Grigore Vieru, maestu al cuvintelor, iubitor de plai, de limbă și de neam





Cojocaru Claudiu – profesor religie ortodoxă, definitiv
Școala Gimnazială nr.1 Manoleasa
                                                                                                                                                                Imagine similară
   A iubit poporul până la lacrimi și și-a consacrat întreaga sa viață copiilor, îndrăgostiților, maturilor, lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate și frumusețe rară. Poet al mamei, al dorului și al dragostei, al baștinei, al izvorului,al naturii- poet al lucrurilor sacre, care astăzi cu părere de rău se duc în umbră. Poet al neamului, care a știut cel mai bine să așeze alături cuvintele:Grai, Mamă, Patrie, Iubire. El a fost poetul dragostei de viață, de țară, de semeni, de adevăr.
Poetul a fost ales de Dumnezeu și trimis pe pământ ca o pasăre măiastră, să ne lase drept avere,, limba noastră ce-i comoară,, ca noi s-o luăm, s-o păstrăm,  s-o cultivăm și s-o transmitem generațiilor viitoare,fiindcă, noi prin grai suntem popor și existăm prin neam ca  limbă.
Poetul care a trecut graiul prin inima sa, încărcându-l cu răbdare, ințelepciune și frumusețe, ca mai apoi să-l întoarcă semenilor săi, care-i deschid de bună voie inima să-l pri-mească. Un asemenea poet va rămâne ,,suflet din sufletul neamului său,,. În ciuda simplității versului său, el se numără printre acei poeți ,,ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere,,.
,,Suntiarbă. Mai simplu nu pot fi”– aşase defineapoetulGrigoreVieru.Contemporan cu noi,poetulepociinoastre,GrigoreVieruestepoetulsimbol al neamuluinostru. PoezialuiGrigoreVieruesteleaganulspiritualității românești și zălog al dăinuirii noastre în timp și spațiu.Grigore Vieru- părintele limbii române pe care neamul l-a îndrăgit nu numai ca poet,ci și ca om simplu, sincer, bun, fermecător, plin de taine ,de legăminte, blând și viteaz, tradiționalist și modern.
 Prima calitate a poetuluiGrigoreVieru era talentulmanifestat nu doarînscrisu-i, ci şiîntoatefaptele sale.Dumnezeu l-a înzestrat cu unexcepţionalhar poetic, cu bunătate, cu lumină, cu duioşie, cu compasiune, cu o inimă de copil. De altfel, Vieru se miracopilăreşte de anii care se adunauînpaşaportulsău.Mereu se plângea de răutateaunoroameniapropiaţişimaipuţinapropiaţi, care îiproduceaudurerisufleteştişifizice, darniciodatănu se plângea din cauzavârstei.Ceicare au lovitîn el, doborându-l până la urmă, au săvârşitmarelepăcat de a fi ucis, de fapt, uncopil.





GrigoreVieru a rămasînmemoriaromânilor din stângașidreaptaPrutuluicapoetul care și-a iubit mama, care l-a iubitpeEminescuși care și-a iubit patria româneascășiscrisuleilatin. Mai târziumărturiseacăpentru el iubirea de neam era undatîntipăritînființasa.
Nu aexistatşi, cu siguranţă, nu vorexistaoameni, îndeosebiscriitori, care săplacătuturor. Numaidictatorii „plac” tuturor, fiindcă nu placnimănui.NicichiarEminescu, cel care nu are egalîntoatăliteraturauniversală, nu place la toţi.Vieru nu place, de regulă, aceloracărora nu le place Eminescu. Şi place tuturorcelor care îliubescpeEminescu.
Vieru place tuturorcopiilor din lume. Place tuturorcititorilor de sex feminin. Duioşia cu care era înzestrat, prezenţaluiDumnezeu, a zilei de Duminică, a bisericii, a mamei, aiubitei, a albinei, a florilorîncelemaimulte din poeziile sale cucerescsufletulfemeiesc.
CondeiulluiVieru era însăşiviaţape care o iubea, o vedea, o auzea cu inimacanimenialtul. Cei care manifestăreticenţăfaţă de creaţialui au o inimălipsită de auz. Cum poatesă le placăsurzilormuzica?
„ContribuţialuiGrigoreVieru a fostenormă” .  Nu cunoaștemaltăpersoanăînliteraturaromână de azi care să fi suferitmaisincer, maimultpentruadevărulprivindidentitateaşiunitateanoastrăetnolingvistică. Asta, poate, şipentrufaptulcă era reprezentantulromânilor din „Basarabiaorfană”.
GrigoreVieru, toatăviaţalui, a fostunostaş din liniaîntâi, care trăgeaînduşmani cu excepţionalele sale poeziipentrucopii, poeziiînchinatemamei, femeiiiubite, cu cântecepatriotice, cu maxime etc.Vieru din nou se apropie de Eminescucaniciun alt poet român din toatetimpurile.
PoetulGrigoreVieru a murit la datorie, cu cartealuiEminescuînmână, aşa cum juraseîncăîntinereţe: „Stinge mi-s-or ochiimie / Tot deasupracărţii sale...”.
Odată cu moartealuidisparedintrenoiun mare poet, un mare român.

Bibliografie :
1.    GrigoreVieru, Acumșiînveac, edituraLitersa, ed.III.
  1. RevistaLimbaRomână, Nr. 1-4, anul XIX, 2009


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu