Grigore Vieru- lacrima limbii române

Prof. înv. Primar, Nicoleta Ciubotă

Gradul didactic I

Liceul ,,Mihail Sadoveanu”- Borca-Neamț

MOTTO: ,,Veniţi de vă treziţi, fraţi basarabeni, în suferinţele şi lumina Limbii Române, sălăşluiţi-vă în ea, întru vecie, până în cele mai depărtate hotare ale dreptăţii ei!” (G. Vieru)

Poezia lui Grigore Vieru este expresia unei sensibilități ieșite din comun, aproape dureroasă, evocând realități și suferințe din viața satului iubitor de grai românesc, de credință și dragoste de țară, convins fiind că limba română semnifică ,,prietenia, fraternitatea şi iubirea dintre cuvinte, poate că singura prietenie şi singura iubire cu adevărat sacră şi durabilă”.

Poezia lui este o poezie a durerii – pentru că a înțeles pe de o parte, tristețea unor realități nedrepte pe care nu le putea împiedica prin forțele proprii iar pe de altă parte, a dat glas dorurilor poporului său, fiind un exponent al frământărilor semenilor. ”Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul” afirma poetul.

,,Străine pofte ne-au răpit
Când via dulce, când ogorul,
Dar nimeni nu a izbutit
Din piept să smulgă Tricolorul.” (,,Trei culori” de G. Vieru)

Ceea ce l-a transformat într-un adevărat erou al poporului a fost implicarea în Mișcarea de Eliberare Națională din Basarabia, alături de Adrian Păunescu, Ion și Doina Aldea Teodorovici sau Ion Vatamanu. Datorită  lui, basarabenii și-au vazut împlinindu-se visul de a vorbi în limba română peste tot, de a scrie cu litere românești. Lui Grigore Vieru i se datorează descătușarea identității statale. Mult doritul drum spre Patria-mamă a fost deschis prin forța cuvântului marelui poet.

“Da,
îmi iubesc mama.
(E un păcat?)
Şi pruncii.
Şi fraţii.
Şi cerul de ametist.
Ca rezumat,
SUNT NA-ȚI-O-NA-LIST !” (G. Vieru ,,Sunt naționalist”)

Atunci când vorbești despre Vieru, este imposibil să nu îi admiri talentul cu care elogiază neamul românesc și frumusețea limbii române, convins fiind că ,, limba este creația omului prin Dumnezeu”, specificând că mai sus de atât omul nu s-a putut ridica.

Grigore Vieru s-a impus ca un promotor consecvent al idealurilor naţionale ale românilor din stânga Prutului, luptând pentru oficializarea limbii române în Basarabia, pentru reunirea ei cu Patria-mamă. La sfârşitul anului 1980, Grigore Vieru era în prima linie a Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia, textele sale având un mare rol în deşteptarea conştiinţei naţionale a românilor din Basarabia. A fost unul dintre inițiatorii Frontului Popular şi s-a aflat printre organizatorii şi conducătorii Marii Adunări Naţionale din 27 august 1989. În 1989 a fost ales deputat al poporului apoi toate demersurile sale au fost în direcția votării  limbii române ca limbă oficială.

Astfel, după  îndelungă răbdare și aprinsă luptă nesângeroasă, trecând prin momente în care simțea ca Dumnezeu a uitat de poporul său iar poporul, la rândul său, părea că a uitat de Dumnezeu, poetul afirma cu bucurie și mare speranță: ,,Două lucruri am întâlnit pe lumea asta zidite cu adevărat până la capăt: Biblia şi Limba Română” și că ,, S-ar putea crede că întreaga natură a ostenit la zidirea Limbii Române.”

,,Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi.” stă gravat pe piatra funerară a marelui poet român basarabean ,Grigore Vieru, ca un nemuritor recurs la memorie, ca o veșnică aducere aminte a felului de a fi al poetului, a simplității născute dintr- un izvor al dragostei nemărginite pentru patrie, pentru mamă, natură și adevăr.   Grigore Vieru, asemenea marilor gânditori( așa cum au fost Goethe sau Dostoievski), ne învață că lumea s-ar putea schimba prin frumos, prin cultură, prin mesajul emoționant pe care acestea îl transmit.

Și cine poate concluziona întreaga suferință și întregul zbucium pentru recăpătarea istoriei, decât un făptuitor al acestora: ,,Norodul cuvintelor a biruit. Prutul cuvintelor nu a secat. Graniţa dintre cuvinte s-a prăbuşit. Mântuirea prin cuvânt a venit.”

,,Din Basarabia vă scriu,

Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi si vă sărut.”

Bibliografie:

Adela Novac, Grigore Vieru. Limbaul poetic, Editura Junimea, Iași, 2018

Daniel Corbu, Grigore Vieru și mitul său plutitor, Princeps Edit, Iași, 2018

Grigore Vieru, Sunt iarbă, Editura Eikon, București, 2019

Grigore Vieru, Cântec de iubire, Editura Prut, Chișinău, 2015

Steaua

Chirița Bianca, clasa a VI-a, prof. coordonator: Gorincioi Taisea, L T ,,Pro Succes”

Pruncului în somn,

Steaua luminează,

Hai, adormi, adormi,

Bun oștean veghează.

 Mamei bucurie,

Steaua îi aduce,

Lumii împăcare,

Ce din nou răsare.

Mai simplu...

Chirița Bianca, clasa a VI-a, prof. coordonator: Gorincioi Taisea, L T ,,Pro Succes”

Mai simplu decât iarba,

Rămân în veci mereu,

Cu dor și cu iubire,

Rămâne graiul meu.

Mai simplu decât roua,

Rămân în veci mereu,

Cu dor și cu iubire,

Rămâne plaiul meu.

Plaiule, meleagule,

Frumosul meu pământ...

Din belșug, copile

Chirița Bianca, clasa a VI-a, prof. coordonator: Gorincioi Taisea, L T ,,Pro Succes”

Din belșug, copile,

Răsare mândrul soare,

Albind al mamei păr,

Și mâinile-n sudoare.

Din belșug, copile,

Crește orice floare,

Iubind pământul viu,

Ce din pământ răsare.

Pererîta mea natală

Ceban Mădălina, clasa a VIII-a, profesor coordonator: Gorincioi Taisea, L T ,,Pro Succes”

La sânul tău, vin, în răsărit

Copiii să mai zburde,

Și pomul care a-mbătrânit,

Doar anii să-i ajungă.

La sânul tău, vin, în zenit,

Iubiri din depărtare,

Și mărul care a-nflorit,

Pentru văpăi amare.

La sânul tău, vin, în amurg,

Bătrânii să se culce,

Șicasa doarme liniștit,

Iar vremea tot se duce.

Mama Țară

Ceban Mădălina, clasa a VIII-a, profesor coordonator: Gorincioi Taisea, L T ,,Pro Succes”

Eu o floare, tu o floare,

Iubesc mândre primăveri,

Eu o rază, tu un soare,

Luminează-ntregii țări.

Țără, țară dulce plai,

Doina cântului din rai,

Veșnic codrul strămoșesc,

Pe pământul românesc.

Trei surori și-o singură iubire,

Binecuvântate pe vecie,

Să jucăm Hora Unirii,

Pe pământul României.

Carpaților

Ceban Mădălina, clasa a VIII-a, profesor coordonator: Gorincioi Taisea, L T ,,Pro Succes”

În cetățuia ta de piatră,

Dorm cântecele noastre toate,

Dorm doinele cu spic de grâu,

Și fetele de lângă râu.

Un singur dor răsună-n vale,

Al maicii fiu venit în cale,

Să caute al maicii brâu,

Pierdut demult pe lângă râu.

Voi, Carpaților albii,

În cămașă al lor fii,

Blânda maică se ruga:

Doamne, apără-ne Țara!

„Din Basarabia vă scriu, dulci frați de dincolo de Prut”

Carcea Loredana-Nicoleta, limba și literatura română, grad didactic I, Școala Gimnazială Nr. 7 Botoșani

Rezumat: Prin întreaga sa operă, prin activitatea literară și publică, GRIGORE VIERU a promovat conștiința unității spațiului cultural românesc, fiind prezent cu totală dăruire de sine în miezul fierbinte al celor mai importante evenimente desfășurate pe ambele maluri ale Prutului. Poetul a reprezentat un model de patriotism și un simbol care și-a câștigat un loc de cinste în cultura României.

„Mama pâine albă coace...”. Acest vers de o inocență primară, dar în același timp plin de profunzime, este cunoscut fiecărui moldovean de acasă, dar și de pe meleagurile îndepărtate spre care a emigrat aproape o treime din țară. Este versul care vorbește de la sine despre promovarea politicilor pacifiste și a nonviolenței: pentru poet pacea este mama, pâinea, fluierul, vatra părintească. Astfel, arma pacifista a lui Grigore Vieru a fost versul; el niciodată nu a instigat la război sau alte violențe. Cei care l-au învinuit de xenofobie, i-au trunchiat mesajul și au ignorat contextul, pentru că Grigore Vieru n-a făcut altceva decât să promoveze valorile românești și să interzică profanarea lor.

Protejarea patrimoniului cultural – noțiune-cheie a preocupărilor umanității. În acest sens, Grigore Vieru a repetat insistent că nu putem să culturalizăm cu alte popoare dacă întârziem în regionalism primitiv și refuzăm să conștientizăm nu doar că suntem parte a marii culturi românești, dar și că trebuie să ne asumăm responsabilitatea de a o cunoaște și promova. Nu poți pretinde la universalitate dacă nu-ți cunoști rădăcinile și valorile neamului și mai mult decât atât, dacă-ți repudiezi patria. Vorbind despre patrie, mamă, limbă maternă, copilărie, Grigore Vieru le-a relevat aspectele fundamentale, de restabilire a plinătății, echilibrului și armoniei spiritului românesc. Anume întoarcerea către esențele primordiale face permisiv contactul cu universalitatea. Din rețeaua de simboluri care însumează structura imaginarului artistic vierean se configurează modelul paradigmatic al ființei românești, unitare, descătușate și deschise spre diversitate.

Convingerea dintotdeauna a lui Grigore Vieru a fost că adevărata sa patrie este România, nu Republica Moldova: „Nu am nimic împotriva Republicii Moldova, pe care am susținut-o de la bun început și o susțin, dar nu altfel decât o treaptă spre Reîntregire”.

Vieru a trăit având în suflet credința și speranța reîntregirii: „Cred în restabilirea hotarelor strămoșești și doresc această legitimă restabilire. Pentru că, dincolo de patriotismul meu local, basarabean, știu că Miorița s-a născut în Vrancea, că mănăstirea noastră cea mare şi adâncă este Putna (…), că stâncile din Pererîta mea natală, pe care le port în sufletul copilăriei mele, nu au tăria Carpaților; că nu putem fi o cultură, o știință și o istorie națională fără Eminescu și Creangă (…). Cred, cu toată inima, că Reunirea cu Țara mamă este inevitabilă”.

Din această credință, din această mare inimă de român s-au născut multe dintre creațiile sale poetice, care ar putea fi incluse într-un capitol al poeziei sale patriotice. Nu trebuie neapărat să ne cantonăm doar la acele poezii unde este vorba despre Patrie, fiindcă, așa cum era și credința Poetului, „o poeziei bună de dragoste, o poezie slăvind frumusețile naturii este și ea o poezie patriotică”.

Grigore Vieru reușește să dea o definiție poetică la întrebarea: ce e Patria, fără măcar să amintească acest cuvânt, apelând la fenomenele naturii: „Piatra este pâine caldă. / Vântul ăsta e vin domnesc./ Și pelinul – busuioc sălbatic” (..) „Vine ziua aurindu-mi pâinea / Vine seara aromindu-mi vinul. / Vine mama îndulcindu-mi gândul”.

Multe dintre poeziile sale s-au născut din dragostea sa fierbinte pentru tot ce este românesc. Așa este și „Legământ”, dedicată „dascălului” său de Limbă română: „Știu: cândva, în miez de noapte,/ Ori la răsărit de Soare,/ Stinge-mi-s-or ochii mie / Tot deasupra cărții sale(…) // S-o lăsăm așa deschisă,/ Ca băiatul meu ori fata / Să citească mai departe / Ce n-a dovedi nici tata”. O altă creație poetică a lui Vieru, poezia „Eminescu” a devenit un fel de imn al zilelor de 15 ianuarie și 15 iunie: „La zidirea Soarelui, se știe / Cerul a muncit o veșnicie./ Noi, muncind întocmai ne-am ales / Ne-am ales cu domnul Eminescu. / Domul cel de pasăre măiastră,/ Domnul cel de nemurirea noastră, / Eminescu”.

Poezia lui Grigore Vieru s-a născut din harul și darul cuvântului scris, dar s-a născut și din sufletul său de român. Este deci o poezie profund românească, pornită din miturile fundamentale ale poporului nostru, cum este, de exemplu, mitul jertfei sau al sacrificiului suprem în numele unui ideal înalt. Iar acesta nu poate fi altul decât cel închinat Patriei. Fiindcă numai acolo „Vine ziua aurindu-mi pâinea. / Vine seara aromându-mi vinul. / Vine mama îndulcindu-mi gândul!”. Numai acolo „Pe izvor cu val de bine / Doina crește, dor tot vine...”. Patriotismul poetului nu este unul de paradă, ci uneori capătă chiar accente de tristețe: „De ce, o, Doamne / dăruit-ai / ochilor mei întristați / o Țară atât de frumoasă / și-ndureratului meu auz / un cântec atât de ales...”. Chiar și „Casa văduvă și tristă / De pe margine de Prut” poate deveni simbolul Basarabiei întregi, pentru că „Basarabia Română este ca un prunc cu inima în afara pieptului și inima ei trebuie pusă la loc, în pieptul ei care este limba română”. Dragostea de patrie și de popor înseamnă, în același timp, și dragostea pentru limba română, fiindcă „Pentru ea la Putna clopot bate, / Pentru ea ni-i teamă de păcate, / Pentru ea e bolta mai albastră – / Pentru limba noastră”. Ea, „limba noastră”, este și limba mamei: „Pentru ea ninsori se cern din spații, / Pentru ea puternici sunt Carpații, / Pentru ea e caldă vatra poamei – / Pentru limba mamei”. Și tot „limba noastră” este și limba țării: „Pentru ea noi văruim pereții, / Pentru ea mai sunt răniți poeții, / Pentru ea cresc florile visării – / Pentru limba țării”. Iar această „limbă a țării” este Limba română!

Grigore Vieru a visat să trăiască într-o singură Românie: „Dacă visul unora a fost și este să ajungă în Cosmos, o viață întreagă am visat să trec Prutul, să-mi văd Țara”. A visat clipa în care „toată obștea neamului nostru va serba izbândirea unui gând – ziua învierii naționale”. A avut bucuria trecerii Prutului, dar s-a stins cu marea durere de a nu fi trăit sărbătoarea aceea a „izbânzii unui gând pribeag încă”!

Dialogul intercultural este asigurat prin cunoașterea rădăcinilor de către fiecare popor în parte și participarea cu propriul patrimoniu la patrimoniul universal. În spațiul basarabean, poezia lui Grigore Vieru a semnalizat revirimentul esteticului și a eticului, dar și un act recuperator și ordonator, care include conștiință românească nealterată, limbă română, fermitate identitară, pledoarie pentru pace, femeie, dragoste, cultură și neam.

Referințe bibliografice:

1. Popa Gheorghe, Grigore Vieru, discipol al limbii române şi mentor al vorbitorilor ei. În Grigore Vieru, Poetul. Chișinău: Știința, 2010.

2. Codreanu Theodor, Basarabia sau drama sfâșierii. Ediția a II-a revăzută și adăugită. Galați: Scorpion, 2003.

3. Cimpoi Mihai, Grigore Vieru. Poetul arhetipurilor. Chișinău: Prut internațional, 2005.

4. Rachieru Adrian Dinu, Grigore Vieru – „Biblioteca de rouă”. În Metaliteratura 5-6 (19), ASM – UPS, Chișinău, 2008.