Sauciuc Dana-Magdalena, Prof. pentru înv. primar,grad didactic I
Liceul Tehnologic ,,Nicolae Bălcescu”, Flămânzi
Dacă aruncăm o
succintă privire pe creația sa lirică, cu adevărat realizăm că poetul GrigoreVieru
a plâns amarul și lupta pentru unitatea românilor despărțiți de vicisitudinile
istoriei și orgoliile cârmuitorilor lumești; a jelit izgonirea lui Dumnezeu din
mintea și viața poporului român; a năzuit după tot ce este sfânt și curat,
plămădit de geniul neamului ce l-a odrăslit. Te impresionează să observi în
creațiile sale că ochii lui Dumnezeu veghează permanent viața – opera mâinilor
Sale. Cineva l-a întrebat odată: „De unde veniți, domnule
Grigorie Vieru?”. A
răspuns poetul: „Vin din Basarabia, unde românii
sunt săraci de mângâiere. Mângâierea noastră e Limba Română. Mângâierea noastră
e iubirea. Mângâierea noastră e credinţa în Dumnezeu”. Pe toate le vedea raportate la
Cerescul Părinte și la veșnicie. Viața însăși o considera împlinită, dacă Îl ai
ca prieten pe Dumnezeu.
Prin tot ce a
scris și a gândit, Grigore Vieru s-a dovedit, incontestabil, o voce unică, de o
plasticitate uluitoare, în peisajul poeziei românești. Stihurile sale au
împodobit, într-un registru ales al limbajului poetic, stări de spirit de o
rară autenticitate. Nimic nu este țipător, îndoielnic sau iluzoriu în lirica
lui Grigore Vieru. Chiar și atunci când a ridicat glasul împotriva dușmanilor
românismului, scriitorul a mustrat cu demnitate și atitudine creștinească.
Întrebat de un
ziarist ce I-ar cere lui Dumnezeu, scriitorul a rostit, parafrazând vorbele
episcopului Dionisie Romano: „Doamne, nu pedepsi România pentru păcatele fiilor
ei!”. La ce păcate se referea oare stihuitorul? Cu siguranță,
la cele ce țin de împuținarea dragostei față de Dumnezeu, neam și limbă. Poetul
simțea că atunci când unui popor îi slăbește puterea de a-şi iubi şi de a-și
respecta valorile, atunci se află în declin; când viața lui se macină din
pricina rătăcirilor, a indiferentismului religios, a luptelor fratricide pentru
putere, uitându-şi credința strămoșească și istoria, atunci patria se stinge.
El rămâne
prezent printre noi prin opera sa impresionată, orânduită în paginile a peste
zece volume. Din păcate, nu mulți dintre noi mai avem timp să deschidem vreo
carte de poezii .
Grigore Vieru a rămas în memoria
românilor din stânga și dreapta Prutului ca poetul care și-a iubit mama, care
l-a iubit pe Eminescu și care și-a iubit patria
românească și scrisul ei
latin. Mai târziu mărturisea că pentru el iubirea de neam era un dat
întipărit în ființa sa: „Dragostea mea pentru
cuvântul românesc, pentru cântecul nostru, pentru tot ce este național, am
moștenit‑o prin instinct. Mie nu mi‑a spus nimeni la școală că sunt român, toți
îmi spuneau că vorbesc altă limbă. Instinctiv, glasul sângelui mi‑a spus că
limba mea este cea română”
.Grigore Vieru: „Dacă
visul unora era ori este să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să
trec Prutul” Întradevăr, trece Prutul pentru prima dată în 1973 în cadrul unei
delegații de scriitori și vizitează cu această ocazie mai multe mănăstiri din
nordul Moldovei, întorcându-se acasă cu un sac de cărți. În legătură cu această
vizită avea să facă mai târziu mărturia: „Dacă visul unora era ori este să
ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul”. Până la căderea
regimului comunist revine de câteva ori pe pământul românesc, unde îi sunt
publicate mai multe volume de versuri, primul în 1978 cu sprijinul lui Nichita
Stănescu. În anul 1982 apare filmul Maria Mirabela (regizor
Ion Popescu Gepo), iar Vieru compune versurile pentru cântece, muzica
fiind compusă de compozitorul basarabean Eugen Doga.
Marele poet
basarabean rămâne prezent printre noi prin opera sa impresionată, orânduită în
paginile a peste zece volume. Din păcate, nu mulți dintre noi mai avem timp să
deschidem vreo carte de poezii.
BIBLIOGRAFIE
Boldea Ioan- Revista Limba Română Nr. 1-4, anul XIX, 2009
Burlacu
Alexandru, Grigore Vieru între tentaţia orfică şi mesianică// Basarabia 1-2,
1996, p. 100. 2 Burlacu Alexandru, Poetica lui Grigore Vieru. În:
Metaliteratura, anul IX, nr.1-2 (20), 2009, p. 6. 3 Ladaniuc Victor, Din patria
sufletului (Grigore Vieru la 50 de ani)
Hadârcă Ion,
“Din munţii omeniei”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu