a
Prof.înv. primar Oniciuc Irina,
Școala Gimnazială Nr.1 Stăuceni
Jud. Botoșani
Grigore Vieru este poetul
începuturilor, ființă pământeană și nepământeană deopotrivă, umedă de roua
lacrimilor vărsate de-a lungul veacurilor de românii basarabeni. Sursa poeziei
lui Grigore Vieru este viața în toată complexitatea ei: copilăria, bucuria
tinerească, neliniștea și suferința iubirii absolute. Poezia lui este
didactică, e o carte de lectură eternă: o viață de om de la naștere la moarte,
transpusă în forme parabolice, uneori moale și fin, alteori aspru, retoric și
povățuitor.
”Fost-au acest Grigore Vieru Vodă,
domn al poeziei româneşti, un om nu prea mare de statu, dar mare bărbatu, blînd
ca un miel cu ai săi, dar iute, la mînie, cu neprietenii neamului.”
Marele român Grigore Vieru, maestru al
cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam, a iubit poporul român până la
lacrimi şi şi-a consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor,
maturilor, lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate şi-o frumuseţe
rară. Poet liric, cu o sensibilitate mare dedică poezii sufletului omenesc. El şi-a
dedicat scrierile în primul rând copiilor cu suflet de înger, aceştia fiind
darul cel mai de preţ al familiei. Grigore Vieru a scris literatură pentru
copii deoarece, spunea poetul, dacă copilul începe de mic să fie român el va fi
mare român când va creşte, iar în felul acesta suma de valori a copiilor va
deveni o naţiune mare, pentru că sufletul copilului este curat, românismul
intrând în sufletul lui de mic, va deveni temelia, talpa românismului veşnic şi
sfânt.
Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie
1935, în comuna Pererîta din raionul Briceni, comună aşezată pe malul stâng al
Prutului, la mică distanţă de Miorcanii lui Ion Pillat de pe malul drept. ”M-am născut din
părinţi plugari, într-un sat frumos, aşezat pe malul stâng al Prutului. Copilăria mi-a fost desculţă. Dar nu m-am
jeluit de asta niciodată…Am secerat desculţ grâul şi porumbul nostru…am cules
desculţ strugurii… ”
Poeziile
sale vor bucura secole înainte sufletele omeneşti.A lăsat pentru generaţii întregi cărţi pentru copii, ”Alarma”, ” Poezii
de seama voastră”, ”Albinuţa” , ”Să facem cunoştinţă”, ”Spune-i soarelui o
poezie”. Grigore Vieru afirma: „Poezia copiilor este ploaia curată care
mă spală de colbul zilei, mă înseninează... Când nu mă prea înţeleg cu cei
mari, fug la copii. Ei mă primesc şi mă înţeleg întotdeauna”. Atunci când
compunea versuri pentru copii, poetul mărturisea, că scriindu-le, aude şi
melodia, pe care o comunică apoi unui compozitor. Versurile sale au, de fapt, o
melodie unică, de neconfundat şi este de înțeles de ce în spaţiul natal această
creaţie este atât de populară şi de iubită…
Grigore Vieru nu a murit. Şi-a dat
întâlnire cu mama sa de care-i era dor... Şi-a luat un răgaz, o clipă de
veşnicie să mai fie cu ea. Mama are capacitatea magică de a repara
şi a întreţine întregul, starea de echilibru a omului şi universului.
„Mamă, Tu eşti
patria mea!”
”Sunt
iarbă, mai simplu nu pot fi” – modest afirma poetul, evocând de fapt
sacrificiul în numele crezului de salvare a sufletelor românilor. În anumite
împrejurări avea să spună: ”A fi
simplu nu este o treabă uşoară. A fi simplu înseamnă să mori câte puţin în
fiecare zi, în numele celor mulţi, până când te preschimbi în iarbă. Iar mai
simplu ca iarba ce poate fi?!”
"Pierzând pe mama, îţi rămâne
Patria, dar nu mai eşti copil". A avut grijă poetul să ne simţim copii. El ne-a
mângâiat pe creştet fiind copilaşi
de grădiniţă, din paginile
„Albinuţei”. Şi astăzi trăim copliăria evocând magicele versuri care ne fac să
fim optimişti.
Marele poet s-a impus ca un promotor
consecvent al idealurilor naţionale ale românilor din stânga Prutului, luptând
pentru oficializarea limbii române în Basarabia, pentru reunirea ei cu
Patria-mamă. Grigore Vieru a fost,
incontestabil, o voce singulară, de o expresivitate deosebită în peisajul
poeziei româneşti. Versurile sale au ilustrat, într-un regim al excelenţei
rostirii lirice, stări de spirit de o rară autenticitate, conturate în enunţuri
poetice armonioase şi limpezi, sugestive şi sincere. Versurile lui se înscriu
într-un program literar ce are ca element esenţial apărarea şi ilustrarea
limbii române, integritatea acesteia într-o ţară în care s-a refuzat, decenii
de-a rândul, dreptul de cetăţenie al acestei limbi
A durat o ”Casa a
Poeziei” în care trăieşte un neam întreg.Vocea sa moale, privirea călduroasa,
chipul luminos au rămas în amintirea noastră pentru totdeauna. A luat cu sine
doar puritatea sufletului, lăsându-ne drept moștenire poezia. El s-a înveșnicit
prin creație, fiind poezia însăşi. ”Da fapt, nici nu sunt om, ci pur si simplu
poezie.”
Grigore Vieru s-a înveșnicit prin poezia sa. Poetul s-a împărțit între
doua lumi, o jumătate a ființei sale a
coborât ,,mai jos ca iarba’’ cealaltă jumătate a rămas pe veci să dăinuie
printre sufletele noastre. Grigore Vieru a avut o
premoniţie asupra datei morţii sale. A greşit doar cu o zi. 19.01.2009 a scris într-un autograf pe o carte oferită poetului Adrian Păunescu cu
mulţi ani în urmă. A căzut o stea?
Nu, a urcat la cer un Luceafăr, ce va dăinui în eternitate.
Poezia lui Grigore Vieru e un lung şi nesfârșit
dor: dor de mamă, de baștină, dor de neam românesc întregit, un dor nemărginit
de toate. Poezia lui e un continuu ritual al adoraţiei materne.Vieru a scris o
poezie de mici cristale, care reflectă cu toate feţele imagini scumpe,
contemplate parcă în genunchi, într-un gest de adorație. Născut de miresmele şi
durerile pământului, marele poet se simte însetat de doruri arzătoare. O
singura sărbătoare continuă a avut Grigore Vieru. Ea s-a numit Mama. În fiecare
dintre vârste trebuie neapărat să ai în adâncul ființei tale un copil, pentru
că anume ea, copilăria, ne ține vii și frumoși. “Omul nu îmbătrânește atâta
timp, cât nu moare copilul din el”. De aceea, poetul se simte îndreptățit să
spună:
“În fiecare dimineață
Îmi bate la geam
Copilul care-am fost”
(Am îmbătrânit).
,,Din
mila, din dragostea şi dărnicia limbii române am răsărit ca poet. Limba Româna
este destinul meu agitat. Limba este cea mai mare dreptate pe care poporul şi-a
făcut-o sieși. ” Limba este pentru Grigore Vieru ,,un grai cu ochii
verzi de dor şi istorie…Un grai cu tâmple
îmbrobonate de roua trudei creatoare. Nicăieri dorul nostru de
desăvârșire nu s-a arătat mai cu dor şi mai cu tărie ca in cuprinsul limbii.” Secolul
nostru are pretenţia de a regăsi în firea literaturii o esenţializare a
faptelor din întregul nostru univers, de sublimare a originalităţii în
orizontul de aşteptare al omului de azi, atras de esenţe primordiale. Totuşi, harul
de poet sau scriitor nu se subscrie acestei idei atâta timp cât deţine seva
interesului în toate vremurile şi rezistă esenţialmente în pofida unor
metamorfozări conceptuale din epocă.
Bibliografie:
ü Eugen Simion, ,,Grigore Vieru, un poet cu lira-n
lacrimi”, în Caiete critice, Nr.1-3, 1974
ü Grigore
Vieru, „Taina care mă apără”,
Iaşi, Editura Princeps, 2008
ü Viorica
Ela Caraman, ,,Grigore Vieru și Emil Cioran în circumferința ideilor comune”,
în Revista Limba Română, Nr.1- 4, 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu