Instit. Gheorghiu Aurora, Şcoala Gimnazială
nr. 22 Galaţi
Dacă visul unora a fost să ajungă în
Cosmos,eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul,scria Grigore Vieru cu ceva
timp în urmă.
Născut la 14 februarie 1935 în satul
Pereriţa,judeţul Hotin,poetul a fost fiul lui Pavel Vieru-ţaran şi al Eudochiei.
A absolvit şcoala primară în 1950 în satul
natal, liceul în 1953 în oraşul Lipcani şi în 1958, Facultatea de Filologie şi
Istorie a institutului Ion Creangă din Chişinău.
A debitat în 1957 cu placheta de versuri
pentru copii Alarma şi a devenit în 1958 redactor la revista pentru copii
Scânteia leninistă. În 1960 devine redactor la Ziarul Nistru, în 1961 –referend
la Uniunea Scriitorilor din Moldova, iar în 1991 - membru al Comisiei de stat
pentru problemele limbii –Chişinău.
În România vine în 1973 şi în 1974 la
invitaţia Uniunii Scriitorilor.
În 1990 devine membru al Academiei Romane. Au
urmat culegeri lirice 1968- Muzicuţa,
1961 –Bună ziua, fulgilor,1963 – Mulţămim pentru pace, 1963 –Figuraşi,1965 – Poezii, 1968 –Poezii de sama
voastră, 1969 – Duminica cuvintelor,
1974 – Aproape, 1976 –Un
verde ne vede, 1978 – Steaua de
vineri, 1980 – Fiindcă iubesc,
1993 – Curăţire a fântânii, 1994 – Rugăciune pentru mama.
’’ Prin iarba verde de acasă
Cu lanţul de rouă la glezne,’’
’’Grigore Vieru, poetul cunoscut si
necunoscut nouă, dar care merită cea mai mare atenţie, lasă o dâră proaspătă ca
lacrima de copil.’’ Marin Sorescu
Aşa cum pe copii câinii nu-i muşcă şi frigul
nu-i taie, aşa cum pe somnambulul îi ţine aerul, artiştii umblă pe muchia
dealului şi muntelui din cuvinte, cu lira sub braţ nepedepsiţi cu prăbuşirea.
Căci şi acolo sus este pământul natal, ce nu te poate lăsa să cazi. Şi cerul de
deasupra este tot cer natal şi nu te poate lăsa să te prăbuşeşti.
Temele poetului sunt obârşiile de
toate felurile izvoarele,tradiţia populară şi cea clasică, limba în care te
exprimi.
’’Şi doar în limba
ta
Poţi râde singur
Şi doar în limba ta
Te poţi opri din
plâns,
casa, pământul.
Simbolul central va fi mama, latură a creaţiei sale ce ar putea purta drept
motto eminescian O mamă, dulce mamă, din negura de vremi.’’
Pământul apare şi el în multe şi frumos şlefuite variante.
Ca să poţi săruta acest atât de
generos pământ sfânt, ca să ai acest drept, trebuie să fii doină, sămânţă,
sunet, duminică, ploaie.
Dincolo de cuvinte, mai e
ceva...poezia. Şi dincolo de poezie mai e ceva.....filozofie.
Vieru scrie o poezie de legământ, el
neputându-se dărui decât total.
Iată legământul poetului cu Mihai
Eminescu......
’’ Ştiu...cândva la miez de noapte
Ori la răsărit de soare
Stinge-mi-s-ar
ochii mie
Tot deasupra cărţii sale.
Am s-ajung atuncea poate
La
mijlocul ei aproape.
Ci să
nu închideţi cartea
Ca pe
recile-mi pleoape.
S-o
lăsaţi aşa , deschisă
Ca băiatul
meu sau fata
Să citească mai departe
Ce n-a dovedit nici tata.
Iar de n-au s- auză dânşii
Al străvechii slove bucium
Aşezaţi-mi-o ca pernă
Cu toţi codrii ei în zbucium.’’
Legământ mai face
autorul şi cu tradiţia, pe care o cultivă în versurile sale delicate, făcute cu
acul.
Discret, dar ferm şi
precis în gusturi şi artist în nuanţe, el îşi clădeşte o lirică trainică sub
cupola adevărului.
Privind în urmă, aşa cum
spunea, cu atâta fermecătoare tandreţe şi credinţă, Grigore Vieru, priveşte de
fapt, înainte. Aceasta este şi menirea poeziei de a fi punte unică – un
curcubeu de aur suspendat între doua veşnicii.
Compunând versuri pentru
copii, poetul mărturisea că scriindu-le aude şi melodia, pe care o comunică
apoi unui compozitor. Toate versurile sale au, de fapt, o melodie unică,
inconfundabilă şi nu este de mirare că
în spaţiul natal această creaţie este atât de populară şi îndrăgită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu