Profesor Cojocaru
Ramona, limba engleză, grad didactic I,
Școala Gimnazială
”Sfânta Maria” Botoșani
Grigore Vieru a fost mai mult
decât un poet, a fost însuşi sufletul Basarabiei. Despre el nu putem totuşi vorbi
la trecut, fiindcă trăieşte şi astăzi prin poezia sa, prin frumosul semănat în
inimile tuturor celor care l-au cunoscut şi citit. Grigore Vieru este un pilon
de rezistenţă al culturii naţionale române în Moldova de dincolo de Prut.
Născut la 14 februarie 1935 în comuna Pererîta, din raionul Briceni, Grigore
Vieru lasă o urmă de neşters, ca lacrima de copil, în istoria literaturii
române. Trei lucruri sunt definitorii în lirica lui Vieru: ţara, mama şi limba.
Legătura dintre cele trei este atât de profundă, încât ai impresia uneori că
ele se confundă.Timpul se scurge constant şi implacabil, măcinând imperii,
destine, averi. Doar valoarea nu are frică de timp. Valoarea se înscrie cu
litere de aur pe tablele vremii şi rămâne să domine în amintirea generaţiilor
ce se perindă, până la sfârşitul lumii. A ajunge să poţi să redai istoria
neamului în poezie, să poţi să aperi ce-i al tău prin vers şi să crezi că eşti
auzit de Dumnezeu prin el înseamnă să fii un ales. Aşa a fost Grigore Vieru –
poet naţional, care a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele ca Mamă,
Patrie, Iubire, Limbă.
Un divin al
neamului nostru, un mare nume al literaturii române, Grigore Vieru, a cărui
poezie se va eterniza prin străfulgerările de geniu care o să susţină şi o să
lumineze pe dinăuntru orice suflare, orice susur de izvor sau o simplă adiere
de vânt, va rămâne pentru totdeauna o sursă de inspirație pentru toți cei ce
iubesc poezia și spiritul liber.Nu a cîntat nimeni ca el limba şi nu a scris nimeni mai
frumos de dragul mamei, chipul şi sufletul ei. Lucrare are la bază o plachetă
de versuri destul de variată care face trimitere atât la natură, la grai,
suflet şi limbă, care a fost pentru el tot ce avea mai scump.
Grigore Vieru a rămas în
memoria românilor din stânga și dreapta Prutului ca poetul care și-a iubit
mama, care l-a iubit pe Eminescu și
care și-a iubit patria românească și scrisul ei
latin. Mai târziu mărturisea că pentru el iubirea de neam era un dat
întipărit în ființa sa:
„Dragostea mea pentru cuvântul
românesc, pentru cântecul nostru, pentru tot ce este național, am moștenit‑o
prin instinct. Mie nu mi‑a spus nimeni la școală că sunt român, toți îmi
spuneau că vorbesc altă limbă. Instinctiv, glasul sângelui mi‑a spus că limba
mea este cea română”.
Un chip blând, o minte strălucită, un
om bun şi iubitor de oameni, iubitor de ţară. Aşa era Grigore Vieru, poetul
român născut dincolo de Prut. Aşa l-au perceput nu doar apropiaţii, ci şi aceia
care şi-au intersectat drumul cu al său. ''Există trei prilejuri de a te
cunoaşte pe tine însuţi: munca, iubirea şi cumpăna''. ''Patria este ca un
copil: dacă uiţi de ea, poate să plece de acasă''. Sunt două dintre credinţele
poetului de la a cărui plecare în veşnicie s-au împlinitunsprezece ani la 18
ianuarie 2020.
Suflet bun, sălășluind într-un trup
sensibil, frământat de trăiri, sensibil la arta adevărată, poetul , Grigore
Vieru, a lăsat moștenire românilor de pretutindeni o operă excepțională, plină
de credință în Dumnezeu, de iubire de oameni, de dor de mamă, de durere de
țară. Poetul își ”cântă” sufletul în versuri de o muzicalitate profundă care se
simte de la prima vorbire și prima audiție, fiecare poezie vieriană fiind o
adevărată „rapsodie”.
Poetul mărturisea că
dacă din întreaga sa operă, cititorul l-ar identifica cu o poezie, atunci s-ar
considera un om împlinit. ”Cine ştie, poate că din întreaga mea trudă se va
alege un poem sau un cîntec. Dar nu a rămas oare Meteevici cu un singur poem?“.
Întreaga operă-i este marcată de chipul sfînt al mamei şi de dragostea profundă
pentru Patrie. A scris o mulţime de poezii pentru copii, el fiind numit şi
Marele copil al Neamului. Harul marelui poet este acela de a deţine seva
interesului în toate vremurile şi de a rezista esenţial în pofida unor
metamorfoze conceptuale ale epocii. Poezia sa rezistă şi îmbină cu succes
tradiţiile naţionale (clasice şi moderne ) cu cele universale, a particularului
cu general-umanul, a unei alese culturi spirituale cu o înaltă măiestrie
artistică.
Versurile sale sunt cunoscute
cititorilor din Bulgaria, Ungaria, Polonia, fosta Republică Democrată Germană,
Finlanda, Franţa, Statele Unite ale Americii. Chiar dacă în ultimii săi ani a
scris mai mult pentru maturi, mereu va fi considerat cel mai bun poet ce a
muncit pentru copii, învrednicindu-se în 1988 cu Diploma Andersen pentru ciclul
de poezii pentru copii. Poetul mărturisea, că atunci cînd obosea de cei maturi
se întorcea la cei mici.
Grigore Vieru, un
mare poet, apreciat de
critica literară cel mai tipic reprezentant al orientării tradiţional-clasice
în poezia postbelică. Este şi cel mai popular şi îndrăgit poet din Republica
Moldova. Poet al maturităţii şi dragostei, al copilăriei şi plaiului natal, Vieru se impune printr-o viziune
specifică, printr-un stil particular şi o tonalitate lirică aparte, graţie
căruia fapt ”chiar la nivelul primului contact cu poezia simţim suflul arzător
al vieţii”.
Vieru s-a
impus ca o personalitate artistică încă din studenţie, când frecventa cenaclul
universitar, iar mai târziu ca un talent literar de excepţie şi un spirit civic
angajat, ca promotor consecvent al idealurilor naţionale ale românilor din
stânga Prutului în cele mai importante manifestări culturale, sociale şi
politice ale intelectualilor basarabeni, luptând pentru oficializarea limbii
române şi revenirea la alfabetul latin, pentru independenţa şi suveranitatea
Basarabiei (1987-1991), pentru reunirea ei cu Patria-mamă. În publicistică a
abordat probleme spinoase ale actualităţii şi a meditat asupra destinelor
neamului, ale artei, limbii şi literaturii române.El este eminamente un
poet al satului conceput ca sălaş al veşniciei, microunivers autarhic ce
trăieşte după legi implacabile, spaţiu al originilor şi al sacrului.
Cultul copilului şi
al copilăriei, al mamei şi al maternităţii, al pământului cu valoare mitică
universală sau – mai particulară – de plai mioritic domină poezia şi
mitopoetica lui Vieru. Caracterele esenţiale ale creaţiei
sale sunt organic legate de lupta pentru afirmarea românismului: mesianism,
cantabilitate clasicistă şi folclorizantă, simplitate a formulelor, dramatism
de esenţă baladescă, eminescianism transplantat pe solul modernităţii. Păstrând proporţiile, el şi generaţia sa reprezintă pentru această
provincie românească năpăstuită mereu de istorie ceea ce a fost, la începutul
secolului, generaţia lui Goga pentru Transilvania. Similitudinea de destin are
şi o prelungire în plan poetic. Sub presiunea circumstanţelor, poezia se
întoarce la un limbaj mai simplu şi îşi asumă în chip deliberat un mesianism
naţional pe care, în condiţii normale, lirismul pur îl evită.
În opera sa poetică
– „Numele tău” (1968), „Aproape”
(1974), „Un verde ne vede”, „Fiindcă iubesc” (1980), „Izvorul şi clipa” (1981),
„Taina care mă apără” (1983), „Cel care sunt” (1987), „Rădăcina de foc” (1988),
„Hristos nu are nici o vină” (1991), „Curăţirea fântânii” (1993), „Rugăciune
pentru mama” (1994), „Văd şi mărturisesc” (1996) etc. – Vieru a preferat comunicarea deschisă,
colocvială, sentimentală (recurgând şi la mijloace publicistice) cu cititorul,
încheindu-şi poeziile cu poante dens emoţionale. „El
atacă poezia frontal şi cu cea mai mare simplitate, cu candoarea şi nevinovăţia
celor care umblă pe acoperişuri” după cum spunea un alt geniu al
literaturii române, marele Marin Sorescu.
Printre
calităţile scrisului lui Grigore Vieru sunt unitatea stilistică, de vorbire,
dublată de o mare iubire pentru limba care ne uneşte, un simţământ ce se
revendică de la eminesciana simţire
românească şi un acut sentiment al valorilor naţionale pe care niciun Prut nu-l
poate şterge. Grigore Vieru este o rugăciune şi o rugăminte la reconstituirea
ideii de unitate naţională sub egida limbii române.
Grigore Vieru rămâne o valoare pe
care, dacă vrem să o apreciem cum se cuvine, trebuie să o integrăm organic în
cursul istoriei noastre literare. Altfel, rămânem cu lozinci de ocazie și nu
realizăm nimic. E un mare păcat ca un asemenea poet să nu fie hrană spirituală
pentru toți românii. Grigore Vieru a fost și rămâne un poet important, un poet
militant, un poet care a făcut mult pentru înțelegerea României și a
Basarabiei. A fost omul din luptele pentru cunoașterea exactă a valorilor și a
istoriei noastre.
Grigore Vieru rămâne a fi unul
dintre poeții de profundă originalitate, un sentimental incurabil, unul dintre
cei care a făcut din numele mamă o adevărată icoană la care să se închine toți
copiii plecați peste cele 4 zări ale lumii. Grigore Vieru a fost nu numai un
poet de profundă afecțiune, ci și un om de o calitate superioară un adevărat
patriot – cuvânt care i-a supărat pe mulți care astăzi au uitat vibrațiile
profunde ale acestei silabe.
Portretul de creator al lui Grigore Vieru nu poate fi
încheiat fără a lua în seamă poeziile patriotice ale scriitorului, unul dintre
principalii participanți la mișcarea de eliberare națională a românilor de la
est de Prut. În această calitate, el și-a câștigat o dragoste imensă din partea
conaționalilor săi, dar și o ură de moarte din partea neprietenilor.
Acesta a fost Grigore Vieru,
poet al neamului, care merită recunoştinţa noastră. Visul său a fost de a ne
uni prin cuvânt, prin bunătate şi iubire de aproape. Astăzi, acest vis pare mai
aproape ca niciodată. Ne mândrim mult cu Grigore Vieru. Moştenirea pe care ne-a
lăsat-o va fi admirată de multe generaţii, mângâindu-şi sufletele cu versurile
lui. A fost poetul dragostei de viaţă, dragostei de țară, dragostei de neam,
dragostei de adevăr. Să-l facem cunoscut copiilor şi tinerilor de astăzi ca pe
un tezaur care va rămâne veşnic peste vremuri.
Grigore Vieru nu a murit, fiindcă
chipul preaslăvit al mamei din poeziile sale va zâmbi mereu cititorilor, casa
părintească nu va fi vândută niciodată, limba română îl va slăvi multe veacuri
de acum înainte, iar Eminescu, pe care atât de mult l-a iubit, îl va primi în
sălaşul geniilor. El va rămâne mereu în inimile noastre. Grigore Vieru este
unul dintre părinţii limbii române.
Bibliografie:
·
Voievozii
inspirației. Chișinău, Tudor Țopa,
2007, p. 256–262.
·
Grigore Vieru - Când sunt adevărați, poeții nu au
moarte, 19 ianuarie
2009, Roxana Ioana Ancuta, Oana-Maria Baltoc, Maria Sarbu, Jurnalul
Național
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu