvântul adică, limba română „pe care a învăţat- o   oviaţă şi a sacralizat-o. Iată ce mărturiseşte însuşi autorul: „Două lucruri în astă lume au fost zidite până la capăt: Biblia şi Limba Română”. Perfecţiunea, frumuseţea Limbii Române e lucrarea lui Dumnezeu, crede Poetul.

Secolul nostru are pretenţia de a regăsi în firea literaturii o esenţializare a faptelor din întregul nostru univers, de sublimare a originalităţii în orizontul de aşteptare al omului de azi, atras de esenţe primordiale. Totuşi, harul de poet sau scriitor nu se subscrie acestei idei atâta timp cât deţine seva interesului în toate vremurile şi rezistă esenţialmente în pofida unor metamorfozări conceptuale din epocă. Exemplaritatea destinului poetic al lui Grigore Vieru este dincolo de orice indoiala. Dupa cum e dincolo de orice indoiala expresivitatea grava a versurilor sale , solemnitatea muzicala a enunturilor lirice, armonia frazei, precum in poezia intitulata sugestiv ,,Ars poetica ‘’

Merg eu dimineata,in frunte,/Cuspicele albe in brate/Ale parului mamei./Mergi tu dupa mine,iubito ,/Cuspicul fierbinte la piept/Al lacrimii tale./Vine moartea din urma/Cuspicele rosii in brate/ Ale sangelui meu/Ea care nimic niciodata/ Nu inapoiaza/Si toti suntem luminati/De-o bucurie neinteleasa’’.Valoarea, adevarul si reprezentativitatea poeziei lui Grigore Vieru fac din regretatul poet o prezenta emblematica a literaturii din Romania , Basarabia si nu numai.

Bibliografie:

Eugen Simion, ,,Grigore Vieru, un poet cu lira-n lacrimi”, în Caiete critice, Nr.1-3, 1974

Ioana Emanuela Petrescu, „Eminescu și mutațiile poeziei românești”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989

Florentina Narcisa Boldeanu, ,,Grigore Vieru, poetul dimineții şi al bucuriei’’, în Revista Știința literară Nr.2 (25), 2012

Grigore Vieru, „Taina care mă apără”, Iaşi, Editura Princeps, 2008

Matei Călinescu, „A citi,a reciti. Către o poetica a re(lecturii)”, Editura Polirom, București, 2007

Viorica Ela Caraman, ,,Grigore Vieru și Emil Cioran în circumferința ideilor comune”, în Revista Limba Română, Nr.1- 4, 2009

Ştefan Augustin Doinaș, „Orfeu şi tentația realului”, Editura Eminescu, București, 1974

Literatura şi Arta Moldovei, Enciclopedie, Chişinău, Red. ESM., 1985

GRIGORE VIERU, ÎNTRE BASARABIA ȘI ROMÂNIA

Sauciuc Dana-Magdalena, Prof. pentru înv. primar,grad didactic I

Liceul Tehnologic ,,Nicolae Bălcescu”, Flămânzi

     Dacă aruncăm o succintă privire pe creația sa lirică, cu adevărat realizăm că poetul GrigoreVieru a plâns amarul și lupta pentru unitatea românilor despărțiți de vicisitudinile istoriei și orgoliile cârmuitorilor lumești; a jelit izgonirea lui Dumnezeu din mintea și viața poporului român; a năzuit după tot ce este sfânt și curat, plămădit de geniul neamului ce l-a odrăslit. Te impresionează să observi în creațiile sale că ochii lui Dumnezeu veghează permanent viața – opera mâinilor Sale. Cineva l-a întrebat odată: „De unde veniți, domnule Grigorie Vieru?”. A răspuns poetul: „Vin din Basarabia, unde românii sunt săraci de mângâiere. Mângâierea noastră e Limba Română. Mângâierea noastră e iubirea. Mângâierea noastră e credinţa în Dumnezeu”. Pe toate le vedea raportate la Cerescul Părinte și la veșnicie. Viața însăși o considera împlinită, dacă Îl ai ca prieten pe Dumnezeu.

     Prin tot ce a scris și a gândit, Grigore Vieru s-a dovedit, incontestabil, o voce unică, de o plasticitate uluitoare, în peisajul poeziei românești. Stihurile sale au împodobit, într-un registru ales al limbajului poetic, stări de spirit de o rară autenticitate. Nimic nu este țipător, îndoielnic sau iluzoriu în lirica lui Grigore Vieru. Chiar și atunci când a ridicat glasul împotriva dușmanilor românismului, scriitorul a mustrat cu demnitate și atitudine creștinească.

     Întrebat de un ziarist ce I-ar cere lui Dumnezeu, scriitorul a rostit, parafrazând vorbele episcopului Dionisie Romano: „Doamne, nu pedepsi România pentru păcatele fiilor ei!”. La ce păcate se referea oare stihuitorul? Cu siguranță, la cele ce țin de împuținarea dragostei față de Dumnezeu, neam și limbă. Poetul simțea că atunci când unui popor îi slăbește puterea de a-şi iubi şi de a-și respecta valorile, atunci se află în declin; când viața lui se macină din pricina rătăcirilor, a indiferentismului religios, a luptelor fratricide pentru putere, uitându-şi credința strămoșească și istoria, atunci patria se stinge.

      El rămâne prezent printre noi prin opera sa impresionată, orânduită în paginile a peste zece volume. Din păcate, nu mulți dintre noi mai avem timp să deschidem vreo carte de poezii .

     Grigore Vieru a rămas în memoria românilor din stânga și dreapta Prutului ca poetul care și-a iubit mama, care l-a iubit pe Eminescu și care și-a iubit patria românească și scrisul ei latin. Mai târziu mărturisea că pentru el iubirea de neam era un dat întipărit în ființa sa: „Dragostea mea pentru cuvântul românesc, pentru cântecul nostru, pentru tot ce este național, am moștenit‑o prin instinct. Mie nu mi‑a spus nimeni la școală că sunt român, toți îmi spuneau că vorbesc altă limbă. Instinctiv, glasul sângelui mi‑a spus că limba mea este cea română”

.Grigore Vieru: „Dacă visul unora era ori este să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul” Întradevăr, trece Prutul pentru prima dată în 1973 în cadrul unei delegații de scriitori și vizitează cu această ocazie mai multe mănăstiri din nordul Moldovei, întorcându-se acasă cu un sac de cărți. În legătură cu această vizită avea să facă mai târziu mărturia: „Dacă visul unora era ori este să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul”. Până la căderea regimului comunist revine de câteva ori pe pământul românesc, unde îi sunt publicate mai multe volume de versuri, primul în 1978 cu sprijinul lui Nichita Stănescu. În anul 1982 apare filmul Maria Mirabela (regizor Ion Popescu Gepo), iar  Vieru compune versurile pentru cântece, muzica fiind compusă de compozitorul basarabean Eugen Doga.

     Marele poet basarabean rămâne prezent printre noi prin opera sa impresionată, orânduită în paginile a peste zece volume. Din păcate, nu mulți dintre noi mai avem timp să deschidem vreo carte de poezii.

BIBLIOGRAFIE

Boldea Ioan- Revista Limba Română Nr. 1-4, anul XIX, 2009               

Burlacu Alexandru, Grigore Vieru între tentaţia orfică şi mesianică// Basarabia 1-2, 1996, p. 100. 2 Burlacu Alexandru, Poetica lui Grigore Vieru. În: Metaliteratura, anul IX, nr.1-2 (20), 2009, p. 6. 3 Ladaniuc Victor, Din patria sufletului (Grigore Vieru la 50 de ani)

Hadârcă Ion, “Din munţii omeniei”