GRIGORE VIERU, ÎNTRE BASARABIA ȘI ROMÂNIA

MIHALACHE MARIA

Disciplina:Limba română, grad didactic I

Școala Gimnazială Grozești

MOTO:

”E ultimul poet cu Basarabia în glas. Un poet mesianic, poet al tribului său, obsedat de trei mituri: Limba română, Mama și Unitatea neamului. Un poet elegiac, dar, în ciuda fragilității înfățișării sale și a vocii sale – moi și stinse, menite parcă să șoptească o rugăciune, nu să pronunțe propoziții aspre ca vechii profeți – un poet dârz, un cuget tare, un spirit incoruptibil” Eugen Simion

            Românii se nasc cu o nespusă patimă pentru muzicalitate și frumusețea limbii materne, așa cum menționa V. Alecsandri, fiecare se naște poet. La sânul marii culturi basarabenești se află poetul simbol Grigore Vieru, a cărei poezie, însuși poetul mărturisea, vine din ”marea singurătate și suferință”.

            S-a născut la 14 februarie 1935 Pererîta, fostul județ Hotin, România, azi Republica Moldova. N-am să precizez la ce dată a murit, pentru că el e printre noi, înfiat de poezie, cu dragoste de neam.

            ”Scriu nu pentru că sunt poet, ci pentru că am văzut în copilărie cum curge Prutul!...Dacă visul unora a fost să ajungă în cosmos, eu viața întreaga am visat să trec Prutul!” zicea Grigore Vieru. Prutul ne desparte, poezia ne unește!Prutul este o apă internă care, deși are două maluri ce aparțin celor două state, ne unește prin cultură. Vieru nu doar a scris în limba română, ci a trăit în Limba Română, exprimându-și dragostea pentru toți românii.''Un simbol al renaşterii naţionale, conştiinţa unităţii spaţiului cultural românesc, unind prin opera sa cele două maluri ale Prutului'', spunea preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Mihai Cimpoi.

Din Basarabia va scriu,
Dulci frați de dincolo de Prut.
Va scriu cum pot si prea târziu,
Mi-e dor de voi si va sărut.

Scrisul poetului nostru a căpătat alte dimensiuni după ce, în 1977 la invitația scriitorului Zaharia Stancu-preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, a vizitat pentru prima oara România: siguranța ca are în spatele lui o Țara și o Limbă care să-i apere scrisul răzbate din tot ce a scris ulterior.

În 1964, Vieru a publicat în revista Nistru poemul ''Legământ'', dedicat lui Mihai Eminescu. Poemul începe cu versurile:

''Ştiu: cândva, la miez de noapte,

 Ori la răsărit de Soare,

Stinge-mi-s-or ochii mie

Tot deasupra cărţii Sale''.

            Pentru Grigore Vieru, Eminescu a fost o sursă continuă de inspiraţie, o comoară care răpeşte din lumea în care trăia Vieru, înnobilându-i sufletul , înţelegând profund poeziile poetului. L-a  citit mereu  pe Eminescu, avându-l ca pe un înger păzitor, ca o rază de soare, ca o boltă cerească înstelată cu Luceafărul literaturii române.

            „Sunt iarbă, mai simpu nupot fi!”-cuvinte simple gravate pe piatra funerară a marelui poet, ca o veșnicie a simplității și omeniei lăsată moștenire. Grigore Vieru a trăit prin poezie, mărturie fiind și volumul ”Numele tău” (1968), cea mai originală apariție poetică ce ne amintește de mari poeți români: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Nicolar Labiș, Marin Sorescu ș.a. și nu în ultimul rând de marele sculptor român Brâncuși.”…prin a lui Sorescu, Ioan Alexandru, Tomozei, Păunescu, Constanta Buzea, Gabriela Melinescu. Repet, eu am răsărit ca poet din marea poezie română. Țara are o mare poezie, eu o cunosc bine, și as vrea să cred că poezia română este una din cele mai originale și mai variate și mai frumoase la ora actuală.”(G. Vieru).  ”Ver­surile veneau la Gri­gore Vieru dintr-o stare poeti­că firească. Scria dintr-o spontaneitate interioară extraordinară. El este unul dintre cei mai mari poeţi pe care i-a dat limba română", spune Tudor Gheorghe. Maestrul crede că ar trebui o mai mare aplecare către simpli­tatea poeziei pe care o propune Vieru, "o poezie neelaborată deloc stilistic, o poezie care ţâşneşte direct din inimă, o poezie care vine din har".

            Grigore Vieru este poetul cu dor de țară și de limba română. ”Sunt fericit să scriu în limba română! Limba română este întâia graniță a țării mele care trebuie păzită, apărată și fortificată.”( G;Vieru). Sunt cuvinte care ar trebui rostite de toți românii oriunde s-ar afla. Vieru ne-a învățat: Casa părintească nu se vinde. Limba nu se vinde. Țara nu se vinde. El ne-a atenționat că Dumnezeu a plâns peste țară cu lacrima limbii noastre. ”Mă bucur că s-a redeschis biserica din satul meu de pe malul Prutului. Prin anii '50-'80 glasul clopotului ei fusese înăbuşit. Sătenii noştri sfinţeau pasca în zvonul clopotului bisericii de pe malul drept al Prutului - din Miorcanii lui Ion Pillat, zvon care zbura peste sârma ghimpată.”Poetulși-a purtatpeumeriisăicruceaneamuluispreunviitormai bun.Visulsău era de a neuniprincuvânt,bunătateșiiubire de aproape.Astăzivisullui pare maiaproapecaniciodatăpentrucăoamenii din Româniași Moldovaîlpomenesc,apropiindu-se unul de celălalt,amintindu-și de omul care a locuit la margineauneiiubiri.

Poetul n-a uitatîncreațiasa de ceamaiimportantăființă din viațalui,MAMA.Foartemultepoeziisunt dedicate ei,ființa spiritual sfântăpe care trebuie s-o slăvim,s-o iubim, s-o respectăm. Acestsimboltranspareînpoezie cu toatăîncărcătura de afecțiunepe care figuramamei ne-o aduceînminte.Prezențamameiînseamnăpentru poet starea de bine,iarpierdereaeiechivalează cu pierdereavârstei de aur a copilăriei:,,Pierzândpe mama

Mi-arămas Patria.

Dar nu maisuntcopil”

                                    (,,Caut umbra “)

Uneori MAMA se contopește cu ȚARA. ”Basarabia este un copil cu inima în afara pieptului.”(G. Vieru).  El a fostmaimultdecât un poet,a fostsufletulBasarabiei, afecțiuneafață de acestpoporșiplai natal n-a avutlimitepentru el.El a fostpoetulDragostei de viață,Dragostei de mamă,Dragostei de Adevăr care trebuieduscopiilorșinepoțilornostricape un tezaur. Unitateaneamului,frațiadintrepopoareșievocareauneiistoriiadecvateîndetrimentulceleiimposibile,au fosttemerilepe care GrigoreVieru nu s-a sfiitsă le expunăîn opera sa.Creațiaviereană a fostșivarămâne umbra ecoului care ne-aapăratlimbaromânășidemnitatea de neamșidincolo de Prut.

”Marea poezie românească am descoperit-o nu la școală, pentru că ea era interzisă, ci din proverbele noastre, care nu puteau fi interzise, din cântecele noastre populare, care le auzeam pe la șezătorile noastre la care mergeam cu sora-mea, din ghicitorile noastre, în ele am descoperit marea poezie română, fără să știu că aceasta este poezia noastră, poezia română.” Având o pasiune pentru studiul folclorului local, G.Vieru a devenit un poet de la sine popular, un maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă și de neam.

Grigore Vieru poate fi numit poet al copiilor, deoarece copilăria care este reflectată în opera sa este una nevinovată, simplă și fericită. A ținutfoartemult la copii,darșicopiii l-au iubit,pentrucăștiasă se apropie de ei.Poeziilesale trebuiecititecopiilor, căcicreațiasaîiva face maifrumoși,maisensibili,maideosebiți.În 1988 i s-a acordat cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare ”Andersen”.

Mulţi compozitori basarabeni și români s-au inspirat din poezia lui Grigore Vieru. Este autorul unor culegeri de cântece și  melodii de cântece pentru copii ("Să creşti mare" ş.a.), fiind ştiută strânsa lui colaborare cu compozitoarea Iulia Ţibulschi ("Soare, soare", "Clopoţeii", "Stea-stea, logostea", "Ramule-neamule", "Cântând cu iubire" ş.a.) Poate cele mai cunoscute piese pe versurile lui Vieru sunt cele interpretate de soţii Doina şi Ion Aldea Teodorovici, iar cea mai îndrăgită rămâne ''Eminescu''. La fel de cunoscută este şi piesa ''Reaprindeţi candela'', interpretată cu multă sensibilitate de Dida Drăgan.

A scris versuri despre moarte, chiar despre propria-i moarte, pentru a demonstra că nu se teme de ea. În "Litanii pentru orgă", poetul spunea: "Nu am, moarte, cu tine nimic,/ Eu nici măcar nu te urăsc/ Cum te blestemă unii, vreau să zic,/ La fel cum lumina pârăsc./(...) Nu frică, nu teamă/ Milă de tine mi-i,/ Că n-ai avut niciodată mamă,/ Că n-ai avut niciodată copii".

În 1992, Grigore Vieru a fost propus la Premiul Nobel pentru pace, iar Igor Smirnov a protestat, motivând ca Vieru ar fi fost cel care a declanșat războiul de pe Nistru. În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional ''Steaua României'' în grad de Mare Cruce "în semn de recunoştinţă şi înaltă apreciere pentru dragostea şi talentul cu care a militat, de-a lungul întregii sale vieţi, prin puterea cuvântului, pentru convieţuirea oamenilor în pace şi înţelegere, rămânând în sufletul tuturor românilor ca un simbol al legăturilor dintre fraţii de aceeaşi limbă".

            GRIGORE VIERU rămâne în amintirea tuturor românilor de pe ambele maluri ale Prutului, un poet iubitor de neam, o mare personalitate a culturii si spiritualității noastre românești, având convingerea si nădejdea că vom ști cu toții pe mai departe, să ne cinstim înaintașii, potrivit meritelor și vredniciilor fiecaruia.Este un poet al neamuluiromânescdintreBasarabiașiRomânia, care a stiutcelmai bine săașezepeste Prut,celmaifrumospod format din cuvintele: Grai,Patrie,Mamă,Iubireși de aceeamerităcununarecunoștințeinoastre. Celmai de preț testament lăsatomeniriirămâne POEZIA.Aceastămoștenireva fi admirată de generațiileurmătoare, mangâindu-șisufletele cu versurilelui.

           Mereupentrunoi, GrigoreVieru, varamâne o steacare niciodatănu se vastingepecer.

BIBLIOGRAFIE

La moartea lui Grigore Vieru, Alecu Renita, Formula AS - anul 2009, numărul 853

Deschidea inimi, 16 februarie 2009, Mihai Stirbu, Jurnalul Național