De ce să iubim poezia lui Grigore Vieru?




Predeanu Simona-Petronela,
profesor de Limba și Litertura română, gradul didactic I,
Școala Gimnazială Nr. 1, Dorohoi, jud. Botoșani


Pornim demersul de la următoarele întrebări: De ce poezia lui Grigore Vieru trebuie promovată în rândul elevilor români? Ce  valori au făcut ca poetul să se impună în conștiința cititorilor  în ultimele decenii? Răspunsurile pot fi multiple și nuanțate, dar considerăm că  e o datorie a profesorilor, mai ales,  ca opera poetului născut în Basarabia să fie făcută cunoscută elevilor, să fie analizată, să fie citită, recitită și recitată, ascultată. Opera lui  este  un testament prin care suntem îndemnați să ne iubim țara, părinții, să ne păstrăm cultura și identitatea în ciuda tuturor vitregiilor vremii, pentru că numai așa putem dăinui și duce mai departe un tezaur întreg de valori care sunt, mai mult sau mai puțin, cunoscute.
Grigore Vieru a lăsat o comoară de neprețuit – minunatele versuri din care abundă dragostea de om, de mamă, de pământ, de grai și, firește, dragostea pentru copii. Receptarea  poeziei, în general,  cere pasiune, perseverență, dragoste, e nevoie de inițiere, de dobândirea unei anumite apropieri de aceasta,  o cunoaștere care se identifică cu emoția, curiozitatea, cu aflarea a ceva căutat, iar poezia lui Grigore Vieru merită  orice efort. Din poezia lui  Gr. Vieru  se observă responsabilitatea  civică  a scriitorului, a omului de cultură, care se simte, cu fiecare gest pe care îl face, cu fiecare cuvânt pe care îl rosteşte, adânc răspunzător de soarta neamului său, de destinul limbii în care s-a născut.
Elevii români trebuie să știe că Grigore Vieru este poetul ce a simbolizat încercările de reînviere spirituală și națională în Basarabia, o provincie greu încercată de vicisitudinile istoriei, că a cultivat  teme tradiționale  și esenţiale: mama, patria, graiul, iubirea, războiul, copilăria, artistul şi creaţia, că sursa poeziei lui Grigore Vieru  a fost  viața în toată complexitatea ei: copilăria, bucuria tinerească, neliniștea și suferința iubirii absolute. Poezia lui este didactică, e o carte de lectură eternă: o viață de om de la naștere la moarte, transpusă în forme parabolice, folosind un limbaj simplu, dar nu simplist.
Tema patriei admite  interpretarea a cel puţin patru poezii, dat fiind faptul că, în viziunea poetului, patria se identifică cu mama (Mamă tu eşti), cu Moldova / pământul străbun (De la tinePoem), cu locul / satul naşterii (Casa părinteascăSatul meuAcasă), cu personalităţile marcante ale neamului nostru şi nu în ultimul rând cu oamenii acestui pământ, plugarului revenindu-i rolul principal (LegământIezii lui CreangăAscultând pe EnescuCătre plugar). Menţionăm că, pe lângă identificarea de către elevi a viziunii scriitorului asupra noţiunii de patrie, abordarea temei respective presupune şi descifrarea, în cadrul orei de literatură, a trăirilor poetului: ataşamentul sufletesc faţă de pământul ţării, faţă de casa părintească şi faţă de satul natal, statornicia, reazemul, patetism adânc interiorizat, dorul, mândria, admiraţia, nostalgia revenirii etc.  Ca procedee de lucru putem să abordăm:
a) Textul calchiat (Ex.: „Mamă, / Tu eşti patria mea! / Creştetul tău – / ................/, Ochii tăi – / ............./, Palmele tale – /.............../, Inelul tău – /............../ Basmaua – / ........./”. În acest caz elevii fie completează cu variantele lor spaţiile libere, fie substituie substantivele ce denumesc părţi ale corpului / fiinţei umane cu altele (ex.: paşii, gândurile, părul, ridurile, plânsul) atribuind fiecăruia un element metaforic, ce face parte din noţiunea de patrie (ex.: Ridurile tale – brazdele câmpiilor, plânsul tău – oftatul de veacuri al neamului).
b) Diagrama Venn: elevii, în urma discuţiilor pe marginea poeziei descifrate, iniţial în grupuri, vor completa diagrama Venn, formulând concluzia cu privire la viziunea poetului asupra conceptului de patrie, la stările trăite de eul liric, la motivele prezente în poezie.
Tema mamei, ce cuprinde versuri de o remarcabilă popularitate, este foarte dificil, mai ales în scopuri didactice, de ales câteva opere reprezentative, deoarece poezia despre mamă a lui Gr. Vieru reflectă o abordare amplă, din diverse unghiuri. Astfel, pentru ipostaza de mamă reală, care i-a dat naştere şi l-a crescut, poate fi interpretată poezia Cântec cu acul , pentru cea de chip spiritual – Făptura mamei ,  de simbol – Această lună lină sau Izvorul mamei, sau Cine-i pasărea , de mit - Cămăşile sau Mică baladă. Elevilor li se vor propune următoarele sarcini de rezolvat: „Identificaţi cuvintele din câmpul lexical al substantivului mamă”, „Determinaţi dacă mama este o prezenţă umană, un chip spiritual, un simbol, un mit”, „Relevaţi atitudinea eului liric faţă de mamă”. În finalul activităţii în grupuri, urmată de discuţii pe marginea sarcinilor rezolvate, elevii, cu certitudine, vor concluziona cu privire la cele patru ipostaze ale mamei, atestate în lirica poetului. Profesorul nu va trece cu vederea motivele dominante, care contribuie la tratarea temei în cauză: cămăşile, lacrimile, iarba, steaua, izvorul, pasărea (atestate în aceste poezii), tăcerea, nesomnul, mâinile, părul, buzele mamei etc. (prezente în alte opere, care pot fi propuse elevilor, de asemenea, pentru activitatea în grup sau pentru acasă).
Războiul al doilea mondial, consecinţele acestuia sunt evocate într-un şir de poezii ale scriitorului. Menţionăm că acest flagel, în lirica lui Gr. Vieru, este privit prin prisma copilului/ fiului (Formular), a mamei (Război), a invalizilor sau a celor căzuţi pe câmpul de luptă (Alt cor al invalizilor de război), a elementelor naturii (Cântecul bradului). Copilul / fiul trăieşte la maximum drama pierderii tatălui în război, mama îndurerată se revoltă împotriva acestui seism, bradul refuză să fie transformat într-un picior de lemn. Prin intermediul acestor metafore poetul condamnă războiul, care răvăşeşte ordinea firească a existenţei. Pentru a-şi configura viziunea, apelează la antiteză: alături de ghiulea, schijă, plumb, furtună, apar insistent lumina, soarele, luna, pruncul, izvorul, iarba, floarea.
Propunându-le elevilor pentru comentariu una dintre poeziile sus-menţionate, profesorul poate recurge, la etapa de sinteză; la metoda PRES. Sarcina pe care trebuie s-o rezolve fiecare grup (şi în cazul de faţă fiecare grup va avea una dintre poeziile respective) ar putea fi următoarea: „Precizaţi ipostaza eului liric al poeziei şi determinaţi cum este resimţit războiul de către acesta”. După ce vor fi completate posterele, în care sunt indicaţi paşii ce trebuie respectaţi, ele vor fi afişate pe tablă, un reprezentant al fiecărui grup va face explicaţiile de rigoare. Ulterior, în baza inscripţiilor din postere, elevii vor formula concluzia generală cu privire la percepția viereană asupra războiului. Mai jos propunem o mostră de poster completat:
P – În poezia Război, poetul îşi exprimă ideile şi sentimentele sub o identitate străină şi anume sub cea a mamei, identificându-se, de fapt, cu aceasta (lirica măştilor / a rolurilor). Războiul este resimţit de mamă (de poet) ca aducător de moarte, ea (el) protestând împotriva sinistrului.
R – Războiul nimiceşte, ucide, transformă în scrum totul: lună, floare, prunc, părul mamei, sărbătoare.
E – În text pot fi atestate mai multe imagini (golul scrumuit, părul răzvrătit, părul viscolea bătea negru ca furtuna), care sugerează ideea de mai sus. Totodată, un rol deosebit îl au formele verbului a fi: „era” (forma afirmativă) şi „nu era” (forma negativă). Protestul mamei este sugerat de simbolul „părul”, care „bătea negru ca furtuna”şi „viscolea” (metafore).
S – Atât raţionamentul, cât şi exemplele aduse confirmă opinia că, în viziunea autorului, războiul este aducător de moarte.
Tema iubirii, atestată în lirica poetului, presupune, cel puţin într-un demers şcolar, elucidarea a două aspecte: care-i atitudinea lui Gr. Vieru faţă de iubire şi care sunt ipostazele feminităţii în lirica lui erotică? În acest scop profesorul le poate da din timp elevilor ca temă pentru acasă următoarea sarcină: „Extrageţi din lirica poetului definiţiile iubirii şi ipostazele feminităţii şi scrieţi-le în două coloane”. Rezolvarea sarcinii va arăta în felul următor:
Definiţii ale iubirii: „Dragostea la începuturi / Se compune din săruturi (Cântec în doi), Iubire – ram de rouă sfântă / Cânt unic...”, „Înconjurată de lumină, / Tu însăţi din lumină vii” (Leac divin), „Ah, iubire, tu, sfânto: / Cer hăituit” (Iubind), „Pe tine, vai, te-am cuprins, / Fulger cumplit” etc.
Ipostaze ale femeii: „Făptură nelumească, / Rouă cerească (Femeie), Oh, una ea de nu mi-i / Nici soarele nu-i unul”, „Mai mândră ca o lună” (De dragoste), „Iar părul tău înrourat / Ca busuiocul / Sfinţeşte aerul de sus” (Această ramură), „Drago! O, tee, / Dulce mireasă” (Acolo pe unde), „Frumoasa mea, doar tu, doar tu – / Lumină stinsă din lumină” (Crezând că mângâi), „Femeie, cu gura mai mare ca un Luceafăr” (Imn), „Trandafir de purpur / La mijloc de noapte” (Inima ta) etc.
Având mai multe exemple extrase din opera poetului, elevii vor concluziona destul de uşor că, în viziunea lui Vieru, iubirea poate fi un joc adolescentin, dor, forţă asemenea stihiilor, vitalitate (fiinţare), leac divin, iar femeia este taină a tainei naturii, stăpână a Marelui stăpân, lumină din lumina stinsă, făptură nelumească.
Un alt aspect al poeziei erotice a lui Gr. Vieru îl constituie ipostazele eului liric. Identificăm în foarte multe poezii ale poetului un eu care trăieşte sentimentul că între el şi iubită nu mai este loc pentru mamă (InelPe drum alb, pe drum verdeOnomasticăMama în casa noastră). Din această stare de lucruri, din imposibilitatea de a împleti strâns de tot cele două drumuri, alb şi verde, al mamei şi al iubitei, rezultă şi suferinţa („Din inel, din flori de tei, / Gălbioară, / Se tot uită-n ochii mei / Suferinţa”). Totuşi dorul de iubită rămâne sentimentul definitoriu al liricii erotice vierene. El este trăirea, „care duce spre esenţă, spre taină, deci spre revelaţia contopirii cu Totul cosmic”. Eul liric îndrăgostit apare în ipostaza unui tânăr Dumnezeu, care recreează iubirea într-un spaţiu asemenea celui din timpul facerii lumii, a meşterului Manole, care, din dor şi iubire, năruieşte zidul, eliberându-şi consoarta, a unui tânăr crai, ce „poartă a toamnei coroană în flăcări”, a omului care cunoaşte deopotrivă fericirea şi durerea, a bărbatului-soţ care admiră femeia şi în rolul ei de soţie-mamă.
      Analizată şi din acest unghi, poezia erotică a lui Grigore Vieru le va oferi elevilor posibilitatea de a surprinde un eu care încearcă să se definească în raport cu sine (IubindAh, cine ştie), cu iubita (Dacă), cu mama (Alt cântec), cu lumea (Acum aştept).
Poezia pentru copii ocupă un loc important în lirica poetului, dovadă fiind şi faptul că primele volume editate (AlarmaMuzicuţeFăt-Frumos şi curcubeulBună ziua, fulgilor!Mulţumim pentru pace) sunt dedicate, în exclusivitate, celor mici. Pe parcursul activităţii sale de creaţie, Gr. Vieru a rămas fidel acestui cititor.
Copilul, jocul şi copilăria sunt trei dimensiuni care trebuie luate în vedere pe parcursul studierii poeziei pentru copii a poetului. Distracţia, amuzamentul (Troleibuzul), implicarea într-o acţiune (Ia-mă), situaţia-limită în care apare copilul („Eu ridic în glumă mâna, / Autobuzul pune frâna, / Acum trebuie să urc, / Însă unde să mă duc?”), dialogul dintre el şi elementele naturii / vieţuitoarele universului mic (ghiocelul, valul, albinuţa, furnica etc.) sunt caracteristici ale liricii vierene pentru copii. Întrucât copilul lui Vieru este un participant activ la joc, este binevenit, ca procedeu de lucru, în procesul studierii poeziilor respective, jocul didactic. Cu atât mai mult cu cât, indiferent de vârstă, elevului îi place să se joace. Mai ales la lecţie. Profesorul îi poate oferi această ocazie. Formele prozodice (ritmul, rima), mijloacele poetice (repetiţia-laitmotiv, inversiunea, interogaţia, figurile de stil), personajele poeziilor etc. pot servi ca materie pentru iniţierea unor jocuri didactice. Printre acestea: jocurile-exerciţii (restabilirea cuvintelor din rimă, a cuvintelor-cheie omise, a replicilor din poeziile-dialog ale poetului, alcătuirea unui catren, având ca imagine centrală personajul din poezia viereană etc.), jocul figurilor de stil, aula Academiei etc.
Condiţia artistului şi a operei de artă este dezbătută de Gr. Vieru în mai multe poezii. Astfel, viziunea scriitorului, redată în Ars poetica, sugerează că poetul-om poartă timpul curgător în sânge, încercând să-şi salveze opera prin iubire. În acest fel artistul îşi scoate cântecul din tenebrele morţii. Concomitent, Gr. Vieru consideră că durerea şi suferinţa contribuie la naşterea artei adevărate, care, la rândul ei, va învinge moartea. Pe de altă parte, artistul este cel care se identifică / trebuie să se identifice cu însăşi fiinţa poeziei. Contopirea, din moment ce se realizează, „e în stare să acţioneze magic asupra simţurilor şi imaginaţiei şi să readucă în planul imediat al dorinţei fenomenele necesare actului poetic” [1, p. 147]. Abordând tema respectivă, elevii vor fi antrenaţi şi în comentarea afirmaţiei lui Vieru: „Poezia pentru maturi înseamnă, în cazul meu, aratul pe arşiţă într-un pământ uscat. Poezia pentru copii este ploaia curată, care mă spală de colbul zilei, mă înseninează şi mă întăreşte pentru plug”
Ceea ce conferă frumuseţe poeziei lui Grigore Vieru este conştiinţa valorii imense a limbii. Când citim sau ascultăm o poezie de Grigore Vieru ni se transmite sentimentul că trebuie să acordăm o importanţă maximă fiecărui cuvânt, pentru că a fost obţinut cu greu.
În concluzie,  formarea la elevi a unei atitudini estetice faţă de poezia scriitorului Grigore Vieru, faţă de complexitatea acesteia şi, respectiv, faţă de problemele abordate trebuie să constituie o preocupare a profesorului de limba și literatura română, oriunde ar preda. Cunoscând particularităţile specifice ale liricii poetului, interpretând creaţia lui din diverse perspective, elevii vor putea să o aprecieze la justa ei valoare, deoarece Grigore Vieru, fără a fi divinizat, este / trebuie să fie un reper valoric al nostru.
Poetul român născut dincolo de Prut, a fost o minte strălucită, iubitor de neam și țară, o voce singulară, de o expresivitate deosebită în peisajul poeziei româneşti.  Omul contemporan, românul plecat în lume pentru un trai mai bun,  are nevoie să cunoască poezia lui Grigore Vieru, deaorece versurile sale impresionează, bucură, educă, au un impact puternic, trezesc spiritul patriotic.

Bibliografie:

VIERU, Grigore,  O sută și una de poezii, Ed. Academia Română, 2017
VIERU, Grigore, Taina care ne apără, Ed. Agora, 2012

BOLDEA, Iulian,  Grigore Vieru – valoare și adevăr poetic,  revista Limba română, Nr. 1-4, anul 2009

ȘTEFĂNESCU, Alexandru, Grigore Vieru,  revista Limba română, Nr. 1-4, anul 2009

ŞCHIOPU, Constantin,   Perspective de receptare a liricii lui Grigore Vieru, revista Limba română, Nr. 1, anul 2014





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu