Ana Loredana
Săndulache , prof.Limba şi literatura română , gr.II, Şcoala Profesională
Mogoşeşti -
Iaşi
-Stimate domnule profesor, cum
l-ați cunoscut pe poetul Grigore Vieru?
-Aș menționa mai întâi faptul că
înainte de 1989 nu se putea vorbi practic de legături culturale directe între
cele două maluri ale Prutului. Teritoriul românesc dintre Prut și Nistru,
cunoscut sub denumirea de Basarabia, împreună cu o fâșie situată în stânga
Nistrului (actuala Transnistrie), alcătuia Republica Sovietică Socialistă
Moldovenească (RSSM) și făcea parte din fosta Uniune Sovietică, cu denumirea
completă de Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS). În aceste
condiții, orice colaborare, indiferent de domeniu, se realiza, de la stat la
stat, doar la nivelul Uniunii. Totuși, în presa literară de la noi, apărea uneori, încă de prin anii ‘70, câte un grupaj
de versuri semnate de scriitori de dincolo de Prut, sub titulatura “Poeți din
URSS” sau “Scriitori din RSS Moldovenească”. Așa l-am găsit prima dată și l-am
citit pe Grigore Vieru, cunoscându-l prin acele câteva poezii ale respectivelor
grupaje.
A urmat cunoașterea prin pagina
tipărită. În 1978, la Editura “Junimea” din Iași, apare cartea sa de versuri
intitulată Steaua de vineri, pe care am reușit s-o procur, dar pe care
n-o mai am în biblioteca personală dintr-un motiv foarte simplu: unul dintre
cei care mi-au solicitat-o (nici măcar nu știu cine, pentru că a circulat din
mână în mână) a uitat s-o mai înapoieze. Am rămas totuși cu două
bucurii: că am apucat a o lectura și că se află, sper, la loc de cinste într-o
bibliotecă. În 1987, Editura “Cartea Românească” din București scoate volumul Constelația
lirei, cu subtitlul Antologia poeților din RSS Moldovenească, unde
Grigore Vieru era prins cu mai multe poezii, între care cunoscutele de-acum Legământ
și În limba ta. La numai un an, în 1988, la o altă editură bucureșteană, “Universul”,
apărea Rădăcina de foc, așa încât momentul 1989 ne-a găsit, pe cei
interesați de poezia viereană, cu un minimum de pregătire. Cunoșteam însă
destul de puțin din aprecierile criticii, dar am recuperat pe parcursul anilor,
când contactele noastre cu viața literară din Basarabia s-au intensificat.
La aceasta s-a adăugat, în anii
premergători lui 1989, faptul că puteam urmări postul de televiziune din
Chișinău, având posibilitatea de a-i și
vedea pe scriitorii de acolo.
ALS: -S-au schimbat lucrurile după 1989?
VF: -Da, desigur, odată cu destrămarea Uniunii
Sovietice, cu obținerea Independenței de Stat de către RSSM sub denumirea de
Republica Moldova (denumirea actuală), lucrurile s-au schimbat radical, mai
ales că s-a trecut de la grafia chirilică la grafia latină, după o luptă aprigă
în care au fost antrenați toți intelectualii patrioți în frunte cu scriitorii.
S-ar cuveni amintiți aici măcar: Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Mihai Cimpoi,
Valeriu Matei, Dumitru Matcovschi, Ion Hadârcă, Ion Vatamanu, Ion Ungureanu,
Doina si Ion Aldea Teodorovici.
Aș menționa că poetul Grigore
Vieru, cel mai cunoscut dintre scriitori, mai ales prin poezia sa pentru copii,
a fost liderul în jurul căruia s-a coagulat ampla mișcare pentru trecerea la
grafia latină, susținută cu ajutorul unei curajoase publicații de limbă română,
revista “Literatura și Arta” (redactor-șef, poetul Nicolae Dabija), care apărea
la un moment dat în peste 200 000 de exemplare.
ALS: -Când ați ajuns să-l
cunoașteți “pe viu” pe poet?
VF: -Imediat după decembrie 1989 au apărut în
țară societăți culturale (și la Iași, bineînțeles - “Plai Mioritic
Iași-Chișinău-Cernăuți”, “Cultura fără frontiere”, “Ginta Latină”, ASTRA -
Despărțământul “Mihail Kogălniceanu”, având ca președinți oameni inimoși: Ioana
Irimia, V. Slusaru, Vlad Bejan, Areta Moșu) care-și propuneau să ajute la
reconectarea românilor basarabeni la viața culturală din Țară, organizând
acțiuni de colectare de carte, de înlesnire a cunoașterii frumuseților țării de
către românii de dincolo de Prut, de participare la acțiuni comune de
sărbătorire a evenimentelor istorice, precum Unirea de la 1859 și 1918, de
aniversare / comemorare a unor mari personalități istorice ori culturale
(Ștefan cel Mare, Mihai Eminescu, Ion Creangă) pe care românii basarabeni le
celebrau și la ei, chiar în condițiile dinainte de obținerea Independenței.
La o astfel de activitate din
1990 l-am audiat prima dată pe Grigore Vieru, în Sala “Henri Coandă” de la
Palatul Culturii, vorbind despre lupta românilor basarabeni pentru limbă și
alfabet și recitând Scrisoare din Basarabia .
ALS: -Ați avut ocazia să stați mai mult timp în
preajma poetului?
VF: -Am avut această posibilitate, acest noroc,
aș putea spune, pentru că am fost vicepreședinte al uneia dintre societățile
culturale menționate (“Plai Mioritic...”), la activitățile căreia, desfășurate
la Iași, dar și în alte localități din țară și de peste hotare, poetul
participa, mai ales că era si Președinte de Onoare al acesteia. Așa se face că
Societatea l-a avut ca participant,
împreună cu soția, doamna prof. Raisa Vieru, la o excursie culturală în Italia
(1995), ocazie cu care Grigore Vieru ne-a dovedit atât talentul lui de poet,
cât și o excepțională cunoaștere a literaturii române și a istoriei poporului
nostru. Era oricând pregătit pentru o discuție pe aceste teme. Atunci ne-am convins
de ce s-a aflat în fruntea mișcării de eliberare națională din Basarabia și de
ce avea, pe lângă mulțimea de prieteni, și destui dușmani printre cei care nu-i
împărtășeau ideile referitoare la unitatea Neamului Românesc și la necesitatea
reîntregirii moșiei străbune. L-am văzut lăcrimând, la Putna, îngenuncheat în
fața mormântului lui Ștefan cel Mare și în Biserica de la Voroneț și i-am
ascultat fascinat poemele rostite de fiecare dată cu emoție, de parcă ar fi
recitat întâia oară.
ALS: -Cum era Grigore Vieru ca om? Eu am avut
ocazia să-l văd o singură dată, atunci când, elevă în clasa a V-a fiind, doamna
dirigintă m-a luat la manifestarea de la Teatrul “Luceafărul”, unde poetul a
fost sărbătorit la împlinirea a 60 de ani, și eu am avut fericirea de a-i oferi
flori din partea Cenaclului nostru literar, “Luceafărul”, și de a urca pe scenă
pentru a recita poezia “Legământ”. Păstrez de atunci, ca pe un lucru sfânt,
minipliantul omagial cu autograful poetului.
VF: -Grigore Vieru era, înainte de a fi un mare
poet, un mare OM adevărat, unul deosebit, de o cumsecădenie ieșită din comun,
atent cu cei din jur la fiecare gest și de o receptivitate uluitoare. El nu
știa să refuze pe cineva. Cutreierase toată Basarabia și avusese întâlniri cu
cititori de toate vârstele și, în primul rând, cu copii din zeci, sute de școli
de dincolo de Prut și apoi și de la noi. Avea darul povestirii și, oricât ar fi
vorbit, niciodată nu părea prea mult. Reușea să capteze atenția auditoriului
așa cum puțini o pot face, fiindcă vorbea o limbă curată, clară, armonioasă,
iar când declama, o făcea cu dăruire de actor în fața unui public față de care
manifesta un deosebit respect. Era ușor
să-i simți în privire satisfacția comunicării prin cuvânt, a realizării acelei
punți sufletești ce se naște între vorbitor / recitator și auditori. Partea
finală a interventiei sale era de fiecare dată așteptată cu interes, căci se
știa că va încheia cu unul sau câteva poeme, scrise în cea mai frumoasă limbă
românească, față de care avea un respect deosebit. El nu scria sintagma “Limba
Română” decât cu inițiale majuscule și mărturisea că “a răsărit ca poet” din
“dragostea și dărnicia Limbii Române”.
Aș mai adăuga faptul că Grigore
Vieru era de o modestie rară. Să ne amintim acel “Epitaf pentru mine însumi:
«Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi.»”
ALS: -Noi, aici, dincoace de Prut l-am perceput
pe Grigore Vieru, în primul rând, ca pe
un autor de poezie pentru copii, ceea ce, desigur, este doar una din laturile
creației sale. Așa este?
VF -Da, dar Grigore Vieru este un mare poet,
în a cărui creație poezia pentru copii deține un loc important. Trebuie
subliniat faptul că vom găsi în opera lui o tematică variată, incluzând poezia
naturii, poezia de dragoste (să nu uităm că pe versurile sale s-au compus multe
piese de muzică ușoară), poezia patriotică, militantă (pusă în valoare în plan
muzical de regretații interpreți Doina și Ion Aldea Teodorovici), poezia de
evocare a chipului mamei, unde stă cu cinste alături de toți cei care au
abordat această temă, de la Eminescu și Coșbuc la Nicolae Labiș, și poezia în
care este prezentă eterna problemă a rostului existenței noastre pe Pământ,
văzută sub aureola unei puternice legături cu Divinitatea, legătură pe care o
găsim și în aforistica sa, pentru că el ne-a lăsat și niște excelente aforisme.
Mare parte din ele sunt prezente în antologia Taina care mă apără,
apărută la sfârșitul anului 2008, cu
doar câteva săptămâni înainte de tragicul său sfârșit. De aceea l-am putea numi pe Grigore Vieru un
poet total, un poet de largă anvergură, nu numai tematică, dar și
stilistică.
ALS -În acest an, Grigore Vieru ar fi împlinit 85
de ani, numai că el nu mai este printre noi de un deceniu și mai bine. V-am
ruga să ne spuneți ceva despre cartea dvs “Zece ani fără Grigore Vieru”, pe
care ați publicat-o anul trecut și pentru care, după câte știu, ați primit și
un premiu.
VF -Este adevărat, l-am fi sărbătorit la
85 de ani, dar timpul n-a mai avut răbdare si iată, s-au scurs 11 ani de la
plecarea lui la Ceruri, în ianuarie 2009, ca urmare a acelui cumplit accident
întâmplat pe drumul de întoarcere spre Chișinău, venind din sudul Basarabiei,
de la Cahul, unde participase la o manifestare dedicată nașterii Poetului
nostru Național, Mihai Eminescu, față de care avea un adevărat cult și cu care
se asemăna prin dragostea arzătoare față de Limba Română, prin patriotismul
profund și dorința de realizare a reîntregirii Neamului și Țării.
Pe Grigore Vieru l-am îndrăgit ca
poet, cu mult înainte de a-l cunoaște personal. Dispariția lui mi-a umplut
sufletul de durere, așa cum le-a umplut tuturor celor care l-au cunoscut și
i-au îndrăgit opera. Prin plecarea sa din această lume, poetul a lăsat un gol
imens în inimile românilor de pretutindeni, dar i-a rămas, în același timp, o
imagine luminoasă, lucru ce a făcut ca
în toamna aceluiași fatidic an , să se organieze, la Iași si Chișinău, prima
ediție a Festivalului Internațional de Poezie “Grigore Vieru”, și să fie
dezvelite (în decembrie 2009) primele
busturi ale poetului, unul la Alba-Iulia și unul în parcul Copou din Iași, în
imediata apropiere a bustului lui Eminescu si a Teiului Eminescian.
De atunci, în fiecare an, această
manifestare se desfășoară în sistem duplex (Iași-Chișinău), prin străduința
Societății Culturale “Feed Back” a Editurii “Princeps Multimedia” , a Primăriei
Iasi , a Institutului Cultural Român “Mihai Eminescu” din Chișinău , a
Bibliotecii Naționale pentru Copii “Ion Creangă” din Chișinău și, bineînțeles, a familiei (dna Raisa Vieru,
soția poetului, și fiii Călin și Teodor).
Între timp s-au adăugat și alte
acțiuni menite a-i eterniza prezența printre noi și după dispariția fizică.
Un bulevard din
Chișinău și o stradă din Iași au primit numele poetului, așa cuml-au
primit și mai multe biblioteci, licee / colegii și gimnazii din Basarabia,
între care și Gimnaziul din Pererîta satul natal al poetului, aflat pe malul
stâng al Prutului, vizavi de Miorcanii lui Ion Pillat, alt valoros poet român.
Casa în care s-a născut și a copilărit poetul a fost amenajată ca o casă-muzeu
ce-i poartă numele.
Am conceput cartea de care
aminteați ca un modest omagiu adus poetului Grigore Vieru în anul în care s-a
împlinit un deceniu de la intrarea lui in Eternitate. Ea cuprinde câteva poeme
și articole proprii dedicate poetului și publicate în presa din stânga și din
dreapta Prutului, precum și însemnări de jurnal menite să păstreze vie
amintirea sa, la care am anexat o bogată iconografie ,mare parte din aceste
imagini reflectând tocmai Festivalul de care am amintit. Am completat-o
adăugând câteva opinii despre Grigore Vieru și opera sa, aparținând unor
scriitori și critici literari de prestigiu, precum și poemul intitulat Iartă-ne,
Grigore!, pe care Adrian Păunescu, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui
Grigore Vieru, l-a rostit la înmormântarea poetului în Cimitirul Central din
Chișinău, în apropierea locului unde-și dorm somnul de veci prietenii și
colaboratorii săi apropiați, Doina și Ion Aldea Teodorovici, interpreți
valoroși ai pieselor muzicale cu care,
în turneele lor prin
tot arealul românesc,
au contribuit la
trezirea conștiinței naționale în anii ‘90.
În privința premiului de care
aminteați în întrebare, vă pot spune că, într-adevăr, cartea a primit Premiul
Secțiunii Naționale IBBY la Salonul Internațional de Carte pentru Copii și
Tineret de la Chișinău, la ediția a XXIII-a din aprilie 2019, dar eu consider
că premiul este în primul rând un omagiu adus poetului Grigore Vieru de către
juriul Salonului.
ALS -Vă mulțumim mult, domnule profesor, și vă
asigurăm de tot respectul nostru pentru poetul Grigore Vieru și opera sa, mai
ales că, la Muzeul Satului din comuna noastră, al cărui custode voluntar este,
după cum bine știți, fosta mea dirigintă și profesoară de limba si literatura
română, dna Elena Fluturel, scriitoare și domnia sa, cu care colaborez de ani
buni, s-a amenajat, pe lângă “Colțul Eminescu”, ce exista deja, și un “Colț
Grigore Vieru”, în semn de profundă recunoștință.
VF -Și eu vă mulțumesc pentru interesul
manifestat față de poetul Grigore Vieru și valoroasa lui creație, cu care a
îmbogățit zestrea literaturii noastre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu