prof.înv.primar Marusac Livia
Școala Profesională ,,Gheorghe Burac,,Vlăsinești
,, Dacă visul unora a fost să ajungă
în Cosmos,eu viața întreagă am visat să trec Prutul ,,
,, Respirația Basarabiei în pericol,,
scria un ziar in dimineața zilei de 17 ianuarie 2007și continua ,,.....înainte ca soarele să apună peste ziua lui Eminescu, un grav
accident de circulaţie pune respiraţiaBasarabiei in pericol. Poetul Grigore Vieru se află în stare gravă la
Spitalul de Urgenţă din Chişinău. El se află internat la Secţia de Reanimare a
Spitalului de Urgenţă din Chişinău şi conectat la aparatul de respiraţie
artificială,,.
Grigore Vieru s-a născut pe 14
februarie 1935 în satul Pererîta, județul Hotin, Regatul României (actualmente
raionul Briceni, Republica Moldova), pe malul stâng al Prutului, într-o familie
de plugari români, Pavel și Evdochia Vieru . A absolvit șapte clase în satul natal, apoi devine absolvent al Școlii Medii nr. 2 din
orașul Lipcani – „ani desculți și flămânzi”, după cum se menționează într-un
tabel cronolog despre viața sa.
Anul 1968 aduce o cotitură în destinul poetului, consemnată
de volumul de versuri lirice ,,Numele tău,, cu o prefață de Ion Druță. Cartea
este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariție poetică. În
chiar anul apariției devine obiect de studiu la cursurile universitare de
literatură națională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor
Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuși, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiș
și Marin Sorescu. Asemenea dedicații apar pentru prima oară în lirica
basarabeană postbelică .
Grigore Vieru a fost mai mult
decât un poet. El a fost un simbol al Basarabiei înstrăinate.
Trece Prutul pentru prima dată în
1973 în cadrul unei delegații de scriitori și vizitează cu această ocazie mai
multe mănăstiri din nordul Moldovei, întorcându-se acasă cu un sac de cărți. În
legătură cu această vizită avea să facă mai târziu mărturisirea: „Dacă visul unora era ori este să ajungă în
Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul”
În 1974, Zaharia Stancu,
preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitaţie oficială din
partea Uniunii Scriitorilor, căreia poetul îi dă curs.
Până în decembrie 1989 revine de câteva ori pe
pământul românesc, unde îi sunt publicate mai multe volume de versuri, primul
în 1978 cu sprijinul lui Nichita Stănescu.
Când revenea de la Bucureşti,
compartimentul trenului era plin cu saci cu cărţi. Cărţile aduse de el Iorga,
Blaga, Preda, Stănescu le-a citit
aproape un sfert de Chişinău. Nu era zgârcit, le împărțea tuturor . Într-o perioadă de deznaţionalizare
feroce a Basarabiei, de la el, dar şi din acele cărţi, cititorii au înțeles adevăratele
sensuri ale noţiunilor de ,,patrie, neam, limbă, istorie, El a crescut
generaţii de cititori în spirit românesc.
A alcătuit abecedare, manuale pentru
şcoală, a compus cântece . Poeziile lui Vieru odată scrise nu mai erau ale lui.
Ele erau ale tuturor.
Implicat cu adâncă simţire şi deplină dăruie
în mişcarea de redeşteptare a conştiinţei naţionale în teritoriul dintre Prut
şi Nistru, Grigore Vieru a jucat un rol esenţial în „românizarea” sentimentului
naţional, militând pentru introducerea limbii române, ca limbă oficială, şi a
grafiei latine.,,Poţi
trăi,respira, crea, râde şi plânge numai în limbata,,spunea
poetul în memorabila poezie ,,În limba
ta,, în vremuri în care era un act de mare curaj să afirmi aşa ceva. Strangulat
de opreliştile utilizării limbii materne, poetul se retrăgea, răzvrătitor, în
zguduitoarele tăceri ale limbii părinteşti: „Iar
când nu poţi nici plânge şi nici râde, / Când nu poţi mângâia şi nici
cânta, / Cu-al tău pământ, / Cu cerul tău în faţă / Tu taci atunce / Tot în limba ta”. Poezia sa reţine foarte
bine multe aspecte dintr-o istorie zbuciumată. Poetul a devenit o cutie de
rezonanţă a sentimentului naţional, de aceea versurile sale au pătruns adânc în
sufletul oamenilor, cu sinceritate şi
multă căldură în mesaje memorabile .
Impresionantă este la Grigore
Vieru iubirea valorilor culturale româneşti, între care Eminescu este suprema
recunoaşterea . Vieru nutreşte faţă de autorul „Luceafărului” un sentiment de
veneraţie, regăsind în aceasta aspiraţia curată şi înălțătoare a simţământului
naţional, dincolo de timpuri şi conjuncturi.”Scriitorul se
considera „parte din cea mai nenorocită generaţie de români basarabeni”,
fiindcă l-a cunoscut pe Eminescu abia târziu, în anii studiilor superioare,
când a ajuns să-i descopere creaţia poetică şi chiar articolele politice, care
i-au servit oarecum şi ca „manual de istorie”. Ataşamentul a fost pe măsura
nevoii de a cunoaşte cât mai bine trecutul, valorile culturale, năzuinţa
regenerării. Asimila discret, pe furiş, cu teamă, ceea ce lumea românească de
peste Prut pierduse prin ocupaţia sovietică . Poemele dedicate mamei evocă de
fapt patria râvnită, „ţara” de dincolo de sârma ghimpată care îi sfâşia,
implacabil, grădina casei natale.
În paralel cu această poezie de
respiraţie naţională şi culturală, de românism şi românitate, Grigore Vieru a
cultivat şi lirismul de reflexivităţi grave, în care se regăsesc teme atât de
îndrăgite sufletului său înlăcrimat şi însetat de dreptate, de demnitate şi
frumos, de bine şi adevăr. Icoană a unui sentiment naţional atât de profund şi
organic, în fixarea lui pe elemente reale de istorie, cultură, limbă,
specificitate etnică, opera lui Grigore Vieru rămâne şi un document literar de
mare valoare, vorbind atât de direct şi semnificativ în conţinuturile sale
grave şi importante, dincolo de vremuri, cu bătaie lungă în timp şi spaţiu.
Opera sa, trecând de mult granițele
impuse de vitregiile istorice, a devenit un bun al culturii şi spiritualităţii
româneşti.
,,Moştenirea
pe care a lăsat-o în urma sa este netrecătoare şi multe generaţii îi vor duce
dorul, mângâindu-şi sufletele cu versurile lui. El a fost poetul dragostei de
viaţă, dragostei de ţară, dragostei de neam, dragostei de adevăr . Să-l aducem
copiilor şi nepoţilor noştri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne şi noi prin
vremi, căci un popor rămâne în istorie prin valorile pe care le creează şi le
păstrează cu sfinţenie” (Zaltur Victoria)
Grigore Vieru vine din suferinţa neamului său, iar
visul său măreţ a fost ca Basarabia să
se integreze în lumea românească şi să nu mai fie o provincie rătăcită . A
speratcă va veni vremea când românii din Basarabia vor fi liberi, nu vor mai fi
ameninţaţi şi înfricoşaţi de Siberia de gheaţă, vor veni, într-o zi mare și
înălțătoare, definitiv acasă, la ţara lor, România. Dragostea pentru români a fost viaţa acestui mare român.
Grigore Vieru nu a murit. El va dăinui cât va dăinui
neamul românesc.
Bibliografie (surse):
www.grigorevieru.md;
Grigore Vieru. Taina care mă apara. Iasi, Ed. Princeps
Edit. 2008;
www.ro.wikipedia.org;
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu