Pelerinaj cu Moaştele Sf. M. Mc. Teodor Tiron


Parohia noastră a fost Vineri, 23 martie 2012, gazda unui mare eveniment. Cu prilejul întrunirii Cercului Misionar Pastoral, condus de pr. Liviu Botezatu, s-a desfăşurat un pelerinaj cu Moaştele Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron şi Icoana Maicii Domnului – Mijlocitoarea – Împărăteasă – Mireasă şi Doamnă.
Este deja o tradiţie la parohia noastră de a ne bucura de prezenţa unor mari sfinţi ai Bisericii Ortodoxe strămoşeşti. Reamintim celor care urmăresc pagina noastră de web că am primit binecuvântarea Sfântului Ioan Botezătorul prin Icoana sa făcătoare de minuni de la Mănăstirea Gorovei în data de 14 decembrie 2010, iar după un an Moaştele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon la data de 19 decembrie 2011.
Anul acesta, 2012, a venit binecuvântarea Maicii Domnului dar şi a Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron prin bunăvoinţa Pr. Ic. Stavr. Irimia Dan, de la Biserica Sfântul Nicolae – Botoşani.
Aşa cum ne-am obişnuit, sărbătoarea a început cu un pelerinaj desfăşurat pe uliţele satului până la Biserică, în care preoţi şi credincioşi s-au rugat şi au cântat troparele specifice.
Slujba a fost oficiată de un sobor de şase preoţi, condus de pr. Irimia Dan, şi a constat în Sfinţirea apei şi Taina Sfântului Maslu.
Credincioşi din parohie, dar şi din satele învecinate au primit cu mare bucurie darul binecuvântării lui Dumnezeu prin Maica Sa şi sfinţii Săi.
Tema întrunirii Cercului Misionar Pastoral a fost „Puterea Crucii – armă şi vindecare”, ce a fost susţinută de pr. Irimia Dan. Tema este specifică perioadei în care ne aflăm, mai cu seamă că Duminică 18 martie a fost sărbătorită Sfânta Cruce.
La eveniment au fost prezenţi şi autorităţile locale: primarul comunei Timişag Dumitru, dar şi viceprimarul Palade Constantin împreună însoţiţi de consilieri locali: Andrişan Laura şi Axanei Alina.
Sf.M.Mc. Teodor Tiron este sărbătorit în Biserica Ortodoxă la data de 17 februarie. A trăit în vremea împăraţilor persecutori Maximian şi Maximin, care nu permiteau existenţa creştinilor pe teritoriul imperiului. Mai mult decât atât le cereau să aducă jertfe zeităţilor păgâne romane, precum şi împăratului. Sf. Teodor făcea parte din oastea împăratului numită a tironilor (a recruţilor). Când i s-a cerut să aducă jertfă statuilor, atunci el şi-a mărturisit credinţa în Adevăratul Dumnezeu. Pentru că era un bun ostaş (conducător al unui legheon, 893 de ostaşi) i s-a oferit timp de gândire să renunţe la credinţa cea adevărată, dar el a folosit acest timp şi a dat foc altarului de jertfă idolesc. Pentru aceasta a fost chinuit şi omorât prin aruncare în foc.
Pe Sf. Teodor îl mai pomenim şi în prima Sâmbătă din Postul Mare, numită a lui Toader, când se face amintire de una din minunile ce au fost după moartea sa. La 50 de ani de la moartea sa, împăratul Iulian (şi el persecutor al creştinilor) în prima Sâmbătă a Postului Mare stropeşte cu sângele jertfelor idoleşti toate alimentele din piaţă, ca prin aceasta toţi creştinii care vor cumpăra aceste alimente să fie părtaşi slujirii idoleşti. Sf. Teodor descoperă aceasta arhiepiscopului Eudoxie îl trimite să-i îndemne pe creştini să nu cumpere în ziua aceea nimic din piaţă ci să mănânce grâu fiert îndulcit cu miere (coliva).






postat de Pr. Liviu Botezatu

Poveste

AURORA   ŞI   PĂSTORUL
                                                   de Dorin Ocu

A fost odată ca niciodată...
A fost odată ca niciodată un împărat care avea o fată pe nume Aurora. Prinţesa era unicul copil, lumina şi mângîierea bătrâneţii împăratului. Era de o frumuseţe rară, gingaşă şi proaspătă ca roua dimineţii, înaltă şi zveltă ca un trandafir sălbatic.
Anii treceau, împăratul îmbătrânea şi îşi făcea griji în privinţa regatului său.
Într-o zi mohorâtă de toamnă, avea să i se întunece inima şi mintea împăratului, căci un dragon roşu îşi făcuse apariţia în regat. În acea zi, Aurora privea în zare, îngândurată de parcă  simţea primejdia ce avea să se abată asupra ei.
Dragonul o zări pe frumoasa prinţesă şi, nestând prea mult pe gânduri, zbură, răpind-o din balconul palatului.
Toată curtea intră în panică, ducând vestea rea împăratului. Acesta porunci ca oastea să ia urma dragonului şi să-i aducă fata înapoi. A dat sfoară în ţară, peste mări şi ţări, poate se găseşte un voinic viteaz să îi aducă fiica vie şi nevătămată.
În timpul acesta, când regatul era invadat de durere şi tristeţe, în munţii din apropierea palatului trăia un păstor bătrân şi fiul lui. Aceştia îşi duceau zilele păstorind turme de mioare.
Vestea năprasnică a ajuns şi la urechile flăcăului, care, chibzuind, luă o hotărâre. Merse la tatăl lui, îşi spuse păsul şi ceru binecuvântarea părintească apoi şi-a luat rămas bun şi se îndreptă către palat pentru a-şi anunţa intenţia. Împăratul se uită cam chiorâş la el, dar acceptă, dându-i cele trebuincioase pentru drum.
 A doua zi de dimineaţă, la primul cântat al cocoşului, flăcăul se trezi şi porni în căutarea prinţesei. Merse, merse cale lungă până a ajuns la o pădure deasă şi se hotărî să facă popas într-un luminiş. Aici îşi scoase din desagă bucatele şi, când vru să ia o îmbucătură, auzi un vaiet ce venea dintr-un tufiş. Uitându-se mai bine, văzu un spiriduş care se prinsese între tulpinile tufişului. Acesta îl rugă pe voinic să-l ajute că mult bine îi va face.
Flăcăul, fire blândă şi inimoasă, sări să-l ajute, scoţându-l cu grijă dintre tulpinile pline de spini.
-- Mulţumesc, voinice! Nu ştiu ce m-aş fi făcut dacă nu erai tu!
-- Dar ce vânt te plimbă prin aceste locuri necălcate de oameni?
-- Eiii! oftă voinicul, prinţesa Aurora a fost răpită şi eu merg să o salvez.
-- Voinice, voinice, pe  Dragonul Roşu nu-l poţi învinge decât cu paloşul de foc
care este pe tărâmul Scorpiei cu Trei Capete. Ea sălăşluieşte într-o peşteră în Munţii de Aramă, dar ca să o învingi trebuie să o stropeşti cu laptele oilor cu lână de aur care pasc în livezile de argint ale împăratului Verde.
            -- Pentru că ai fost bun cu mine şi m-ai ajutat, o să-ţi fiu călăuză în drumul tău. Flăcăul nostru o luă la picior împreună cu micul prieten.
            După trei zile şi trei nopţi au ajuns în regatul lui Verde împărat, la care se înfăţişă să-şi spună păsul. Împăratul nu fu deloc încântat de dorinţa voinicului, dar hotărî să-i pună o condiţie:
-- Dacă reuşeşti să prinzi tartorul de berbec din livadă, poţi să mulgi câte oi vrei!
            Voinicul acceptă şi se duse să prindă berbecul nărăvaş. Ajuns la livada cu pricina, mare i-a fost mirarea când văzu că mioarele nu erau întocmai ca cele pe care le avea acasă. Acestea erau de trei ori mai mari şi aveau o lână ca nişte cosiţe blonde ca ale fetelor din sat. Tartorul de berbec stătea la umbră, tolănit pe iarba fină ca mătasea. Dintr-odată, berbecul simţi ceva în neregulă şi începu să se agite printre oi. Voinicul nostru, trăit printre mioare, îşi pregăti o funie groasă de puteai doborî şi un zmeu. Zvârli funia de două ori deasupra capului aruncând-o spre coarnele berbecului, apoi s-a învârtit în jurul lui  până l-a împiedicat de picioare şi a  căzut. Îşi luă laptele de la oile blânde şi plecă spre Munţii de Aramă.
Merseră iar zile şi nopţi până au ajuns într-un ţinut pustiu unde nu se vedea nici urmă de pasăre cu atât mai puţin suflet de om.
-- Aici e tărâmul Scorpiei! Totul e pustiu şi toate mor pe unde trece ea! zise Siriduşul.
-- Trebuie să ajungem la peşteră fără să ne simtă mirosul de oameni, iar pentru
asta trebuie să ne ungem hainele cu pământul acesta urât mirositor. Zis şi făcut. S-au uns din cap până în picioare cu pământul care mirosea a moarte şi te facea să te gândeşti cu frică la ceea ce te aşteaptă. Drumul anevoios, cu dealuri abrupte şi văi pline de leşuri putrede, le dădeau fiori. Într-un final, ajung la peştera Scorpiei unde o găsiră dormind. Tiptil, tiptil, flăcăul se furişă în peşteră şi pe nepusă masă o stropeşte cu laptele oilor cu lână de aur. Un răcnet înfiorător se auzi şi zvârcolindu-se, Scorpia se evaporă în neant. Tânărul păstor luă paloşul de foc şi porni spre următoarea şi ultima bătălie.
            Trecură zile şi nopţi, traversară munţi şi văi, tărâmuri nemaivăzute, în sfârşit au ajuns pe tărâmul Dragonului Roşu. Într-un turn al palatului de chihlimbar se afla Aurora prizonieră. Voinicul şi prietenul lui, spiriduşul, s-au ascuns sub un podeţ, aşteptând. Când se îngâna ziua cu noaptea îşi făcu apariţia şi dragonul, obosit după o zi lungă de vânătoare. Nici una, nici două, flăcăul ieşi din ascunzătoare şi se luă la luptă cu dragonul. Se luptară ore în şir şi doar când bătu miezul nopţii, dragonului îi slăbiră puterile, iar voinicul răsuci cu mai multă putere paloşul şi străpunse drept în inimă lighioana.
            Într-un suflet alergă la prinţesa Aurora, eliberând-o din temniţa dragonului. Prinţesa îi mulţumi şi cu lacrimi de bucurie se porniră îndărăt spre castelul tatălui ei.
            Cu fast şi mare alai au fost primiţi cei doi. Împăratul bucuros  puse mâna fiicei sale în mâna voinicului, urându-le cea mai lungă şi fericită viaţă.
            Şi eu încălecai pe-o acadea
            Şi v-am spus povestea aşa!



postat de Pr. Liviu Botezatu

Creativitatea


Creativitatea - necesar cotidian sau exprimare artistică ?

Motto: „Creativitatea înseamnă să îţi permiţi să faci greşeli.
              Arta înseamnă să ştii pe  care să le păstrezi „ 
(Scott  Adams
)

de Prof. Corjos Aurelia
Liceul cu Program Sportiv Botoșani

Concepţia conform căreia talentele şi geniile  sunt înnăscute a fost depăşită. Discuţiile însă continuă  cu privire la căile concrete de interacţiune dintre influenţa mediului şi a eredităţii, dintre învăţare, maturizare şi dezvoltare. Din punct de vedere ştiinţific, corect este să se caute şi să se găsească modalităţi prin care toţi factorii interacţionează, contribuie la formarea comportamentului creator, întrucât numai în interacţiune pot avea eficienţa aşteptată. Comportamentul creator presupune o dezvoltare intelectuală armonioasă a elevilor. Pentru a dezvolta capacităţile creatoare ale elevilor, cadrele didactice trebuie să cunoască în primul rând trăsăturile comportamentului creativ, care se referă la :
v  nivelul de inteligenţă generală
v  gândirea divergentă
v  fluenţa gândirii
v  receptivitate
v  spirit de observare
v  imaginaţie creatoare
v  originalitate
v  perseverenţă, iniţiativă
v  nonconformismul în idei

S-a confirmat, experimental însă, faptul că randamentul şcolar nu reflectă fidel nivelul de creativitate al unui elev. De aceea, e greşit a încuraja creativitatea doar la acei elevi care au rezultate şcolare deosebite. Eistein fusese un elev slab, dar a dat fizicii, mai târziu, importanta Teorie a Relativităţii !
Creativitatea este împiedicată adesea de o serie de obstacole: conformismul (oamenilor obişnuiţi nu le place ceea ce iese din comun; ei nu au încredere în fantezii); algoritmii (o suită de reguli efectuate într-o ordine aproximativ constantă); obstacole emotive: teama de anumite greşeli, descurajarea rapidă.
Pentru stimularea creativităţii elevilor, aceştia trebuie lăsaţi să-şi manifeste în voie spontaneitatea, curiozitatea, trebuie să apară teme şi situaţii care stimulează fantezia (elevii să imagineze singuri probleme, să continue o nuvelă etc.).
Atât vizitarea unor expoziţii, cât şi  excursiile lărgesc orizontul elevilor.
Importantă este şi atitudinea profesorului, relaţia sa cu elevii. Nu este indicată o poziţie autoritară, despotică, deoarece se creează blocaje afective. Copiii nu îndrăznesc să pună întrebări, se tem de eşec, de ironii. Este nevoie de un climat democratic, destins, prietenos. Profesorul să încurajeze imaginaţia, sugestiile deosebite. Şcolarii să-şi manifeste în voie curiozitatea, spontaneitatea. Trebuie sa fie firesc ca o idee originală, mai aparte, să atragă un punct în plus la notare, chiar dacă prin această idee nu s-a putut soluţiona chestiunea în discuţie.
Putem spune aşadar că trebuie cultivată şi încurajată creativitatea prin respectul de sine. Ea nu este doar un har dăruit de Dumnezeu unui Eminescu, Enescu, sau Edison, ci este însăşi exprimarea de sine a fiinţei umane, în orice domeniu se manifestă acesta. Creativitatea ne poate ajuta în multe situaţii pe care le trăim zi de zi, ne poate ajuta să găsim soluţii ingenioase la problemele cu care ne confruntăm. Fiecare persoană poate să fie creativă. Dacă nu eşti un mare compozitor, pictor sau scriitor, nu înseamnă că nu eşti creativ şi că nu îţi poţi dezvolta această calitate. Creativitatea este motorul inovaţiei şi factorul cheie în dezvoltarea competenţelor personale, ocupaţionale, antreprenoriale şi sociale prin învăţarea pe tot parcursul vieții.


postat de Pr. Liviu Botezatu



Luati-va timp

Luaţi-vă timp

de Prof. Grădinaru Vranciu Cristina


  vrea să le spun  elevilor ceva legat de timp, pentru că, mai tot timpul, când sunt întrebaţi  ,,de ce nu ţi-ai scris…?, de ce nu ai învăţat…?’’, spun că nu au avut timp… .
   Marele fizician Paul Bragg a spus:
Luaţi-vă timp pentru lucru – este preţul succesului;
Luaţi-vă timp pentru a gândi – este izvorul puterii;
Luaţi-vă timp de joacă – este secretul tinereţii;
Luaţi-vă timp de citit – este fundamentul cunoaşterii;
Luaţi-vă timp pentru rugăciune – este autostrada care duce la Dumnezeu şi este apa care spală parfumul pământului de pe ochii noştri;
Luaţi- vă timp să visaţi – ridică sufletul spre stele;
Luaţi-vă timp să iubiţi – este fundamentul vieţii;
Luaţi-vă timp să râdeţi – este cântecul pe care îl bucuraţi pe Creator;
Luaţi-vă timp pentru frumuseţe – se află pretutindeni în jurul vostru;
Luaţi-vă timp să FIŢI – este primul pas spre NEMURIRE.



postat de Pr. Liviu Botezatu 
                                                     

Cerc pastoral misionar la Unteni

Taina Sfântului Maslu
Postat de Pr. Botezatu Liviu

Astăzi, 16.03.2012, la parohia Adormirea Maicii Domnului din comuna Unţeni, s-a desfăşurat întrunirea Cercul Pastoral Misionar Unţeni. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa, Pc. Pr. vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, Pr. ic. stavr. Ionel Roată, ca delegat al Înaltpreasfinţitului Mitropolit Teofan şi de Pc. Pr. Macuc Constantin, protopop de Săveni. În prezenţa a numeroşi credincioşi din parohie, dar şi din împrejurimi, s-a oficiat Sfinţirea apei şi Taina Sfântului Maslu.

La finalul slujbei Pr. Botezatu Liviu, de la parohia Naşterea Maicii Domnului, satul Poiana a prezentat tema „Spovedania, al doilea botez”. În cadrul temei a fost explicată pocăinţa, dar şi etapele de pregătire pentru spovedanie. Pregătirea trebuie să înceapă cu o cercetare amănunţită a greşelilor săvârşite de la ultima mărturisire, recunoaşterea şi identificarea lor,  starea de regret pentru tot ceea ce am greşit în faţa lui Dumnezeu ori a semenilor şi  hotărârea sinceră de mărturisire a păcatelor. Un aspect important este şi împlinirea canonului dat de duhovnic, care poate fi asemănat cu reţeta pe care medicul o prescrie bolnavului după consultaţie. Împlinirea acestui canon aduce iertarea păcatelor, vindecarea sufletească.

Pc. Pr. vicar administrativ Ionel Roată a transmis mesajul de binecuvântare al Înalpreasfinţitului Părinte Mitropolit, bucuria şi mulţumirea de a fi prezent la rugăciunea comunităţii noastre.
La eveniment au fost prezenţi oficialităţi locale ale comunei: primarul Timişag Dumitru şi viceprimarul Paladi Constantin, precum şi consilieri locali.

Educatia – între pasiune şi entuziasm


de Alina-Valentina Onofrei
     Profesor Limba română, gradul I
     Liceul cu Program Sportiv, Botosani
                                                      
      
                                                       
                                                       Motto:  „Scopul educaţiei este transferul  de flacără”
                                                                                                       (Vasile Ghica)

            A educa un viitor cetăţean european nu însemnă doar a-i  transmite un mesaj educaţional. Este ideal ca noi, dascălii, purtătorii luminii, să fim pasionaţi de munca noastră pentru a-i putea determina pe elevi să fie entuziaşti în a se informa şi a se forma pentru viaţă. O minte deschisă absoarbe un volum enorm de cunoştinţe dacă este stimulată permanent.
         Inteligenţa tinerei generaţii este ca apa unui izvor; menţinută limpede şi pură ea sculptează profilul noului cetăţean european, profil conturat pe trei dimensiuni: RESPECT, CULTURĂ, CIVILIZAŢIE.
         Nerespectându-ţi semenii, nu te respecţi nici pe tine însuţi.
         Prin cultură ştii să apreciezi valorile unui popor căruia, dacă îi cunoşti limba, îi înţelegi mai mult mentalitatea şi aspiraţiile.
         Civilizaţia unei ţări are la temelie un sistem educaţional echilibrat în care oamenii sunt formaţi în spiritul integrării sociale şi al toleranţei. Un tânăr, indiferent de etnie, rasă sau religie este educabil în a se forma ca OM. Dându-şi mâna, tinerii de pretutindeni devin mai uniţi şi mai atenţi la ce se întâmplă în jurul lor. Ei pot preveni suferinţa şi pot spune nu războaielor.
         Elevii se pot bucura de cultură prin creaţiile literare şi artistice care ţin de patrimoniul spiritual al unui popor, dar şi prin promovarea tradiţiilor culturale.
         Calea spre cunoaştere este presărată cu pasiune şi entuziasm, două dimensiuni spirituale care îl atrag ca un magnet pe orice tânăr în descoperirea misterelor Universului. Pasiunea presupune dăruire şi sacrificiu dar bucuria reuşitei este incomensurabilă. Prin entuziasm elevii se implică sufleteşte în aflarea adevăratului sens al cunoaşterii. Astfel, ei îşi făuresc o personalitate independentă, responsabilă şi creativă în societatea în care trăiesc, devenind adevăraţi transmiţători ai luminii.
         John Locke afirma că marea artă a unui educator constă în cizelarea manierelor şi informarea minţii, sădind în elevul său principiile virtuţii şi ale înţelepciunii, pentru a-i da treptat o viziune asupra omenirii de a iubi frumosul şi adevărul.
         Educaţia înalţă spiritul, formează caracterul unui tânăr şi îi dă forţa de a trece cu demnitate prin viaţă.
                              



postat de Pr. Liviu Botezatu                                     

Fizica şi religia

,,Un pic de ştiinţă te îndepărtează de Dumnezeu, mai multă însă te readuce la El’’

autor Prof. Grădinaru Vranciu Cristina
Profesor de Fizică la Liceul cu Program Sportiv-Botoşani

Omul din totdeauna a fost frământat de sensul vieţii şi al morţii.Ca să se adapteze ideii de moarte nu există decât două căi: una se numeşte religie, cealaltă se numeşte ştiinţă. În secolul trecut, religia şi ştiinţa erau opuse una alteia: ştiinţa respingea ceea ce primeşte religia, ea interzicea ştiinţei să interpreteze cuvântul biblic. Mai târziu a început marea schimbare, o muncă invizibilă a fizicienilor, cei care gândesc realitatea. Înainte de 1900 ideea pe care ne-o făceam despre materie era simplă. Ştiinţa nu putea să se refere decât la materie, o frontieră naturală se ridica între spirit şi materie, între Dumnezeu şi ştiinţă.
Henri - Louis Bergson a presimţit marile schimbări conceptual aduse de teoria cuantică. Nucleul fierului este cel mai stabil din Univers. Putem face o călătorie în trecut până în epoca în care Pământul şi Soarele nu existau şi totuşi, metalul exista deja, plutind în spaţiul interstelar. La acea epocă, universul era constituit din nori imenşi de hidrogen, care s-au condensat, s-au încălzit şi au sfârşit prin a se aprinde formând stele mai mici.
Fizica modernă ne spune că Universul a luat naştere dintr-o explozie gigantică, ce a provocat expansiunea materiei pe care o vedem astăzi. Astrofizicienii iau ca punct de plecare primele miliardimi de secundă care au urmat creaţiei. La 10-23s apare prima tranziţie de fază: forţă puternică (ce sigură legătura nucleului) se detaşează de forţa electroslabă (rezultată dintre legătura între forţa electromagnetică şi forţa de dezintegrare radioactivă).
După aproximativ 200 s, de la momentul originar, particulele elementare încep să se unească pentru a da naştere izotopilor nucleelor de hidrogen şi heliu.
,,Istoria a durat numai trei minute.’’ Din acel moment, lucrurile vor avea loc într-un ritm mult mai lent .
După 100 milioane de ani se formează primele stele, atomii de hidrogen şi heliu vor fuziona pentru  a da naştere elementelor grele. Dacă se admite că este posibil să descriem cu precizie ce s-a întâmplat cu 10-43s după creaţia universului, întrebarea care se pune e ce s-a întâmplat înainte de aceasta? Fizicienii nu au nici cea mai mică idee despre ce ar putea explica apariţia universului.
Există în fizică un nou concept , cel al ,,vidului cuantic’’. Vidul absolut, caracterizat prin absenţa totală de materie şi energie nu există, chiar şi spaţiul care separă galaxiile nu este în totalitate gol. Vidul cuantic este ,,teatrul’’ în care are loc un ,,balet’’ nesfârşit de particule, care apar şi dispar într-un timp foarte scurt.
Dacă noi nu putem să înţelegem ce se află în spatele acestor teorii este datorită faptului că toate legile Fizicii pierd din importanţă în faţa misterului absolut care este Dumnezeu şi Creaţia lumii.
Ţinând seama de expansiunea actuală  a Universului, calculele arată că în urmă cu aproximativ 15 miliarde de ani, materia şi energia din Univers au fost concentrate într-o sferă primordială  care a avut o rază  aproximativ egală cu raza Soarelui. Densitatea materiei a fost enormă  iar temperatura a fost de ordinul miliardelor de miliarde de grade. Atunci s-a produs ,,marea explozie’’ a nucleului primordial, pe care autorii de limba engleză o numesc ,,Big Bang’’.
După ce s-a produs ,,marea explozie’’ materia şi energia au început să se extindă în spaţiu cu o viteză  foarte mare. În consecinţă, densitatea materiei şi temperatura a început să scadă. În Cosmos s-au format primele galaxii, în interiorul lor au apărut stelele şi planetele. Faptul că universul a avut o origine apropie ştiinţa de religie.
Bergson, înaintea multor fizicieni a sesizat ceva din misterul creaţiei. El a înţeles că lumea pe care o cunoaştem noi azi este expansiunea simetriei sfâşiate. Cel mai important mesaj pe care îl aduce Fizica este că ea a ştiut să descopere perfecţiunea de la originea Universului.
În secolul XX s-a produs însă o schimbare în opinia multor oameni de ştiinţă. După ce Einstein a elaborat teoria relativităţii, cercetările cosmologice au pus în evidenţă faptul că Universul se află într-o fază de expansiune. Au început să apară în cosmologie o serie de modele care pledau pentru ipoteza că Universul a avut un început şi va avea un sfârşit.
Pentru ca ştiinţa să se armonizeze cu religia ar trebui ca datele şi teoriile ştiinţifice să confirme într-un fel toate  afirmaţiile revelaţiilor divine ce provin din crearea lumii.
Apocalipsa lui Ioan vorbeşte despre faptul că la sfârşitul acestei lumi, creatorul va crea un nou cer şi un nou Pământ. Această referire sugerează clar o evoluţie ciclică la fel cum se prevăd  şi din unele argumente  aduse de ştiinţă.



postat de Pr. Liviu Botezatu