Poenaru Cristina, prof.înv.primar, gr.I, Liceul
Tehnologic Iorgu Vârnav Liteanu
Liteni-Suceava
Grigore Vieru (n. 14 februarie 1935, Pererîta, județul
interbelic Hotin, Regatul României - d. 18 ianuarie 2009, Chișinău) a fost un
poet român din Republica Moldova. În 1993 a fost ales membru corespondent al
Academiei Române.
În ciuda faptului că, a studiat în satul natal, urmând Institutul
Pedagogic "Ion Creangă" din Chişinău, Facultatea de Filologie şi
Istorie, iar primul său debut și l-a făcut în Republica Moldova cu o plachetă
de versuri pentru copii, Alarma (1957), acesta a legat relații și cu
România, tot cu ajutorul literaturii. Trece prima data Prutul în cadrul unei
delegaţii de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii
revistei Secolul XX", iar un an mai târziu va publica un volum de
versuri lirice Aproape. Prin aceste creații literare, el își dorea, de
fapt, întregirea pământului Românesc, asta încluzând și Basarabia. Acest fapt
este dovedit de poezia Cămășile, ce are ca izvor de inspirație sfârșitul
celui de-al Doilea Război Mondial, când multe mame își așteptau în zadar
feciorii să vină de pe front, soțiile soții și copii tații. Poezia este
receptată ca un strigăt de durere, dar și de alarma împotriva războiului
nedrept, împotriva morții. De asemenea, tema războiului ocupă un loc important în
creația lui Gr. Vieru, edificatoare în acest sens fiind poeziile Camasile,
Razboiul, Intoarcere. Sunt poezii în care poetul reușește să se mențină între
hotarele sugestiei. Atitudinea lui e eligiacă, iar gândul se menține în sfera
unei dureri. Durerea ce se degaja din poezia Camasile capătă dimensiuni
mari. Gândul care domina poezia e cel al condamnării războiului. Poetul e atent
la cele ce se întamplă, la ecourile care-l pătrund. Atmosfera de baladă a
poeziei e creată de spațiul și timpul nedeterminat și de caracterul universal a
fenomenului descris – moartea. E un spațiu cu hotare nedeterminate, iar timpul
acțiunii e fără hotare istorice : Ecoul lui si acum mai este viu, De ani
prea lungi de-a randul si Tot vine la izvoare … . Caracterul dramatic al
poeziei se depistează chiar din prima strofă. Amara amintire de la fiu, aceasta
fiind o precizare destul de sugestivă. Ideea este reliefată și în continuare: Ci maica lui / De ani prea lungi de-a
randul / Tot vine la izvoare: / Ea si gandul.
Grigore Vieru a fost mult mai mult decât un poet, a fost
sufletul românesc în cele două trupuri, Basarabia și România pe care a vrut din
tot sufletul să le unească prin cuvânt, bunătate și credință.
Bibliografie: https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Vieru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu