Luntraru Rodica Crina, prof.înv.primar,
grad definitiv, Şc.Gimnazialã sat Cîndeşti
Grigore
Vieru a fost, dupã cum el însuşi afirma, un strãin în Basarabia şi un veşnic
înstrãinat în România. Scriitorul fãcea parte din acele figuri apropiate
fiecãrui suflet de român, opera sa dãinuind sub semnul reunificãrii Basarabiei
cu România, cel puţin la nivel spiritual. El a reuşit, prin poeziile sale, sã
expunã ideile dominante în conştiinţa noastrã naţionalã, exprimându-le artistic
şi îmbogãţindu-le sufleteşte.Totuşi, numele sãu a rãmas reprezentativ pentru
basarabeni, pentru o întreagã generaţie în formare.Poezia lãsatã nouã nu poate
fi altfel descrisã decât o adevãratã picturã a vieţii şi sufletului omenesc.
,,În limba ta/ Ţi-e dor de mama/ Şi vinul e mai vin,/ Şi prânzul e mai
prânz./Şi doar în limba ta/ Poţi râde singur,/ Şi doar în limba ta/ Te poţi
opri din plâns.”
(În limba ta, Grigore Vieru)
S-a
nãscut pe malul stâng al Prutului, aproape de Cernãuţi, în anul 1935.A debutat
publicistic cu poezii în anul 1957, fiind apreciat de critica literarã. Au
urmat, de-a lungul anilor, o serie de culegeri publicate în ţãti precum:
Franţa, Rusia, Armenia, Estonia, Lituania, Ucraina etc. Prima interacţiune cu patria
mama are loc în anul 1973, în cadrul unei delegaţii sovietice. De atunci, inima
sa bate între cele douã meleaguri, declarând cã tot de Bucureşti i se face dor
atunci când se întoarce acasã.
Întrebat
cum a fãcut cunoştinţã cu poezia românã, Vieru rãspunde cã istoria, proverbele,
cântecul mamei, Eminescu şi Alecsandri l-au fãcut sã nu uite cã parte din inima
sa bate pentru România. Limba românã, muzicalitatea versurilor, clasicii, expresiile
întâlnite în poemele bacoviene, l-au fãcut sã se îndrãgosteascã de lirica
româneascã.De asemenea, poetul nu s-a simţit niciodatã complet integrat în
Basarabia, ci mai degrabã rãtãcit, regãsindu-se, în scrierile poeţilor români. Pentru Grigore Vieru, noţiunea de
,,poet” are semnificaţii profund naţionale, pliindu-se pe conştiinţa neamului,
pe tradiţii şi spiritualitate. Lirismul sãu devine un simbol al patriei,
reuşind sã valorifice profundele subtilitãţi ale limbii române. Cititorul va
întâlni în cãrţile poetului o viziune unicã unde cuvântul ,,mama” echivaleazã
cu ,,patrie”, cele douã elemente primordiale ale fiecãrui om pe pãmânt. Prin
poeziile sale, cititorul poate sã atingã bucuriile simple, asaltate de un real
degradat, poate coborî în starea primordialã a lumii.
Grigore
Vieru a fost reprezentatul celor care au luptat pentru unirea Basarabiei cu
România, pentru cei care nu au renunţat la tricolor, dedicând trei poeme unor
scriitori români, pentru prima oarã în lirica basarabeanã. Volumul “Numele tãu”
are o valoare inestimabilã, Tudor Arghezi, Lucian Blaga şi Brâncuşi fiind
omagiaţi în versurile sale. Poeziile au fost scrise pentru a grãi un adevãr
referitor la identitatea naţionalã şi lingvisticã. Limba românã a fost pentru
scriitor mai mult decât patrie, a fost simţire şi adãpost al fiinţei.Paginile
sale par a fi o spovedanie, mãrturisind dragostea faţã de lume, de limbã, de
poporul român, regãsindu-se, în permanenţã în folclorul şi poezia înaintaşilor.
Satul rãmâne oaza sa de linişte şi una dintre sursele principale de inspiraţie.
Regãsim,
în ale sale versuri, o încercare de reîntoarcere în copilãrie, o încercare de a
regãsi vârsta inocenţei, toate vegheate de chipul blând al mamei. El scrie
simplu, ţintind spre sufletul omenesc; se reîntoarce, prin versurile sale, la
istorie, fiind un poet-simbol al spaţiului basarabean. Totodatã, a fost unul
dintre cei mai mari apãrãtori ai limbii române, declarând cã ,,Biblia şi limba
românã sunt douã lucruri zidite, cu adevãrat, pânã la capãt.”[1]
Scrierile
lui Grigore Vieru sunt despre iubirea pentru limba care ne uneşte, o simţire
românească şi un acut sentiment al valorilor naţionale, pe care nicio distanţã
nu îl poate şterge. Prin ceea ce publicã, se doreşte o reconstituirea a ideii
de unitate naţională, o declaraţie din inimã pentru graiul românesc: ,,Versurile
lui sunt un altar pe care poetul se dăruieşte întru armonie, sunt un sanctuar
al sacrificiului. Din acest spirit al dăruirii de sine, Grigore Vieru devine un
simbol al credinţei în metafora existenţială a unui popor român ce nu poate fi
dezbinat. Poemele sale continuă un program literar ce se doreşte un imn al
uniunii de suflet şi simţire.”[2]
Dupã
moartea poetului, Nicolae Dabija îl numea pe Vieru “poetul- stegar”, un om care
a ajutat o generaţie sã se întoarcã la rãdãcini, iar pe cei de dincolo de Prut
sã-şi regãseascã adevãrata Basarabie, cu tot ce cuprinde ea: istorie, tradiţie,
spiritualitate. Versurile sale au pãtruns în inima maselor de oameni care i-au
admirat sinceritatea, dar şi modul în care a transpus gândurile sale în
versuri. Salvarea unui om “înstrãinat” a constituit-o poezia, un simbol al
conştiintei naţionale, care priveşte cãtre un viitor luminos şi diferit.
Criticii
literari ai lui Vieru spuneau cã scriitorul este însãşi întruchiparea limbii
române, este chiar limba românã a lui Eminescu, Blaga, Nichita Stãnescu. El
şi-a câştigat un loc în tezaurul cultural prin faptul cã a redat semnificaţia
cuvintelor care definesc graiul românesc. Limba românã a fost redatã
cititorilor împreunã cu întregul sãu univers rural, iar ,,poezia se întoarce la
un limbaj mai simplu şi îşi asumă în chip deliberat un mesianism naţional pe
care, în condiţii normale, lirismul pur îl evită”.[3]
Deşi receptarea lui Grigore Vieru a constat în existent a douã atitudini – de
preţuire şi de negare a valorii sale scriitoriceşti – poezia sa a reuşit sã
transceadã naţionalul, conferindu-i universalitate.
Cu
siguranţã, Grigore Vieru va fi perceput
peste veacuri ca fiind unul dintre poeţii cei mai valoroşi pentru literatura
românã, atât în Basarabia, cât şi în România, întrucât a reuşit sã converteascã
însuşi graiul şi patria sa într-un simbol al renaşterii, al reconstituirii
identităţii noastre naţionale. Prin intermediul poeziei, prin cuvânt, poetul a
spus întregii lumi adevărul despre obârşia noastră, despre cultura românească
din ţarã şi de peste Prut.Grigore Vieru va rãmâne peste veacuri cea mai insistentă voce basarabeană
proromânească.
Bibliografie:
·
Revista Limba Românã, Nr 1-4, p. 28, 2009,
Chişinãu
·
Codreanu Theodor, Duminica mare a lui GrigoreVieru,
IaşiPrinceps Edit, 2010
[1]
Iacoban, Mircea. Radu, Un firicel de om –
Grigore Vieru. Revista Limba Românã, Nr 1-4, p. 28, 2009, Chişinãu.
[2]
Coşovei, Traian, op.cit, p. 29.
[3]
Munteanu, Cristinel, op.cit, p. 37.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu